Alexandru Graur a promovat „limba moldovenească”!

A fost o periodă când în RPR (republica populară Română, instaurată de divizia Tudor Vladimirescu formată prin diligenţa  cominternistului Valter Roman, tatăl revoluţionarului Petre Roman care şi-a luat doctoratul în Occident pe banii Securităţii române), studiul lui Octavian Goga în şcoală era interzis, dar el era permis în “desiatiletcile” (“desiatiletca” înseamnă şcoala medie cu o durată de zece ani, “desiatiletci” au existat şi în RPR, după modelul preluat din URSS) din respublika sovietică socialistă Moldovenească ! Deşi un membru al Academiei RPR, în speţă academicianul Alexandru Graur, scria pe atunci teorii cum că „limba Moldovenească” este diferită de limba română, au fost intelectuali de curaj născuţi în Vechiul Regat care au mers cu acele manuale şcolare din r.s.s.M., –care conţineau poeziile lui Octavian Goga scrise cu litere cirilice–, la conducerea comunistă naţionalistă română din RPR şi au cerut reintroducerea lui Octavian Goga şi în şcolile din RPR!

Conducerea comunistă naţionalistă română a fost criticată în mod expres de Raportul Tismăneanu, citit de preşedintele Traian Băsescu în Parlamentul Românei. Se cheamă “Raportul Tismăneanu” după numele coordonatorului Vladimir Tismăneanu, profesor universitar în USA. Tatăl lui Vladimir Tismăneanu se chema Lioncik Tismeneţki şi era un evreu  născut la Soroca, în Basarabia. La ocupaţia sovietică din perioada 1940-1941, acest Lioncik Tismeneţki a adus Gulagul peste Basarabia. Bunicul meu Grigore Filipaş, răzeş-chiabur din judeţul Soroca, a stat ascuns în toată perioada 1940-1941 pentru a nu fi arestat şi deportat în Siberia.

Titus Filipas

Dialog despre limba română

Acest dialog a fost iniţiat de către domnişoara  Oxana Greadcenco la adresa URL http://oxana90.wordpress.com/2008/08/29/ce-rost-mai-are-sa-sarbatorim-limba-noastra/, unde fazele dialogului pot fi urmărite complet.

Eu transcriu pe blogul meu doar intervenţiile personale.

La eseul foarte inspirat  Ce rost mai are să sărbătorim “Limba Noastră”?!, eu am comentat:  Splendid text în Limba Română!

La comentariul avatarului igrecul pe septembrie 1, 2008 at 7:14 pm14, eu am adăugat :

În spiritul acurateţei şi al preciziei, o genealogie reală a modernităţii româneşti obligatoriu include termenii de caracterizare autohtonism şi protocronism. Modernitatea românească începe cu primul think tank (grup de reflecţie) în limba română. Progresul societăţii este determinat de ‘gândirea împărtăşită’. Primul ‘grup de reflecţie’ în Limba Română, “Cronicarii moldoveni”, a fost implementarea naturală a principiului societal intergeneraţional printre cărturarii provinciei Moldova: “Mulţi scriitori au nevoit de au scris […] de au lăsat izvod pe urmă […] , feciorilor şi nepoţilor să le fie de învăţătură, […] să se înveţe şi să se indirepteze”. Excerptul din cronica lui Grigore Ureche (1590 ?-1647) redă sentimentul apartenenţei la un grup de reflecţie ce s-ar fi putut chema prea bine şi « Scriitorii de izvod ». P.P. Panaitescu (1900-1967) comenta: «Toate manuscrisele care ni s-au păstrat sunt interpolate, adică adnotate de copiştii de mai târziu». Sigur,   “Cronicarii moldoveni” nu apar din neant. Picturile exterioare ale bisericilor din Nordul Moldovei, un ‚sinopsis raţional” dacă folosim termeni din semiotica lui Roland Barthes (care a studiat pe viu România în perioada 1948-1949), constituiseră inspiraţie pentru reflecţiile răzeşilor din secolul XVI. Care este criteriul pentru a identifica modernitatea românească ? Într –o carte   publicată în anul 1904, Constantin Rădulescu-Motru focalizează atenţia contemporanilor săi, dar mai ales a viitorimii româneşti, asupra importanţei principiului identităţii din logică pentru cultura română. Acest postulat de identitate, chiar principiul de început al logicii, poate căpăta multe formulări echivalente. Miron Costin a fost cel care a enunţat de facto prima formulare a principiului identităţii din logică în limba română: „Lăsat-au puternicul Dumnezeu iscusită oglindă minţii omeneşti, scrisoarea…”.

Ezra Pound spunea că vernacularele neolatine formează un continuum. Expresia românească „o comoară înfundată” are drept corespondent echivalentul franţuzesc “un trésor enfoui”.

