Singularitatea Google

http://www.theguardian.com/technology/2014/feb/22/robots-google-ray-kurzweil-terminator-singularity-artificial-intelligence Cât de original este Ray Kurzweil cu Singularitatea lui (mă rog, sau a firmei Google, şi lauda aceasta îmi aduce aminte de un vechi proverb românesc despre sculele dintr-o fierărie)? Max Weber deja vorbea despre “configuraţii istorice singulare”.
Titus Filipas

Marea Neagră

Sunt somat aici http://www.romanialibera.ro/a156008/calvarul-unui-savant.html , să spun  „adevărul, si numai adevărul”. Foarte bine, vorbesc. Gheorghe Brătianu este literalmente adulat de istoricii din Iran pentru studiul său despre Marea Neagră şi istoria din Ghazaria. Eu apăr memoria istoricului Gheorghe Brătianu şi necesitatea menţinerii unor relaţii amicale între România şi Iran. La ora actuală se spune : „Iranul trebuie tratat ca un stat inamic al umanitatii si al României”. Asta pentru că Iranul ar fi angajat într-un program de îmbogăţire a uraniului pentru  fabricarea de bombe. Deşi pare superfluu, ţin să reamintesc : Există două calităţi de uraniu îmbogăţit. O calitate inferioară pentru centralele  de energie electrică, şi o calitate foarte înaltă, pentru bombele nucleare. Din câte ştiu eu, Iranul este angajat numai într-un program low grade de îmbogăţire a uraniului, deci nu  uraniul pentru  fabricarea de bombe. “Miza cea mare” este Marea Neagră. După victoria din  “războiul de şase zile”, acel geniu militar israelian care a fost generalul Moshe Dayan, respectat sincer (nu doar temut sau urât!) şi de arabi, anunţa obiectivul strategic  al generaţiei sale : deschiderea unui „coridor levantin” pe litoralul mediteranean, în prima  fază doar până la frontiera cu Turcia, dar ţinta era deschiderea unui coridor până la Marea Neagră. De ce Marea Neagră, despre istoria căreia, studiul cel mai serios a fost scris de acest mult hulit Gheorghe Brătianu? Pentru Peninsula Crimea. În Peninsula Crimea, negustorii khazari iudaizaţi au cumpărat de la un han tătar extinse terenuri, şi documentele respective le-au înregistrat la notarii genovezi din Caffa. De altminteri, lângă Caffa a existat un orăşel chemat Noul Ierusalim, şi locuit de khazari iudaizaţi. Republica  genoveză, o republică a capitalismului catolic timpuriu, cu mult înaintea capitalismului reformat lăudat de Max Weber, (capitalism reformat care, în treacăt fie zis, a fost doar o copie a capitalismului catolic timpuriu, dar asta nu o mai spune Max Weber, şi nici măcar neo-weberienii români de la Universitatea din Bucureşti, conduşi de profesorul Daniel Barbu), era extrem de bine organizată, şi trimitea copii ale actelor notariale din  Peninsula Crimea la Officium Ghazariae din Genova. Or, acele acte notariale doveditoare ale drepturilor teritoriale evreieşti în Peninsula Crimea se păstrează undeva, nu s-au pierdut, deşi nu oricine mai poate să ajungă acum la ele. În fine, istoricul Gheorghe Brătianu cunoştea foarte bine chestiunea drepturilor oferite principatelor Iflak şi Bogdan prin capitulaţiuni. La ora actuală, dintre istoricii români, doar istoricul militar Mircea Dogaru mai are curajul intelectual să vorbească despre chestiunea drepturilor oferite principatelor Iflak şi Bogdan prin capitulaţiuni. Dar şi el este intens ridiculizat ! La ora actuală, Mircea Dogaru a avut curajul să readucă în lumină Capitulaţiunea de la 1740. Or, Capitulaţiunea de la 1740 fusese îngropată de tratatul de la Kuciuc Kainargi din 1774. Capitulaţiunea de la 1740 recunoştea în mod expres Bugul pontic drept frontieră estică legitimă pentru Bogdan (principatul moldovenesc).  Iar lucrul acesta nu mai este spus într-o carte de pseudo-istorie editată la Humanitas, anume “Românii,  1774-1866”, scrisă de Keith Hitchins. Ce semnifică anul 1774 pentru români ? Pacea de la Kuciuc  Kainargi, care a avut consecinţe  dezastruoase pentru români ! Or, lucrul acesta avea curajul să ni-l spună, elevilor, un profesor  de istorie de la Liceul Fraţii Buzeşti din Craiova la anul 1961, când risca să fie arestat  de securitate! Acea securitate care l-a arestat şi pe Gheorghe  Brătianu. Acea securitate avea drept nucleu fondator pe mardeiaşii electorali comunişti ai anului 1946. Printre acei mardeiaşi electorali comunişti s-a numărat şi tînărul muncitor Vasile Paraschiv. Totuşi, iată-l pe Vasile Paraschiv a cărui acţiune a contribuit la crearea organelor represive ale regimului comunist şi la instaurarea regimului  comunist în România,  cum declarat erou anticomunist ! Dar hai să revenim acum la chestiunea istoricilor Gheorghe  Brătianu şi Keith Hitchins.  Nici măcar în Introducerea la cartea “Românii,  1774-1866”,  istoricul Keith Hitchins nu scrie absolut nimic despre Capitulaţiunea de la 1740, deşi pretinde că vorbeşte despre istorie începând cu secolul XVIII. Or, despre Capitulaţiunea de la 1740 vorbeşte, chiar şi numai indirect, Winston  Churchill în Memoriile sale.  Faptul că istoricul Keith Hitchins de la Urbana University nu aminteşte nimic despre aceasta dovedeşte că “profesorul  Keith Hitchins” nu este de fapt un om de ştiinţă bine documentat, şi că sub paravanul de  “istoric” se ascunde un agent şi un spion. În slujba cui? Întrebarea este interesantă.  Eu presupun că acest “istoric Keith Hitchins” este de fapt un  agent dublu. Deci spun în mod expres că “profesorul  Keith Hitchins” este şi agent al Rusiei.  Pentru că  profesorul  Keith Hitchins, în cartea “Românii,  1774-1866”, nu dezvăluie că prin pacea de la Kuciuc Kainargi din 1774, Rusia primea gratuit Peninsula Crimea, şi o halcă imensă din Romania Orientală cuprinsă între Nipru şi Nistru.  Să revin la Memoriile lui Winston  Churchill. El scrie în mod expres că Anglia şi SUA recunosc României lui Ion Antonescu, frontiera  răsăriteană pe Bugul pontic. Or, de restatuarea drepturilor României la  frontiera  răsăriteană pe Bugul pontic era preocupat şi istoricul român Gheorghe Brătianu.  El ştia prea bine că frontiera  răsăriteană pe Bugul pontic era stabilită prin Capitulaţiunea de la 1740.

