Maghiarizarea noastră fără de sfârşit

Schimbare de tactică în chestiunea dobândirii autonomiei Ţinutului secuiesc. Iată o parte din povestea complicată şi de-a dreptul absurdă pe care o prezintă pe portalul Yahoo! Ştiri România, domnul Izsak Balazs, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc : +Intenţia noastră este înscrierea scaunelor secuieşti în Nomenclatorul Unităţilor Statistice Teritoriale (NUTS)”. NUTS este nomenclator comun instituit de Uniunea Europeană. De exemplu, judeţele României apar ca unităţi teritoriale NUTS-3, regiunile de care se vorbeşte acum ar fi NUTS-2. „Noi vrem ca aceste scaune să fie recunoscute ca teritorii NUTS-4. În prezent, România nu are niciun teritoriu NUTS-4 în acest nomenclator”+ defineşte Balazs intenţiile secuilor pe care îi reprezintă Consiliul. Şi dacă se va face, iredentiştii maghiari vor invoca argumentul : “România nu are teritorii NUTS-4 în afară de scaunele din Ţinutul Secuiesc. Din acest motiv, Ţinutul Secuiesc îşi merită autonomia!” Domnul Izsak Balazs uită un lucru esenţial : România are o mulţime de teritorii-terroir (de exemplu Ţara Loviştei), care se definesc din vechime prin felul în care îşi folosesc resursele. Dar acesta nu constituie motiv pentru autonomia teritoriilor-terroir. Şi în Franţa actuală există mulţimi de Terroirs, dar niciunul nu şi-a căpătat autonomia ! Adevărul uşor predictibil este acela că liderii extremişti ai comunităţilor de maghiari de la noi vor cere ulterior o bandă de unire cu . Şi nu acela va fi sfârşitul poveştii complicate şi absurde. Pentru că ei au cerut “comitate” şi în Moldova (proiect discutat deja de către liderii UDMR cu fostul prim-ministru MRU care a achiesat voios)! Deci putem vorbi acum despre “Maghiarizarea noastră fără de sfârşit, un proiect de biopolitică şi geopolitică.”
Titus Filipas

Genealogia modernităţii româneşti (I)

În spiritul acurateţei şi al preciziei, o genealogie reală a modernităţii româneşti obligatoriu  include termenii de caracterizare autohtonism şi protocronism.

Cred că nu exagerăm prea mult dacă spunem că modernitatea românească începe  cu primul think tank (grup de reflecţie) în limba română.

Progresul societăţii este determinat de ‘gândirea împărtăşită’. Primul  ‘grup de reflecţie’ în Limba Română,   „Cronicarii moldoveni”,  a fost implementarea naturală a  principiului societal intergeneraţional printre cărturarii provinciei Moldova: „Mulţi scriitori  au nevoit de au scris […] de au lăsat izvod pe urmă […] ,  feciorilor şi nepoţilor să le fie de învăţătură, […]  să se înveţe şi să se indirepteze”. Excerptul din cronica lui Grigore Ureche (1590 ?-1647) redă  sentimentul apartenenţei la un grup de reflecţie ce s-ar fi putut chema prea bine şi « Scriitorii de izvod ». Vor fi fost mulţi. Fără să dea nume, să aproximeze numere, P.P. Panaitescu (1900-1967) comenta: «Toate manuscrisele care ni s-au păstrat sunt interpolate, adică adnotate de copiştii de mai târziu».  

Sigur, „Cronicarii moldoveni” nu apar din neant. Picturile exterioare ale bisericilor din Nordul Moldovei, un ‚sinopsis raţional” dacă folosim termeni din semiotica lui Roland Barthes (care a studiat pe viu România în perioada 1948-1949), constituiseră inspiraţie pentru reflecţiile răzeşilor din secolul XVI.

Care este criteriul folosit de noi pentru a identifica modernitatea românească ?

Ne inspirăm din sistemul filosofic creat de Constantin Rădulescu-Motru. Într –o carte publicată în anul 1904, Constantin Rădulescu-Motru focalizează atenţia contemporanilor săi, dar mai ales a viitorimii româneşti, asupra importanţei principiului identităţii din logică pentru cultura română.

Acest postulat de identitate, chiar principiul de început al logicii, poate căpăta multe formulări echivalente. Din câte ştim noi, cronicarul Miron Costin a fost cel care a enunţat de facto prima formulare a principiului identităţii din logică în limba română: „Lăsat-au puternicul Dumnezeu iscusită oglindă minţii omeneşti, scrisoarea…”.

