Posts Tagged ‘lucrul în sine’

Bosonul Higgs

septembrie 8, 2008

Citesc aici, http://3ditorial.wordpress.com/2008/09/06/alt-motiv-sa-murim-cu-totii/ , un editorial apocaliptic despre  starea lucrurilor în sine : “Alt motiv sa murim cu totii?”.

Îndrăznesc să exprim alt punct de vedere. Este vorba numai despre un experiment pentru căutarea bosonului Higgs, supranumit “God’s particle”.

Este o particulă elementară căutată de o jumătate de veac. De fapt nu este decât  în concreteţea sa materială un experiment de fizică. Fără îndoială, maşina de la CERN se bazează pe foarte mulţi bani şi incorporează tehnologia cea mai avansată. De altminteri la CERN a fost inventat Internetul. Ei bine, tehnologia se bazează pe filosofia existenţialistă. La CERN se face acum nu atât un experiment de fizică, deşi arată pregnant aşa, cât un experiment de filosofie existenţialistă. Reamintesc că Peter Higgs este un fizician teoretician scoţian. De altminteri fizica teoretică a fost inventată în secolul XIX în Scoţia de către James Clerk Maxwell. Şi nu întâmplător în Scoţia. În Epoca Luminilor clasică, adică secolele XVII şi XVIII, Iluminismul scoţian şi Iluminismul francez erau legate prin „vase comunicante” spirituale. Revoluţia din 1789 distrugea Iluminismul francez, dar lăsa intact Iluminismul scoţian. Care continuă şi în secolul XIX. La fel ca ideologii Junimismului de la noi, ideologul scoţian Thomas Carlyle (1795 – 1881) insista pe incorporarea dinamismului culturii germane, a ideologiei germane. Filosoful scoţian David Hume (1711 – 1776) influenţase ideologia clasică germană (prin Immanuel Kant), dar şi matematica germană (prin Leonhard Euler). Hume are un celebru discurs despre realitate şi cauzalitate, reluat şi explicat la noi abia în secolul XX de către Nae Ionescu (în prelegerile anului 1926). Dar în secolul XVIII, Immanuel Kant relua discursul lui David Hume şi propunea conceptul de noumen sau „lucrul în sine” pentru explicarea cauzalităţii şi realităţii. Iar Leonhard Euler, –singurul matematician sanctificat!–,  propunea conceptul de funcţie ca un ersatz pentru descrierea matematică a cauzalităţii.

În secolul XIX, fizicianul scoţian James Maxwell pleacă de la cele două surse de idei pentru a uni teoria electricităţii şi teoria magnetismului într-o singură teorie a electromagnetismului. Pentru aceasta el foloseşte un „lucru în sine” pe care îl numeşte „curentul de deplasare”. Curentul electric se defineşte operaţional drept „ceea ce se măsoară cu ampermetrul”, dar nimeni nu a măsurat vreodată „curentul de deplasare” cu un ampermetru! De fapt aceasta este caracteristica „lucrului în sine”*, el nu se poate determina experimental. Tot în contextul  Iluminismului scoţian, continuat, iată!, şi în secolul XX, fizicianul Peter Higgs propunea bosonul supranumit God’s particle pentru a explica apariţia masei la toate celelalte particule la care se poate măsura o masă. Spuneam că experimentul iniţiat în prezent la CERN este un experiment de filosofie existenţialistă. El vrea să verifice dacă bosonul Higgs este, –sau nu–, un „lucru în sine”.

Titus Filipas

*Pentru a sublinia importanţa conceptului Kantian, fizicianul german Heinrich Hertz (1857–1894) comenta: “Ecuaţiile fizicii matematice sunt mai inteligente decât oamenii care  le-au scris”.

Cu cine discut /sau nu Kant

iulie 25, 2008

Cu fostul meu coleg de la Facultatea de Fizică din Bucureşti, Constantin (Costel) Marghitoiu. Colegul nostru comun, Meder Laszlo Ferencz, care a terminat această facultate extrem de dură cu 10 (zece) pe linie, spunea foarte serios despre Costel Marghitoiu că era cel mai “deştept” din generaţia noastră.