La acest comentariu al meu, Oxana Greadcenco spunea : +blogideologic,  e o expresie din poezia lui Mateevici. Tot el mai spunea şi ne îndemna “ştergeţi slinul, mucegaiul/al uitării în care geme”. Iar noi ne ocupăm atît de rar de cultivarea limbii noastre.+

@ Oxana. Dar avem şi “Flori de mucigai”, nu ? Să nu fim excesiv de pesimişti. La ora actuală, limba română are puterea să exprime toate ideile despre lume, la fel ca şi limba rusă. Sîntem pentru prima oară în starea de egalitate intelectuală cu un mare imperiu. Nu este puţin lucru.

Oxana, a fost o periodă când în RPR (republica populară Română), studiul lui Octavian Goga în şcoală era interzis, dar el era permis în “desiatiletcile” din respublika sovietică socialistă Moldovenească ! Deşi un membru al Academiei RPR, în speţă academicianul  Alexandru Graur, scria pe atunci teorii cum că limba Moldovenească este diferită de limba română, au fost intelectuali de curaj născuţi în Vechiul Regat care au mers cu acele manuale şcolare din r.s. s. M., –ce conţineau poeziile lui Octavian Goga scrise cu litere cirilice–, la conducerea comunistă naţionalistă română din RPR şi au cerut reintroducerea studierii lui Octavian Goga şi în şcolile din RPR!

Titus Filipas

Ce nu spune Wikipedia despre Iuliu Maniu

Oricât de multă cazuistică ar fi  risipită de argumentatori, Ungaria modernă –« Hungaria Neoacquistica » sau ‚Hungaria 2’  este, şi ea ! produsul geniului latin. Îndepărtarea otomanilor din centrul Europei s-a datorat prinţului Eugeniu de Savoia care eliberează Timişoara şi Oltenia – vechiul Banat  de Severin. Într-adevăr, francezul acesta căutând un loc pentru a-şi exercita acţiunea, talentul, şi de ce să nu recunoaştem?, chiar geniul în partea răsăriteană a Europei,  a lucrat cel mai mult pentru implementarea doctrinei Neoaquistica în interesul latinităţii orientale. Prinţul Eugeniu de Savoia a fost  eliberatorul ‘banaturilor’ de sub ocupaţia otomană, fiind prinţ regent pentru toate aceste banaturi, nu doar pentru Hungaria 2, căci toţi regii Hungariei -1 muriseră de mult fără să lase urmaşi. Eugeniu de Savoia a fost  « prinţ  regent » şi pentru Romania Neoacquistica, ai cărei regi  încă nu se născuseră. Iar când timişorenii proclamă : „Banatu-i fruntea !”, au fără îndoială dreptate, pentru că nu doar provincia asta,  ci şi toate banaturile au fost regenerate în virtutea geniului prinţului Eugeniu de Savoia, geniu european. De altminteri numai proiectul pentru Ungaria gândit de regentul de Savoia era acceptat  de subiectul chezaro-crăiesc Iuliu Maniu. Intelectualii unguri din secolul XIX lamentau faptul că jumătate dintre magnaţii Ungariei din secolul al XVIII-lea nu ştiau limba maghiară, imitându-l întru această ignoranţă  pe eminentul  regent francez de Savoia. Înainte de a compune discursurile acelea rostite în parlamentul de la Budapesta, unde  apăra un concept foarte modern şi european despre Ungaria, deputatul Iuliu Maniu admira statuia ecvestră a prinţului Eugeniu de Savoia instalată în faţa palatului crăiesc din Buda la anul 1900, şi gândea la ‚doctrina neoacquistica’,  la fel ca boierii olteni cu două veacuri mai devreme. Să-l învinovăţeşti pe Iuliu Maniu că a trecut şi printr-o  fază de anti-românism în evoluţia sa doctrinară este absurd şi nedrept! Adevărul este că deputatul român din parlamentul maghiar,  Iuliu Maniu,  mai percepea încă pozitiv Hungaria Neoacquistica, deşi pentru politicienii  maghiari ideea Neoacquistica murise în „Compromisul” (Ausgleich) de la  1867. Maghiarii  luptaseră din greu pentru acel Ausgleich ucigaş ce instaurase  regimul „K und K”,  monarhia  duală pe care scriitorul Robert Musil (1880– 1942) o numea Kakania. Iuliu Maniu  nu dorea Kakania, ci Hungaria Neoacquistica. După 1867, Kakania  a  înlocuit Hungaria Neoacquistica. Că Iuliu Maniu nu dorea Unirea la România, aşa cum  s -a spus!? Chestiunile lingvistice nu fuseseră complet rezolvate, îngăduind un  ‘surfing al cunoaşterii’ în Limba Română. La 1900, Limba Română nu era încă  prilej de infinită  bucurie  nici măcar în şcoala din Vechiul Regat. Aducem din Moldova  mărturia foarte convingătoare a lui George Bacovia : «  Liceu, – cimitir/Al tinereţii mele -/Pedanţi profesori /Şi examene grele…/Şi azi mă-nfiori/Liceu, – cimitir/Al tinereţii mele! ». Chiar atunci când va fi preşedintele Consiliului de miniştri din România Mare, Iuliu Maniu nu va reuşi să vorbească  într–o Limbă Română impecabilă, spre deosebire de  transilvăneanul Octavian Goga.

Titus Filipas