Titus Filipas

Legenda “carului cu proşti”

Un  pasaj enigmatic din  ‘Biblicele’ lui Heliad  se referea la faptul că Ţara Românească ar fi  fost întemeiată  la fel ca Israelul Vechiului Testament. Iară  Radul Negru, cum îl numea Ioan Eliade Rădulescu pe cel dintâi Basarab, ar fi împărţit la început Ţara Românească   în douăsprezece  judeţe,  după modelul celor douăsprezece triburi ale lui Israel, fiecare judeţ românesc însemnând de fapt un trib românesc: ‘Radul Negru fu nevoit a constitui pe Români ca pe Israel.’  Cel mai notoriu dintre ‘triburile româneşti’ ale Noului Israel  fiind cel chemat Romanaţii. Judeţul Romanaţi  avea capitala la Caracal. Îmi amintesc că la o emisiune despre Caracal pe Realitatea TV, unde participau  Gabriel Liiceanu şi Marius Tucă, legenda ‘La Caracal s-a răsturnat carul cu proşti’ era  împinsă la anul 1848 şi se referea, în acea emisiune, la revoluţionarii ce veneau de la Câmpia Izlaz. Fals! Dar nici Gabriel Liiceanu, nici  Marius Tucă,  nu au protestat. Revoluţionarii anului 1848 de la Caracal chiar se considerau poporul ales! Legenda ‘La Caracal s-a răsturnat carul cu proşti’ se naşte abia după Congresul de la Berlin din anul 1878, consecutiv războiului de la 1877.  Atunci Benjamin Disraeli reuşea să impună clauza împământenirii evreilor ashkenaze care veneau din Galiţia. Ei reuşesc în Moldova. Nu reuşeau în Oltenia. Evreii  împământeniţi în România  aveau propria lor întreprindere capitalistă de transporturi pentru călători. În mod misterios, diligenţele lor se stricau la Caracal, tocmai când intraseră în Oltenia. Era un caz clar de sabotaj, chiar caz de antisemitism. Însă poliţia română nu găsea niciodată vinovaţii (deşi îi ştia prea bine). A fost nevoie de curajul unui om precum Iulius Popper să vina să îşi facă o casă în Caracal. Apoi Iulius Popper a plecat să exploreze pe aiurea. El este un personaj amintit  în ‘Anaconda’ lui Horacio Quiroga. Iar explorarea Ţării de Foc şi găsirea aurului  de către Iulius Popper îi servea  lui Radu Tudoran ca pretext pentru construirea unui  episod din Toate pânzele sus! Oricum, l-am văzut pe Marius Tucă tratându-l cu extrem dispreţ la Antena 1 pe intelectualul evreu Dorel Dorian, un om de vastă cultură şi care purta totdeauna o conversaţie absolut încântătoare în Limba Română!

Titus Filipas

Bourul emblematic

În ziarul Romania libera de Joi, 10 Aprilie 2008, articolul domnului Adrian Bucurescu, Stravechile capitale ale Moldovei,  a provocat  controverse extreme.  

Eu comentez doar excerptul :

“De unde va fi luat vornicul Grigore Ureche legenda cu bourul vanat de Dragos Voda nu se stie. Va fi fost scornita, nu neaparat de cronicar, de la stema Moldovei. Cat despre derivarea numelui Moldovei de la cel al catelei Molda nici nu merita sa vorbim… De altminteri, capul de bour nici nu a fost prima stema, ci un cerb cu capul  taiat, asa cum se vede pe sigiliul cetatii Baia, intaia cetate de scaun a acestui tinut.”

Fernand Braudel ne învăţa că aspectul ecologic în istorie nu trebuie niciodată subestimat. Urmărindu-l pe Simion Dascălul, ajungem regresiv la vremea când continuitatea de ecosistem era sigură, iar continuitatea statală nesigură. Românii erau o populaţie dintr-un ecosistem, în care funcţionează  ca predatori biologici faţă de speciile sălbatice : extermină nu doar brebul, ci şi bourul, Bos primigenius, boul primordial emblematic ce leagă Moldova de ecologie şi de istoria plugului mare, deosebit de pluguşorul lui Bădica Traian. Bineînţeles, boul fusese domesticit cu mult înainte să fi fost inventat plugul cu bârsă şi cormană, a plugului care întoarce brazda.

