Scenă de relevanţă ioniană

O scenă de relevanţă ioniană din romanul „Cel mai iubit dintre pământeni“ de Marin Preda, ratată de regizor în film. Un personaj secundar, rol de gardian sadic dar totuşi de o intuiţie extraordinară împrumutată de la autor, arată spre ţeasta eroului principal : “Eu urăsc ce ai tu aici!”. Era mult, cu mult mai mult, decât simpla intenţie criminală. După Marin Preda, în ţeastă se află instrumentul care vede substanţa lucrurilor.
Titus Filipas

Noua „dăscălime română”

Pe data de 12  februarie 1926, metafizicianul  Nae Ionescu   le spunea  ceremonios studenţilor săi de la Universitatea din  Bucureşti  veniţi acolo pentru o specializare în pedagogie*: „Vă aduceţi, desigur, aminte [de] Psihologia de Găvănescul”. Nu era  cea mai fericită alegere. „Psihologia  lui Găvănescul”  a introdus  o  mare eroare în cultura română: Interpretarea  empirismului  Locke-an  ca “realitate directă”. Această abordare a Găvănescului  a condus  la  ce s -a chemat  ulterior  ‚legionarismul  de stânga’. El are în comun cu marxismul  asertarea doctrinară a “realităţii directe”.  Numai că, în vreme ce la marxişti “realitatea  directă” era dialectică, justificată prin  lupta de clasă, ‚legionarii de stânga’  considerau  sistemul  construit pe baza “realităţii directe”  ca pe un adevăr apodictic. El însuşi, Nae Ionescu, nu a susţinut vreodată  “realitatea directă” a legionarilor de stânga. Cu atât mai puţin “realitatea directă” marxistă. Prelegerile lui Nae Ionescu   au fost de o calitate intelectuală excepţională, neegalată până  acum în cultura română. Către sfârşitul primăverii anului 1926, filosoful Nae Ionescu  ţinea  o prelegere lămuritoare despre realitate şi cauzalitate studenţilor Universităţii din Bucureşti veniţi pentru  specializarea în pedagogie. Din epistemologia kantiană  se ştie că sistemul construit prin  atribuirea de realitate obiectivă percepţiilor este falacios. Prelegerea lui Nae Ionescu  stârneşte  entuziasmul unei generaţii noi. Acea prelegere “kantiană” privind constituţia realităţii a format un Ego naţional într-o naţiune  rămasă practic fără învăţători – morţi luptând  în primul război mondial. Ideile din prelegere  descend  fără condescendenţă  în cultura română,   influenţând mai ales „dăscălimea” tînără, ce îşi va construi altfel lecţiile. A  fost un exemplu superb de „top-down approach”,  de abordare conceptuală descendentă ce ar trebui reînvăţată de naţiunea noastră, căci  numai aşa poate fi continuat un Ego naţional românesc. Să mai observ că mijloacele ideologice,  deviante pentru că non-epistemologice,  folosite azi pentru a combate arhetipurile culturale dezvăluite în acea prelegere a marelui Nae Ionescu, o prelegere ideologică primară, bazată pe  epistemologia  intelectualistă,  sunt tendenţioase si lamentabile. Există, fără îndoială,  o participare la construirea Spiritului prin racordarea lecţiei de realitate Ex Cathedra în Limba Română cu nenumăratele abordări conceptuale ascendente. Prin acea racordare,  manifestată ca  Mişcare Naţională,  prelegerile lui Nae Ionescu au fost punct pivotal în discursul verbal românesc. Care începe să construiască liber şi deliberat ‚reprezentări  ontologice’ depăşind frontiera copilărească  a limbajului matern. Vedem după acea salutară şi decisivă intervenţie a metafizicii în cultura română, nu într-o publicaţie ezoterică şi editată cu tiraj  homeopatic sau confidenţial, ci prin discursul public în Academia gândirii tinere,  o evoluţie uriaşă în folosirea cotidiană a Limbii Române. Chiar şi celebra întrebare din ‘Moromeţii’ lui Marin Preda: „Pe ce te bazezi?”, decurge din prelegerea despre realitate şi cauzalitate a lui Nae Ionescu, transformată prin prisma  „dăscălimii” române,  transmisă de la profesori şi învăţători, la elevi. Fratele mai mic al lui Marin Preda aude întrebarea la şcoală, îi prinde repede greutatea şi o repetă, chiar şi în  mediul stressant de acasă, folosind-o, poate, ca armă de apărare împotriva celorlalţi fraţi. Marin Preda aude mostra de Limba Română  în acea abordare conceptuală  din întrebarea mezinului. Marin Preda încastrează  interogarea ca  piatră de boltă în textul  celebru printre  români. Dar este o expresie creată de noua  „dăscălime română”.

