Mitologia voluntaristă a fraternităţii

Somnul « viteazului din poveste » al lui Alexe Mateevici a fost  aproape amneziant.  Trezindu-ne din coşmarul fanariot,  întrebăm :  « Ce-i alienarea ? ».  Dincolo de textele lui Karl Marx, în  textul ‘Timp şi fiinţă’,  Martin Heidegger admite că  alienarea (Entfremdung) constituie  potenţialul  condiţiei umane în genere.  André Malraux (1901-1976), ce a scris romanul  ‘Condiţia umană’, definea arta, în mitologia voluntaristă a fraternităţii, ca pe o revoltă împotriva destinului care duce la alienare. Atenţia predatorului  ideologic Karl Marx pândea constant spaţiul şi temele  istoriei moldo-valahe. Extrăgând de aici chiar  o  definiţie a valorii economice.  Între variantele de semnificaţii  pe care  ideologia lui Karl Marx le insinuează în  conceptul de alienare a omului de pe această planetă  în general,  se strecoară, « Surprise, surprise ! », condiţia ţăranului român din principatele dunărene pe vremea exploatării fanariote. Când se revoltă, ţăranul din vremurile oprimate de Fanar devine haiducul baladelor populare. În literatura cultă va genera  personajul umil, fulgurant înălţat la demnitate de către Ion Creangă şi Vasile Lovinescu:  « Porcul Prinţ ».  Uneori cuget că  toată literatura rumână din veacul XIX  izvorăşte din revolta împotriva destinului nostru  de  neam şi de  ţară. Când  povesteşte cum ‘porcul’, –ţăranul român sărac şi cumplit de ignar din epoca  fanariotă–, s-ar putea  transforma în  Făt Frumos,  Ion Creangă  ne transmite despre alienare  o înţelegere  emoţională. Echivalentă până la un punct frazărilor lui  Marx si  Heidegger despre alienare. Vasile Lovinescu,  un autor legionar ezoteric puternic influenţat de dimensiunea psiho-spirituală din sufism, arată  cât de importante sunt asemenea basme pentru cultura română. Şi poate că ideea în general nu  este valabilă  doar pentru cultura română. În romanul Arme pentru America, scriitorul evreu Lion Feuchtwanger afirma foarte net că   „Trebuie să te pricepi să fii când zeu, când porc.”   Era mărturisirea unei  alienări  simulate, ori a unei alienări  autentice? În textele sale de magnificenţă absolută a Limbii Române,  Vasile Lovinescu întreprinde mai mult decât ideologizarea zoologică.  Prin insistenţa lui pe sufism, unde muzica joacă rol de stimul ezoteric pentru gândire, Vasile Lovinescu leagă un stil dovedit în  cugetul  românesc al veacurilor XVIII, XIX,  XX,  stil dovedit  la un Dimitrie Cantemir, la un Nicolae Filimon, la un Dimitrie Cuclin, şi la un Alexandru Bogza, de gândirea metafizico-muzicală. În cultura românească din ultimele trei secole, gândirea  metafizico-muzicală este poate unirea firească dintre un Trivium şi un Quadrivium ale culturii universale.Titus Filipas