Parcul Teatrului Naţional

Nemulţumirea mea faţă de PSD a fost augmentată acum două zile, când am aflat că am de plătit, eu, câteva sute de milioane de lei vechi pentru nişte escrocherii făcute de lideri şi simpatizanţi afişaţi ai partidului PSD local din Craiova. Apoi, felul cum administrează primăriţa PSD Olguţa Vasilescu oraşul Craiova este un adevărat scandal public, precum şi o sfidare a bunului simţ elementar ! Păi primăriţa Olguţa Vasilescu n-a catadicsit să angajeze la primăria oraşului Craiova un antropolog competent, care să cunoască bine situaţia locală ! Or, Craiova avea aici o foarte bună tradiţie, să amintesc doar numele antropologului şi etnografului Sică (Atanase) Georgescu. În vremuri mult mai dure decât acum, profesorul de Limba Română de la Liceul Fraţii Buzeşti, domnul Ion Negreanu (nici măcar nu era profesorul meu la clasă!), îmi dădea să citesc lucrările scrise de către acest eminent om de cultură din oraşul Craiova, numit Sică Georgescu. Acum două zile am făcut un scurt excurs prin oraş. În dreptul restaurantului Minerva – sala maură, crama, şi grădina, care fuseseră deţinute şi de Radu Berceanu- m-am pomenit să calc prin dejecţii fluide provenind din refulările de la canalizare (dar la fel era şi pe vremea când proprietar la Minerva era inginerul Radu Berceanu, acela care a condus victorios revoluţia de la Craiova în decembrie 1989 iar acum are o avere imensă). Traseul meu trecea mai departe pe lângă Teatrul Naţional. M-am bucurat, la fel ca şi Tudor Gheorghe, atunci când a fost construit de către “monstrul Nicolae Ceauşescu” – aşa cum îl califică acum tipii cu mult tupeu şi cu IQ redus, care nu sunt capabili să înveţe gramatica Limbii Române- şi de asemenea am urmărit atent şi total fascinat atunci o heterotopie, anume schiţele şi acuarelele arhitectului peisagist –prieten cu taică-meu, Dumnezeu să-l odihnească!- de la facultatea de Horticultură care a proiectat Parcul Teatrului Naţional. Speciile vegetale rare şi preţioase crescuseră, iar până acum două luni Parcul Teatrului Naţional din Craiova arăta exact ca în acele prime aquarele de proiect imaginar. Păi ce a făcut acum primăriţa Olguţa Vasilescu la Craiova, cu acea frumoasă grădină a Teatrului Naţional, este o adevărată crimă ecologică şi anti-estetică!
Titus Filipas

Premoniţia lui Frederic cel Mare

Toţi profesorii mei de istorie de la liceul “Fraţii Buzeşti” din Craiova, deşi erau nişte persoane extrem de bine pregătite, după normele (pseudo) culturale de acum instituite de triada Pleşu-Liiceanu-Patapievici pot fi caracterizaţi ca “reacţionari”. Dacă vreţi, supralicităm, chiar nişte “reacţionari desueţi”. De exemplu, îmi aduc aminte de domnul Piscati, cel care ne ţinea lecţiile de istorie antică în perioada 1958-1959. A venit la o lecţie cu un artefact antic autentic de marmură albă din colecţia lui personală, un cub cu latura puţin mai mică decât 10 centimetri. Pentru conservare, obiectul acela foarte vechi fusese acoperit cu un strat fin de ceară. Ne-a povestit că artefactul fusese dezgropat din mormântul unui soldat roman. Mormânt descoperit lângă biserica Sfântu Dumitru din Craiova. Este interesant că locuinţa fortificată a lui Mihai Viteazul se aflase tot acolo, lângă biserica Sfântu Dumitru din Craiova. Ce semnificaţie avea cubul ? Pe el erau înscrise datele de identificare ale soldatului roman. În limbajul de acum, aş spune că era un fel de texting cu abrevieri “lapidare” gravate în marmura albă folosindu–se litere latine majuscule. Era acelaşi model fiducial de litere scrise pe soclul Columnei lui Traian din Roma. Ele vor fi întrebuinţate şi în primele tipărituri cu presa lui Gutenberg, şi vor deveni standardul scrierii culte la care ţin atâta de mult basarabenii. În fine, nu această poveste antică este revelatoare aici, discursul meu era anunţat altfel în titlu.