Titus Filipas

Izomorfism normativ

În textele noastre şcolare nu se mai învaţă decât sumar despre războiul Crimeii şi revenirea celor trei judeţe din sudul Basarabiei la trunchi rumânesc. Bătrânul general Kisseleff  îi va reproşa la Paris lui Ion Ghica faptul că România a permis ca judeţele  din sudul Basarabiei să fie invadate de carpetbaggers ce exploatau nemilos populaţia locală.  Pentru a menţine o perspectivă justă, trebuie să adăugăm că de fapt nu este vorba despre vreo influenţă  pozitivă în ansamblul ei a Rusiei asupra României‚ ci numai despre o sinergie indusă de  un izomorfism normativ  al gândirii câtorva oameni  mari, unii români (ideologi  liberali din Partida Naţională) , alţii  ruşi (ofiţeri care gândeau dekabrist, –cum se chema ideologia liberală rusească). Capitalismul italian timpuriu, a cărui existenţă  reală demantelează teoria lui Max Weber, va influenţa tipul de capitalism din România. Care va avea succes  numai ca un capitalism al întreprinderilor mici. Generalul rus Pavel Kisseleff ştia acest lucru, şi în timpul protectoratului său,  rata de creştere a întreprinderilor mici a fost cea mai mare din lume. De unde şi sloganul liberalilor români din Partida Naţională relativ la cestiunea economică: ‘Prin noi înşine!’, însemnând  că întreprinderile mici pot fi construite  prin investiţii provenind numai din interiorul ţării. Pe atunci  exista Regulamentul Organic, probându-se  adevărul bine ştiut că funcţionarea întreprinderilor mici este mult mai dependentă de legi,  reglementări,  ordonanţe şi decrete,  decât  funcţionarea întreprinderilor mari. Practic, ca să funcţioneze marea industrie a lui Nicolae Ceauşescu era divizată, prin zecile de ministere economice,  tot  într-un fel de  nenumărate întreprinderi mici, iar dictatura economică  a lui Nicolae Ceausescu  era justificată  tocmai de acest principiu de conducere al întreprinderilor  mici într- un cadru riguros de legi şi decrete. Şi probabil  că analiza istoricului Mircea Dogaru este în mare măsură corectă : regimul dictatorial Nicolae Ceauşescu  nu a fost un regim comunist! Să nu uităm că în acel timp apăruseră, aproape prin generaţie spontanee, de fapt prin  reamintirea unui savoir faire din secolul XIX,  întreprinderi economice locale care aveau succes. Nicolae Ceauşescu le integra  dictatorial în  marea industrie, deşi ele asigurau vârful de performanţă al economiei româneşti.  Am urmărit destinul unei asemenea întreprinderi economice. După anul 2000, echipamentele ei tehnologice peformante au fost sfărâmate  în urma unui ordin   venit din afara României. Se considera că acea întreprindere  economică  era capabilă să producă arme de nimicire în masă !Titus Filipas

