Aurul moților

Istoricul militar român Mircea Dogaru exprimă niște opinii extrem de interesante despre răscoala lui Horia, Cloșca și Crișan http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/rascoala-lui-horea-un-experiment-francmasonic
Titus Filipas

Marea Neagră

Sunt somat aici http://www.romanialibera.ro/a156008/calvarul-unui-savant.html , să spun  „adevărul, si numai adevărul”. Foarte bine, vorbesc. Gheorghe Brătianu este literalmente adulat de istoricii din Iran pentru studiul său despre Marea Neagră şi istoria din Ghazaria. Eu apăr memoria istoricului Gheorghe Brătianu şi necesitatea menţinerii unor relaţii amicale între România şi Iran. La ora actuală se spune : „Iranul trebuie tratat ca un stat inamic al umanitatii si al României”. Asta pentru că Iranul ar fi angajat într-un program de îmbogăţire a uraniului pentru  fabricarea de bombe. Deşi pare superfluu, ţin să reamintesc : Există două calităţi de uraniu îmbogăţit. O calitate inferioară pentru centralele  de energie electrică, şi o calitate foarte înaltă, pentru bombele nucleare. Din câte ştiu eu, Iranul este angajat numai într-un program low grade de îmbogăţire a uraniului, deci nu  uraniul pentru  fabricarea de bombe. “Miza cea mare” este Marea Neagră. După victoria din  “războiul de şase zile”, acel geniu militar israelian care a fost generalul Moshe Dayan, respectat sincer (nu doar temut sau urât!) şi de arabi, anunţa obiectivul strategic  al generaţiei sale : deschiderea unui „coridor levantin” pe litoralul mediteranean, în prima  fază doar până la frontiera cu Turcia, dar ţinta era deschiderea unui coridor până la Marea Neagră. De ce Marea Neagră, despre istoria căreia, studiul cel mai serios a fost scris de acest mult hulit Gheorghe Brătianu? Pentru Peninsula Crimea. În Peninsula Crimea, negustorii khazari iudaizaţi au cumpărat de la un han tătar extinse terenuri, şi documentele respective le-au înregistrat la notarii genovezi din Caffa. De altminteri, lângă Caffa a existat un orăşel chemat Noul Ierusalim, şi locuit de khazari iudaizaţi. Republica  genoveză, o republică a capitalismului catolic timpuriu, cu mult înaintea capitalismului reformat lăudat de Max Weber, (capitalism reformat care, în treacăt fie zis, a fost doar o copie a capitalismului catolic timpuriu, dar asta nu o mai spune Max Weber, şi nici măcar neo-weberienii români de la Universitatea din Bucureşti, conduşi de profesorul Daniel Barbu), era extrem de bine organizată, şi trimitea copii ale actelor notariale din  Peninsula Crimea la Officium Ghazariae din Genova. Or, acele acte notariale doveditoare ale drepturilor teritoriale evreieşti în Peninsula Crimea se păstrează undeva, nu s-au pierdut, deşi nu oricine mai poate să ajungă acum la ele. În fine, istoricul Gheorghe Brătianu cunoştea foarte bine chestiunea drepturilor oferite principatelor Iflak şi Bogdan prin capitulaţiuni. La ora actuală, dintre istoricii români, doar istoricul militar Mircea Dogaru mai are curajul intelectual să vorbească despre chestiunea drepturilor oferite principatelor Iflak şi Bogdan prin capitulaţiuni. Dar şi el este intens ridiculizat ! La ora actuală, Mircea Dogaru a avut curajul să readucă în lumină Capitulaţiunea de la 1740. Or, Capitulaţiunea de la 1740 fusese îngropată de tratatul de la Kuciuc Kainargi din 1774. Capitulaţiunea de la 1740 recunoştea în mod expres Bugul pontic drept frontieră estică legitimă pentru Bogdan (principatul moldovenesc).  Iar lucrul acesta nu mai este spus într-o carte de pseudo-istorie editată la Humanitas, anume “Românii,  1774-1866”, scrisă de Keith Hitchins. Ce semnifică anul 1774 pentru români ? Pacea de la Kuciuc  Kainargi, care a avut consecinţe  dezastruoase pentru români ! Or, lucrul acesta avea curajul să ni-l spună, elevilor, un profesor  de istorie de la Liceul Fraţii Buzeşti din Craiova la anul 1961, când risca să fie arestat  de securitate! Acea securitate care l-a arestat şi pe Gheorghe  Brătianu. Acea securitate avea drept nucleu fondator pe mardeiaşii electorali comunişti ai anului 1946. Printre acei mardeiaşi electorali comunişti s-a numărat şi tînărul muncitor Vasile Paraschiv. Totuşi, iată-l pe Vasile Paraschiv a cărui acţiune a contribuit la crearea organelor represive ale regimului comunist şi la instaurarea regimului  comunist în România,  cum declarat erou anticomunist ! Dar hai să revenim acum la chestiunea istoricilor Gheorghe  Brătianu şi Keith Hitchins.  Nici măcar în Introducerea la cartea “Românii,  1774-1866”,  istoricul Keith Hitchins nu scrie absolut nimic despre Capitulaţiunea de la 1740, deşi pretinde că vorbeşte despre istorie începând cu secolul XVIII. Or, despre Capitulaţiunea de la 1740 vorbeşte, chiar şi numai indirect, Winston  Churchill în Memoriile sale.  Faptul că istoricul Keith Hitchins de la Urbana University nu aminteşte nimic despre aceasta dovedeşte că “profesorul  Keith Hitchins” nu este de fapt un om de ştiinţă bine documentat, şi că sub paravanul de  “istoric” se ascunde un agent şi un spion. În slujba cui? Întrebarea este interesantă.  Eu presupun că acest “istoric Keith Hitchins” este de fapt un  agent dublu. Deci spun în mod expres că “profesorul  Keith Hitchins” este şi agent al Rusiei.  Pentru că  profesorul  Keith Hitchins, în cartea “Românii,  1774-1866”, nu dezvăluie că prin pacea de la Kuciuc Kainargi din 1774, Rusia primea gratuit Peninsula Crimea, şi o halcă imensă din Romania Orientală cuprinsă între Nipru şi Nistru.  Să revin la Memoriile lui Winston  Churchill. El scrie în mod expres că Anglia şi SUA recunosc României lui Ion Antonescu, frontiera  răsăriteană pe Bugul pontic. Or, de restatuarea drepturilor României la  frontiera  răsăriteană pe Bugul pontic era preocupat şi istoricul român Gheorghe Brătianu.  El ştia prea bine că frontiera  răsăriteană pe Bugul pontic era stabilită prin Capitulaţiunea de la 1740.

