Vikingi Rus în căutarea Sfântului Andrei

« Bisericile rupestre […] căţărate pe stânci pe Valea Oltului » , vezi

http://tudorcojocari.wordpress.com/2008/07/06/vernisajul-expozitiei-%e2%80%9cbiserici-rupestre-din-basarabia%e2%80%9d-8-iulie-la-muzeul-taranului-roman/ ,

eu le cunosc prea bine. Mănăstirile din nordul Olteniei au o tradiţie lungă. Precum creştinarea Olteniei. Primul apostol, ori mai exact primul  „chemat la apostolie”,  Sfântul  Andrei, merge în Oikumena de nord, în Tracia şi în Scythia. În sudul Olteniei există legenda că Sfântul  Andrei ar fi fost crucificat la Celei, antica Sucidava, cetate care a cunoscut şi timpuri de măreţie romană înainte de a fi fost distrusă de huni. De altminteri săpăturile arheologice au descoperit ruinele unei biserici dinainte de invazia hunilor. Se  ştie foarte bine ca rîul Olt era navigabil până în secolul XIX, adică atâta vreme cât malurile lui au fost acoperite de păduri. Ştim precis că mănăstirile şi schiturile de pe Olt, din Carpaţii meridionali, precedau vechi locuri de   cult dacice, zona era sacră, cel mai probabil  că ‘muntele micilor scorpioni’, Kogaionon, unde înfloresc târziu teii, s-a aflat în clima mediteraneană de acolo, trebuie să ţinem cont şi de ecologie când ne interpretăm istoria! Legenda românească mai zice despre Sfântul Andrei că ar fi mers pe malul Oltului în sus, până la sanctuarele antice, încercând convertirea păgânilor daci. Abia la întoarcere, revenind în Sucidava,  fu răstignit  pe  „crucea de tei”.  Apostolatul Sfântului Andrei antrenează transformarea locurilor de rugăciune dacice, păgâne, în schiturile de lemn creştine, pe toată Valea Oltului, de la vărsarea lui în Dunăre, şi până la izvoarele rîului Olt în Carpaţii  orientali. Chiar şi  numele generic ‘olaţi’,  pe care îl întâlnim ulterior în ‘Diploma cavalerilor ioaniţi’,  se referă la locuitorii originari din bazinul hidrografic al bazinului Olt ce au îmbrăţişat din prima clipă posibilă creştinismul şi latinitatea. Tudor Cojocaru spune şi despre « lăcaşe religioase […] din Basarabii Dobrogei ». Hermann Alexander Keyserling avea intuiţia unei influenţe comune,  a unei cauze lumeşti dar încă misterioase, şi asupra slavilor răsăriteni, dar şi asupra românilor. Eu îi consider pe români ca produsul ‘socii’-alizării traco- daco – moesilor şi ilirilor. Dar a mai fost încă o influenţă. Descoperiri recente în « lăcaşele religioase […] din Basarabii Dobrogei » ne arată prezenţa vikingilor Rus, veniţi în căutarea Sfântului Andrei la românii creştinaţi. Trebuie să reamintim că aceşti vikingi  Rus,   implacabili întru credinţă, i – au creştinat apoi pe slavii răsăriteni, folosind nagaica şi knutul.

