Posts Tagged ‘Marele Joc’

Marele Joc eurasiatic şi Independenţa Americii

aprilie 22, 2009

Citesc aici http://shalomshalom.wordpress.com/2008/01/19/de-poti-rudyard-kipling/ , o afirmaţie dintr-o postare  despre Rudyard Kipling : +romanul indian de spionaj “Kim”-1901+ , precum şi replica : “Kim poate fi orice altceva, numai roman indian de spionaj nu.”

Comentariul meu nu are intenţia să sprijine un punct de vedere sau pe celălalt. Numai că este vorba despre tema The Great Game, Marele Joc început de puterile europene încă din secolul XVIII, pentru stăpânirea Eurasiei. Britanicii ne-au implicat atunci şi pe noi, dar numai ca “marii perdanţi” prin pacea de la Kuciuc Kainargi din 1774. Însă britanicii, ocupaţi prea mult cu   Marele Joc eurasiatic, pierd din atenţie coloniile din America de Nord. Rebelii au timp să îşi organizeze o armată, care începea Războiul American de Independenţă la anul 1775.

Titus Filipas

Nu haos, ci ordine spontană

octombrie 7, 2008

‘După lunga iarnă bipolară […] şi o scurtă tranziţie monopolară,  […] urmează haosul.’, spunea recent domnul Cristian Pîrvulescu, vezi aici

http://www.romanialibera.ro/a135969/haosul-bine-temperat.html .

Domnul Cristian Pîrvulescu incriptează în expresia ‘scurta tranziţie monopolară’, perioada dominării lumii de către SUA, unica hiperputere. Cum se ajunsese la acea stare? Printr-o economie extraordinar de puternică, născută poate prin implementarea ideilor din teoria neoliberală a lui Friedrich von Hayek şi Milton Friedman. În neoliberalism, ideea  de bază este ‘ordinea spontană’, concept promovat  în Europa Occidentală mai întâi în secolul XVIII de către economiştii Iluminismului scoţian, în secolul XIX de economişti britanici şi francezi, iar în secolul XX de faimoasa Şcoală de economie politică din Austria. Dar în secolul XXI Nord-American, linia directoare  neoconservatoare absolut implacabilă, pusă în practica  politică prin cele două mandate succesive ale preşedintelui George W. Bush, a distrus ‘ordinea spontană’.  Şi mai culegem din istoria recentă o ilustrare semnificativă a principiului Le Chatelier. “L’ordre est une des formes les plus parfaites de la civilization”,  spunea Henry Louis Le Chatelier (1850-1936), descoperitorul principiului.

Neoconservatorii forţează invadarea Afganistanului (vechea Bactriana, de unde a fost extras în particular acel lapis-lazuli din care s-a măcinat Albastrul picturilor de la Mănăstirea Voroneţ). Or,  invadarea Afganistanului a însemnat intrarea SUA în Marele Joc (formula îi aparţine lui Rudyard Kipling) din Eurasia. Treburile în politica externă Americană nu au mers aşa cum au prezis neoconservatorii  al căror impuls a degradat ‘ordinea spontană’.  Dar în acord cu  principiul Le Chatelier, în sistem obligatoriu apar forţe ce reinstaurează ‘ordinea spontană’.

Doctrina despre ‘ordinea spontană’ nu a fost inventată de cugetătorii vest-europeni sau de cei nord-americani, ci este o veche doctrină eurasiatică prezentată prima oară sub forma discursului de către  filosoful chinez  taoist Chuang-Tzu (369- 286 înainte de Hristos).

Datorită ‘ordinii spontane’ a fost posibil şi miracolul de rezistenţă al acestei  Latinităţi Orientale căreia îi aparţinem.