Titus Filipas

Premoniţia lui Frederic cel Mare

Toţi profesorii mei de istorie de la liceul “Fraţii Buzeşti” din Craiova, deşi erau nişte persoane extrem de bine pregătite, după normele (pseudo) culturale de acum instituite de triada Pleşu-Liiceanu-Patapievici pot fi caracterizaţi ca “reacţionari”. Dacă vreţi, supralicităm, chiar nişte “reacţionari desueţi”. De exemplu, îmi aduc aminte de domnul Piscati, cel care ne ţinea lecţiile de istorie antică în perioada 1958-1959. A venit la o lecţie cu un artefact antic autentic de marmură albă din colecţia lui personală, un cub cu latura puţin mai mică decât 10 centimetri. Pentru conservare, obiectul acela foarte vechi fusese acoperit cu un strat fin de ceară. Ne-a povestit că artefactul fusese dezgropat din mormântul unui soldat roman. Mormânt descoperit lângă biserica Sfântu Dumitru din Craiova. Este interesant că locuinţa fortificată a lui Mihai Viteazul se aflase tot acolo, lângă biserica Sfântu Dumitru din Craiova. Ce semnificaţie avea cubul ? Pe el erau înscrise datele de identificare ale soldatului roman. În limbajul de acum, aş spune că era un fel de texting cu abrevieri “lapidare” gravate în marmura albă folosindu–se litere latine majuscule. Era acelaşi model fiducial de litere scrise pe soclul Columnei lui Traian din Roma. Ele vor fi întrebuinţate şi în primele tipărituri cu presa lui Gutenberg, şi vor deveni standardul scrierii culte la care ţin atâta de mult basarabenii. În fine, nu această poveste antică este revelatoare aici, discursul meu era anunţat altfel în titlu.

