Posts Tagged ‘Oximoron’

Ergonomie pentru munca intelectuală

noiembrie 8, 2013

Am folosit pe un fir precedent sintagma “Ergonomie pentru munca intelectuală”. Am şi exemplificat-o, pe alt fir, într-o discuţie privitoare la pro-gramare. Unde spuneam în mod expres că pentru a înţelege cu uşurinţă conceptele noi, utilizate la modul intensiv în lumea de astăzi, este necesar ca Metoda ( mă rog, definită în vechiul şi mereu noul spirit cartezian) să fie precedată de “drumul iniţiatic”. Îndrăznesc să adaug că amândouă, folosite în agregare, constituie începutul pentru un nou capitol din Pedagogie pe care eu l-am denumit “Ergonomie pentru munca intelectuală”. Iată încă o aplicaţie a sa, aici. Din lucrarea http://www.slideshare.net/reevesy/a-summary-of-neuromarketing am selectat paragraful : „Nuroscience is a disciplne of psychology that seeks to observe peoples unconcious responses to communication. It asserts that traditional marketing research generally ignores and inaccurately reports implicit cognition and emotional triggers.” Folosind, într-un mod declarat, ergonomia pentru munca intelectuală, l-am tradus : „Neuroştiinţa este o disciplină din cadrul psihologiei ce caută să observe răspunsurile inconştiente ale oamenilor la comunicare. Neuroştiinţa afirmă despre cercetarea tradiţională în marketing că în general ignoră şi raportează fără de acurateţe cogniţia implicită şi amorsele emoţionale.” Cred că n-a mai tradus nimeni textul acesta pe româneşte, ca să pot spune ce se întâmplă atunci când se ignoră în operaţie “Ergonomia pentru munca intelectuală”. Dar pot să dau un alt exemplu, unde acest tip particular de ergonomie pedagogică este complet ignorat (nu m-am aflat într-o comunicare cu autorii, din lipsă de „timp material”, aşa că nu-i pot învinui de rea credinţă) http://www.managerexpress.ro/oameni/interview/invatasa-de-ce-romania-ar-trebui-sa-devina-un-campus-urias-interviu.html În fine, am mai fost acuzat că “Ergonomia pentru munca intelectuală” este un oximoron. Hai să vedem cum răspunde la acest tip de acuzaţie dicţionarul DEX : “ERGONOMÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul condițiilor de muncă în vederea realizării unei adaptări optime a omului la acestea./ ERGONOMÍE f. Disciplină care studiază relațiile dintre om, mașină și mediul de muncă. / ERGONOMÍE s.f. Disciplină care studiază condițiile și metodele de muncă în scopul îmbunătățirii posibilităților de a folosi mașina.” Vedem că DEX nu exclude deloc posibilitatea de a interpreta „maşina” (şi) ca pe un computer. Deci acuzaţia aceasta, care mi-a fost adusă de un profesor universitar „pe puncte”, anume că “Ergonomia pentru munca intelectuală” este un oximoron, cade. Sper că viitoarele aplicaţii MOOC în România vor rezolva definitiv şi problemele create ţării de către aceşti profesori universitari „pe puncte”.
Titus Filipas

Ieşirea din mentalitatea siloz

iunie 1, 2009

Am vorbit despre Pierre Fermat strict într-un context amintind despre Marea Teoremă. În nici un caz nu sînt adept al mentalităţii siloz, dar vreau să spun că nu am depăşit acel cadru foarte limitat al discuţiei despre matematicianul francez Pierre Fermat. Însă o depăşire absolut fabuloasă a mentalităţii siloz privind tema Fermat a fost realizată de doi cineaşti spanioli cu filmul Habitación de Fermat, vezi mai multe la adresa URL http://www.guardian.co.uk/film/2009/may/31/fermats-room-film-review .

După ce am făcut trimiterile de rigoare la Wikipedia, vorbind despre grupul matematic Lie am depăşit intenţionat mentalitatea siloz.  Unul dintre articolele mele despre grupul matematic Lie, în care vorbeam şi despre artă,  a fost abordat prin sintagmele  de căutare “manifolds definitie matematica” şi “manifolds traducere matematica”.  Am tradus manifold prin  sintagma “varietate cantoriană”, pe care am definit-o printr-un oximoron : îmbinarea dintre concepţia pământului plan şi concepţia pământului sferic.

Titus Filipas

Mircea Cărtărescu şi tropul pervertit

iulie 28, 2008

Postmodernismul este caracterizat în mai multe feluri. Teoreticienii culturii  îl definesc, printre altele,  şi ca un timp de utilizare intensă a tropului pervertit.

Mircea Cărtărescu este unul dintre scriitorii postomodernişti de la noi. În lucrarea  „Postmodernismul românesc” (Humanitas, 1999), Mircea Cărtărescu se proclamă pe sine însuşi drept cel mai de seamă poet postmodernist român. Însă Mircea Cărtărescu nu spune ce fel de trop pervertit foloseşte. Spunem noi : oximoronul. Şi nici nu este greu demonstrabil. În Cântul al şaptelea din Levantul, Mircea Cărtărescu scrie: “Bul dă cuarţ ce nici o lume nu să laudă că ţine,/Dar în fiecare lume îşi trimite el lumine,/Căci sunt lumile cu astre, cu planeţi, cu aurora/Oglindirea pă perete-a globului neperitori./Lumi în lumi, telescopate dân mărunturi în înalturi,/Microcosm şi macrocosmos între valvele dă smalţuri/Ale scoicii gea a minţii au în mijloc mărgărint/Globul dă cristal dân palma principesei Hyacint./Poate că scrisei „Levantul” doar să aflu globul ista/ Ce-l cătase Lionardo şi-l cătase Gianbattista”. Or, aici în mod evident este vorba despre inducerea ideii de anacronism tehnologic. Căci tehnologiile pentru a fabrica sferele de cuarţ sunt inventate abia în cea de a doua jumătate a secolului XIX.

Oximoronul are în el incongruenţa crasă. Ceea ce conţine din plin şi poezia lui Mircea Cărtărescu. În tropul pervertit, cititorul stabileşte valoarea şi sensul. Pentru incongruenţele şi anacronismele sale, Mircea Cărtărescu a primit de la cititorul român mediu, cel care se teme să nu fie declarat Zoil, o valoare imensă.

Titus Filipas