Posts Tagged ‘Nicolae Mărgineanu’

Viziunea în educaţie şi cercetare

ianuarie 16, 2009

Deci sistemul educaţional românesc este “ineficient, nerelevant, inechitabil şi de slabă calitate”, a conchis peremptoriu comisia Mircea Miclea, vezi şi textul de la adresa URL http://www.romanialibera.ro/a143790/educatia-si-cercetarea-la-rascruce.html . După 1989, profesorul universitar clujean Alexandru  Roşca îi acorda o foarte dubioasă diplomă de „Doctor în psihologie”  domnului Mircea Miclea, ajuns după alegerile din 2004 ministru al Educaţiei şi Cercetării. Universitarul Nicolae Mărgineanu  a fost trimis pe vremuri la grea  închisoare comunistă din cauza acuzaţiilor  formulate  tocmai de acel universitar de la Cluj pe nume  Alexandru  Roşca. 

La C.F.R. nu funcţiona nici în capitalism şi nici în comunism regula de mare ubicuitate : „Din greşeală în  greşeală spre victoria finală!”. Pentru aceste motive, psihologilor care lucrau în laboratoarele C.F.R.- ului li se permitea să folosească literatura de psihologie scrisă de Nicolae Mărgineanu (vezi  pentru documentare  cartea apărută în anul 2006 la Editura Polirom: “Nicolae Mărgineanu, un psiholog în temniţele comuniste”, scrisă de doamna Cristina Anisescu), o literatură ştiinţifică interzisă de facto şi pe vremea comunismului, dar şi acum, fiind substituită în prezent cu textele scrise de profesorul universitar clujean Mircea Miclea. În psihologie şi educaţie, savantul  Mircea Miclea a înlocuit  modelul etologic al omului bazat pe reflexele câinelui  lui Pavlov, cu modelul robotic al “omului” dotat cu un Swiss Army Knife de funcţii cognitive!  La ora actuală, industria farmaceutică din USA are pregătite medicamente care intensifică potenţa funcţiilor cognitive.

Mircea Miclea  a fost ministrul care a insistat pe importanţa testelor şcolare. Reamintim că la teste se propun şi răspunsurile, dintre care trebuie ales cel corect. Aceasta introduce o perturbare inacceptabilă  în modul de gândire al copilului, pentru că  induce subliminal ideea perversă că toate răspunsurile propuse ar avea statut echivalent în cultură. În realitate, despre celelalte răspunsuri propuse, chiar şi cei care alcătuiesc testele sunt de acord că propoziţiile acelea sunt aberaţii. Nişte aberaţii căutate, aberaţii construite artificial, căci o minte condusă natural de gramatica generativă nu creează aşa ceva. Acesta este un caz clar în care exemplul prost înţeles al străinătăţii ne îndeamnă să compunem solecisme în limba română. Ideologia testelor din şcoala propusă de Mircea Miclea instituţionalizează blocajul gramaticii generative naturale. Ceea ce nu au reuşit să termine fanarioţii pe vremuri împotriva limbii române, finalizează cu succes sistemul de învăţământ propus de Mircea Miclea. Care propagă subliminal şi intenţionat un puternic mesaj anti-creştin, testele şcolare degradează Cuvântul. Cred că şi teologii români condamnă blasfemia testelor scolare. Totdeauna răspunsul corect aparţine unui arhetip cultural. Şcoala trebuie să predea arhetipuri culturale utile, agregate  şi transformate în humus cultural pentru gândirea copilului. Dar denigrarea arhetipurilor culturale trebuie să continue, pentru că aşa este politiceşte corect în vremea de acum. Din legenda iluminării lui Saul pe drumul Damascului, matematicianul René Thom extrăgea  un arhetip cultural vechi, valabil şi pentru şcoala modernă. Este regretabil că şcoala românească  nu se concentrează pe sinergia câtorva, –nu sunt multe –, arhetipuri culturale utile. Prin joc politic, un  personaj Redneck ajungea  ministru la Educaţie şi Cercetare. El demonstra  ostensiv că nu cunoştea un arhetip cultural – semnificaţia de perfecţiune evocată de numărul 12, apostoli ori constelaţii (Nae Ionescu adăuga, ironic, şi  categoriile kantiene). Pentru şcoală, totul decurge din arhetipurile culturale. Numai folosirea arhetipurilor culturale permite organizarea lexiconului enumerativ în Limba Română, şi transformarea lui într-un lexicon generativ. În proverbialii “şapte ani de acasă”, copilul asimilează arhetipurile culturale de familie. Adică tradiţia. Dar şi acasă, copilul asimilează abia după vârsta de 3 ani! Cu obligaţia de a merge de la 3 ani la şcoală, se forţează aculturaţia. Ideologiile nazistă şi comunistă o numeau ‘formarea omului nou’. Un studiu recent efectuat printre familiile hispanice care au venit în USA a diferenţiat între familiile care au dorit  integrarea rapidă a copilului lor prin aculturaţie, şi familiile care şi-au păstrat copilul în tradiţie, prin învăţarea arhetipurilor culturale de familie. Spre surpriza lor, cercetătorii au constatat că numărul drogaţilor printre adolescenţii care s-au format prin aculturaţie este de 13 (treisprezece) ori mai mare decât printre adolescenţii care au învăţat arhetipurile culturale de familie. Anticipăm că proiectul învăţământului obligatoriu de la vârsta de trei ani (propunere Mircea Miclea, funcţiile cognitive fiind intensificate cu medicaţie adecvată, plătită din banul public), un proiect care elimină din start influenţa arhetipurilor culturale de familie asupra copilului, pregăteşte o viitoare societate de drogaţi în România.

