Marea Neagră

Sunt somat aici http://www.romanialibera.ro/a156008/calvarul-unui-savant.html , să spun  „adevărul, si numai adevărul”. Foarte bine, vorbesc. Gheorghe Brătianu este literalmente adulat de istoricii din Iran pentru studiul său despre Marea Neagră şi istoria din Ghazaria. Eu apăr memoria istoricului Gheorghe Brătianu şi necesitatea menţinerii unor relaţii amicale între România şi Iran. La ora actuală se spune : „Iranul trebuie tratat ca un stat inamic al umanitatii si al României”. Asta pentru că Iranul ar fi angajat într-un program de îmbogăţire a uraniului pentru  fabricarea de bombe. Deşi pare superfluu, ţin să reamintesc : Există două calităţi de uraniu îmbogăţit. O calitate inferioară pentru centralele  de energie electrică, şi o calitate foarte înaltă, pentru bombele nucleare. Din câte ştiu eu, Iranul este angajat numai într-un program low grade de îmbogăţire a uraniului, deci nu  uraniul pentru  fabricarea de bombe. “Miza cea mare” este Marea Neagră. După victoria din  “războiul de şase zile”, acel geniu militar israelian care a fost generalul Moshe Dayan, respectat sincer (nu doar temut sau urât!) şi de arabi, anunţa obiectivul strategic  al generaţiei sale : deschiderea unui „coridor levantin” pe litoralul mediteranean, în prima  fază doar până la frontiera cu Turcia, dar ţinta era deschiderea unui coridor până la Marea Neagră. De ce Marea Neagră, despre istoria căreia, studiul cel mai serios a fost scris de acest mult hulit Gheorghe Brătianu? Pentru Peninsula Crimea. În Peninsula Crimea, negustorii khazari iudaizaţi au cumpărat de la un han tătar extinse terenuri, şi documentele respective le-au înregistrat la notarii genovezi din Caffa. De altminteri, lângă Caffa a existat un orăşel chemat Noul Ierusalim, şi locuit de khazari iudaizaţi. Republica  genoveză, o republică a capitalismului catolic timpuriu, cu mult înaintea capitalismului reformat lăudat de Max Weber, (capitalism reformat care, în treacăt fie zis, a fost doar o copie a capitalismului catolic timpuriu, dar asta nu o mai spune Max Weber, şi nici măcar neo-weberienii români de la Universitatea din Bucureşti, conduşi de profesorul Daniel Barbu), era extrem de bine organizată, şi trimitea copii ale actelor notariale din  Peninsula Crimea la Officium Ghazariae din Genova. Or, acele acte notariale doveditoare ale drepturilor teritoriale evreieşti în Peninsula Crimea se păstrează undeva, nu s-au pierdut, deşi nu oricine mai poate să ajungă acum la ele. În fine, istoricul Gheorghe Brătianu cunoştea foarte bine chestiunea drepturilor oferite principatelor Iflak şi Bogdan prin capitulaţiuni. La ora actuală, dintre istoricii români, doar istoricul militar Mircea Dogaru mai are curajul intelectual să vorbească despre chestiunea drepturilor oferite principatelor Iflak şi Bogdan prin capitulaţiuni. Dar şi el este intens ridiculizat ! La ora actuală, Mircea Dogaru a avut curajul să readucă în lumină Capitulaţiunea de la 1740. Or, Capitulaţiunea de la 1740 fusese îngropată de tratatul de la Kuciuc Kainargi din 1774. Capitulaţiunea de la 1740 recunoştea în mod expres Bugul pontic drept frontieră estică legitimă pentru Bogdan (principatul moldovenesc).  Iar lucrul acesta nu mai este spus într-o carte de pseudo-istorie editată la Humanitas, anume “Românii,  1774-1866”, scrisă de Keith Hitchins. Ce semnifică anul 1774 pentru români ? Pacea de la Kuciuc  Kainargi, care a avut consecinţe  dezastruoase pentru români ! Or, lucrul acesta avea curajul să ni-l spună, elevilor, un profesor  de istorie de la Liceul Fraţii Buzeşti din Craiova la anul 1961, când risca să fie arestat  de securitate! Acea securitate care l-a arestat şi pe Gheorghe  Brătianu. Acea securitate avea drept nucleu fondator pe mardeiaşii electorali comunişti ai anului 1946. Printre acei mardeiaşi electorali comunişti s-a numărat şi tînărul muncitor Vasile Paraschiv. Totuşi, iată-l pe Vasile Paraschiv a cărui acţiune a contribuit la crearea organelor represive ale regimului comunist şi la instaurarea regimului  comunist în România,  cum declarat erou anticomunist ! Dar hai să revenim acum la chestiunea istoricilor Gheorghe  Brătianu şi Keith Hitchins.  Nici măcar în Introducerea la cartea “Românii,  1774-1866”,  istoricul Keith Hitchins nu scrie absolut nimic despre Capitulaţiunea de la 1740, deşi pretinde că vorbeşte despre istorie începând cu secolul XVIII. Or, despre Capitulaţiunea de la 1740 vorbeşte, chiar şi numai indirect, Winston  Churchill în Memoriile sale.  Faptul că istoricul Keith Hitchins de la Urbana University nu aminteşte nimic despre aceasta dovedeşte că “profesorul  Keith Hitchins” nu este de fapt un om de ştiinţă bine documentat, şi că sub paravanul de  “istoric” se ascunde un agent şi un spion. În slujba cui? Întrebarea este interesantă.  Eu presupun că acest “istoric Keith Hitchins” este de fapt un  agent dublu. Deci spun în mod expres că “profesorul  Keith Hitchins” este şi agent al Rusiei.  Pentru că  profesorul  Keith Hitchins, în cartea “Românii,  1774-1866”, nu dezvăluie că prin pacea de la Kuciuc Kainargi din 1774, Rusia primea gratuit Peninsula Crimea, şi o halcă imensă din Romania Orientală cuprinsă între Nipru şi Nistru.  Să revin la Memoriile lui Winston  Churchill. El scrie în mod expres că Anglia şi SUA recunosc României lui Ion Antonescu, frontiera  răsăriteană pe Bugul pontic. Or, de restatuarea drepturilor României la  frontiera  răsăriteană pe Bugul pontic era preocupat şi istoricul român Gheorghe Brătianu.  El ştia prea bine că frontiera  răsăriteană pe Bugul pontic era stabilită prin Capitulaţiunea de la 1740.