Frederic cel Mare a fost regele Prusiei din secolul XVIII. El i-a trimis o epistolă filosofului iluminist francez Voltaire în anul 1774, o epistolă despre pacea de la Kuciuc Kainargi, cu o premoniţie de neobişnuită acurateţe privind evoluţia Franţei!

Îmi amintesc că alt profesor de istorie de la liceul Fraţii Buzeşti ne-a subliniat, fără să ne dea şi detalii care l-ar fi trimis direct în puşcăria comunistă, cât de importantă este pacea de la Kuciuc Kainargi pentru istoria noastră, pentru destinul nostru ca naţiune.

Pacea încheiată la Kuciuc Kainargi, o localitate din Cadrilater, a fost încheiată la anul 1774. Şi a avut consecinţe dezastruoase pentru istoria noastră, pentru destinul nostru ca naţiune. Prin tratatul semnat la Kuciuc Kainargi au fost şterse (dar se pare că nu pentru totdeauna!),  câştigurile  recunoscute de diplomaţia europeană prin Capitulaţiunea de la 1740 pentru drepturile noastre teritoriale legitime ca naţiune.

Tînărul istoric militar român Mircea Dogaru ne vorbeşte cu multă inimă despre acel tratat de la 1740 încheiat la Constantinopol, vezi  http://www.youtube.com/watch?v=iJ3S0y9IeVA&eurl=http%3A%2F%2Funiristu%2Eblogspot%2Ecom%2F&feature=player_embedded .

În fine, vorbind despre acea premoniţie, iată cum comentează geniul organizatoric care a a fost regele Prusiei, Frederic cel Mare,  pacea de la Kuciuc Kainargi, într-o epistolă către Voltaire, chiar din anul 1774:   

+DE FRÉDÉRIC, ROI DE PRUSSE./A Potsdam, le 8 octobre. Les négociations de la paix de Westphalie n’ont pas coûté plus de peine à Claude d’Avaux, comte de Mesme, et au fameux Oxenstiern, qu’il ne vous en coûte à solliciter la grâce de Jacques-Marie Bertrand d’Étallonde à la cour de France. Votre négociation éprouve tous les contre-temps possibles. Voilà un chancelier sans chancellerie qui vous devient inutile, un nouveau venu que peut-être vous ne connaissez pas, et qu’il faudra prévenir par quelques vers flatteurs avant d’entamer l’affaire de Jacques-Marie; enfin un témoignage que vous me demandez, et qui n’est pas selon le style de la chancellerie. On prétend qu’un attestat de l’officier général dans le régiment où il sert est suffisant, et que les princes ne doivent pas s’abaisser à demander grâce à d’autres princes pour ceux qui les servent, ou il faut en faire une affaire ministérielle. Voilà ce qu’on dit. Pour moi, qui ne suis exercé ni en style de chancellerie, ni profondément instruit du punctilio, je me bornerai à envoyer le témoignage du général à M. Dalembert, et je ferai écrire à mon ministre à Paris qu’il       dise un mot en faveur du jeune homme au nouveau chancelier. Si les anciens usages barbares prévalent contre les bonnes intentions de François-Marie Arouet de Voltaire et de son associé mons de Sans-Souci, il faudra s’en consoler, car ce n’est pas une raison pour que nous déclarions       la guerre à la France. Le proverbe dit: « Il faut vivre et laisser vivre.» C’est ainsi que pense votre impératrice: elle se contente d’avoir humilié la Porte; elle est trop grande pour écraser ses ennemis. La Grèce deviendra ce qu’elle pourra; les anciens Grecs sont ressuscités en France.     Vous tirez votre origine de la colonie de Marseille ; cette nouvelle patrie des arts nous dédommage de celle qui n’existe plus. Le destin des choses humaines est de changer: la Grèce et l’Égypte sont barbares à leur tour; mais la France, l’Angleterre, et l’Allemagne, qui commence à s’éclairer, nous dédommagent bien du Péloponèse. Les marais de Rome ont inondé les jardins de Lucullus; peut-être que, dans quelques siècles d’ici, il faudra puiser les belles connaissances chez les Russes. Tout est possible, et ce qui n’est pas peut arriver ensuite. Je fais des voeux pour que l’Être des êtres prolonge les jours de votre âme charitable; qu’il vous conserve longtemps pour la consolation des malheureux, et pour la satisfaction de l’humble philosophe de Sans-Souci. Vale. Fédéric.+