Titus Filipas

Ternova

Există surprinzător de multe cuvinte în limbile bulgară şi serbo-croată ce sunt cu toată evidenţa de sorginte latină, dar care nu se reîntâlnesc în limba română! Focalizând pe  limba bulgară, unul dintre aceste cuvinte este „agneşco”. Însemnând pe româneşte miel, dar care în mod evident este diminutivul bulgăresc pentru cuvântul latinesc  agnus. Prin această prismă, ne permitem să reinterpretăm latineşte numele oraşului Ternova din Bulgaria (Veliko Tarnovo, îi spun bulgarii). Pentru acest nume au fost propuse o mulţime de etimologii, printre care şi una ungurească! Este foarte justificată, nu din punct de vedere lingvistic, ci din punct de vedere istoric, propunerea lingvistică ungurească. Pe vremea lui Manuel I  Comnenul, Hungaria era vasală Romaniei. Drepturile sale de stăpânire legitimă  asupra Hungariei – 1 erau uşor demonstrabile. Mama lui era Vasilisa Piroşca de Hungaria, fiica acelui Laslău Craiul despre care scriau  Simion Dascălul şi Miron Costin. Manuel I Comnenul îi învinge pe acei puţini maghiari care îi contestau drepturile. Cavalerii maghiari în armură sunt  ad litteram zdrobiţi  pe data de  8 iulie 1167, de trupele  romane  conduse de generalul Andronicus Contostephanus. Un important contingent de români  autentici fusese integrat în armata lui Contostephanus.  În bătălie se dovedi atunci că ghioaga romană ghintuită spărgea uşor  armurile maghiare. Termenii păcii încheiate arătau că Nova Roma poate dispune  imediat de coroana Ungariei. Această stipulaţie va fi efectiv folosită la anul Domnului 1172. În felul acesta, pe vremea lui Manuel I Comnenul, Hungaria – 1 devenea efectiv o parte din Romania Orientală.  Manuel I Comnenul era un  împărat ce dorea să refacă Oikumena lui Justinian I. Termenul Ungrovlahia este un rest virtual din proiectul său de Oikumenă. Tatăl lui Manuel I  Comnenul  fusese marele împărat Ioan al  II-lea  Comnenul (1118–1143),  a cărui amintire se păstrează în folclorul românesc  cu numele Caloianul, ori, alternativ, Scaloianul.

Ternova emerge cu pasiune şi violenţă  în istoria aşezărilor urbane de excelenţă pe noul drum roman construit la ordinul împăratului bizantin Manuel I Comnenul. Se mai ştie  prea bine că de asemenea, în secolul XII, reapare bizar harta cu vechea infrastructură a drumurilor romane din Balcani (Tabula Peutingeriana).  Explicaţia raţională poate fi aceea că Tabula Peutingeriana, –pe care apărea şi numele Pelendava pentru actuala  Craiova–, era folosită ca un  termen  de analiză  comparativă a  infrastructurii plănuite de Manuel I  Comnenul, pentru drumurile romane noi în Balcani. Putem explica numele Ternova ca o aglutinare din  ‚terra nova’, ce desemna noul drum, vechile drumuri romane fiind desemnate pe vremuri printr-acel   pavimentum, devenit acum   pămînt.

Drumul era destinat  să lege pe uscat cetatea  Constantinopol de provincia Ungrovlahia din proiectul de Oikumenă ungrovlahică al lui Manuel I Comnenul. Acel drum  a fost, de fapt, şi primul proiect parţial de  itinerar  Orient-Expres  consemnat de istorie. Şi nu întâmplător în România, primul tronson de cale ferată se înscria atât pe drumul pentru Ungrovlahia proiectat de Manuel  Comnenul, după cum va fi, şi primul tronson pentru Orient-Expres. Ipoteza originii numelui oraşului Ternova din aglutinarea sintagmei  ‚terra nova’  fusese lansată de unul dintre acei eminenţi profesori de Limba Română care au predat la liceul Fraţii Buzeşti din Craiova. Ipoteza fusese expusă de profesorul craiovean  într –o carte păstrată de Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti. Bineînţeles, cartea se afla şi în biblioteca liceului Fraţii Buzeşti din Craiova, bibliotecă  arsă din ordinul politrucului cominternist Celac, primul prefect  comunist al Doljului. Dacă nu o mai găsiţi acum nici măcar în Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti, înseamnă că se afla printre cărţile arse în focul aprins intenţionat la revoluţie, pentru a se pierde memoria noastră scrisă. Ministru în acel prim guvern de după 1989 era şi unul pe nume Sergiu Celac. Ei,  da, chiar fiul prefectului cominternist de la Dolj.  Iar Mariana Celac, fiica prefectului ce aduse comunismul peste olteni, deveni  apoi membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social, GDS.

