Agregare prin gestalt

Lamentaţia lui Camille Desmoulins pe drumul eşafodului devia mult de la discursul simplu ţinut cetăţenilor Parisului pe data 12 iulie 1789 în faţa palatului regal: „Aux armes citoyens!”. Diferenţa  nu a fost totuşi explorată artistic de Camil Petrescu în piesa teatrală Danton,  unde românul agrega prin gestalt retorica reprezentărilor lui Jules Michelet privind revoluţia  franceză. Dar mi se pare că inceptul dramei   ‘Danton’ e inspirat  mai curând de recapitularea  eminesciană a fazelor  revoluţiei franceze: „Şi poporul muge falnic, ca un ocean trezit;/ Sfarmă tot şi pe-a lui valuri, ce le urcă cu mândrie,/El înalţă firi cumplite, care-l duc, o vijelie,/Să îngroape sub ruine, ce-n picioare a strivit./ Şi prin negrele icoane unor zile fără frâuri,/Unde viaţa e-o scânteie, unde sânge curge-n râuri,/Palid, adâncit, sinistru, trece tigrul Robespierre:/Şi privirea-i sângeroasă s-alintează ca spre pândă:/Căci ce scrie e-o sentinţă, ce gândeşte e-o osândă —/ Într-un cran săpat ca-n piatră fierb gândirile-i de fier./ Dar el cade — şi s-aşază ale mării nalte unde.” Ultima propoziţie a versului din ‚Memento mori’ descrie  epoca post-thermidoriană, când în Franţa se instaurează fericit  ideologia primară (sau ideologia lui Destutt de Tracy, detalii mai multe pot fi citite chiar în primul articol de pe acest blog). Evident, importanţa operei lui Mihai Eminescu nu poate fi înţeleasă dacă nu vizionezi tot filmul valurilor culturale până la el. În treacăt să comentez, mi se pare  amuzantă lectura pe care domnul Horia Roman Patapievici o face poemului Memento Mori: „Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să  ne debarasăm.”  Problema este că liniile din Memento Mori au fost sursă de inspiraţie pentru multe opere mari din literatura  română. Dacă ne debarasăm de Memento Mori, trebuie să ardem deopotrivă „Dumbrava minunată” şi „Creanga de aur”. În „Dumbrava minunată” a lui Mihail Sadoveanu, scăpărarea de geniu ne arată puterea Limbii Române în descrierea luminii fluide, a luminii dinamice, a luminii prinse şi apoi eliberate dintr-o vîltoare a cerurilor : „De acolo de sus, curgea parcă de subt arcurile ramurilor un păienjeniş  de ape trandafirii”. Fluiditatea asociată  cu lumina este metafora unei inteligenţe vii ?  Se spune că Nostradamus compunea versetele   privind suprafaţa apei mobile. Colecţia de metafore dintr-un text literar e mărturia stării auctoriale ? În „Mitrea Cocor”, un Mihail Sadoveanu îmbătrânit descrie lumina statică :  „Acuma nopţile erau senine, cu bolta de ametist, pe care străluceau puzderie de stele mărunte şi luceferi ca nişte flori de flacără”. Scurt „Imn al nopţii” din capitolul V. În fapt, primele şase capitole din „Mitrea Cocor” sunt frumoase şi demne, ca orice scriere clasică. Abia de la capitolul VII apar chestiile ideologice. Inserarea prematură a paragrafului despre Ametist („simbolul puterii şi aspiraţiei spirituale, al înţelepciunii şi al umilinţei”), fără conotaţie ideologică !, în programa de şcoală primară pare mai curând iniţiativa unui funcţionar Rubin atras de simbol. În Scrinul negru, C. Călinescu ia ca reper paragraful  celest despre ametist din ‘Mitrea Cocor’. Unul din personajele romanului său incantează : « Ascultă aici ce spune Ovidiu în Ars Amatoria: ‘Hic Paphios myrtos; hic purpureas amethystos’. » În fine, C. Călinescu adaugă   o  nouă aluzie  la  paragraful din Mihail Sadoveanu  despre ametist:   «Sufleţel  făgădui deci să scrie un studiu: De amethysto lapide, în care avea să dovedească iubirea de natură a popoarelor antice, în ciuda cumplitei instituţii a sclavajului. »