* „pentru o temeinică pregătire a cadrelor didactice a fost înfiinţată, [la începutul anului] 1926, Secţia Pedagogică Universitară, pe lângă Universitatea Bucureşti”, ne informează domnul Adrian Bucurescu. Citeşte mai mult la adresa URL http://www.romanialibera.ro/a145510/invatamantul-romanesc-la-inaltime.html

Titus Filipas

O distincţie

Domnul Adrian Bucurescu semnează în Aldinele ziarului România liberă din  26 Iunie 2008, articolul Cezar Petrescu, la Busteni /80 de ani de cand a aparut romanul „Intunecare”, vezi

http://www.romanialibera.ro/a128217/cezar-petrescu-la-busteni.html .

 Vreau să comentez doar excerptul:  [Cezar Petrescu] Este intemeietor al ziarelor „Cuvantul” si „Curentul”, in anul 1928.

Cred că trebuie făcută o distincţie între revista Cuvântul şi ziarul Cuvântul. La 1926, Nae Ionescu era deja directorul revistei Cuvântul. Pe care o foloseşte ideologic. În sens de idei care înfloresc în cadrul unei societăţi.

Un general francez venit în România în primul război mondial, Berthelot, a folosit literalmente învăţătorii şi profesorii noştri, ofiţeri rezervişti care învăţau foarte repede tehnici occidentale de luptă, drept ‘carne de tun’. A fost atunci  o primă hecatombă a ‘dascălilor de rumânie’ (altă hecatombă va fi în cel de al doilea război mondial). Prin prelegerile de filosofie din 1926 şi revista Cuvântul, metafizicianul Nae Ionescu recreează naţionalismul rumânesc pentru mase şi felul de a gândi în Limba Română respectând primul verset al Evangheliei după Ioan: “La început era Cuvântul…”. Versetul continuă definind pozitiv Absolutul, tema centrală a Teologiei şi Metafizicii. De aici se recreează învăţământul românesc de mase ca o Mişcare Naţională. Romancierul Marin Preda va fi format de această mişcare.

Titus Filipas

Nobelul pentru meteorologie vizat de Gardianul?

“Din 17 ianuarie vom avea iar viscol si ger.” Suntem acum pe data de 12 ianuarie 2008. Ciclonii acestia circula pe traiectorii complicate de la Apus la Rasarit. Gardianul zice ca stie precis faptul ca in 5 zile un asemenea ciclon va lovi România cu vreme de viscol. Specialistii de la INMH, de clasa internationala recunoscuta, nu dispun decat de teoria prognozei pe interval de 3 zile. Cei de la Gardianul nu stiu ca Alfred Nobel a instituit un premiu Nobel pentru meteorologie care pana acum nu a fost acordat nimanui !? Cei de la Gardianul pot pretinde acum premiul Nobel pentru meteorologie pentru ca au nascut (sau nascocit?) aceasta pretinsa “informatie meteorologica” ! Chiar nu realizeaza nimeni  de la ziarul Gardianul ca ei sunt pe teritoriul “stirii fanteziste”  si al ridicolului extrem? Construirea “discursului de cauzalitate”  este dificila. Marin Preda spunea ca el incepe cu intrebarea: “Pe ce te bazezi?” Care este teoria celor de la Gardianul, de ce nu o prezinta?  Problemele reale de mediu din Bucuresti sunt deosebit de grave, si vor deveni,  -iar aceasta foarte predictibil–, similare celor din Napoli. De ce nu le investigheaza ziaristii de la Gardianul?Titus Filipas

Realitate şi culturanaliză

Psihanaliza se referă la folosirea limbajului matern. În textul „Amintirilor din copilărie”, limbajul matern este la fel ca Sfânta Scriptură. Dincolo de Amintirile din copilărie, păşim pe tărâmul basmelor, care fac legătura cu trecutul, dar şi cu viitorul. Construind astfel continuitatea identităţii. Este recunoscută în general valoarea terapeutică a citirii poveştilor, egalând liniştea dobândită de împăratul Marcus Aurelius prin citirea filosofiei. Si numai rămânând înrădăcinaţi în propria noastră cultură românească, în tradiţie şi în basme, rămânem deschişi spiritual către lume. Mi se pare că basmele lui Ion Creangă: Povestea Porcului şi Harap Alb, transmit cel mai bine înţelegerea noastră emoţională despre alienare.