Deci Frederic cel Mare făcea o comparaţie între importanţa păcii din Westphalia şi importanţa păcii de la Kuciuc Kainargi pentru istoria Europei, precum şi o premoniţie, supranaturală aproape, privind evoluţia Franţei ! Într-adevăr, originea imnului Franţei actuale este “de Marseille”!

Titus Filipas

Macedonia Vardarului

Ziaristul Dan Alexe scrie aici, http://www.romanialibera.ro/a140597/macedonia-slavi-si-albanezi-o-rivalitate-eterna.html , numai despre slavi şi albanezi aflători acum în republica Macedonia. Dar să ne amintim de călugărul Nicodim, ctitorul de la Tismana, originar din Prilep (Pîrleap sau Părleap), oraş în republica Macedonia de acum. Să nu uităm că Nicodim se născuse şi copilărise în acel teritoriu al arhiepiscopiei de Ohrid dăruită cu un hrisov special în marele plan strategic al lui Mihail al VIII-lea Paleologul de reconstrucţie pentru Romania. Şi toate faptele mari ale călugărului Nicodim de la Tismana urmează, strict în transcendenţa isihastă, din spiritul hrisoavelor lui Mihail al VIII-lea Paleologul. Tot itinerariul geografic foarte concret al călugărului Nicodim, mai întâi din Pîrleap la Muntele Athos, iar de aici în Oltenia, a fost ghidat de spiritul hrisoavelor lui Mihail al VIII-lea Paleologul pentru “strategia Romania”, precum şi de isihasm. La anul 1369, Vlaicu Vodă şi călugărul Nicodim (un văr al său mai îndepărtat) lămureau ostensiv faţă de regele Louis d’Anjou al Hungariei chestiunea „stăpânului natural”, întemeind mănăstirea Vodiţa, tocmai la extremitatea apuseană a banatului de Severin care ţinea de voievodatul muntean. Era, acolo, acelaşi tip de discurs al dreptului natural românesc ca şi la ctitorirea mănăstirii Tismana, unde în zidire sunt aşezate cărămizi vechi din castrele romane dinainte de împăratul Aurelian. Pentru a sublinia continuitatea şi identitatea în Romania. Pe un scurt răgaz istoric, Vlaicu-Vodã integrează şi viaţa românilor de la sud de Dunăre în viaţa statului românesc. Poetul Nichita Stănescu era invitat, ceremonios dar fratern, să-şi recite versurile la Struga de Ohrid, aşezare mirifică de pe Via Egnatia. Regiunea străbătută de Via Egnatia este supranumită uneori, fie pentru că Via Egnatia prelungeşte Via Appia, fie dintr-un exces de metaforă geografică : « Moldova Italiei ». Alteori denumirea « Moldova Italiei » este restrânsă numai la Macedonia. Ca entitate politică şi teritorială întreagă, Macedonia a existat numai câteva decenii în Evul Mediu, înainte de a fi ocupată de Bulgaria. Apoi, în campania militară din 1367, Vlaicu-Vodă creează o punte între sudul Olteniei şi Macedonia, unde altminteri el avea o mulţime de rude dinspre partea tatălui, Nicolae Alexandru Basarab. Dar după 1393/1394, Macedonia va sta sub jug otoman, împreună cu Bulgaria. Principatele moldav şi valah, pe de altă parte, se bucurau de tratamente extrem de diferite şi de favorizate din partea puterii osmanlâe. Aceasta este încă o premisă de plauzibilitate a ipotezei că la 1393 otomanii recunoşteau pentru principatele române toate drepturile decurgând din capitulaţii. La ora actuală, Macedonia este împărţită în trei: Macedonia Pirinului (aparţinând Bulgariei), Macedonia egeeană (aparţinând Greciei), şi Macedonia Vardarului (adică republica Macedonia, recunoscută de Grecia actuală doar sub sigla FYRM, de la Former Yugoslav Republic of Macedonia). Fiecare dintre părţi, (FYRM, Bulgaria, Grecia), încearcă să îşi aproprieze moştenirea statului macedonean antic.