Mistica pietrelor preţioase l-a stăpânit vreodată pe Mihail Sadoveanu? Tema centrală  a operei sale este a decantărilor în memoria unui popor european îndatorat principalei forţe care a dus la naşterea lumii moderne : Tema „mongolă”, a „păcii mongole”, a „înţelepciunii nohaiului”, înţelepciunea orientală  descrisă  eventual cu o tentă  împrumutată de la Jean-Baptiste Tavernier care traversa România cu diamantul  Blue Hope. Nohaii deschideau drumul din  Bactriana pentru ca mineralul albastru lapis lazuli să ajungă la Voroneţ. Şi numai în registrul Pax Mongolica  trebuie să  interpretam mult hulita propoziţie : „Lumina vine de la Răsărit !”. Să îl iertăm pe Mihail Sadoveanu pentru frazarea cu timing nepotrivit. În hermeneutica egipteană a culorilor, ‚albastrul de lapis-lazuli’ înseamnă  ‚Lumina care vine de la Răsărit’, fraza lui Sadoveanu, adeseori blamată, era numai aluzie la Voroneţ ca valoare  fundamentală a noastră !  În perioada egipteană ayyubidă şi a cruciadei a cincea, expresia ‚Lumina vine de la Răsărit’ intră, latinizată,  în cultura europeană  prin mijlocirea templierilor care clamau : „Ex Oriente Lux!”. Masonii  revendică tradiţia templierilor. Mihail Sadoveanu  a fost mason. Proletcultiştii aplaudau mesajul masonic sadovenian ! Neamul nostru a fost spectator dar şi participant activ, de sute de ani, la Marele Joc din Eurasia continentală. El ştie că posibilităţile sale reale de a-şi apăra drepturile ca neam s-au născut în timpurile de Pax Mogolica. Tocmai crâmpeie din ce am văzut noi în acea Istorie povesteşte Mihail Sadoveanu. Cred că  nu îi putem nega vreunui scriitor dreptul, ori slăbiciunea, de a rămâne copleşit intelectualiceşte de amintirea Păcii Mongole, descântările ei să-i fie izvor de inspiraţie. Dacă  alţi scriitori europeni au explorat subiectul conexiunii fără conturnare între Orient şi Occident, de ce lui Mihail Sadoveanu nu i se îngăduie ?

Titus Filipas

Nu haos, ci ordine spontană

‘După lunga iarnă bipolară […] şi o scurtă tranziţie monopolară,  […] urmează haosul.’, spunea recent domnul Cristian Pîrvulescu, vezi aici

http://www.romanialibera.ro/a135969/haosul-bine-temperat.html .

Domnul Cristian Pîrvulescu incriptează în expresia ‘scurta tranziţie monopolară’, perioada dominării lumii de către SUA, unica hiperputere. Cum se ajunsese la acea stare? Printr-o economie extraordinar de puternică, născută poate prin implementarea ideilor din teoria neoliberală a lui Friedrich von Hayek şi Milton Friedman. În neoliberalism, ideea  de bază este ‘ordinea spontană’, concept promovat  în Europa Occidentală mai întâi în secolul XVIII de către economiştii Iluminismului scoţian, în secolul XIX de economişti britanici şi francezi, iar în secolul XX de faimoasa Şcoală de economie politică din Austria. Dar în secolul XXI Nord-American, linia directoare  neoconservatoare absolut implacabilă, pusă în practica  politică prin cele două mandate succesive ale preşedintelui George W. Bush, a distrus ‘ordinea spontană’.  Şi mai culegem din istoria recentă o ilustrare semnificativă a principiului Le Chatelier. “L’ordre est une des formes les plus parfaites de la civilization”,  spunea Henry Louis Le Chatelier (1850-1936), descoperitorul principiului.

Neoconservatorii forţează invadarea Afganistanului (vechea Bactriana, de unde a fost extras în particular acel lapis-lazuli din care s-a măcinat Albastrul picturilor de la Mănăstirea Voroneţ). Or,  invadarea Afganistanului a însemnat intrarea SUA în Marele Joc (formula îi aparţine lui Rudyard Kipling) din Eurasia. Treburile în politica externă Americană nu au mers aşa cum au prezis neoconservatorii  al căror impuls a degradat ‘ordinea spontană’.  Dar în acord cu  principiul Le Chatelier, în sistem obligatoriu apar forţe ce reinstaurează ‘ordinea spontană’.