Înainte de 1989, Adrian Păunescu, care fusese pentru un an de zile elev la liceul Fraţii Buzeşti din Craiova, aflase cumva despre acea idee, şi o inserase –vezi anafora “Oltenia, eterna Terra Nova!”–   în Imnul echipei de fotbal Universitatea Craiova, cântat de Gabriel Cotabiţă şi formaţia sa din  vremea echipei Craiova  Maxima!

Titus Filipas

Un adevăr sintetic

‘Hristos a înviat!’ este un adevăr sintetic, un adevăr care nu mai trebuie demonstrat. Un prieten îmi  reamintea că ‘Primii creştini sărbătoreau Învierea lui Isus în FIECARE duminică.’ Sfinţii Ierarhi Cappadocieni incorporează acest adevăr sintetic în dogma Sfintei Treimi. Funcţia cea mai importantă de împlinit pentru patriarhul BOR este aceea de locţiitor al catedrei episcopale din Cezareea Cappadociei ocupată pe vremuri de Sfîntul Ierarh Vasile cel Mare. Chiar prin ‘fişa postului’ său, patriarhul BOR are obligaţia morală să pronunţe ‘Hristos a înviat!’ către toată lumea ortodoxă, nu doar în Limba Română, ci şi în toate limbile Oikumenei.

Titus Filipas

Metanarativul ‘poporului ales’

Vikingii  creştinaţi se considerau ‘poporul ales’. Exact  în tradiţia vetero-testamentară  a termenului. Altminteri este imposibil de stabilit, la modul ştiinţific serios, vreo documentare genetică pentru ‘poporul ales’ pe acest pământ. Astfel, tot în tradiţia vetero-testamentară, în evoluţia culturală a lui  Ioan Eliade Rădulescu întâlnim bizareria abdicării  de la ideologia primară, şi îmbrăţişarea  ideologiei  secundare  iudeo-creştine. În treacăt fie spus, această ideologie inventată după 1800 AD nu este nici hieratică, nici eroică. Este ideologie vulgară în  taxonomia lui Vico. Ideologia iudeo- creştină se manifestă folosind o panoplie de mijloace, de la cele subliminale la acelea făţiş agresive, pentru a induce în capetele noastre ideea de „progres” al cărui  motor ar fi ‘poporul ales’. Înşurubată ideologic în creier, ideea acestui  „progres” ucide dorinţa Omului. Ucide elanul Omului natural de a câştiga dreptul de folosire a timpului.

Un  pasaj enigmatic din  „Biblicele”  lui Ioan Eliade Rădulescu se referă la faptul că Ţara Românească  fu întemeiată  la fel ca Israelul Vechiului Testament! „Radul Negru”, cum îl numea Heliad pe cel dintâi Basarab, ar fi împărţit Ţara Românească   în douăsprezece  judeţe. Ei, da!,  aceasta după modelul celor douăsprezece triburi ale lui Israel. Fiecare judeţ românesc însemnând un „trib românesc”: „Radul Negru fu nevoit a constitui pe Români ca pe Israel.” Cel mai notoriu dintre „triburile româneşti” ale Noului Israel (Ţara Românească)  aflându – se în  judeţul chemat Romanaţi. Este plauzibil că această denumire precede actul de la 381 AD  pentru Nova Roma, şi constituie una dintre justificările  bottom -up, conceptual ascendente, pentru acel act. În   Oikumena orientală din  veacul IV s-a produs marele punct de turnură în istoria creştină, când „timpul liniar”  propus de iudaism se rupe. Dacă Lenin numea reforma lui Solon din Atena cu termenul înşelător şi pompos „revoluţie”, –deşi era doar implementarea renaşterii saitice în Europa  oraşului grecesc–, putem numi „revoluţie” şi fenomenul de ‘socii’- alizare a traco- daco –moesilor. Tranziţia aceasta îi transformă în ‚pastores romanorum’, analogul unor ‚socii’ romanizaţi, vorbind vernaculara neolatină incipientă  din Romania orientală. Fenomenul  ‚socii’-alizării traco- daco – moesilor  este unanim recunoscut de cugetarea creştină ortodoxă  la conciliul   din  381 AD, prin folosirea apelativului  Nova Roma pentru Constantinopol. Fu,  acela,  primul act protocronist.  Termenul Nova Roma era produsul reflecţiilor  de grup,  al unui ‘think tank’  creştin oriental condus de Ierarhi. În subsidiar,  prin statuarea despre Nova Roma se recunoaştea  că există şi un Latium Novum. Există nenumărate dovezi lingvistice ale existenţei acestui Latium Novum, conservate  în denumirile geografice din peninsula balcanică. În arealul nord- dunărean, cea mai puternică dovadă lingvistică o constituie existenţa teritoriului chemat Romanaţi.