 

 

Psihanalistul  Jacques Lacan edifică Teoria alienării. Condensată  cel mai bine în metafora ‘lăcătuirii varege’, o reprezentare medievală care avea iniţial valoare magică. Apoi dogmatică. Transformată acum de  topologie în model matematic. Un model folosit uneori, după Lucian Blaga şi Ernst Cassirer, ca  metaforă mitopoetică. „Lăcătuirea varegă” a celor trei inele înlănţuite, –sau ‘nodul topologic Borromean’ atunci când  denumim modelul matematic–, a fost împrumutată de creştini ca logotip al Unităţii prezente în Sfânta Treime : Unitas Trinitate  şi Trinitas Unitate, cum găsim scris şi desenat într-un manuscris din secolul XIII, păstrat la mănăstirea din Chartres.

 

 

Ideea creştină că « Omul este construit după chipul Domnului» înseamnă, la Jacques Lacan, faptul că inteligenţa omului este instrumentul pentru adaptarea la lume numai pentru că, în complexitatea ei de sorginte divină,  ea este aidoma lăcătuirii varege a inelelor topologice chemate „Realul”, „Imaginarul”, „Simbolicul”.   Aici ne aflăm la celălalt capăt de gamă pentru reprezentarea ideilor. Primul capăt este discursivitatea narativă (‚narrative reasoning’). Ea este prezentă, de pildă, în doctrina despre Trinitate a filosofilor teologi cappadocieni.

 

Nici unul dintre inelele  lui Lacan în acest model matematic al inteligenţei Omului n-ar putea exista fără celălalt. Forfecarea ‚simbolicului’ şi/sau ‚imaginarului’ conduce necesarmente la prăbuşirea « realităţii » pentru individ. Simbolicul, Imaginarul şi reprezentarea Realului conţin identitatea şi continuitatea Eului. Iar teoria unui Ego solipsist este incoerentă tocmai pentru că individul uman capătă “un Ego” doar când construieşte o imagine coerentă despre realitate.

 

 

Primele înregistrări ale potenţialului de înstrăinare sunt poate “Amintirile din copilărie”. Psihanaliştii citesc “Amintirile” pentru fiece caz clinic, raşchetând memoria individului în decubit. Dar studiile lui Jacques Lacan sunt mai curând o culturanaliză, decât o psihanaliză.

 

 

Când începe Culturanaliza la români? Probabil că odată cu prelegerile din 1926 ale lui Nae Ionescu. Pe data de 12 februarie, metafizicianul Nae Ionescu le spunea ceremonios studenţilor săi: „Vă aduceţi, desigur, aminte  Psihologia de Găvănescul”. Fireşte, nu era cea mai fericită alegere. „Psihologia lui Găvănescul” a introdus o mare eroare în cultura română: Interpretarea empirismului Locke-an ca “realitate directă”. Altminteri, prelegerile lui Nae Ionescu au fost de o calitate intelectuală excepţională, neegalată până acum în cultura română.

 

Către sfârşitul primăverii anului 1926, filosoful Nae Ionescu ţinea o prelegere lămuritoare despre realitate studenţilor Universităţii din Bucureşti. Prelegerea lui Nae Ionescu stârneşte entuziasmul unei generaţii noi. Acea prelegere “kantiană” privind constituţia realităţii a format un Ego naţional într-o naţiune rămasă practic fără învăţători – morţi luptând în primul război mondial. Ideile din prelegere descend fără condescendenţă în cultura română, influenţând mai ales „dăscălimea” tînără, ce îşi va construi altfel lecţiile. A fost un exemplu superb de „top-down approach”, de abordare conceptuală descendentă ce ar trebui reînvăţată de naţiunea noastră, căci numai aşa poate fi continuat un Ego naţional românesc.

 

Să mai observ că mijloacele ideologice, deviante pentru că non-epistemologice, folosite azi pentru a combate arhetipurile culturale dezvăluite în acea prelegere a marelui Nae Ionescu, o prelegere bazată pe epistemologia intelectualistă, sunt tendenţioase şi lamentabile. Există, fără îndoială, o participare la construirea Spiritului prin racordarea lecţiei de realitate Ex Cathedra în Limba Română cu nenumăratele abordări conceptuale ascendente. Prin acea racordare, manifestată ca Mişcare Naţională, prelegerile lui Nae Ionescu au fost punct pivotal în discursul verbal românesc. Care începe să construiască liber şi deliberat ‚reprezentări ontologice’ depăşind frontiera copilărească a limbajului matern. După cum caută, pe aiurea, reprezentări ontologice alternative pentru căile realităţii. Acest îndemn îl trimite pe Mircea Eliade în India.

