Andrei Pleşu, rea credinţă şi incultură

Citesc ceva tot la fel de ridicol ca şi articolul lui Ion Cristoiu despre “găina  care naşte pui”, la adresa http://www.cotidianul.ro/exceptia_andrei_plesu-55722.html , “Andrei Pleşu împlineşte 60 de ani. Sever Voinescu îi dedică un comentariu aniversar:  După noaptea oricât de adâncă urmează aurora. În cetate, atât noaptea, cât şi aurora nu sunt fenomene astronomice, ci fenomene umane. Ni s-a întâmplat parcă ieri să străbatem o asemenea noapte încât ajunseserăm să credem că zorii nu mai vin. […] Dar aurora are apostolii ei. […] Până la urmă, dimineaţa a sosit! Dintre acei apostoli ai aurorei posttotalitare, printre cei mai eficienţi şi, cu siguranţă, cel mai fermecător este domnul Andrei Pleşu. […]Nu mă pot opri să nu mă gândesc că regina Victoria nu a avut şansa de a lua masa cu dl Andrei Pleşu. Este şi Gladstone, şi Disraeli în acelaşi timp.”

Sever Voinescu, un ziarist de la Cotidianul, este sicofantul perfect. Nu vă trimit la  definiţia din  DEX (incompletă). Pentru cine ştie engleza, trimit aici, http://www.wordreference.com/definition/sycophant , unde scrie: “sycophant, toady, crawler, lackey /a person who tries to please someone in order to gain a personal advantage.”, sau aici, http://dictionary.reference.com/search?q=sycophant , unde scrie: „servile flatterer”.

Însă alt excerpt doresc eu să îl comentez : “Chiar la o rapidă evocare, biografia domnului Pleşu cuprinde o dimensiune fondatoare. […] De ministeriatul său la Cultură se leagă extraordinarul Muzeu al Ţăranului Român.”

Or, ceea ce comite Sever Voinescu  este minciună dublă,  o minciună prin omisiune, şi o minciună prin comisiune!

În fine, hai să vedem cum descrie această „fondare” Wikipedia de limba română, aici http://ro.wikipedia.org/wiki/Muzeul_%C5%A2%C4%83ranului_Rom%C3%A2n

“Muzeul Ţăranului Român este unul dintre cele mai diversificate muzee din familia europeană a Muzeelor de Arte şi Tradiţii Populare. Este situat în Bucureşti pe Şoseaua Kiseleff nr.3, lângă Piaţa Victoriei. Clădirea unde se află actualul muzeu a fost construită în perioada 1912-1941, după planurile arhitectului N. Ghica-Budeşti. Muzeul Ţăranului Român este continuatorul Muzeului de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială înfiinţat la 1 octombrie 1906. Muzeul s-a mai numit Muzeul de Etnografie şi Artă Naţională, din 1912 Muzeul de Artă Naţională iar mai apoi Muzeul de Artă Populară al Republicii. În 1978, muzeul s-a unit cu Muzeul Satului sub denumirea de Muzeul Satului şi de Artă Populară. Muzeul este patronat de Ministerul Culturii.[…] De la fondarea sa de către Horia Bernea pe 5 februarie 1990, funcţionează într-o clădire în stil neo-românesc, declarată monument istoric.”

 

 

Autorul anonim al articolului omite să spună cine a fondat, la anul 1906,  Muzeul de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială.  Este şi aceasta tot o minciună prin omisiune. Autorul anonim al articolului mai scrie în mod expres: „fondarea sa de către Horia Bernea pe 5 februarie 1990”. Este o clară minciună prin comisiune.

Adevărul este că Muzeul de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială a fost fondat la 1906 de Alexandru Tzigara-Samurcaş (1872 – 1952), şi acesta este numele obliterat de ministrul Culturii Andrei Pleşu pentru „a fonda”, împreună cu săracul Horia Bernea, impostura chemată  Muzeul Ţăranului Român.