Doctrina despre ‘ordinea spontană’ nu a fost inventată de cugetătorii vest-europeni sau de cei nord-americani, ci este o veche doctrină eurasiatică prezentată prima oară sub forma discursului de către  filosoful chinez  taoist Chuang-Tzu (369- 286 înainte de Hristos).

Datorită ‘ordinii spontane’ a fost posibil şi miracolul de rezistenţă al acestei  Latinităţi Orientale căreia îi aparţinem.

Titus Filipas

Civilizaţia spaţiului arian

Compari  doar subiecte din acelaşi domeniu. Herodot, când îi compară pe traci  cu inzii, stabileşte extensia unui domeniu pe care îl numim  spaţiul geografic arian. Sau chiar mai simplu spus, Arian. Este un  spaţiu de excelenţă a civilizaţiei. În  această interpretare  el este opus regatului Turan. Alexandru cel Mare ştia că va putea domina acel  spaţiu uriaş numai când va deveni  stăpân peste Bactria (nordul Afganistanului de azi). Teoria istorică afirmă că Bactria este ţara de origine a triburilor ariene, care între veacurile XXV şi XX înainte de Christos s- au revărsat  peste lume. Alexandru cel Mare reuşea să cucerească Bactria în anul 334  înainte de naşterea Domnului. Bactria este celebră şi pentru zăcămintele sale de lapis lazuli, nişte pietricele semipreţioase având culoarea mării Mediterana sau culoarea  cerului senin. Din asemenea pietricele bactriene de lapis lazuli a fost măcinat, mult mai târziu,  de către meşteri zugravi ai Moldovei Muşatine, albastrul de Voroneţ.  

Inspirat  certamente de lectura din Herodot, acţiunea lui Alexandru Macedon stabilea în spaţiul arian unitatea,  aproape uniformitatea civilizaţiei elenistice. Domeniul ei geografic mergea din Tracia până la Indus, dacă nu până la Gange. Filosofii gimnosofişti  ai acelei epoci erau de fapt yoghini.

Creştinismul timpuriu,  prin apostolii Andrei şi Toma, încearcă  poate să  repete şi performanţa lui Alexandru Macedon. Fără să mai reuşească unitatea pe acel spaţiu, necum uniformitatea lui. Dar în secolele IV, V, şi VI se întâmplă un miracol. Spaţiul Arian produce, nu în uniformitate ci în dihotomie, două civilizaţii supreme, neîntrecute încă.  

Una dintre ele a fost civilizaţia dinastiei Gupta,  din India de Nord. Atunci literatura, arta şi teatrul îşi elaborează canoanele. Simultan înfloresc ştiinţele şi gândirea religioasă. Religia oficială a imperiului Gupta, –a cărui  civilizaţie  ariană era simultană civilizaţiei excelenţei din Romania Orientală a secolelor IV, V, VI –, era budismul tantric care  evită metepsihoza.  Într  –adevăr, budismul tantric promite iluminarea  omului într –un singur corp şi   într –o singură viaţă, eliminând astfel multiplicităţile existenţiale.  Tantra este o doctrină a iluminării despre unitatea Eului individual şi a lumii sensibile. Este aici un element de universalitate care anticipează parcă ‚senzualismul’ european al  iluministului Condillac. Budismul tantric depăşeşte cu un grad oralitatea ezoterică a învăţăturii dobândite din reflecţia profundă asupra naturii omului total şi a raporturilor sale cu universul. Învăţătura iluminării astfel dobândite era  transpusă într -un  text sacru  purtând numele generic Tantra  în limba  sanskrită. Teologia budismului  tantric  mai este cunoscută  drept Vehicolul textelor,  ori Tantrayana în  sanskrită.  Fineţea teologică a budismului tantric îi determină pe mulţi să considere că timpul Gupta  înseamnă şi timpul când a fost atins idealul fiducial şi apogeul civilizaţiei indiene a excelenţei. India culturală modernă aflată în dezvoltare  a ales tocmai acel  model fiducial al excelenţei ca ‚benchmark’. Iar succesul pe care îl cunoaşte  romancierul  indian  V.S. Naipaul, laureat al premiului Nobel pentru literatură, se datorează şi faptului că el incorporează valorile budismului tantric în opera lui.   