Titus Filipas

Transnistria şi Odessa

Ucraina este o alcătuire artificială mult mai bizară decât fragila Iugoslavie. Care s-a dezintegrat totuşi, la mai bine de juma’ de veac după ce a fost creată. Dacă uneşte ceva interesele SUA, ale Rusiei şi ale UE, atunci e menţinerea acestui “stat” Ucraina ca pe un pachet de cărţi de  joc. Ce urmează să fie împărţit. În ce  măsură ne interesează pe noi, românii, legitim iar nu predatorial, chestiunea pachetului  de cărţi de  joc chemat Ucraina ?

Pactul Ribbentrop- Molotov a lovit deopotrivă Estonia, Letonia, Lituania şi România. Consecinţele pactului Ribbentrop- Molotov au fost anulate pe plan internaţional de jure numai pentru Estonia, Letonia, Lituania. Dar nu  şi pentru România. Provinciile istorice răpite de pactul Ribbentrop- Molotov României au fost date Ucrainei. Fără îndoială, toată lumea ştie, atât oamenii de cultură români, cât şi superputerile SUA, Rusia şi  UE care girează acest statu quo postbelic, faptul că nu  există metodă de a  ţine încopciată dinăuntru alcătuirea pseudo-statală Ucraina, în afară de ‘politica toporului la brâu’ practicată de Kiev, pe care UE, SUA şi Rusia o susţin tacit. Diplomaţii şi oamenii politici români, scriitorii şi ziariştii români, trebuie să explice în permanenţă colegilor din SUA, Rusia  şi UE, problema foarte gravă a pactului Ribbentrop- Molotov pentru România. Există un principiu de uniformitate în dreptul internaţional. Principiul cere ca România să fie tratată la fel ca Estonia, Letonia, şi Lituania în ceea ce priveşte reversibilitatea consecinţelor pactului Ribbentrop- Molotov. Pe vremea lui Stalin ni se spunea că roata istoriei nu poate fi întoarsă. UE, SUA şi  Rusia manifestă acum cinism stalinoid faţă de România pentru că refuză să întoarcă pactul Ribbentrop- Molotov în cazul ei.  Dar ucrainenii, politicienii şi oamenii simpli, par a fi total mulţumiţi cu acest statu quo de sorginte stalinistă. Ei nu ştiu despre apocalipsa care se îndreaptă spre ei.