Prin domesticire, puterile fizice ale speciei scad. Exemplarele se ameliorează numai din rezervorul de gene al speciei primordiale. În secolul XX, Vasile Militaru (1886-1959) scrie poezia dedicată unui superb exemplar care mai păstra calităţile de Bos Primigenius : “Sâmbotine, Sâmbotine,/ Drag plăvan printre plăvani,/ Ce mergeai pe lunci cu mine,/ Când eram de şapte ani;/ Când era vre-o sărbătoare/ Eu mai mândru să te fac,/ Îţi prindeam pe-un corn cicoare, iar pe altul flori de mac.”

Bourul pe stemă arăta că Moldova mai poseda un ‘genetic pool’ unic şi de mare valoare necesar pentru tracţiunea animală din agricultură. Din secolul XIX, pictorul Nicolae Grigorescu (1838-1907) ne transmitea imagini despre măreţia şi splendoarea speciei Bos primigenius. Iar trucul literar al genialului Mihail Sadoveanu a fost acela de a înjuga, în paginile mult hulitului roman Mitrea Cocor, nişte oameni la plug. Era semnalul subliminal ce ni-l transmitea Mihail Sadoveanu că sistemul comunist proaspăt instalat atunci nu avea forţa necesară să tragă economia României.

Mutarea capitalei medievale, schimbarea stemei, arată şi extensia puterii economice a Moldovei. Dar trebuie să recunoaştem că noua stemă a vechii Moldove a fost atunci şi  inspirată operaţie de marketing. Bourul de pe cea de a doua stemă medievală arăta clar că în tîrgurile de vite din Moldova se vîndeau pe atunci  vite de tracţiune de extremă calitate. Economia acelei Moldove era o economie a excelenţei.

Titus Filipas

A treia Roma?

După ce Marele Cneaz Ivan al III- lea (1440 -1505), Gosudarul ori „Cel care a strâns Rusiile”, se căsătoreşte cu Zoe -Sofia, fiica lui Toma Paleologul, frate al lui Constantin al XI -lea Paleologul, ultimul împărat la Constantinopol, se creează mitul că Rusia moscovită preia drepturile Paleologilor.

Căsătoria lui Ivan III cu Zoe avusese loc pe data de 12 noiembrie 1472. Fixarea datei nu era întâmplătoare. Ea ne arată cât de bine funcţiona la acea dată spionajul Moscovei. Cu o lună mai devreme, mai precis pe data de 14 septembrie 1472, avusese loc în Moldova căsătoria voievodului Ştefan cel Mare cu prinţesa Maria de Mangop, din familia imperială a Comnenilor. În felul acesta se stabileşte legitim o continuitate legală între Moldova Comnenă şi Moldova Muşatină. Cel puţin un spion al Moscoviei fusese impresionat de fastul nunţii în cetatea de scaun de la Suceava şi a raportat Gosudarului ce a văzut. Nouă, ne povesteşte frumos despre acestea Mihail Sadoveanu în romanul „Fraţii Jderi”, volumul al doilea.

Scrisoarea călugarului Filofei din Pskov adresată fiului Sofiei, Marele Cneaz Vassili al III- lea (1479 – 1533) care la 1510 cucerea oraşul, îi precizează acestuia şi semnificaţiile Rusiilor unite: „Doua Rome au căzut. Cea de a treia Roma s-a ridicat acum.” Scrisoarea păstrată este de fapt un text apocrif. Dar nu aceasta contează, ci starea de spirit în Rusii, care ducea la crearea acelui document apocrif, mărturisind pentru starea ignară a călugărului generic Filofei.

În anul 1589, este surprins de această stare de spirit agresivă patriarhul Ieremia al II-lea de la Constantinopol, ce călătorea în Rusii pentru a colecta ajutoare. Clerul rus profită. Îi cere imediat să recunoască o biserică autocefală la Moscova, capitală pe care să o declare “Cea de a treia Roma”. La început, marele teolog şi cărturar Ieremia al II-lea rezistă la aceste presiuni lipsite de elementară civilitate. El ştia mult mai multe decât ruşii. Anume că epitetul “a treia Roma” avea o semnificaţie apocaliptică. Dar muscalii pravoslavnici insistă în ignoranţă. Grecul cedează aparent, însă redactează un document conţinând de fapt numai venin prin recunoaşterea Patriarhului Iov la Moscova – “a treia Roma”.