Mihail Sadoveanu  continua  în Moldova Muşatină  abordarea lui Ioan Eliade Rădulescu pentru Noul Israel, întru sublinierea spiritului  vetero-testamentar din cultura noastră. Anume intensificarea sentimentului  de popor ales,  pentru care Dumnezeu  lăsă drepturile şi darurile firii. Opera lui Mihail Sadoveanu  este înjosită acum de critici,  tocmai din raţiunea negării   credinţei  în drepturile noastre naturale. Înjosit este şi Mihai Eminescu: Poetul a fost neînduplecat luptător pentru  drepturile noastre.  Genealogii săi, chiar  şi  Petre Ţuţea,  afirmă că Mihai Eminescu avea în vine sânge de vareg. De aici nemăsuratul orgoliu ce îl caracteriza pe Mihai Eminescu, şi credinţa că aparţine poporului ales. Care în litera lui, continuând ideologia lui Heliad, era poporul român. Aceasta este altă semnificaţie ascunsă în Epigonii.

Se spune că pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, singurul serviciu de spionaj străin care acţiona în România era K.G.B.- ul. Nu este adevărat.  Exista un serviciu de spionaj străin ce răspândea zvonul că Romanaţii erau un judeţ fondat de veterani din  Legiunea Iudaica. Taică- meu, ceferist de clasa I,  călătorea zilnic cu trenul   în interesul serviciului şi era stupefiat  de apariţia zvonului acesta!  De aici este doar un pas pentru a pretinde că Oltenia nu aparţine României.  Un alogen precum intelectualul Constantin Dobrogeanu-Gherea aserta în secolul XIX că strămoşii lui mai îndepărtaţi sunt îngropaţi în Oltenia! De altminteri, chiar în anul 2006, am privit pe canalul de televiziune Realitatea TV o confruntare între Emil Hurezeanu şi Cristian Tudor Popescu, în care la afirmaţia lui C.T.P. că strămoşii săi erau olteni, Emil Hurezeanu exclamă: „A! Deci proveneau din Legiunea Iudaica!” De fapt nu a existat  vreo Legiune Iudaica printre legiunile romane, nu are vreun sens să perpetuăm minciuna aceasta cu un caracter evident defetist.

« Nu sunteţi poporul Domnului iubit? », supralicita şi Dimitrie Bolintineanu ideea vetero-testamentară la noi. Mi se pare suspectă  şi derizorie,  la oricine,   încercarea de a câştiga identitate respectabilă  în lumea  modernă   prin mijlocirea ideologiei  secundare  iudeo-creştine.  Interpretarea Vechiului Testament  poate produce derive. Orice neam  care se auto-apreciază a fi ‘popor ales’: normanzii Regatului celor două Sicilii, varegii Rus, alte populaţii ce speculează metanarativul acum, consideră că bogăţiile lumii le-au fost hărăzite prin  justiţie distributivă  divină.

Titus Filipas