Ideologia pe baza căreia a fost construit noul Muzeu al Ţăranului Român  exclude complet arhetipurile matematice din conştiinţa colectivă a ţăranului român. Totuşi, chiar în perioada comunistă existau ziarişti care scriau fie despre meseriile uitate practicate de  ţăranul român, fie despre patentele de invenţii înregistrate la oficiul naţional OSIM de ţărani români. Constatam, fără să dau pe atunci mare importanţă faptului,  că majoritatea acelor vechi tehnici sau invenţii noi aveau ca idee centrală formula lui Eratostene. Aceasta a fost folosită de poetul şi geometrul Eratostene pentru a măsura în antichitatea grecească raza Pământului, şi tot ea este întrebuinţată acum ca principiu fondator în funcţionarea oricărui mouse de computer personal. Ei bine, dacă formula lui Eratostene era folosită de ţăranul român generic, fiind prezentă, şi aceasta de mii de ori demonstrabil, în conştiinţa lui colectivă, înseamna că este arhetip cultural în sens carljungian. Cred că ideologia pe baza căreia este construit  Muzeul Ţăranului Român  trebuie regândită pe baza arhetipurilor culturale din Romania Orientală, arhetipurile noastre ţărăneşti (chiabureşti) de civilizaţie a excelenţei. La ora actuală, chiar istoriografii oneşti ai Occidentului caută sursa excelenţei civilizaţiei Occidentului în arhetipurile culturale din Romania Orientală. Doar istoricii oficiali români dorm sau cauţionează brăţări dacice de aur produse industrial. În fine, cred că firma „Muzeul Ţăranului Român”  trebuie  să dispară, find necesar să reapară Muzeul de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială, denumirea foarte corect gândită de Alexandru Tzigara-Samurcaş, care anticipa Teoria Culturală* de azi.

Titus Filipas

*Atunci când proiectează produse noi  care vor fi larg distribuite, marile firme industriale angajează în consultanţă şi etnografi.

Soarele de andezit

Ceea ce se cheamă îndeobşte Soarele de andezit de la Sarmizegetusa Regia este de fapt o reprezentare ideografică pentru arhetipul cultural Eratostene. Ideologia pe baza căreia a fost construit noul Muzeu al Ţăranului Român  exclude complet arhetipurile matematice din conştiinţa colectivă a ţăranului român. Totuşi, chiar în perioada comunistă existau ziarişti (mult regretatul Mihai Pelin) care scriau fie despre meseriile uitate practicate de  ţăranul român, fie despre patentele de invenţii înregistrate la oficiul naţional OSIM de ţărani români. Constatam, fără sa dau pe atunci mare importanţă faptului,  că majoritatea acelor vechi tehnici sau invenţii noi aveau ca idee centrală formula lui Eratostene. Aceasta a fost folosită de poetul şi geometrul Eratostene pentru a măsura în antichitatea grecească raza Pământului, şi tot ea este întrebuinţată acum ca principiu fondator în funcţionarea oricărui mouse de computer personal. Ei bine, dacă formula lui Eratostene era folosită de ţăranul român generic, fiind prezentă, şi aceasta de mii de ori demonstrabil, în conştiinţa lui colectivă, înseamna că este arhetip cultural în sens carljungian. Cred că ideologia pe baza căreia este construit  Muzeul Ţăranului Român  trebuie regândită pe baza arhetipurilor culturale din Romania Orientală, arhetipurile noastre ţărăneşti (chiabureşti) de civilizaţie a excelenţei. La ora actuală, chiar istoriografii oneşti ai Occidentului caută sursa excelenţei civilizaţiei Occidentului în arhetipurile culturale din Romania Orientală. Doar istoricii oficiali români dorm sau cauţionează brăţări dacice de aur produse industrial.