Abia prinţul nostru Dimitrie Cantemir îl lămureşte în 1721 pe imperatorul Petru cel Mare despre adevărata semnificaţie din actul scris de patriarhul grec Ieremia al II-lea de la Constantinopol la anul 1589. Incontestabil, Petru cel Mare detesta prostia. Prin ukaz, el desfiinţează imediat patriarhatul.

Eugen Ionescu povestea că un mare intelectual francez vorbea compătimitor despre românul Paul Goma „care nu are suprafaţă”, spre deosebire de rusul Soljeniţîn. Stalin reînfiinţează, în anul 1941, patriarhatul de la Moscova. Dizidentul anti- stalinist Soljeniţîn nu protestează în vreuna din cărţile sale pentru a denunţa patriarhatul apocaliptic de Moscova reînfiinţat de Stalin. Superficialitatea lui Soljeniţîn?

Titus Filipas

Interpretarea subiectivă şi guillotina lui Hume

Lipsa de consens, lipsa de armonie, lipsa de bună credinţă, într-un cuvânt cearta dintre Preşedinte şi Premier arată cât de eficientă a fost propaganda ideologică prin care cominterniştii, cominformiştii, luptătorii internaţionalişti împotriva regalităţii din Spania, au spălat creierele câtorva generaţii de români. Unul dintre aspectele propagandei lor ne îndemna să privim către viitor, nu înspre trecut. Condamnată de propaganda lor era mai ales Epoca Luminilor, c’est-à-dire civilizaţia şi filosofia Europei Occidentale din secolul XVIII. Şi era aceea o vreme care în Ardeal se manifesta printr- un iluminism firav, iar Moldova şi Ţara Românească sufereau sub ignoranţa şi exploatarea jugului fanariot. Istoricul  Vlad Georgescu (1937 – 1988) avea dreptate să compare efectele epocii comuniste cu efectele epocii fanariote asupra românilor. Fără îndoială că dacă ar fi trăit mai mult şi încă în putere, Vlad Georgescu ar fi putut conduce după 1989 un proces eficient de reforme în Suprastructura românească pentru a elimina din conştiinţe efectele comunismului. Pentru că Raportul Tismăneanu doar a continuat de facto propaganda de inspiraţie internaţionalistă deformată în România. Astfel, Raportul Tismăneanu nu face absolut nicio referire pozitivă la ideologia primară liberală din secolul XIX, de asemenea nicio referire pozitivă la filosofia Epocii Luminilor.

În actuala criză politică din România se vorbeşte mult despre „interpretarea subiectivă” a Constituţiei şi a legilor, dar nu se spune chiar absolut nimic despre  „guillotina lui Hume”. L-am ascultat în după amiaza zilei de 21 ianuarie 2008, pe canalul de televiziune Antena 3, vorbind şi analizând nedumerit criza politică, pe domnul Cristian Pârvulescu, profesor universitar la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative, titular la disciplina  de Politică Comparată şi Instituţionalism Politic, decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice de la Universitatea din Bucureşti (vezi  şi prezentarea sa în articolul de pe Wikipedia românească http://ro.wikipedia.org/wiki/Cristian_P%C3%AErvulescu). Am rămas totuşi cu impresia persistentă că profesorul universitar Cristian Pârvulescu este totalmente ignar în filosofia politică a lui David Hume (1711–1776), şi că nu a citit, –dacă a citit vreodată!–, decât foarte superficial textul fundamental,  A Treatise of  Human Nature, scris de acest iluminist scoţian.

Iar interpretarea subiectivă care provoacă şi menţine îndelungata ceartă între Preşedinte şi Premier este un datum intrinsec al naturii umane.  Prin mijlocirea şi îngăduirea acestei „interpretări subiective”, fiecare individ uman raţional, văzut teoretic ca „statuia senzualistă” descrisă în tratatul de psihologie al lui Condillac,  efectuează o separare a lumii sale holistice în două părţi totalmente distincte:  „ceea ce este”  şi „ceea ce trebuie să fie”.

Propoziţiile pe care fiecare individ uman le construieşte în spaţiul său  dialogic interior despre „ceea ce este”  se cheamă propoziţii descriptive. Iar propoziţiile pe care le pronunţă  în spaţiul dialogic despre „ceea ce trebuie să fie” se cheamă propoziţii prescriptive. Ei bine, „guillotina lui Hume” este chemată să reteze oricare silogism unde  premisele sunt propoziţii descriptive, iar concluziile sunt  propoziţii prescriptive. Aceasta este morala.Titus Filipas