Voluntarismul politicianist şi oferta canalelor TV

Domnul Adrian Năstase deschide o temă interesantă la adresa URL http://nastase.wordpress.com/2009/05/06/cum-rezolvi-o-criza-mare-printre-atatea-crize-mici/

Mi s-a părut foarte prompt şi pertinent comentariul :

“ Bibliotecaru spune:  mai 6, 2009 la 4:11 pm /  Succesiunea rapidă este dată pentru că politica românească se face televizat şi funcţie de ce dă bine la TV. Nu există soluţii, problemele rămân deschise, de fapt nici nu este important să existe rezolvări la probleme, important este să arăţi cu degetul. Chiar politica, nu mai este de mult timp una a soluţiilor raţionale,  ci un efort de a dovedi că adversarii politici au făcut-o mai lată.”

Într-adevăr, există o combinaţie “minunată” între voluntarismul politicianist  şi posibilităţile oferite de canalele de televiziune. Problema este aceea că un proiect, o intenţie anunţată, trebuie să posede şi o latură intelectualistă pentru a-şi găsi o soluţie.

Titus Filipas

Atac american împotriva unei comunităţi epistemice europene

Cronologia confruntărilor poate fi  citită aici :

http://blogecologic.wordpress.com/2008/03/28/discutie-extraordinara-pe-un-forum-lca/

Este vorba despre o comunitate epistemică pe Internet dedicată Ecologiei Industriale. Principala temă discutată în această comunitate este LCA – un instrument de analiză logică folosit preferenţial în Ecologia Industrială, sau ecologia cu aplicaţii în devoltarea durabilă. LCA este un mijloc intelectual utilizat de lucrătorii ecologişti reali, un  mijloc intelectual – unealtă  ce rămâne complet necunoscut unor pseudoecologişti care se cheamă Dragoş Bucurenci ori  Silviu Prigoană. Mă întreb ce – i atrage pe aceştia  doi, numiţii,  spre mimarea ecologismului obiectiv ? Probabil  (eufemism retoric) că rezultă  nişte  avantaje materiale pentru ei.   

Pentru lămurirea termenilor lingvistici principali din articolul nostru, spunem că LCA este acronimul de la expresia englezească Life Cycle Assessment sau, alternativ, de  la expresia Life Cycle Analysis. Româneşte, asta înseamnă analiza produsului de consum pe ciclul lui de viaţă, de la începutul şi  până la sfârşitul său, ori from-the cradle-to- the grave, dac – o spunem pe englezeşte.

Discuţiile noastre,  din comunitatea epistemică amintită de limbă engleză pe Web, arată cât de dificilă este latura intelectualistă pentru atingerea succesului real al unei organizaţii, fie ONG, fie organizaţie de stat ori întreprindere economică privată orientată spre obţinerea unui profit (organizaţie lucrativă), pentru atingerea ţintelor în managementul ambiental. Este o abordare  total diferită de supergonflatele clamări de succes ale falsului ecologist Dragoş Bucurenci. Aţi întâlnit cumva comentarii despre demersurile   logice instrumentale LCA pe blogul pseudoecologic întreţinut de acest incontestabil personaj  de succes în universul People ? Pentru aceasta, continuarea acţiunii Debunking Dragoş Bucurenci este absolut necesară. Eu mai cred că şi în universul People acţionează echivalentul legii lui Gresham.

În discuţiile înregistrate am fost primul şi singurul care a folosit termenul “comunitate epistemică”. Ulterior, alţi comentatori LCA de pe forum au folosit termenul “comunitate”, referindu– se practic la acelaşi subiect, şi vorbind puternic în favoarea sa. Apoi, un doctorand din Brazilia, Ari Costa, face trimiteri la epistemologie. De asemenea, –ceea ce eu nu mi – am permis–, domnia sa propune şi recursul la  o definiţie a principiului denumit alternativ “briciul lui Occam” sau “principiul KISS”. Comentariile pertinente ale brazilianului Ari Costa pe un forum despre analiza produsului de consum pe ciclul lui de viaţă arată din nou că filosofia aplicată este realmente importantă pentru Ecologia Industrială şi Ecologia Urbană. Aşa ceva am susţinut în permanenţă pe blogecologic.wordpress.com, pe care l – aş dori transformat într– o comunitate epistemică pentru Ecologia Industrială şi Urbană în România.