Cercetarea  ştiinţifică se face în acord cu o Viziune, care este un set de valori. Dar niciuna dintre variantele Legii învăţământului nu a definit cuvântul “Valoare”, după cum nu a definit cuvântul “Calitate”. Cele două definiţii aparţin cunoaşterii prudenţiale. Legea învăţământului comunist din anul 1948 a eliminat în mod sistematic cunoaşterea prudenţială din educaţia românească. Nici un singur proiect al Legii învăţământului nu s-a apropiat de punctul de basculare pentru îndepărtarea  consecinţelor reformei învăţământului din anul 1948. Nu ştiu în ce măsură se înţelege faptul că Viziunea educaţională pentru România diferă consistent de Viziunea educaţională Princeton University, ori de Viziunea educaţională Shanghai University, ce reprezintă Viziunea educaţională pentru un Imperiu. Valorile (imponderale) servesc pentru a mări puterea celui care enunţă Viziunea. În cazul acesta, USA. Cercetarea  ştiinţifică românească, –la fel ca educaţia universitară românească–, nu are o Viziune cu adevărat pentru România. Chiar şi celebrele criterii ISI (acronimul pentru Institute for Scientific Information) sunt de fapt nişte ‘criterii de excelenţă’ destinate a răspunde strict intereselor din Viziunea USA. Criteriile Shanghai pentru universităţi (the Academic Ranking of World Universities) au fost stabilite  la Shanghai Jiao Tong University deoarece China visează să depăşească USA ca forţă imperială. Cercetătorii români care lucrează pentru criterii ISI nu lucrează de fapt pentru România, universităţile româneşti care lucrează pentru criteriile Shanghai nu lucrează de fapt pentru România. Este o morală dubioasă ce confirmă că “Mai binele este duşmanul binelui”. În fine, morala sistemului criterial ISI obligă cercetătorii din toate ţările, care primesc  granturi din ţările lor, să lucreze gratuit pentru America!

România nu poate progresa prin educaţie şi cercetare decât folosind un criteriu de performanţă triplă (triple bottom line) pentru cunoaştere : 1/tehnico-productivă ; 2/ prudenţială ;3/ teoretică. Înainte  de venirea comuniştilor la putere, cunoaşterea prudenţială făcea  parte dintr-un “savoir faire” naţional. Politica ofertei în educaţie şi cercetare trebuie să creeze calitatea (vezi Jean-Baptiste Say) care adaugă valoare pentru economie. O politică a cererii de tip keynesian pentru relansarea economică a României trebuie să aibă drept ţintă reintegrarea cunoaşterii prudenţiale într-un “savoir faire” la stadiul dell’arte. Performanţa educaţiei şi cercetării ştiinţifice  româneşti nu se va obţine decât atunci când cele două politici, –ale cererii şi ofertei–, se vor racorda.