Titus Filipas

Arme ideologice

ianuarie 21, 2008

În  secolul XIX românesc, armele  noi ale « ostaşului  propăşirii »,  sintagmă propusă de  Alecu Russo,  erau  ideologice, fiind armele gândului. Numai luciditatea risipeşte confuzia. Liberalii munteni din prima jumătate a secolul XIX îşi clădesc programul influenţaţi  de  ideologia lui Destutt de Tracy. Dar în cea de a doua jumătate a secolul XIX, conservatorii junimişti, influenţaţi de iluministul scoţian Carlyle,  pornesc de la ideologia clasică germană (ce include şi romantismul grupului de la Jena). Astfel putem afirma că scopurile şi mijloacele sunt  de aceeaşi culoare ideologică primară în Principatele dunărene. Ceea ce a fost  deosebit de important pentru dezvoltarea uniformă a României moderne,  căci  suprastructura ideologică primară potenţează  proiectul politic românesc. Iar Şcoala Ardeleană, Petru Pavel Aron, chiar şi iezuiţii latinişti toleraţi o vreme de „tiranii barbari” să creeze Suprastructura în Transilvania, aduc impulsul pentru Romania Neoacquistica promovată încă din secolul XVI de ideologia Contra Reformei europene. Ştim, Contra Reforma îl angajase condottier pe Mihai Viteazul. Unirea celor trei principate, care se chema la acel timp “Pohta” Voievodului, se încadrează perfect Viziunii Romania Neoacquistica.

Ideologiile secundare conduc la eşec, pot fi date multe exemple, dar vezi numai ideologia comunistă a Europei de Răsărit. China comunistă actuală face excepţie doar pentru că ‚burghezia naţională’ a fost păstrată ca o „steluţă” pe steagul ei roşu. Dar în România,  un partid „ţărănesc comunist” destinat păstrării spiritului chiaburesc  a fost hulit din toate părţile, deşi  el ar fi păstrat capetele  ca recipienţi pentru cunoaşterea  prudenţială care adaugă totdeauna valoare în managementul economic şi în strategia politică.  “Dar capetele noastre, dacă sunt,/ Ovaluri stau, de var, ca o greşală.”, scria poetul Ion Barbu în poezia «  Grup ». Din păcate, în “obsedantul deceniu”, capetele chiaburilor au ajuns să fie doar “ovaluri de var”  în gropile comune ordonate  de comuniştii internaţionalişti precum Silviu Brucan,  Valter Roman şi Gizela Vass. „Trădarea”  cărturarului de robustă condiţie care a fost Mihail Ralea (1896-1964),  judecând lucid şi corect că sîntem prinşi toţi în plasa Marelui Joc,   a permis  un cadru de viaţă  lipsită de mizerie,  –fizică şi intelectuală–, pentru fiica sa Catinca Ralea (1929-1981),  avatar  de Scaloiţă, altă Ana Comnena, dar pentru Limba Română.

Catinca Ralea  ne-a dăruit traducerea O poveste  cu un hobbit, după J.R.R. Tolkien, care prefigurează sau prefaţează trilogia Stăpânul Inelelor. Textul propus nouă de Catinca Ralea, într-o  Limbă Română de excepţie, este încântător. Exemplarul cărţii O poveste  cu un hobbit cumpărat de mine era citit şi recitit de membrii fondatori ai cenaclului Henri Coandă de la Craiova. Apoi ea va fi cartea privilegiată de lectură după care va învăţa bine româneşte  fiul meu  cel mic. De ce mi se pare că ordinea şi curăţenia care domneau în locuinţa micului hobbit  semănau celor din locuinţa lui Constantin Brâncuşi ? 

Poetul american Ezra Pound, pentru care „ispita latină”  era predominantă, vizitează atelierul românului Constantin Brâncuşi care venea la Paris din zona ripariană înaltă a Jiului. Să reamintesc că rîul fusese   traversat de împăratul Traian,  însoţit de legiunile lui,  pe la Iaşii Gorjului. Ezra Pound scrie apoi un eseu despre acel  spaţiu magic pe care îl găsea în atelierul lui Brâncuşi. Este  aproape imposibil ca un om de litere din Accademia engleză,  aşa cum a fost J.R.R. Tolkien, să nu fi citit articolul lui  Ezra Pound.  Bineînţeles,  a- l citi şi a-l cita astăzi pe Ezra Pound  nu este „politiceşte corect”.  

