Observaţia domnului Marius Vasileanu: ‘În cei câţiva ani cât a fost posibil, Pr. Ioan Kulaghin a devenit elementul central al Mişcării Rugul Aprins iniţiată de Sandu Tudor.’ (excerpt din Încercările sfinţilor, în România liberă de la 16 Noiembrie 2007), mi se pare a fi un gând extraordinar care ne permite legarea unor date aparent disparate din cultura română.
Ştim că Mihai Eminescu arăta un deosebit respect (sau poate interes intelectual special) faţă de gramatica generativă bizantină instituţionalizată în textele din Oikumena slavonică. Această gramatică va fi şi nucleul de autentificare pentru ideologia panslavistă din secolul XIX, care apare practic în acelaşi timp cu ideologia sionistă, ea însăşi născută prin sciziparitate din ideologia comunistă ce nega Haskala. Mihai Eminescu primise inspiraţia pentru poemul Luceafărul din prima carte a lui Enoh. Mihai Eminescu îşi schiţase un program de lectură a textelor din Oikumena slavonică, începând cu a doua carte a lui Enoh, text apocaliptic pseudoepigrafic evreiesc ce exista numai în slavonă.
Să nu uităm că ‘limbajul slavonic’, strălucită victorie a ‚gramaticii generative’, a fost la origine un limbaj artificial, creat prin iniţiativa patriarhului Photius care îi va antrena ulterior pe fraţii Kiril şi Metodiu la întreprinderea Reformei Cirilice. Această gramatică generativă propagată prin Reforma Cirilică printre triburile slave dezbinate le va unifica într-o foarte mare măsură, în detrimentul masei de protoromâni sau de români novaci. Numai gramatica generativă a Reformei Cirilice va injecta cimentul stabilităţii în bariera slavă din jurul României, rupând mare parte a peninsulei balcanice din masa de neo-latinitate creată prin ‘socii’-alizarea populaţiilor locale non-eline de sorginte antică. Multe câştiguri de civilizaţie din Romania Orientală (secolele IV, V, VI) se pierd atunci. Astfel, cu toate că proveneau ei înşişi dintr- o veche populaţie balcanică ‘socii’-alizată, liderii Asăneşti ai celui de al doilea Ţarat bulgar, sertizaţi în montura elitei militare bulgare de extraordinară cruzime, dăduseră ordin să se taie limba popilor care ţineau slujba în limba română. Popii români refuzau să citească slavoneşte, mimau numai, de unde a apărut şi expresia ‘boscorodeala popilor’.
Trebuie să mai înţelegem că şi acum este necesară construirea unei punţi culturale până la Rusii. Istoria vrea o reconcilire echilibrată. Nicolae Titulescu a căutat -o. Dar nu trebuie să facem greşeala lui de a coborî garda. Uitând ca în Rusii se ascund predatorii care se cred ‘poporul ales’ în tradiţia vetero-testamentară. În surfing pe discurs, reamintim că trecea un an până când papa Inocenţiu al III-lea, după ce preluase puterea ecleziastică supremă în catolicism, ordona după priorităţi documentele cancelariei papale. În decembrie 1199, el dicta ca răspuns scrisoarea pentru ‘nobilul bărbat Ioannitsa’, fratele cel mic al vlahilor Petru şi Asan. Conţinutul scrisorii arăta că se adresează unui latin oriental, nu unui bulgar. Este posibil ca prima scrisoare, accentuând un arbore genealogic roman, să fi fost trimisă la Roma de Petru şi Asan, care nu se simţeau cu nici un deget bulgari. În scrisoarea lui Ioniţă, acesta se intitulează singur: ‘Caloiohannes Imperator Bulgarorum et Blachorum.’ Dar Caloianul descântecelor noastre nu este acest Caloiohannes. Există un detaliu relevant. Textul era traducerea unei epistole greceşti, care la rându-i translata textul iniţial în slavonă, limbaj artificial inventat de primul umanism bizantin. În toate scrisorile, Ioniţă accentueaza înrudirea sa cu vechii ţari bulgari, cu Simeon şi Samoilă. Nu este mai puţin adevărat că Ioniţă introduce şi o informaţie despre vechea arhiepiscopie pentru latinii orientali: ‘Deus qui reduxit nos ad memoriam sanguinis et patrie nostre a qua Descendimus’ dar certamente pasajul acesta fusese iniţial redactat în slavonă. Inocenţiu al III–lea, care a fost cel mai puternic dintre suveranii pontifi, în sensul puterii lumeşti absolutiste, comite marea greşeală de a cere doar reînfiinţarea arhiepiscopiei latinilor orientali, fără să contracareze măiastra lucrare gramaticească a lui Fotie, Kiril şi Metodiu, o lucrare gramaticească pentru limbile slave care a creat nucleul logic cel mai dur pentru panslavism. Să fie limpede, ţarii (Imperatorii, secretarii generali, preşedinţii) Rusiei, cei vechi şi cei noi (din secolul XXI) nu erau şi nu sunt puternici doar prin forţa armată, cât prin sinergia argumentului logic : în această zonă unde vor să conducă, prima gramatică de vernaculară a fost gramatica romanilor Kiril şi Metodiu pentru slavonă, o limbă creată artificial, cărturăreşte, la fel ca sanskrita, şi tocmai din aceste motive un limbaj extraordinar de puternic. Pentru noi, românii de azi, Bizanţul are semnificaţie negativă doar pentru faptul că, prin gramatica generativă cirilică instituţionalizată şi sprijinită, Doamne! pe atâta amar de cultură elină, o alfabetizare extrem de rapidă în Oikumena slavonică pe care a creat-o în ţinuturile noi de la nordul imperiului roman de răsărit a învins gramatica generativă sălbatică şi spontană, –trăsături proprii actului inteligent genuin–, primitivă în sensul sincretic, propagată de românii novaci prin brazda plugului mare ce defrişa noi pămînturi în nord şi in răsărit de ceea ce numim acum România. Eu tind să consider că Părintele Ioan Kulaghin a putut deveni elementul central al Mişcării Rugul Aprins iniţiată de Sandu Tudor, numai prin amprenta acestei gramatici instituţionalizate bizantine. Spiritul acestui umanism al lui Fotie, Kiril şi Metodiu a creat o adevărată Academie cu fond printre cărturarii români din grupul Rugul Aprins. După experienţa Rugului Aprins, în care un rol l-a jucat şi influenţa bizantină a lui Ioan Kulaghin, toţi acei cărturari vor scrie altfel în limba română. Pot să fie date multe exemple, să ne oprim numai la cazul Vasile Voiculescu. Însuşi G. Călinescu, extrem de atent la fenomenele literaturii române, aude că Vasile Voiculescu a început să practice un nou tip de scriitură. Despre care noi putem zice, umili, că este de o calitate care egalează scriitura lui Mihai Eminescu. Cel puţin doar în sensul descris văd eu influenţa Părintelui Ioan Kulaghin asupra culturii române. Titus Filipas
Blog ideologic Titus Filipas 