Titus Filipas

Nicolae Ceauşescu, prima victimă a mineriadelor

decembrie 12, 2007

O parte din vara  fierbinte a lui 1977 mi-am petrecut-o  la Poiana Braşov. Auzindu- mă lăudând vremea continuu  însorită, una  dintre persoanele  care lucrau în staţiune a remarcat că nu mai văzuse până atunci  aşa  ceva. Erau probabil primele semne ale efectului de seră  global, mă simt tentat să comentez acum. Din cauza cutremurului din luna martie1977,  erau puţini turişti vest –europeni în staţiune,  dar mulţi turişti  israelieni precum şi nord – americani. De fapt,  primii americani cunoscuţi  atunci nu i-am întâlnit chiar în Poiană, ci într –un muzeu din oraşul Braşov. Mă interesau informaţiile culturale pe care le purtau cu ei. De la o profesoară de Arte Frumoase,  care preda la  colegiul unui  oraş din Preerie,  am aflat atunci prima oară despre imensa valoare de civilizaţie  chemată Aghia Sophia, ca evaluare, nu ca artefact, era un monument istoric despre care ştiam totuşi, dar atâta  cât ne spuneau cărţile noastre, impregnate de blestemata ideologie comunistă a limitării de gândire. Profesoara aceea americancă abia aştepta să plece la Constantinopol cu un avion Tarom, companie care oferea cele mai ieftine curse. „Tocmai pentru a putea vedea Aghia Sophia”, mi-  a explicat, vizitase  România cu o cursă Tarom care spărgea piaţa transporturilor aeriene  internaţionale cu preţurile minime pe care le practica.

Fiind  împreună cu noii mei prieteni americani în sălile muzeului de artă din Braşov,  iată că un cetăţean american senior, veteran din cel de al doilea  război mondial, de fapt un  polonez care luptase ca voluntar în bătălia de la Monte Cassino, m – a întrebat brusc  dacă eu cred că preşedintele Nicolae Ceauşescu este un patriot. Am răspuns spontan şi cu totală sinceritate: “Da!”. A rămas profund dezamăgit. Dar eu ştiam, din experienţa mea ca student al Universităţii din Bucureşti, că persecuţiile securităţii împotriva studenţilor erau ghidate de sinistrul activist universitar Dan Marţian, prietenul tovarăşului (ulterior domnului) Ion Iliescu. Iar „eminenţa cenuşie” (sau „şarpele”, cum îi spunea  ilustrul profesor universitar clujean şi luptător anticomunist Raoul Volcinschi) din umbra revoluţionarului Ion Iliescu se chema tot Dan Marţian, certamente este vorba despre acelaşi personaj istoric şi „revoluţionar”, nu este vreo coincidenţă de nume.

M- a descumpănit atunci întrebarea, precum şi reacţia americanului de origine poloneză auzind răspunsul meu. El părea că ştie mai multe decât spune. Ne-am despărţit de prietenii  noştri  americani cunoscuţi în Braşov, şi am urcat  spre Poiană. Dornici de „taină oltenească”, am telefonat prietenilor craioveni care stăteau într- o cameră la hotelul Alpin.  Sophie şi Ion Ilie Iosif (el este profesorul de Limba Română care a îngrijit cele trei numere, unicele! ale revistei Omicron editată de cenaclul de anticipaţie tehnologică Henri Coandă, sci- fi se spune acum), de obicei dispuşi la „taină”, ne invitau insistent să privim la televizor:  Era marele miting organizat al minerilor de la exploatările decopertate de lignit din Oltenia. Am privit fără să înţeleg prea multe. Americanul acela care luptase în Italia părea să ştia ceva ce eu încă nu aflasem.