Frederic cel Mare a fost regele Prusiei din secolul XVIII. El i-a trimis o epistolă filosofului iluminist francez Voltaire în anul 1774, o epistolă despre pacea de la Kuciuc Kainargi, cu o premoniţie de neobişnuită acurateţe privind evoluţia Franţei!

Îmi amintesc că alt profesor de istorie de la liceul Fraţii Buzeşti ne-a subliniat, fără să ne dea şi detalii care l-ar fi trimis direct în puşcăria comunistă, cât de importantă este pacea de la Kuciuc Kainargi pentru istoria noastră, pentru destinul nostru ca naţiune.

Pacea încheiată la Kuciuc Kainargi, o localitate din Cadrilater, a fost încheiată la anul 1774. Şi a avut consecinţe dezastruoase pentru istoria noastră, pentru destinul nostru ca naţiune. Prin tratatul semnat la Kuciuc Kainargi au fost şterse (dar se pare că nu pentru totdeauna!),  câştigurile  recunoscute de diplomaţia europeană prin Capitulaţiunea de la 1740 pentru drepturile noastre teritoriale legitime ca naţiune.

Tînărul istoric militar român Mircea Dogaru ne vorbeşte cu multă inimă despre acel tratat de la 1740 încheiat la Constantinopol, vezi  http://www.youtube.com/watch?v=iJ3S0y9IeVA&eurl=http%3A%2F%2Funiristu%2Eblogspot%2Ecom%2F&feature=player_embedded .

În fine, vorbind despre acea premoniţie, iată cum comentează geniul organizatoric care a a fost regele Prusiei, Frederic cel Mare,  pacea de la Kuciuc Kainargi, într-o epistolă către Voltaire, chiar din anul 1774:   

+DE FRÉDÉRIC, ROI DE PRUSSE./A Potsdam, le 8 octobre. Les négociations de la paix de Westphalie n’ont pas coûté plus de peine à Claude d’Avaux, comte de Mesme, et au fameux Oxenstiern, qu’il ne vous en coûte à solliciter la grâce de Jacques-Marie Bertrand d’Étallonde à la cour de France. Votre négociation éprouve tous les contre-temps possibles. Voilà un chancelier sans chancellerie qui vous devient inutile, un nouveau venu que peut-être vous ne connaissez pas, et qu’il faudra prévenir par quelques vers flatteurs avant d’entamer l’affaire de Jacques-Marie; enfin un témoignage que vous me demandez, et qui n’est pas selon le style de la chancellerie. On prétend qu’un attestat de l’officier général dans le régiment où il sert est suffisant, et que les princes ne doivent pas s’abaisser à demander grâce à d’autres princes pour ceux qui les servent, ou il faut en faire une affaire ministérielle. Voilà ce qu’on dit. Pour moi, qui ne suis exercé ni en style de chancellerie, ni profondément instruit du punctilio, je me bornerai à envoyer le témoignage du général à M. Dalembert, et je ferai écrire à mon ministre à Paris qu’il       dise un mot en faveur du jeune homme au nouveau chancelier. Si les anciens usages barbares prévalent contre les bonnes intentions de François-Marie Arouet de Voltaire et de son associé mons de Sans-Souci, il faudra s’en consoler, car ce n’est pas une raison pour que nous déclarions       la guerre à la France. Le proverbe dit: « Il faut vivre et laisser vivre.» C’est ainsi que pense votre impératrice: elle se contente d’avoir humilié la Porte; elle est trop grande pour écraser ses ennemis. La Grèce deviendra ce qu’elle pourra; les anciens Grecs sont ressuscités en France.     Vous tirez votre origine de la colonie de Marseille ; cette nouvelle patrie des arts nous dédommage de celle qui n’existe plus. Le destin des choses humaines est de changer: la Grèce et l’Égypte sont barbares à leur tour; mais la France, l’Angleterre, et l’Allemagne, qui commence à s’éclairer, nous dédommagent bien du Péloponèse. Les marais de Rome ont inondé les jardins de Lucullus; peut-être que, dans quelques siècles d’ici, il faudra puiser les belles connaissances chez les Russes. Tout est possible, et ce qui n’est pas peut arriver ensuite. Je fais des voeux pour que l’Être des êtres prolonge les jours de votre âme charitable; qu’il vous conserve longtemps pour la consolation des malheureux, et pour la satisfaction de l’humble philosophe de Sans-Souci. Vale. Fédéric.+

Deci Frederic cel Mare făcea o comparaţie între importanţa păcii din Westphalia şi importanţa păcii de la Kuciuc Kainargi pentru istoria Europei, precum şi o premoniţie, supranaturală aproape, privind evoluţia Franţei ! Într-adevăr, originea imnului Franţei actuale este “de Marseille”!

