Meditaţia Transcendentală

Andrei Pleşu este un personaj de asemenea “bassesse”, de asemenea josnicie, încât l-a lăsat literalmente să moară de foame pe Edgar Papu doar pentru faptul că acesta a exprimat într-adevar o serie de idei geniale (să amintim doar fulgerările minţii sale despre Arta Moldovenească !) în critica de artă, domeniul unde Andrei Pleşu este specialistul recunoscut al “locurilor comune”, având foarte mare grijă să exprime totdeauna numai puncte de vedere “politiceşte corecte”. După reuşita revistei „Dilema”, publicaţie ce demonetiza toate valorile vechii societăţi româneşti, conchidem că în acord cu sistemul filosofiei morale şi istorice a domnului Andrei Pleşu, fondatorul publicaţiei, n-ar fi existat cu adevărat o societate civilă românească înainte de 1944. Atunci, interpretându-l după normele „Dilemei” pe acelaşi Andrei Pleşu când vorbea ca membru special în CNSAS, special pentru că prin admiterea prezenţei dumnealui a fost încălcată chiar legea fondatoare a CNSAS, dar avantajele materiale nu-s de neglijat, aşa că „minima moralia” scuză „maxima venalia”, -ori invers?-, securitatea acţionând ca „poliţie politică” ar fi împiedicat, sugrumând în faşă, naşterea prin „generaţie spontanee” a „societăţii civile” în România comunistă! Mitul „societăţii civile” fără reflecţie, bazată doar pe lozinci, -vezi exemplele „Numai împreună vom reuşi!”, „Shimbarea schimbării!”, declaraţiile triumvirilor Pleşu, Dinescu, Patapievici împotriva securităţii-, continuă să fie folosit ca mijloc de manipulare a opiniei publice. De nu ne împiedicăm de sloganele minimalist-maximaliste jovian pronunţate de Pleşu în chip de filosofie morală, ajungem să ne întrebăm : E posibilă societatea civilă fără socializarea reflecţiei ? În aceeaşi venă a incertitudinii, doresc şi reuşesc ziarele şi ONG-urile româneşti să realizeze o socializare a reflecţiei ? Ori ele pleacă doar de la dorinţele unor „lideri de opinie” de a-şi construi platforme personale pentru lansarea în „lumea bună” internaţională, cum se spune, lumea „adevăratelor valori” unde nu mai contează sensul ci doar relaţiile impuse de noul Contract Social ? Să observăm de pildă acest Politiceşte Corect aflat sub stindardul „democraţiei” fără dezbateri în agora şi care nu se sprijină pe epifania sensului. Chiar dacă, ni se spune, principiul rezultă dintr-o psihanalizare a „bunelor relaţii”, chiar dacă numai el decide cine-i internaţional „frecventabil” şi cine nu, cu vina că-i prea naţional, faptul că întotdeauna ricoşează pe problema adevărului îl scoate automat din gama valorilor civilizaţiei europene, care n-a fost niciodată centrată pe o Carte profană. Apoi, felul cum s-a comportat Andrei Pleşu în afacerea „Meditaţia Transcendentală” demonstrează total mediocritatea sa intelectuală.
Titus Filipas

Meditaţia Transcendentală

În vremea regimului Nicolae Ceauşescu, s-a încercat predarea  „Teoriei mulţimilor” în învăţământul românesc chiar din clasa I-a.  Dar specialiştii internaţionali mai dezbăteau încă tema Axiomei Alegerii! Aceasta a creat mari dificultăţi elevilor, învăţătorilor, pedagogilor români. Care nu erau lăsaţi să lucreze cu vechea modelare a „Omului Ideologic” epitomic,  creaţia pedagogiei lui Condillac şi de Tracy, ci erau forţaţi să lucreze într-un  model al „omului nou” ! Institutul de  Cercetări Pedagogice şi Psihologice  din Bucureşti a fost chiar obligat să  recurgă la modelul foarte contorsionat al omului din „Meditaţia Transcendentală”. Nu trebuie să îl credităm pe  Ceauşescu Nicolae cu meritul că el ar fi fost primul care l-a demascat pe   Maharishi Mahesh Yogi  (fondatorul  „Meditaţiei  Transcendentale”) că era un escroc. Prioritatea demascării lui Maharishi Mahesh  îi aparţine lui Mick Jagger, acesta observând  siderat cum   yoghinul o îmbrăţişa mult prea carnal pe Marianne Faithfull, egeria grupului Rolling Stone.

Dar în anul 2004, Doina Jela şi Gabriel Liiceanu au încercat să dea respectabilitate acelei escrocherii, publicând la editura Humanitas cartea Afacerea Meditaţia Transcendentală, unde canularul lui Maharishi era descris ca  “tehnică orientală de destindere şi de optimizare a randamentului individual.”Titus Filipas