Acum,  Costel Marghitoiu  întreţine un site de filosofie la această adresă, http://www.filozofiadesueta.com/ . Un articol  pe care mi l- a trimis în urmă cu câţiva ani prin  e-mail, şi l -am salvat pe blog-ul meu sub titlul Scrisoare despre noumen şi fenomen, a fost accesat de peste 100 de ori.  Sigur, în alţi termeni şi alte categorii aceasta poate înseamnă  prea puţin, dar amintesc faptul că aici este vorba, totuşi, despre un articol de filosofie!

Recent, exprimându -mi opinia privind felul cum se învaţă limba română în respublika Moldova, am inserat un comentariu benign pe un blog care nu este redactat în limba română, spun aceasta din nou foarte clar, ci redactat într-  o subvernaculară pseudo – neolatină extrem de grotescă, pe care eu o denumesc limba moldovenească numărul “n”,  vezi aici http://urdumheit.wordpress.com/2008/07/18/savatie-bastovoi-din-nefericire-inca-un-bou/  .

Ca refugiat basarabean din vechiul judeţ Soroca, cu drepturile mele clare de răzeş, deţin legitimitatea  să mă exprim pe această temă. Insertul meu  pe acel blog suna aşa : +Întâmplător, am studiat la liceul ‚Fraţii Buzeşti’ din Craiova,   şi aveam un respect extraordinar faţă de vechii profesori ai şcolii, eliminaţi   de regimul comunist. Să-l amintesc aici numai pe Fanu Duţulescu, autorul unui  concentrat „Dicţionar al filosofiei” în care explica atât de bine conceptele metafizicii, printre care şi noumen-ul sau „lucrul în sine”.+

Amuzant, dar colectivul urdumheit (bănuiala mea este că sunt mai multe personaje acolo, persoane fizice  reale ce lucrează în ture şi primesc salarii ruseşti foarte bune pentru ceea ce fac) găseşte necesar să comenteze:“Din vagile cognoscinte kantiielniţe, ştiam que Ding an Sich-ul ie inaccesibil de tăt, allora putem cognoasce doar qu.il existe….dar s-ar putea sa ma inselez….cu Vernunftu n-am mai discutat de   hăt ani de zile.”

Fiind vorba despre Kant, trimit prin e-mail acest comentariu colegului meu Costel Marghitoiu:

“Dragă Costele,

După cum ştii, Rusia este în plin proces expansiv în toate domeniile. Iată un comentariu kgb-ist, absolut autentic, la Kant.”

Fostul meu coleg de facultate  mi – a răspuns  pertinent:

“Dragă Tit,

Simpatic comentariu şi nu de tot stupid. Ding an sich ar fi ‘lucrul în sine, sau lumea în sine’, a lui kant,  iar vernunft-ul ar fi raţiunea criticată-explicată  de Kant în celebra lui carte. Rusul tău moldovean greşeşte când spune că lumea în sine poate fi argumentată ca existând, dar nu poate fi şi cunoscută, ea nici nu este sau nu este existenţiabilă pe vreo cale fie ea şi demonstraţională. Din păcate ai noştri cetăţeni nu prea discută de loc cu vernunftu lor, dar omul tău zice că o face din când în când, stare evident superioară. “

Apoi, colegul  meu a continuat : ”Găsesc pe internet tot felul de texte interesante, despre numen, sau lucrul în sine, şi despre alte alea, dar nu aş zice că  sunt ceva promiţător. Există o complexitate banală, adică metafizica [filosofia, n.n.] care nu implică efecte interesante. Păcat că nu eşti amator, aş putea discuta cu tine despre confuziile şi contradicţiile kantiene, evident în viziunea mea. Spre exemplu despre faptul că noi putem cunoaşte fenomenul dar nu noumen-ul, presupusa lui sursă. Dacă ‘noumenul’ este un obiect-proces, similar cu fenomenul îl cunoaştem prin fenomen, iar dacă este mintea care creează fenomenul, atunci mintea asta ‘noumen’ nu mai e o lume, fie ea şi în sine, nu mai e un lucru sau colecţie de lucruri corelate cauzal, ea este un algoritm generativ de lucruri în conştientele reprezentante. Toate astea le-au înţeles filozofii din Orient care au admis doar vidul universal şi lumea impresie sau iluzie, lumea desfăşurată în minte dar căreia nu îi corespunde nici o realitate efectivă, fie ea şi în sine.”

Titus Filipas