Principalul stadion de fotbal din capitala republicii  Macedonia se numeşte Vardar. Poezia lui Dimitrie Bolintineanu subliniază inserţia  elementelor  macedo-române de pe Via Egnatia  într-o cultură comună tuturor românilor. Via Egnatia e tăiată lângă Salonic de râul Vardar ce vine din Macedonia, trecând şi prin capitala   Skopje a fostei republici iugoslave Macedonia. Fernand Braudel era  fascinat de drumurile de transhumanţă ale  păstorilor români, între Galiţia germană (Haliciul, ţinut pe bazinul hidrografic superior al râului Nistru), trecând prin România şi Macedonia,  ajungând până la Marea Egee spre  care curge Vardarul. Împăratul Vasile al II-lea (976-1025), fiul marelui împărat macedonean  Nekiforos Focas (963-969), fusese supranumit „Bulgarohtonul” după ce a  redeschis   în Anul Domnului 1018 libera cale  pe uscat între Via Egnatia şi zona ripariană a Dunării. Câţi dintre acei macedoneni despre care scrie istoria bizantină  erau de fapt români?

Ştim că pe vremea Imperiului Otoman existau foarte mulţi români în Macedonia.  Iată   versuri doveditoare scrise  de un martor: Dimitrie Bolintineanu. Strofele, pe care le-am numerotat, sunt  extrase din poezia „San Marino”,  pe care ne-o recita extaziat, nouă, elevilor, profesorul Predică Petre de la liceul ‚Fraţii Buzeşti’ din Craiova : (1)’ San-Marino astăzi are / Sărbătoare de păstori, / O serbare / De plecare / La Vardar ce cură-n mare, / Alergând pe pat de flori. /(2) Se întinde masa dalbă / Pe un plai lângă  cătun, / Cu smântână / De la stână / Şi cu fagi de miere albă / Şi cu vin de la Zeitun. /(6) Popii binecuvantează / Şi  atunci toţi s-au mişcat / De plecare / Către mare, / Turmele înaintează, / Toţi cu totul le-au urmat. /(7) Caii poartă în spinare / Corturi, pături, aşternut, / Toată casa, / Toată  masa / Şi veşmânt de-mbrăcare, / Tot ce au, Tot ce-au avut. /(8) Mumele, în glugi pe spate, / Poartă prunci cu păr bălai / Sau mioare / Lîncezioare. / Clopotele, legănate, / Sună depărtat pe plai. /(9) Turma beagă, câinii latră, / Caii nichează  uşor ; / Mai departe, / La o parte, / Sub o măgură  de piatră, / Cântă-n fluier un păstor.’ Avem mărturia lui Mihail Sadoveanu  din „Anii de ucenicie” că macedonenii  vor influenţa prin norocul lor financiar cultura română, sprijinind editarea unor reviste literare superbe, chiar dacă erau  tipărite  în  tiraje homeopatice, aceasta  judecând lucrurile după normele „culturii de masă”. Olteanul Şerban Cioculescu era la un moment dat intrigat că niciun presupus „consătean” de la Sadova nu îl căutase vreodată pe Mihail Sadoveanu. Pentru că acei presupuşi „consăteni” olteni de fapt  nu existau, conchide Şerban Cioculescu:  bunicul dinspre tată al lui Mihail Sadoveanu venea de pe teritoriul traversat de Via Egnatia.  Să  amintim că tatăl macedonean al Bolintineanului venea la noi de pe un versant al muntelui Morav, iar bunicul lui Mihail Sadoveanu, trecut în actele româneşti cu porecla Corciali, venise de pe celălalt versant. Acei mireni macedo-români îl imitau pe călugărul macedonean  Nicodim  de la Tismana.