Titus Filipas

Semnul mirării

De la prima lectură se constată că eseul “Renaşterea Daciei?”, scris de domnul profesor doctor Mircea Babeş de la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie, Seminarul de Arheologie „Vasile Pîrvan”, este ideologic orientat împotriva protocronismului. Nu apărăm noi, aici, protocronismul. După cum nu ne dezicem de el. Vrem numai să remarcăm turnuri de fraze bizare în textul domnului profesor Mircea Babeş. Chiar din prima frază, –începutul de text ar trebui să fie capul de pod pentru discursul solid, credem “da capo” că domnul profesor Mircea Babeş ştie aceasta–, se ataşează maliţios semnul mirării pentru un volum de text în limba română : “Cu nouăzeci de ani în urmă, în 1913, ieşea de sub tipar la Bucureşti un op impresionant prin volumul său neobişnuit (1152 p.!), care mărturisea despre mărimea efortului, dar şi despre ambiţia nemăsurată a autorului de a reconstitui perioadele cele mai timpurii ale istoriei noastre cu alte mijloace şi în alt sens decît o făceau savanţii acelei vremi. Cartea se numea Dacia preistorică, iar autorul, Nicolae Densuşianu, răposat cu doi ani mai înainte, avea să devină – tocmai prin această operă – una dintre personalităţile cele mai controversate din istoriografia românească modernă. Meritele sale ştiinţifice îi fuseseră recunoscute încă din timpul vieţii, fiind ales la 1880 membru corespondent al Academiei Române, dar ele priveau în esenţă studiul istoriei medii şi moderne a românilor, căreia i-a dedicat publicaţii solide, valoroase.” Din ultima frază a excerptului se constată că însuşi Mircea Babeş recunoaşte soliditatea discursului ştiinţific construit de Nicolae Densuşianu până la inceptul tomului ‘Dacia preistorică’. Dar, mai departe, se dovedeşte că profesorul universitar Mircea Babeş nu mai poate urmări discursul propus românilor de către un Densuşianu ce găsea grila de citire a sintagmei “delta biblicelor sinte”, prezentă într-un vers al lui Mihai Eminescu. Căutând urmele trecutului magic al începutului civilizaţiei, Nicolae Densuşianu scrie în ‘Dacia preistorică’ despre Sais, oraşul sfânt din delta Nilulului, amintit şi în Biblie. Mai departe, dacă ştim că a existat realmente o civilizaţie antică puternică în delta Nilului, de ce nu am presupune că ar fi existat o civilizaţie antică şi în delta Istrului? Întrucât civilizaţia egipteană a celei de a 26-a dinastii este foarte strâns legată de civilizaţia grecească şi de cultul zeiţei Atena, Nicolae Densuşianu considera natural să găsească o legătură între cultul zeului Apollo şi civilizaţia hiperboreilor, subiect al miturilor greceşti: „Păşim acum pe un nou câmp de cercetări ce se deschide înaintea noastră, la tradiţiunile şi legendele păstrate la poporul român despre acest templu primitiv al lui Apollo de lângă gurile Dunărei.” Înainte de civilizaţia de la gurile Dunării, bănuită numai de Nicolae Densuşianu, avem certitudinea existenţei unei civilizaţii de calitate, «Cucuteni », mai spre nord. Vasile Lovinescu merge şi mai departe, în ‚Dacia hiperboreană’. Apoi, în vreme ce Nicolae Densuşianu a fost certamente influenţat de poezia lui Dimitrie Bolintineanu, domnul profesor universitar dr. Mircea Babeş pare a fi pozitiv determinat de anacronismele din poezia lui Mircea Cărtărescu. Remarcam deja în articolul ‚Alibi pentru Seminarul Vasile Pîrvan’, că prin eseul “Renaşterea Daciei?”, domnul profesor universitar dr. Mircea Babeş construieşte o diversiune pentru faptul că ‚Seminarul de Arheologie Vasile Pîrvan’ nu expune un punct de vedere oficial asupra autenticităţii „brăţărilor dacice din aur” produse acum industrial* şi pe bandă rulantă. Or, aici nu mai este vorba despre chestii gratuite, implicînd amatorismul şi diletantismul, ci despre o fraudă serioasă, pentru că „brăţările dacice din aur” sunt achiziţionate cu sume colosale, extrase de la bugetul României, iar domnul Mircea Babeş primeşte şi domnia sa vreo 1000 de euro pe lună – presupun, pentru că există Omerta asupra salariilor profesorilor de la Universitatea Bucureşti–, de la acelaşi buget strîns din banii oamenilor care lucrează din greu pentru subzistenţa lor. Domnul profesor universitar dr. Mircea Babeş avea obligaţia, prin FIŞA POSTULUI PENTRU CARE PRIMEŞTE SALARIUL, să lămurească seria de anacronisme implicate în „industriile lui Burebista” pentru fabricarea brăţărilor din aur găsite acum. Sau poate, cum ziceam deja, domnul profesor Mircea Babeş este prea mult influenţat de „postmodernismul lui Cărtărescu” ? În Cântul al şaptelea