Fireşte, puteam să ascultăm dezinformantul Radio Europa Liberă care se asculta liber, nu înţeleg de ce se minte acum sfruntat  că era un post bruiat. Dacă ascultai atunci Radio Europa Liberă, te poţi declara acum „fost dizident”?  Dar aveam să aflu mult mai multe detalii psihologice interesante când m– am întors  în Craiova. De data aceasta de la un  veteran român din cel de al doilea război mondial : tatăl meu, tehnician la C.F.R. – „cea de a doua  armată” cum le plăcea  foarte mult cheferiştilor  de pe atunci să spună,  şi sintagma aceasta sună aproape ca refrenul unui cântec de luptă! Tatăl meu, un răzeş sorocean absolvent al Şcolii superioare de viticultură şi horticultură a Basarabiei, se ocupa în Oltenia de spaţiile verzi  ale căii ferate,  Plantaţii  şi Amenajarea Zonei era denumirea oficială a sectorului  său ce se întindea de la Caracal până la Târgu Jiu. De la ceferiştii care lucrau  pe acea linie feroviară care ducea în Valea minieră a Jiului, tatăl meu   află  despre şocul  psihic cumplit suferit de Nicolae Ceauşescu în august 1977. Ceferiştii erau în general nişte oameni foarte bine recrutaţi, şi foarte bine verificaţi pe planul testelor psihologice şi de inteligenţă. Pentru că, se ştie, feroviarii nu au voie să facă greşeli. La C.F.R. nu funcţiona nici în capitalism şi nici în comunism regula de mare ubicuitate : „Din greşeală în  greşeală spre victoria finală!”. Pentru aceste motive, psihologilor care lucrau în laboratoarele C.F.R.- ului li se permitea să folosească literatura de psihologie scrisă de Nicolae Mărgineanu (vezi  pentru documentare  cartea apărută în anul 2006 la Editura Polirom: „Nicolae Mărgineanu, un psiholog în temniţele comuniste”, scrisă de doamna Cristina Anisescu), o literatură ştiinţifică interzisă de facto şi pe vremea comunismului, dar şi acum, fiind substituită în prezent cu texte de tip intellectual garbage scrise de profesorul universitar clujean Mircea Miclea. Universitarul Nicolae Mărgineanu  a fost trimis pe vremuri la grea  închisoare comunistă din cauza acuzaţiilor  formulate de  universitarul de la Cluj Alexandru  Roşca.  După 1989, profesorul universitar clujean Alexandru  Roşca îi acorda o foarte dubioasă diplomă de „Doctor în psihologie” impostorului Mircea Miclea, ajuns după alegerile din 2004 ministru al Educaţiei şi Cercetării. Spre deosebire de comentariile tendenţioase făcute la postul de Radio Europa Liberă despre conflictul din august 1977 din  Valea Jiului,  ceferiştii  care lucrau pe trenurile care traversau  Valea Jiului interpretau altfel evenimentele văzute de mineri, şi provocate chiar de mineri. Fireşte, mărturiile directe le auziseră chiar de la mineri care participaseră nemijlocit la acele evenimente şi văzuseră  „în direct” reacţia dictatorului. Ceferiştii aceia, care trecuseră cu brio testele psihologice ghidate de metodologia savantului  român autentic care a fost deţinutul politic Nicolae Mărgineanu, povesteau că violenţa iraţională a minerilor, orientată direct împotriva lui Ceauşescu Nicolae, lider român care venise totuşi acolo pentru o discuţie pe bază de bun simţ şi fără a fi  însoţit de vreo gardă de corp securistă, provocase o modificare bruscă şi bizară  în comportamentul lui Nicolae Ceauşescu. Printre altele, el mima că vorbeşte, că ţine un înflăcărat „discurs muncitoresc”, fără ca din gura lui să fie auzit realmente vreun sunet! El a fost astfel prima victimă care a suferit un şoc la mineriade. Fireşte, după acel imens şoc psihic, mintea lui Nicolae Ceauşescu nu a mai fost capabilă  să construiască judecăţi de valoare pentru a lua decizii corecte.

Titus Filipas