Titus Filipas

Demonstraţia de cauzalitate contra vaccinării cu Gardasil

Sec intitulată „Prezentarea lucrărilor ştiinţifice – metodologia activităţii autorului”, în 1968 apărea la Editura Ştiinţifică din Bucureşti o carte (scrisă de Barbu B. Berceanu şi Iulian Panaitescu) care incontestabil nu a fost un best-seller.  La pagina 27 se găsea începutul paragrafului 2.3, “Elaborarea şi formularea ipotezelor”, iar la pagina 31, titlul „Interpretarea rezultatelor” (experimentale n.n.) anunţa paragraful 2.5. Ceea ce scria acolo este  şi acum relevant pentru  necesara interpretare ponderată, ştiinţifică, a campaniei virulente, grăbite, pernicioase, de vaccinare a fetiţelor românce cu Gardasil,  grăbind pentru ele începerea debordantă a vieţii sexuale şi inducând incapacitatea de a deveni mame.

În ce măsură vaccinarea cu Gardasil are o bază ştiinţifică fără dubii, în ce grad poate invoca în sprijin certitudinea raţionamentului de cauzalitate lipsit de confuzii, cu impecabile demonstraţii prin necesitate şi suficienţă?

Să recurgem la textul din cartea românească. La pagina 36, Barbu B. Berceanu şi Iulian Panaitescu scriau în 1968 :

“În interpretarea datelor furnizate de experienţă, în vederea stabilirii legăturilor cauzale, sunt folosite metode variate. Dintre acestea, cinci metode de bază, stabilite încă de John Stuart Mill (1806-1873), sunt utilizate şi astăzi, sub o formă mai mult sau mai puţin explicită, în toate ştiinţele experimentale.  Iată-le:

1. Metoda concordanţei […] ”
2. Metoda diferenţei […]
3. Metoda combinată a concordanţei şi diferenţei […]
4. Metoda variaţiilor concomitente […]
5. Metoda reziduurilor […]”

Nu am copiat de acolo şi enunţurile. Ele pot fi găsite, pe englezeşte, în mai multe surse, de exemplu în documentul cu valoare educaţională http://polisci.berkeley.edu/courses/coursepages/Spring2005/ps3/0421%20nesssuff.pdf .

Să mai reamintesc că John Stuart Mill era atent studiat în universităţile din România Mare (România din perioada interbelică). Excepţie făcea studentul comunist Manea Mănescu, tovarăş de luptă încă de pe atunci cu Nicolae Ceauşescu. Pentru infatuarea lui stupidă şi înclinaţia spre delaţiune, Manea Mănescu a primit o pereche de palme peste obraji de la un student sorocean (altminteri „miel blând”) la Drept şi Academia Comercială în Bucureşti.

Ideile lui John Stuart Mill erau folosite atât în investigaţii medicale (vezi cazul Nicolae Paulescu, felul cum acesta a folosit principiile de cauzalitate pentru descoperirea insulinei), cât şi  în studii economice şi de asemenea în analizele manageriale. Fireşte, nu s-ar putea aserta peremptoriu că în România de atunci chiar se dezvoltase o autentică mişcare culturală de mase intitulată „Aplicarea ideilor lui John Stuart Mill”. Dar unii dintre intelectualii formaţi în acel spirit vor supravieţui în poziţii manageriale puternice în perioada comunismului. Dramaturgul Aurel Baranga a folosit un asemenea model foarte real pentru a crea personajul principal din piesa Mielul turbat. Un aspect pe care Aurel Baranga nu îl relevă în piesă, –poate  nu îl ştia, l-am aflat şi eu abia în anii din urmă–, este faptul că acel maestru român al managementului  ajustase cadrul normativ al economiei comuniste astfel ca mama doamnei Marie-Rose Mociorniţă să fie plătită pentru lucrările de artă meşteşugărească prin care asigura subzistenţa familiei Mociorniţă (aici este vorba despre familia lui “Mociorniţă cel mare”) în anii Teroarei împotriva capitaliştilor. (Pe la 1960, profesorul de istorie Piscati de la Liceul Fraţii Buzeşti din Craiova ne explica edificarea capitalismului în România prin exemplul “întreprinderilor Mociorniţă”.)