Intersecţiile noastre voluntare cu alte bloguri ecologiste din România s –au dovedit a fi fost total infructuoase. De exemplu, am citit pe un asemenea blog invitaţia inimoasă: „Implica-te si tu ADAUGA-NE LA BLOGROLL-ul tau „. Foarte bine, dar care sunt criteriile? Nimic clar, nimic precizat. Se pare că managerul blogului uită instrumentul logic propus de Florence Nightingale cu mai bine de un veac şi jumătate în urmă, în Războiul Crimeii, acela care a îngăduit apoi unirea principatelor româneşti. Deci istorie şi logică. Lucrurile acestea sunt legate în  memoria colectivă prin civilizaţie şi cultură.

Discuţiile şi comentariile pe blogecologic.wordpress.com sunt libere. Însă moderatorul va respecta mereu condiţia dialogului real, anume parcurgerea obligatorie a unui minim segment discursiv dintr– un subiect.

Titus Filipas

Dificultatea realizării de proiecte

„Datorită nemărginitei competenţe a politicienilor şi a celor din sistemul juridic românesc, ţara noastră a pierdut anul trecut în procesele soluţionate de CEDO (asta ar fi Curtea Europeană a Drepturilor Omului) nici mai mult nici mai puțin de 8 360 970 de euro.”, citesc aici :

http://laportileorientului.wordpress.com/2008/03/24/daca-doriti-sa-revedeti-cat-ati-pierdut-anul-trecut-si-nu-stiati/

 Un comentariu pe acelaşi blog  : „Pe de alta parte, Romania a mai pierdut bani si in alt fel: prin neabsorbtia   fondurilor Europene. Nu am date exacte, da’ parca citisem la un moment dat pe   undeva ca eram in compania Germaniei de exemplu, care cotiza la Uniune mai   mult decat primea.”, mă atrage să comentez.

Dificultatea realizării de proiecte este creată de faptul că un proiect european viabil implică obligatoriu o latură voluntaristă (care se realizează uşor, pentru că sunt mulţi români „cu muşchi”), dar şi o latură intelectualistă. Ceea ce este mai greu de atins, ca să nu zic chiar foarte greu, pentru că implică un nivel cultural echivalent celui din Europa Occidentală. Or, când ei căpătau cultura clasică din Epoca Luminilor (aveau de pe atunci manuale şcolare pentru învăţarea calculului infinitesimal, a diferenţialelor şi integralelor!), românii trudeau năuciţi de  epoca fanariotă. Cum observa Ion Brătianu, Limba Română se afla atunci în criză profundă: „Grecismul năbuşi limba noastră, clasele avute abia mai îngânau limba părinţilor lor şi numele de Român devenise un nume de dispreţ; limba greacă comanda de pe Tron drepturile şi datoriile oamenilor, dascălii greci ocupau catedrele în şcoala domnească şi tot în limba greacă se ridicau imnurile la cer, pe când cea română abia se mai auzea pe lungul brazdei, în monologul plugarului ce mână boii”.  Există un hiatus cultural care încă nu s – a recuperat, iar acum  pur şi simplu nu se pot gândi proiecte fezabile în Limba Română. Germania are şi ea nişte probleme similare. După război, o mare parte dintre specialiştii lor au fost luaţi de America şi Rusia. Asta  a fost  o pierdere şi  pentru cunoaşterea exprimată  în limba germană a intelectualilor de calitate. RFG a trebuit  să recurgă la mâna de lucru adusă din Turcia. Milioane de noi cetăţeni din Germania  au învăţat doar limba germană aproximativă.

Titus Filipas