Posts Tagged ‘Ortodoxismul românesc’

Adevărata faţă a lui Cristian Neagoe

august 12, 2008

Mărturisesc, titlul postării a fost inspirat de aici : http://mirunavlada.wordpress.com/2008/08/11/adevarata-fatza-a-lui-cristian-neagoe/ . Şi mă adresez acestui/acestei Miruna Vlada.

De ce nu daţi o mostră din scriitura reală pe care o promovează Cristian Neagoe? El scrie într- o sub-vernaculară pseudo – neolatină grotescă, spre care vrea să împingă limba română cultă, iar aceasta o face pe banii mei, de generic “simplu cetăţean”. Dar aceasta politică de înlocuire a limbii române culte cu o sub-vernaculară pseudo – neolatină grotescă a fost promovată de către culturnikul Lioncik Tismeneţki (tatăl lui Vladimir Tismăneanu) în perioada 1940-1941 în Basarabia, după cum este promovată  acum şi pe blogurile plătite de “maica rusie” şi care au invadat blogosfera  românească. Bizar, dar aceşti bloggeri plătiţi de “maica rusie” salută activitatea lui Horia Roman-Patapievici la Institutul Cultural Român! După cum îl sprijină, acum, pe Cristian Neagoe. Tot bizar, Cristian Neagoe alege din raţionalul Jurnal al Fericirii tocmai un scurt pasaj de misticism. Or, aceasta este influenţa misticismului rusesc infiltrată în ortodoxismul românesc în perioada slavonică. Misticismul medieval rusesc,  perpetuat de patriarhatul apocaliptic de Moskova, a fost amplificat şi de propaganda ideologică  marxist – leninistă  a existenţei realităţii directe. Misticismul  rusesc este una din laturile unui fenomen de maniheism. În literatura rusă, acest maniheism explodează în romanele lui Vladimir Sorokin. Iar Cristian Neagoe încearcă şi el, bietul!, să fie imitatorul rusului Vladimir Sorokin. Sigur, el nu primeşte bani de la “maica rusie”, pentru că este plătit de Institutul Cultural Român.

Titus Filipas

Temele mari ale ortodoxismului* românesc

iulie 29, 2008

Găsesc pe blogul http://savatie.wordpress.com/2008/07/28/azec-fata-in-fata-cu-constantin-stoica/#comment-676 , invitaţia la discuţia deschisă despre ţintele grupului AZEC (Asociaţia Ziariştilor şi Editorilor Creştini).

Cu toată stima pentru Valorile îmbrăţişate de mişcarea AZEC mă exprim, însă nu cred că activiştii oneşti din acea organizaţie focalizează interesele lor pe temele mari ale ortodoxismului românesc de azi :

(i) Trebuie să fie furnizate răspunsuri coerente în limba română la atacurile non-ortodocşilor, atacuri care se fac de pe poziţiile filosofiei analitice, împotriva ortodoxiei în general.

(ii)Trebuie să eliminăm critic influenţa misticismului rusesc (de genul Vladimir Lossky) din ortodoxismul românesc.

(iii) Patriarhul BOR trebuie să îşi asume la modul cel mai serios funcţia de locţiitor al catedrei episcopale din Cezareea Cappadociei.

Titus Filipas

*Există o deosebire între ortodoxie şi ortodoxism, prin care înţeleg o ideologie pentru înţelegerea ortodoxiei.