Revenind la discuţiile prezente despre cauzalitate, să amintesc că recent am fost neplăcut surprins de impertinenţa şi infatuarea ignară dovedite de un înalt funcţionar guvernamental de astăzi!, anume dr. Cristina Vladu, aflată pe funcţia de Director General Adjunct la Direcţia Generală Politici, Strategii şi Managementul Calităţii în Sănătate (Ministerul Sănătăţii), în “argumentele” cu profesorul universitar dr. Pavel Chirilă, la o emisiune “Interviurile Europa FM” moderată de Marian Voicu. Deşi în general a dovedit aproape mereu că el este un excelent profesionist din mass media, de data aceasta domnul Marian Voicu a fost incapabil să îl sprijine pe doctorul Pavel Chirilă prin revelarea aspectelor de cauzalitate, necesitate şi suficienţă din demersul său. Ar fi fost util pentru domnul Marian Voicu şi ascultătorii săi dacă domnia sa ar fi revenit integral la tradiţia intelectuală românească, tradiţie în mod expres anticomunistă dacă ne referim la perioada România Mare, de recunoaştere şi respect faţă de John Stuart Mill. Pentru că filosofia lui de lucru este valabilă încă şi eficientă.  În schimb mi s-a părut a fi mai mult decât o gravă carenţă profesională şi deontologică persiflarea permanent la care un Director General Adjunct la Direcţia Generală Politici, Strategii şi Managementul Calităţii în Sănătate (Ministerul Sănătăţii), în speţă doamna dr. Cristina Vladu, l-a supus pe universitarul Pavel Chirilă. Care dovedea necesara  onestitate intelectuală. Chiar dacă universitarul nu amintea în mod expres şi numele lui John Stuart Mill, pentru mine era totuşi evident faptul că profesorul Pavel Chirilă recurgea direct la metodologia de cauzalitate statuată încă din veacul XIX de către cunoscutul reprezentant şi continuator al iluminismului scoţian fără hiatus, un iluminism fără “deconstrucţia revoluţionară” impusă iluminismului francez. Reamintim că iluminismul scoţian a influenţat şi funcţionarea societăţii ieşene Junimea.

Subliniez că domnul profesor universitar doctor Pavel Chirilă a venit cu o serie de argumente bine construite, argumente extrem de pertinente, pentru a pune sub semnul întrebării cinstite excesiva grabă a politicului aflat acum la putere de a implementa vaccinarea cu Gardasil, deşi  concluziile finale vor fi expuse de către grupul de experimentatori abia în iunie 2009. Cel de al doilea argument pertinent al profesorului universitar doctor Pavel Chirilă se referă la faptul că nu au fost făcute decât nişte extrapolări extreme de dubioase cum că un vaccin făcut unor fetiţe la  vârsta  de 9 ani protejează efectiv contra formei de cancer de col uterin care înregistrează un peak la femei mature în care înregistrază un  peak (vîrf sau maxim de manifestare) abia la femei mature aflate la vârsta  de 50 de  ani! Puteţi citi mai multe în excelentul interviu realizat de jurnalista Oana Antonescu, aici http://www.jurnalul.ro/articole/139531/prof.-dr-pavel-chirila:suntem-rezervati-in-privinta-vaccinului-care-previne-cancerul-de-col . În fine, ceea ce scrie ziaristul Victor Roncea la adresa URL http://victor-roncea.blogspot.com/2008/11/vaccinul-anti-cancer-bun-sau-ru-pentru.html , anume: “Punerea pe acelaşi plan a vaccinurilor care previn bolile copilăriei cu un vaccin ce se presupune că ar preveni o boală care apare doar după începerea vieţii sexuale (mai ales în condiţii de libertinaj), denotă o grabă nejustificată, de neînţeles pentru cei preocupaţi cu adevărat de soarta copiilor noştri, cu atât mai mult cu cât nu au fost comunicate şi informaţiile privitoare la efectele nocive.”, mi se pare de asemenea că se înscrie pe calea abordării corecte a noţiunii de cauzalitate.

Titus Filipas