Extremiştii ucraineni au tras, câţiva ani în urmă, o rachetă asupra unui avion cu turişti din Israel ce veneau la staţiunile ucrainene de la Marea Neagră. Deşi foarte grav, incidentul diplomatic a fost aplanat pe tăcute. De ce au tras extremiştii din Ucraina, se pune întrebarea. După ‘Războiul de şase zile’ din Orientul Mijlociu, celebrul general israelian Moshe Dayan a dezvăluit proiectul deschiderii unui coridor levantin pe litoralul mediteranean până la Marea Neagră. Moshe Dayan exprima în clar speranţa că generaţia lui va cuceri litoralul Libanului şi al Siriei până la frontiera Turciei, rămânând ca restul să fie împlinit de generaţiile viitoare. Negustorii khazari iudaizaţi au cumpărat de la Hoarda de Aur peninsula Crimea. Fiind foarte meticuloşi, au înregistrat actele de vânzare/cumpărare la notari din peninsula Crimea. Singurii notari se aflau în cetăţi genoveze. Notarii genovezi conştiincioşi trimiteau copii ale actelor în republica mamă Genova. Astfel că în arhivele vechiului Officium Gazariae din Genova foarte probabil se păstrează acte dovedind că peninsula Crimea este proprietate evreiească. România ar putea salva preventiv Ucraina de la această apocalipsă, printr – o reconciliere istorică, în care consecinţele pactului Ribbentrop- Molotov să fie anulate. În primul rând Ucraina are interesul să rezolve amiabil şi rapid  contenciosul implicând Bucovina de Nord, Basarabia de Sud şi Insula Şerpilor. Refuzul ucrainean de a ceda drepturi legitime României va conduce la finalul inevitabil: Ucraina va dispărea de pe mapamond la viitoarea sa mare împărţire…

Când vorbim despre provincia Transnistria, trebuie să menţionăm şi  capitala sa, Odessa. “Rusul-paparus” (am citat dintr-o poezie populară a răzeşilor de la Nistru) Igor Smirnov, preşedintele facticei respublici Transnistria,  nu o revendică de la Ucraina. De ce oare ? Pentru că Igor Smirnov este rus sadea. Care ştie prea bine că Ucraina este tot Rusia, adică (mala) RUSIA.  Cum spuneam, Ucraina de jure nu există ca stat, există numai  prin politica faptului împlinit prin forţă şi prin încălcarea dreptului popoarelor, în speţă a poporului român, de la care “statul”Ucraina a furat sudul Basarabiei, nordul Bucovinei şi Insula Şerpilor.

Să reamintim aici, doar sumar, situaţia din Transnistria celui de al doilea război mondial. Unii dintre tinerii popi militari români din Transnistria, fundamentalişti ortodocşi, insuflau în slujbele lor o propagandă antislavă/antirusă/antisemită feroce, pentru care România plăteşte acum despăgubiri de 1 milion (more or less) de euro pe zi! Câţi dintre români ştiu aceasta? Câţi dintre români ştiu că primarului Craiovei, aflat pe vremuri în vizită la Odessa, i-au plăcut troleibuzele Odessei şi le-a cerut administraţiei româneşti pentru a fi instalate la Craiova. Ceea ce s-a şi întâmplat, troleibuzele Odessei fiind instalate pe traseul Gara- Parcul Romanescu din Craiova! România a fost obligată apoi de URSS să plătească greutatea lor în aur. Dar pot să jur că acel primar al Craiovei nu a fost prezent şi la opera din Odessa, –proiectată  de  aceiaşi arhitecţi care au făcut teatrul din Iaşi–, pentru a vedea spectacolul Lacul lebedelor, cu una dintre cele mai bune distribuţii care au existat vreodată ! Alături de odesseni, în  sală erau soldaţi şi ofiţeri români, adică  TTR-işti, învăţători, şi profesori în uniformă. Ştiu toate acestea de la tatăl meu.

Titus Filipas