Pictura de la Agapia

Calistrat Hogaş despre pictura lui Nicolae Grigorescu de la Agapia : “Cunoscutul nostru pictor, Grigorescu, abătându-se cu totul de la şcoala orientală, care condusese penelul rusesc al zugravului de la Văratic, a căutat să localizeze în biserica Răsăritului pictura strălucită a şcoalelor Apusului. Numai geniul lui a putut pune asprele, dar totuşi destul de măreţele figuri biblice sub regimul blând al artei moderne. Sub penelul acestui genial pictor, dispar ca prin minune toate formele ascuţite şi osoase ale chipurilor ruseşti, care împodobesc zidurile tututor celorlalte mânăstiri. Coloritul viu şi discordant, umbritul gros şi posomorât al sectatorilor lui Metodiu nu se întâlnesc în pictura de la Agapia ; formele rotunde şi dulci ale şcoalei profane ştiu aicea să îmbrace aşa de bine austerele oseminte ale ortodoxiei! … Rareori a fost dat penelului să întrupeze în culori, cu mai multă iscusinţă, ideea religioasă sub toate formele ei. Astfel, Iuda din Keriot al Agapiei e atât de Iudă, încât, fără voie, îţi vine să jeleşti pe Mântuitorul că a năimit, între propovăduitorii cuvântului dumnezeiesc, o figură atât de lungă, o barbă aşa de roşie, un nas aşa de ascuţit şi nişte buze aşa de subţiri. Dintre toţi pictorii noştri, lui Grigorescu poate i-a fost dat să dezlege cu penelul una dintre cele mai grele probleme ale artei sale ; căci, mai la urmă, cam drept aşa ceva trebuie să socotim noi meşteşugul de a şti să întruneşti, pe aceeaşi figură, şi fără a se exclude una pe alta, maternitatea şi virginitatea. Să izbuteşti a întipări prin linii şi culori duioşia unei mame pe faţa unei fecioare, a face pe cea dintâi să privească, cu pudoarea şi nevinovăţia celei din urmă, fructul propriului său sân, a închide plenitudinea fizică a formelor materne în rama ideală a virginităţii, a şti, în fine, să stabileşti cu penelul o bună înţelegere între un complex de antiteze e, desigur, partea unui maestru genial.”
Pentru conformitate,
Titus Filipas

Bourul emblematic

În ziarul Romania libera de Joi, 10 Aprilie 2008, articolul domnului Adrian Bucurescu, Stravechile capitale ale Moldovei,  a provocat  controverse extreme.  

Eu comentez doar excerptul :

“De unde va fi luat vornicul Grigore Ureche legenda cu bourul vanat de Dragos Voda nu se stie. Va fi fost scornita, nu neaparat de cronicar, de la stema Moldovei. Cat despre derivarea numelui Moldovei de la cel al catelei Molda nici nu merita sa vorbim… De altminteri, capul de bour nici nu a fost prima stema, ci un cerb cu capul  taiat, asa cum se vede pe sigiliul cetatii Baia, intaia cetate de scaun a acestui tinut.”

Fernand Braudel ne învăţa că aspectul ecologic în istorie nu trebuie niciodată subestimat. Urmărindu-l pe Simion Dascălul, ajungem regresiv la vremea când continuitatea de ecosistem era sigură, iar continuitatea statală nesigură. Românii erau o populaţie dintr-un ecosistem, în care funcţionează  ca predatori biologici faţă de speciile sălbatice : extermină nu doar brebul, ci şi bourul, Bos primigenius, boul primordial emblematic ce leagă Moldova de ecologie şi de istoria plugului mare, deosebit de pluguşorul lui Bădica Traian. Bineînţeles, boul fusese domesticit cu mult înainte să fi fost inventat plugul cu bârsă şi cormană, a plugului care întoarce brazda.

Prin domesticire, puterile fizice ale speciei scad. Exemplarele se ameliorează numai din rezervorul de gene al speciei primordiale. În secolul XX, Vasile Militaru (1886-1959) scrie poezia dedicată unui superb exemplar care mai păstra calităţile de Bos Primigenius : “Sâmbotine, Sâmbotine,/ Drag plăvan printre plăvani,/ Ce mergeai pe lunci cu mine,/ Când eram de şapte ani;/ Când era vre-o sărbătoare/ Eu mai mândru să te fac,/ Îţi prindeam pe-un corn cicoare, iar pe altul flori de mac.”

Bourul pe stemă arăta că Moldova mai poseda un ‘genetic pool’ unic şi de mare valoare necesar pentru tracţiunea animală din agricultură. Din secolul XIX, pictorul Nicolae Grigorescu (1838-1907) ne transmitea imagini despre măreţia şi splendoarea speciei Bos primigenius. Iar trucul literar al genialului Mihail Sadoveanu a fost acela de a înjuga, în paginile mult hulitului roman Mitrea Cocor, nişte oameni la plug. Era semnalul subliminal ce ni-l transmitea Mihail Sadoveanu că sistemul comunist proaspăt instalat atunci nu avea forţa necesară să tragă economia României.

Mutarea capitalei medievale, schimbarea stemei, arată şi extensia puterii economice a Moldovei. Dar trebuie să recunoaştem că noua stemă a vechii Moldove a fost atunci şi  inspirată operaţie de marketing. Bourul de pe cea de a doua stemă medievală arăta clar că în tîrgurile de vite din Moldova se vîndeau pe atunci  vite de tracţiune de extremă calitate. Economia acelei Moldove era o economie a excelenţei.

Titus Filipas