Despre soft, prosperitate şi Max Weber

„Mâine, 2 ianuarie, după amiază, va apărea pe Agora Christi – cu această ocazie în haine noi, un articol legat de un studiu recent al Băncii Mondiale legat de şansele naţiunilor sărace de a accede la prosperitate. Studiul susţine, cu date incontestabile, cred eu, ideea susţinută de Max Weber, potrivit căreia ceea ce contează, în termenii dezvoltării economice, este nu atât mărimea capitalului ori mulţimea bogăţiilor naturale ale unei naţiuni, ci dimensiunea soft a acesteia, respectiv valorile şi instituţiile pe care este ea construită. Consider că este un subiect cât se poate de actual pentru contextul românesc. Vă doresc lectură plăcută.”, spune domnul DănuţM de pe blogul http://danutm.wordpress.com/

Iată şi comentariile noastre, pe care le–am postat deja pe blogul amintit (nu ştiu dacă au fost acceptate): În acord cu John Maynard Keynes (1883–1946), ideile ‚practice’ din economie şi dintr -o societate trebuie  să se bazeze pe sprijinul intelectual al unui doctrinar ori al unui filosof. Ei bine, pentru România, sprijinul intelectual  pentru societate vine din partea filosofului Constantin Rădulescu- Motru (1868-1957), primul dintre cugetătorii români cu intuiţia raţionalităţii pe linia scolastic– anselmiană.  Dintre toţi cugetătorii români, unicul creator de autentic sistem filosofic a fost tocmai Constantin Rădulescu- Motru, năpăstuit de comunişti, cu imagine urgisită chiar şi acum de potera internaţionalistă care controlează lumea, din pricina faptului că nu a fost „politiceşte corect”. L- au lăsat să moară de foame ordinele cominterniştilor care au luptat în Spania şi au dominat  politica românească neîntrerupt din 1945 şi până acum  (ei au confiscat de facto revoluţia din 1989, şi au transformat -o în catastrofă naţională! ). Se spune chiar şi în prezent, fie direct,  fie indirect însă ameninţător la adresa potenţialelor dezvoltări independente şi pozitive  din cultura română, că  năpăstuitul Constantin Rădulescu- Motru şi-  a meritat cumplita soartă! Titlul unei cărţi recente :  ‘Formele fără fond, un brand românesc’,  este mai curând mărturisirea sentimentelor autorului faţă de cultura română. El va fi citit şi recitit, ‘no doubt’, de multe  ori ‘Cultura română şi politicianismul’, cartea lui Constantin Rădulescu-Motru din 1904. Dar ideea centrală acolo este PRINCIPIUL IDENTITĂŢII, pe care Constantin Rădulescu-Motru îl interpretează, pe bună dreptate, în sens anselmian. Cultura occidentală  si tot progresul Occidentului pleacă din softul scolastic-anselmian, sinteză a dogmei Bisericii  Răsăritene. Principiul identităţii, în formularea lui  Constantin Rădulescu-Motru,  ar putea fi  nucleul  softului  pentru modernizarea României. Iar Max Weber (1864-1920), într-un studiu  fundamental despre etica şi succesul afacerist al capitalismului protestant,  trece sub tăcere faptul că nordul Europei  a fost  doar imitatorul capitalismului catolic din sud, bazat într-un  mod tradiţional pe întreprinderile mici. Chiar şi în Italia de acum, întreprinderile mari dau faliment natural prin creştere: vezi cazul Parmalat, vezi dificultăţile lui Fiat.  Dar succesele capitalismului timpuriu din Veneţia  şi Genova  nu ar fi fost posibile fără o invenţie venind de la Mecca : ‚Quirad’-ul.  În lumea arabă  dinainte de Mohamed, falimentul era urmat de sinucidere : „I’tifad”. Este complet falsă  ideea că sinuciderea ar fi  fost vreodată  predicată  de Islam: falimentul, de exemplu pierderea pământului, –prima măsură pentru valoarea economică–, se continua printr-o sinucidere  rituală, un precept arab pre-islamic.  În piesa „Neguţătorul din Veneţia”, atenţia lui William Shakespeare este focalizată peiorativ asupra evreului Shylock nu din  motive de antisemitism, ci pentru faptul că acesta nu accepta regulile quiradului arabic, preluate deja de Europa ! Quiradul combina împrumutul cu parteneriatul,  într-un contract comercial care  nu era însoţit  de penalizări  pentru pierderi, şi  a fost preluat de italieni sub forma de ‚commenda’. Contractul  se  caracteriza printr-o  alocaţie echitabilă a riscului. Cine au fost primii care l-au adoptat ? Veneţia, Genova, şi… Ordinul Benedictin. Aşa se explică fastul, chiar opulenţa, etalate  în  1071 A.D. la consacrarea abaţiei Monte Cassino, precum şi originea  sumelor  enorme cheltuite de benedictini  pentru alfabetizarea şi culturalizarea Europei. Titus Filipas