Titus Filipas

Tratatul din 1740 prin care se recunoştea frontiera pe Bug

http://www.youtube.com/watch?v=iJ3S0y9IeVA&eurl=http%3A%2F%2Funiristu%2Eblogspot%2Ecom%2F&feature=player_embedded

Există şi Drepturile popoarelor. La manifestaţiile de la Salonik, nu demult, anarho-separatiştii armâni cereau recunoaşterea Constituţiei lui Caracalla de la 212 AD. Capitulaţiunea de la anul 1740 este mult mai aproape. Evenimente capitale pentru noi din secolul XIX s-au împlinit tocmai în numele ei. Uităm ?

Nu este vina UE pentru această uitare, este vina noastră. Mai précis, este vorba despre incapacitatea construirii unui discurs românesc actual legat de   vechile drepturi ale neamului nostru. Paşoptiştii noştri ajunşi în Franţa foloseau infiltrarea lor într-un lobby masonic pentru a determina decidentul suprem din Franţa acelui timp să reia, să readucă în actualitatea post-paşoptistă Capitulaţiunea de la 1740 ce garanta frontiera răsăriteană pentru Romania Neoacquistica. Această reluare a temei Capitulaţiunii de la 1740 a dus la restituirea Sudului   Basarabiei şi la Unirea Principatelor. Înţeleg că omul cel mai puternic din Rusia, Vladimir Putin, ar fi dispus acum să accepte ca teritoriul chemat respublika Moldova să revină la România. Ce facem cu Sudul Basarabiei şi Nordul Bucovinei ? Este evident că Ucraina actuală este o însăilare artificială de teritorii decisă de vechii dictatori.

Pe blogul domnului Adian Năstase, cineva comenta: “Dupa Revolutia Bolsevica a fost creata in stanga Nistrului – cu scopul de a fi subminata integritatea teritoriala a Romaniei, – Republica Socialista Sovietica Moldoveneasca Nistreana.” 

Răspunsul meu: Perfect! Acum, acest argument istoric de necontestat poate să fie folosit de noi pentru re-afirmarea drepturilor noastre istorice. Faptul că Stalin a înfiinţat o “Republica Socialista Sovietica Moldoveneasca Nistreana” între Nistru şi Bug era complet justificat. Deşi elementul diversionist şi anti-românesc al acţiunii lui Stalin este de necontestat. Aşa cum a descoperit   Mircea Snegur, ruşii păstrau (şi mai păstrează) în arhivele lor o copie legitimă a tratatului din 1740 de la Constantinopol, prin care Franţa se obliga să fie garantul frontierei Moldovei pe Bug. Garanţia a fost temporar uitată, pentru că independenţa Greciei avea prioritate. Abia la 1852 Franţa îşi reamintea (sub presiunea unui lobby Masonic infiltrat cu paşoptiştii noştri emigraţi în Franţa) că trebuie să pună în practică acele obligaţii asumate prin Capitulaţiunea semnată la 1740. De aici au urmat trei evenimente : 1/ Războiul Crimeii (asocierea Angliei, — care la acel moment era cea mai mare putere a lumii—, la proiect a făcut ca politica iniţială a războiului să   fie pentru controlul istmului baltico-pontic). 2/ Cedarea Sudului Basarabiei de către Rusia, o cedare printr-o luptă în care generalul Osman Pasha a fost de partea noastră! 3/ Unirea Principatelor Române. Cu prilejul cererii Turciei de a intra în Uniunea Europeană, consider că diplomaţia românească trebuie să re-pună în discuţie chestiunea Capitulaţiunii de la 1740. Mai ales că acea Capitulaţiune a fost semnată şi garantată de Franţa. La fel cum Franţa nu a uitat vreodată provinciile Alsacia şi Lorena, tot la fel nu trebuie să uităm de provincia Transnistria, garantată pentru noi de Franţa.

Titus Filipas