Cea de a doua civilizaţie supremă a spaţiului arian a fost creată în Romania Orientală a secolelor  IV, V, şi VI. Să observăm că prin textele Călugărilor  Sciţi,  învăţătura Părinţilor  Cappadocieni  şi a Sfinţilor  Ierarhi, această civilizaţie influenţează hotărâtor lumea şi epoca noastră. Căci, se ştie, calendarul ce îl folosim acum a fost construit de un călugăr scit (Dionisie Exiguus), iar fundamentele gândirii  abstracte din ştiinţa modernă sunt aşezate de alt călugăr scit (Pseudo Dionisie Areopagitul). Şi nu  voi fi de acord cu eminentul savant teolog român,  părintele Gheorghe I. Drăgulin,  ce asertează că Dionisie Exiguus şi Pseudo Dionisie Areopagitul sunt unul şi acelaşi personaj real. Însă ipoteza istorică lansată de domnia sa, anume că Pseudo Dionisie Areopagitul este de fapt tot un călugăr scit, mi se pare deosebit de valoroasă şi ader la ea. Pare veridică. De altminteri părintele Drăgulin demonstrează convingător asemănarea celor două stiluri de gândire, observate la Dionisie Exiguus şi la Pseudo Dionisie Areopagitul, ale căror texte le compară în paralel. S-a vorbit frecvent şi sincer despre miracolul românesc, adică despre miracolul menţinerii  unei  insule de latinitate în Orientul european. După retragerea aureliană, cele trei secole de civilizaţie superioară creată în Romania Orientală explică prea bine şi forţa miracolului românesc. Care există. Aceasta este de altminteri şi ideea centrală a protocronismului. Titus Filipas

Albastrul de Voroneţ

Locul acţiunii romanului „Kim”  este  Afganistanul, cu milenii  în urmă leagănul arienilor originari, primordiali. Talibanii de azi, care au înfruntat două mari imperii, sunt poate grupul de pe planetă care poate clama cu îndreptăţirea cea mai sigură că ei sunt arieni. Despre Afganistan se mai spune că este ‚locul de intersecţie al civilizaţiilor’. În  epoca elenistică, în Afganistan se găsea provincia Bactriana. Dar cât de îndepărtat de noi este Afganistanul şi cât de apropiat ? Din  zăcămintele  minerale  situate  lângă  oraşul Balkh (cetatea antică Bactria),  a fost extras mineralul lapis-lazuli  ale cărui particule sunt prinse pe vremea lui Ştefan cel Mare  de către meşterii zugravi de biserici renascentiste  în  „albastrul de Voroneţ”. Trebuie să îl reabilităm pe Mihail Sadoveanu. În hermeneutica egipteană a culorilor, ‚albastrul de lapis-lazuli’ înseamnă  ‚Lumina care vine de la Răsărit’, fraza lui Sadoveanu, adeseori blamată, era numai aluzie la Voroneţ ca valoare  fundamentală a noastră !  În secolul X, istoricul şi geograful arab Istakhri  a fost  primul călător  care ne-  a  dat o  descriere  a minelor de lapis lazuli aflate în Bactriana- Afganistan. În perioada egipteană ayyubidă şi a cruciadei a cincea, expresia ‚Lumina vine de la Răsărit’ intră, latinizată,  în cultura europeană  prin mijlocirea templierilor care clamau : „Ex Oriente Lux!”. Bineînţeles, Mihail Sadoveanu  a fost un mason, dar este amuzant cum proletcultiştii aplaudau mesajul masonic sadovenian ! Mănăstirea pictată de la Voroneţ este „signatură”  numai şi numai pentru identitatea noastră. Sunt  incorporate în signatura  Voroneţului o  mulţime de arhetipuri. Amintim un arhetip arian, un arhetip  vetero – testamentar, în fine, pentru că ne este cel mai apropiat, arhetipul bizantin sau arhetipul civilizaţiei de calitate extremă din Romania Orientală.   Albastrul de Voroneţ nu demonstrează categoric,   şi  nici convingător,  apartenenţa noastră la Vestul european. Dimpotrivă, demonstrează apartenenţa noastră la un spaţiu cultural mult mai vast. Îndrăznesc să spun că Voroneţul  reprezintă de facto chiar o definiţie a noastră printr –o bogăţie de arhetipuri culturale. Titus Filipas