În căutarea Graalului

Idealul Dulcineei din Toboso, pentru care lupta Don Quijote,  este mai mult “sex-in-armor” hollywoodian, decât căutarea « Sfântului Graal », ţinta cavalerilor rătăcitori luaţi ca model de „iscusitul hidalgo”. Cavalerul rătăcitor medieval căuta valorile în Răsărit, chiar înaintea viziunii romaneşti a  poetului Ezra Pound, supranumit „Poets’s Poet” – poetul poeţilor, fie-ne permis a-i  reaminti numele.  Circumstanţa că Don Quijote nu pleacă în căutarea Graalului poate fi considerată la urma urmelor dovada peremptorie a comportamentului raţional al  “Cavalerului tristei figuri”. De ce? Pentru că Miguel de Cervantes  şi toţi spaniolii timpului său interesaţi de tematică  socoteau că problema Graalului fusese deja rezolvată. Cu participarea spaniolilor.

În literatura consacrată acestei teme, istorisirea clasică  despre ,Cavalerul rătăcitor plecat în căutarea Graalului’ se înscrie în ciclul arthurian  aflat la intersecţia între mitologia celtică şi mitologia creştină. Ţin să subliniez că frumuseţea şi moralitatea legendelor celtice contrazice flagrant  pretenţia  adevărului  universal acordat de ideologia anti-sămănatoristă faimoasei clamări  despre „pericolul confuziei între etic, estetic şi etnic”. Această aserţiune a criticului literar  Eugen Lovinescu (1881-1943) îl înfuria pe unul dintre legionarii notorii, marele intelectual ezoterist român  Vasile Lovinescu (1905-1984), fiul avocatului Octav Lovinescu,  fratele  amintitului  critic.

 

Cel mai mare dintre autorii medievali ai  „romanţului arthurian”, Chrétien de Troyes (a cărui dată a naşterii nu se cunoaşte, dar despre care se ştie că a murit pe la 1185, aşa că scădeţi rezonabil câteva decenii) folosea  deja în poemul neterminat  «Le Conte du Graal », compus ori numai înregistrat de istoria literaturii pe la 1180, numele comun  “un graal”. Totuşi, dacă ‘graal’-ul este un cuvânt celtic, ori aparţine limbii franceze vechi, constituie încă subiect de aprinsă dezbatere. Căci într-o altă interpretare, legenda « Sfântului Graal » s-ar fi născut  din sintagma în limba franceză  veche  “sang rial”, –adică  ‘sânge regal’–, transcrisă  deformat de unii dintre copiştii medievali ca “san grial”. În fine, Miguel de Cervantes, vechiul luptător din bătălia pe mare de lângă   Lepanto (1571) condusă  de  amiralul  genovez Andrea Doria,  putea chiar alege între două  clamări de Graal regăsit. Numai cea dintâi  variantă era  notată în cronica spaniolă. Când regele  Alfonso al VII-lea de  Castilia a cucerit  Almeria de la mauri  în anul 1147, cu ajutorul armat al  genovezilor, ar fi recuperat şi  “un uaso de piedra esmeralda que era tamanno como una escudiella”, adică „un vas de piatră smarald ce era taman ca un potir”. Extaziaţi de aceasta dovadă materială a existenţei divinităţii!,  genovezii i-au cerut   regelui   Alfonso al VII-lea  potirul   drept unica lor plată pentru ajutorul dat la asediu.

 

Auzim altă  poveste a Graalului de la  Guillaume de Tyr (1130-1190), arhiepiscop al Tirului cruciaţilor.  Scriind despre Sfântul Potir pe  la 1170,  prelatul  dezvăluie că „un  vas dintr-un singur  briliant verde, având formă de bol”,  ar fi fost găsit de cruciaţi într-o moschee din Cezarea  (Caesarea) la  anul 1101,  şi este  vorba aici despre Cezarea de pe coasta Samariei, nu despre Cezarea Cappadociei. Sfântul Apostol Pavel a vizitat Cezarea Samariei  atât imediat după  iluminarea  lui de către Divinitate, cât şi în cea de a doua şi în cea de a treia călătorie misionară   (Faptele 9:30, 18:22, 21:8).  Genovezii,  gândind că  Sangraalul era cizelat dintr-un singur mirific  smarald mare, l-au acceptat drept răscumpărare a vieţii musulmanilor din Cezarea, în locul unei sume de bani în monedă. Potirul de smarald a fost trimis şi păstrat la catedrala San Lorenzo din Genova. Atunci când Napoleon Bonaparte a cucerit Italia, l-a inclus în prada de război. În consecinţă, Sfântul Potir aflat în Genova a fost expediat  la Paris. Dupa eşecul napoleonian de la Waterloo, Sfântul Potir a fost retrimis în Italia. Un accident de transport, când  potirul s-a spart, a revelat că  materialul nu era smarald, ci  sticlă verde  de o extraordinară calitate, fabricată  de alchimişti  egipteni, probabil ca în atelierele saitice din delta Nilului. Revelaţia aceasta de după  Waterloo a constituit  preţios punct de sprijin pentru masonii din Ordinul Orientului. Vasul cel de sticlă verde se păstrează acum la catedrala din Genova, sub  numele de   Sacro Catino.