 

 

În filosofia hindică, felul în care fiecare individ uman desluşeşte calea de cauzalitate se cheamă Karma*. Pentru gândirea „omului comun”, cum spune poetul Labiş, calea de cauzalitate nedesluşită se cheamă „Destin”. Constatam surprins, că în secolul XX, înainte de venirea comuniştilor internaţionalişti la putere în România, chiar şi elitele ţărăneşti de la noi se interesau de asemenea probleme. Când venea faza comunismului naţionalist şi cenzura se relaxa, cumpăram într-un anticariat din Craiova lucrarea intitulată „Karma, sau lumina pe cărare”, publicată de o editură sătească din Oltenia. Deci nu doar Mircea Eliade se arăta interesat de filosofia hindică. După 1989, când eram “de permanenţă” la sediul Alianţei Civice din Craiova, a sosit un fost ţăran chiabur, care fusese în tinereţe chiar patronul acelei edituri. L-am întrebat mirat: “Domnule, cum îţi plăteai autorii?”. “Nu-i plăteam deloc”, mi a răspuns. “Erau studenţi legionari, care scriau numai din dragoste pentru ţară. Carol al II-lea i-a împuşcat pe toţi”. Colegii mei de atunci din Alianţa Civică m-au convins pe moment că acele cărţi erau fără valoare. Am învăţat ulterior mai multe despre filosofia hindică. În budism, căutarea şi găsirea realităţii se face pe aşa-numita „potecă octuplă”. Inspirat de gândirea indiană, chiar şi fizicianul american Murray Gell-Mann îşi numise metodologia lui teoretică de aflare a unei noi particule elementare: „Calea octuplă”. Şi prezicea găsirea particulei omega-minus. Descoperirea experimentală, după numai trei ani, confirmă faptul că Murray Gell-Mann, el însuşi un intelectual fără vreun fler pentru fizică, şi mai ales pentru fizica experimentală, identificase bizantin-cărturăreşte o cale a realităţii.

 

 

Vedem după acea salutară şi decisivă intervenţie a metafizicii în cultura română, nu într-o publicaţie ezoterică şi editată cu tiraj homeopatic sau confidenţial, ci prin discursul public în Academia gândirii tinere, o evoluţie uriaşă în folosirea Limbii Române. Chiar şi celebra întrebare din Moromeţii lui Marin Preda: „Pe ce te bazezi?”, decurge din acea prelegere despre realitate şi cauzalitate a lui Nae Ionescu, transformată prin prisma „dăscălimii” române, transmisă de la profesori şi învăţători, la elevi. Fratele mai mic al lui Marin Preda aude întrebarea la şcoală, îi prinde repede greutatea şi o repetă, chiar şi în mediul stressant de acasă, folosind-o, poate, ca armă de apărare împotriva celorlalţi fraţi.

 

Marin Preda aude mostra de Limba Română perfectă în acea abordare conceptuală ascendentă din întrebarea mezinului. Marin Preda încastrează interogarea ca piatră de boltă în textul celebru printre români, un text care atinge şi universalitatea prin abordarea bottom -up. Dar ea este de fapt o expresie creată de noua „dăscălime română”.

 

 

Găsim prin litere punţi neaşteptate. Pentru Marin Preda, mediul prea puţin intelectual de acasă era controlat de „oaia Bisisica”. În romanul Zuleika Dobson, nume şi caracter de femeie fatală, Sir Max Beerbohm (1872-1956), fostul dandy de Oxford, are viziunea terifiantă a unor nenumărate Bisisica bipede şi antropoide : „You cannot make a man by standing a sheep on its hind-legs. But by standing a flock of sheep in that position you can make a crowd of men.” Se cheamă această mulţime de oameni „societatea civilă” construită fără metafizica lui Nae Ionescu, şi fără înţelegerea realităţii prin reflexie urmată de construirea discursului de cauzalitate ?

*Vezi şi articolele despre cauzalitate (http://en.wikipedia.org/wiki/Causality) şi Karma (http://en.wikipedia.org/wiki/Karma) în Wikipedia de limba engleză.

Titus Filipas