din Levantul, Mircea Cărtărescu scrie: “Bul dă cuarţ ce nici o lume nu să laudă că ţine,/Dar în fiecare lume îşi trimite el lumine,/Căci sunt lumile cu astre, cu planeţi, cu aurora/Oglindirea pă perete-a globului neperitori./Lumi în lumi, telescopate dân mărunturi în înalturi,/Microcosm şi macrocosmos între valvele dă smalţuri/Ale scoicii gea a minţii au în mijloc mărgărint/Globul dă cristal dân palma principesei Hyacint./Poate că scrisei „Levantul” doar să aflu globul ista/ Ce-l cătase Lionardo şi-l cătase Gianbattista”. Or, aici în mod evident este vorba despre inducerea ideii de anacronism tehnologic prin trop pervertit. Căci tehnologiile pentru a fabrica sferele de cuarţ sunt inventate abia în cea de a doua jumătate a secolului XIX. Mineralul dur quintesenţial din antichitate şi Evul Mediu levantin era porfirul. Cele două biblioteci ale lui Traian din Forum – biblioteca greacă şi biblioteca latină — aveau intrările străjuite de daci sculptaţi în porfir. Semn evident pentru recunoaşterea nobleţei de tarabostes. Nu ne vine să credem, era şi recunoaşterea ştiinţei lor. Probabil că nu întâmplător aflăm cuvântul „porfir” citat în opera tipărită a lui Dimitrie Bolintineanu de aproape zece ori. Insistenţa aceasta asupra „porfirului” era legitimarea naturii imperiale a vernacularei în care scria: Limba Română cultă. Iar Nicolae Densuşianu, ce afla mai mult savoir faire din lectura lui Dimitrie Bolintineanu decît află despre know how tehnologic domnul Mircea Babeş citind Levantul lui Mircea Cărtărescu, scrie despre artefactele din porfir aduse în Dacia din Egipt. De altminteri, chiar şi la împăratul Hadrian era prezentă ideea acestei legături între ştiinţa din Dacia şi cea din Egipt! Sigur, poetul Mircea Cărtărescu are dreptul să scrie tot ce vrea, dar versurile lui n -ar trebui să fie considerate de specialiştii care lucrează la Seminarul de Arheologie Vasile Pîrvan drept datum ştiinţific!Iordanes nu exagerează deloc în evaluarea cunoştinţelor ştiinţifice ale dacilor. El este sprijinit şi de argumente arheologice. Într-adevăr, ceea ce se cheamă îndeobşte “Soarele de andezit” de la Sarmizegetusa Regia este de fapt o reprezentare ideografică pentru arhetipul cultural Eratostene. Ideologia pe baza căreia a fost construit noul ” Muzeu al Ţăranului Român ” exclude complet arhetipurile matematice din conştiinţa colectivă a ţăranului român. Totuşi, chiar în perioada comunistă existau ziarişti care scriau fie despre “meseriile uitate ” practicate de ţăranul român, fie despre patentele de invenţii înregistrate la oficiul naţional OSIM de ţărani români. Constatam, –fără să dau pe atunci mare importanţă faptului–, că majoritatea acelor vechi tehnici sau invenţii noi aveau ca idee centrală ‘formula lui Eratostene’. Aceasta a fost folosită de poetul şi geometrul Eratostene pentru a măsura în antichitatea grecească raza Pământului, şi tot ea este întrebuinţată acum ca principiu fondator în funcţionarea oricărui ‘mouse’de computer personal ! Ei bine, dacă ‘formula lui Eratostene’era folosită de ţăranul român generic, fiind prezentă, şi aceasta de mii de ori demonstrabil, în conştiinţa lui colectivă, înseamnă că este ” arhetip cultural” în sens carljungian. Or, acestea sunt teme perene, spre care trebuie să se orienteze şi Seminarul de Arheologie Vasile Pîrvan ! Domnul profesor universitar Mircea Babeş mai scrie incriminatoriu în eseul amintit: “Napoleon Săvescu este mai ales autorul cărţii Noi nu suntem urmaşii Romei”. Profesorul universitar Mircea Babeş chiar nu a citit corespondenţa purtată de filosoful englez John Locke şi sir Isaac Newton, pe o temă istorică adiacentă care inspiră titlul cărţii ilustrului amator care este Napoleon Săvescu ? Ei bine, să îl informăm noi pe domnul Mircea Babeş, că în acea corespondenţă, Roma care îşi incorpora provincia Dacia Felix este “Roma celor patru călăreţi ai Apocalipsului”. Afirmăm aici peremptoriu, că noi, românii, nu sîntem urmaşii acelei Rome, deşi sîntem îndrituiţi mai mult decât United States of America la toate drepturile juridice pe această planetă, drepturi care decurg din puterea absolută a Romei antice ! Titus Filipas

*Într-o abordare istorică serioasă, vezi http://www.romanialibera.ro/a158902/descoperiri-senzationale-in-situl-arheologic-de-la-schela-cladovei.html , se găsesc şi uneltele. Astfel, pentru producerea margelelor  de  malachit din neolitic, dintr-o vreme aflată cam 6000 de ani înainte de Hristos, au fost găsite “si uneltele din silex utilizate la fabricarea acestor podoabe.”