 

Ori poate mai curând Miguel de Cervantes identifica “Potirul Sfânt” cu  “Santo Cáliz”,  marea cupă dintr-un singur cristal de   agat păstrată  la catedrala din Valencia. Pe latura pocalului  este gravată o inscripţionare în araba coranică. Ciudat, dar pentru spanioli, această veche inscripţionare adăuga veridicitate “Potirului  Sfânt” păstrat la Valencia.  Cea mai veche referire a cronicarilor spanioli la  “Santo Cáliz” datează din 1399. Când vasul de agat a fost obţinut de clericii de la mănăstirea Martin I de  Aragon, în schimbul unei cupe de aur  foarte banale, de la cineva care nu îi prevestea şi valoarea simbolică.  Ajuns la Valencia, i s-a inventat uşor  o legendă : “Santo Cáliz” ar fi fost adus din Ierusalim la Roma chiar de către Sfântul Apostol Petru!

 

S-a mai spus şi că Graalul ar fi vechiul mit despre Cornucopia (Cornul Abundenţei), revăzut  şi revizuit de creştinism.  Domnul Dan Culcer îmi semnalează această dovadă în Transilvania. În textul unui  colind, şi  din aceasta cauză veridicitatea lui ca mit pentru  Cornucopia sporeşte, este  invocată „floarea grâului” (sursa abundenţei) după invocaţia  „Leroi dai, leroi Doamne!”. Surprinzător, apar în acel colind scurt,  şi aluzii la ‚Drumul mătăsii’: „Asta-i casa, nus’ de casă./  Şi-n mijlocul casiei/ Este-o masă de mătase;/ Şi-n mijlocul mesiei/  Este un pahar d-aur./  Şi-n toartza paharului/ Scrisă-i raza soarelui;/ Şi-n buza paharului/ Scrisă-i floarea grâului.”  Colindul are  un mesaj  holistic exact din trecut, cu o unitate de  măsură vitală  şi pentru  prezent. Căci impactul ambiental produs de poluarea sistemelor industriale  în Europa se măsoară diferenţial  acum, după 2000 AD, prin paharele  de grâu  pierdute la  creşterea ‚încărcărilor poluante din mediu’ !

 

Miturile medievale pot fi  analizate şi cu mijloacele manageriale cele mai noi. Legenda   Graalului  poate fi descompusă    în cinci „nivele de realitate”, identificate prin cinci ‘diagramări Pareto’. Aşa cum legenda ‚Cavalerului Alb’,  ori  ‚the White Kight’,  este folosită  ca nume în managementul modern pentru desemnarea unei anumite strategii de salvare economică a întreprinderilor cu mari dificultăţi, tot la fel,  în prezent prin „căutarea Graalului” se mai înţelege  şi „descifrarea realităţii” într-o situaţie complexă.

 

Căutarea Graalului continuă  în viitor şi în spaţiul cosmic. Se întâmplă în paginile romanului  sci-fi „Nova”, scris de Samuel R. Delany, unul dintre precursorii mişcării ‚cyberpunk’. În ‚Trei povestiri despre Atlantida’ („Atlantis: Three Tales”), scriitorul afro-american arată cum  se evită conceptul de ‚negritute’ prin imersarea in spaţiul  mitului oceanic  „Atlantida”, care se poate extinde oricând şi în ‚spaţiul  cosmic’.  Cutezătoare idee! Cred că şi noi,  românii,  avem drept de acces la acest universalism pragmatic.

 

Titus Filipas