După lectura textului  englezesc scris  de  Ezra Pound,  este plauzibil ca scriitorul J.R.R. Tolkien, fără faima lui viitoare,  să fi vizitat  şi el  în calitate de “ilustru anonim” atelierul lui  Constantin Brâncuşi din Paris. Acolo, sculptorul oltean de la Hobiţa Gorjului rearanja altfel spaţiul, reinventând  realitatea. O Nouă Realitate a discursului sculptural unde s-ar fi putut ascunde şi lumea hobbitului. Apoi, se poate pune întrebarea legitimă: Există  vreo legătură între cuvintele ‚hobbit’ şi ‚Hobiţa’?  Cred că un Isidor din Sevilla,  –actualmente Sfântul Patron al Internetului–, ar fi tratat împreună cele două cuvinte în ‚Etimologiile’ sale.

Legătura etimologică  între cuvintele hobbit şi Hobiţa  pare a fi sugestia subliminală a textului Doamnei Catinca Ralea.  „O poveste  cu un hobbit”  ne propunea pagini pe româneşte unde reprezentarea ontologică nu era decalată faţă de acurateţea ontică. Sunt pagini care ne propun acum şi valori prudenţiale pe care le putem folosi. De altminteri valorile prudenţiale perene sunt prezente în toate celelalte tălmăciri ale textelor  scrise de J.R.R. Tolkien (1892-1973). Mi se pare semnificativ faptul că începând cu anul 2008, tălmăcirile  din  J.R.R. Tolkien sunt prinse de noul discurs ideologic liberal, vezi  episodul Sauron. Dar numai Catinca Ralea augmentează în traducerea pe româneşte dimensiunea magică pe care filmele cu efecte speciale despre lumea inventată de Tolkien nu reuşesc, vor reuşi vreodată?,  să o prindă. Titus Filipas

 

 

Vizita în Iran

decembrie 20, 2007

Din cauza  regulilor   Marelui Joc, România fusese  pasată în lagărul comunist „prin alegeri libere” după cel de al  doilea război mondial,  în schimbul concesiunilor  petroliere pentru anglo-saxoni în provincia  iraniană ocupată  atunci de trupe sovietice. Evenimentele tulburi numite acum generic:  revoluţia română din decembrie 1989, sunt un detaliu neînsemnat în Big Picture, dar un detaliu semnificativ pentru noi, al istoriei Marelui Joc.  Sfârşitul comunismului în România a fost  marcat de aparent inexplicabila vizită a dictatorului român în Iran. Ce date secrete despre istoria noastră comunistă, despre Marele  Joc care ne implica,  ştia liderul român Nicolae Ceauşescu,  astfel încât „agenturili” au  impus  executarea  lui suspect de rapidă? Peste proverbialii „cincizeci de ani” obligatorii ai secretului în arhive, românii  vor  avea dezlegarea misterului ? Titus Filipas

Marele Joc

decembrie 20, 2007

Politica lordului Palmerston în Eurasia va fi continuată de Anglia sub alţi politicieni, precum Benjamin Disraeli (1804-1881).  „Orientul este o carieră!”, anunţa Disraeli regulile  Marelui Joc  sau  ‚the Great Game’,  cum numea  Rudyard Kipling (1865-1936)  maşinaţiunile imperialiste din Eurasia. Ştim că militantul ţărănist Corneliu Coposu era traducător al celor  mai subtile nuanţe din poezia lui Rudyard Kipling. Ce câştig pentru cultura română, dacă intelectualii ţărănişti de mare valoare ar fi copiat jocul politic inteligent şi oportunist al lui Mihail Ralea, care, în fond, nu era decât un fragment din Marele Joc!   Intelectualii români se impart în două categorii: carieriştii de profesie  care susţin acum democraţia achiziţională, şi cărturarii, cei care se simt datori numai faţă de legile fatale, faţă de arhetipurile culturale. Un  Corneliu Coposu mai puţin radical şi intransigent ne- ar fi dat poate o explicaţie pentru semnificaţia  Marelui   Joc  la români. Apoi, ce confortabil ne-am simţi noi acum dacă  am avea  o traducere semnată Corneliu Coposu a marelui text al lui Rudyard Kipling: „The Man Who Would Be King”, când privim filmul  cu Sean Connery şi  Michael Caine! Textul lui Rudyard Kipling unde apare definiţia Marelui Joc se cheamă  „Kim”. Ar fi putut exista o traducere Corneliu Coposu a textului, însoţită de un glosar cu  explicaţia sa pentru  ‚the Great Game’. Titus Filipas