Posts Tagged ‘latinist’

Universitatea din Cluj

februarie 5, 2008

Când domnul Cristian Pârvulescu scria în ziarul România liberă din 11 octombrie  2007: ‘În 1860 era înfiinţată Universitatea din Iaşi, urmată în 1864 de cea din Bucureşti şi, în 1872, dar în Imperiul austro-ungar de cea de la Cluj’,  domnia sa arăta fie  ignoranţă crasă, fie se lansa în periculoasă pledoarie abia voalată pentru Kakania, idea care a ucis Hungaria Neoacquistica. Iuliu Maniu  mai percepea încă pozitiv Hungaria Neoacquistica, deşi pentru politicienii  maghiari ideea Neoacquistica fusese eutanasiată în Compromisul de la  1867.  ‘Elita maghiară’ luptase din greu pentru acel Ausgleich ucigaş care instaurase  regimul ‘K und K’,  monarhia  duală pe care scriitorul Robert Musil o numea Kakania. Iuliu Maniu  nu dorea Kakania, ci Hungaria Neoacquistica. După 1867, Kakania  a  înlocuit Hungaria Neoacquistica. În realitate universitatea europeană de la Cluj nu datează din anul 1872,  cum afirma profesorul Cristian Pârvulescu al Universităţii din Bucureşti,  ci a fost creată în Epoca Luminilor. Universitatea europeană de la Cluj a fost ctitorită de iezuiţi, nu de maghiari, necum de regele Ferdinand al României Mari !  Student la colegiul universitar iezuit de la  Cluj a fost cărturarul nostru Petru Pavel Aron. Acela care de  la  anul 1760 la anul 1761  traducea Vulgata într- o vernaculară  românească de excepţie. Petru Pavel Aron refăcea astfel un magnific arc cultural peste timp. Într-  adevăr, puţini  universitari mai ştiu acum că Vulgata a fost pusă  în limba latină de călugarul scit Ieronim, care pe la 381 AD învăţa la Constantinopol  dogma Bisericii Orientale ascultând predicile Sfântului Ierarh Grigore Bogoslovul. Puţini universitari ştiu că acest text al  Vulgatei în limba latină face parte din capitolul de literatură străromână al culturii noastre! Puţini universitari  mai  ştiu că Vulgata  a fost textul care  asigura succesul Contra Reformei promovate de iezuiţi.  Tocmai pentru că era centrat pe ceea ce se cheamă cunoaşterea prudenţială,  eliminată brutal de comunişti prin reforma învăţământului de la 1948,  spiritul  academic iezuit  trebuie resuscitat şi insuflat  nu doar la universitatea din Cluj, ci şi în toate celelalte universităţi româneşti. Mai bănuiesc ca insistenţa etnicilor maghiari pe o discriminare de tip apartheid în viata universitară  şi culturală  din România se datorează exclusiv dorinţei lor egoiste de a reţine numai pentru ei moştenirea întemeierii culturale iezuite. Ca şi cum ar mai fi posibilă  în zilele noastre instituirea unui  apartheid  cultural  în  inima Europei!   În treacăt fie adăugat, cred că un model fiducial  ce ar asigura eficienţa transformării   învăţământului superior în România  ar  putea fi Santa Clara University,  excelenta universitate iezuită postmodernă din Silicon Valley, sau, de ce nu? chiar acea şcoala academică  iezuită înfiinţată la Cluj, unde limba de predare a disciplinelor  din curriculum era latina scolastică a lui Anselme, o limbă unificatoare în Europa intelectuală. Şi  mai întrebăm,  fără vreo umbră de maliţiozitate, nu era chiar acea  veche şcoală academică de la Cluj, iezuită şi latinistă, modelul fiducial din  visul marelui  cărturar  român August Treboniu Laurian ? Bogdan Petriceicu Haşdeu respingea invenţiile lingvistice propuse  de latinişti  pe motivul bine întemeiat ca ele nu ţineau  de un  lexicon generativ, ci de unul macaronic.  După expulzarea iezuiţilor, –forţată de extremismul maghiar–,  şcoala universitară de la Cluj  ajungea macaronică peste noapte. Atât de  macaronică, încât sfârşea  prin a deveni universitate maghiară. Hai să vedem cum era percepută acea  universitate pur maghiară de la Cluj, fondată la anul 1872 dar lăudată şi acum de politologul  Cristian  Pârvulescu. Cum era percepută de către un român inteligent forţat să înveţe la universitatea europeană  barbar desfigurată de aşa-numita ‘elită intelectuală maghiară’?  Poetul George Coşbuc antama la acea universitate  studii de filosofie, însă  renunţă  dezamăgit şi conchide :  ‘Nu cerceta aceste legi, / că eşti nebun când le- nţelegi”. Era concluzia lui George Coşbuc despre falsa calitate  a  textului scolastic în limba maghiară  care îl forţa la alienare.Titus Filipas