Vulgata şi Contra Reforma

Convertirea reginei suedeze Cristina „spic de secară” la catolicism arată  incontestabil succesul acţiunii creştine purtate de  Contra Reformă. Pentru că această regină dintr- o ţară scandinavă   era fiica unui general de religie reformată care în războiul de 30 de ani conducea armata forţelor protestante împotriva trupelor catolice. Contra Reforma este  un termen care numeşte acţiunea din epoca de revitalizare a catolicismului. Lucrarea de revitalizare creştină începea cu incorporarea Vulgatei în mesa latină (liturghia) pe la anul 1560.  Mi se pare a fi deosebit de semnificativ faptul că Vulgata creată în Romania Orientală  de un călugăr scit pe nume Eusebiu Sofronie Ieronim,  un ilir  „socii”- alizat şi abrupt latinizant care studiase la Aquileia,  deci această Vulgata asigură succesul Contra Reformei din Occidentul continentului european,  către anul 1648, odată cu finalizarea procesului care  a condus  la pacea westphalliană.  Este un exemplu de  perioadă ciclică lungă  în istorie,  în istoria neamurilor europene.  Tocmai acest succes al Contra Reformei, o victorie pur intelectuală în primul rând, provoacă necesitatea unui proces de redefinire a „neamurilor europene”. Sau cu termenul modern:  a naţiunilor europene. Acesta era şi obiectivul interpolărilor lui Simion Dascălul la Cronica lui Grigore Ureche. Primul cărturar român care traduce în vernaculara noastră textul Vulgatei tipărit de Contra Reformă a  fost  Petru Pavel Aron (1709- 1764), vicarul  general al Episcopiei Române Unite de Alba Iulia şi Făgăraş. Dar cartea lui pe româneşte  urma să fie  tipărită abia  cu întârzierea celor 243 de ani trecuţi de la încheierea manuscrisului prin truda intelectuală a vicarului. Însă, oricum, acest vicar Petru Pavel Aron  a fost primul teolog  român care justifică, şi pe bună dreptate, succesul incontestabil al uniatismului greco- catolic la românii transilvăneni prin Contra Reforma  care consacrase ca text fundamental în Biserica Universală  tocmai Vulgata elaborată de un călugăr scit aflat la modul cel mai strict sub influenţa teologică a Părinţilor Cappadocieni din Biserica Orientală. Unii plasează traducerea lui Petru Pavel Aron în timpul cultural numit Iluminism. Formal, includerea este valabilă. Însă concentrarea doar pe secolul XVIII este limitatoare. Pentru noi, românii, Vulgata marchează un ciclu amplu şi definitoriu al civilizaţiei din Romania Orientală, ciclu cu o desfăşurare de valori proprii  care vor influenţa  în subsidiar şi civilizaţia modernă a Europei Occidentale. Prima dată s- a întâmplat  la momentul asociat cu personalitatea franciscanului Roger Bacon (1214 – 1294), supranumit Doctor Mirabilis, teolog, om de litere, om de ştiinţă. Acest călugăr atrage atenţia Occidentului asupra valorilor spiritual intense ce sunt  incorporate în Vulgata. Apoi, atunci când elanul intelectual  stârnit de Vulgata începe convenţional epoca modernă prin opera lui Galileo Galilei, ne referim la opera sa integrală.  Trebuie să înţelegem totodată că nu Europa  Occidentală este sursa de ghidare şi direcţie pentru România, deşi mantra curentă ori propaganda ideologică deformată  ne învaţă exact aceasta.   Ampla mişcare spirituală din Romania Orientală începea în modul formal cu pregătirea  primului conciliu ecumenic ţinut la Constantinopol.  Tînărul intelectual creştin Eusebiu Sofronie Ieronim era deja acolo din anul 380. Era acolo mai ales pentru ascultarea şi însuşirea spiritului predicilor Sfântului Ierarh Grigore Teologul. Pentru noi,  românii,  conciliul de la Constantinopol  este important şi pentru că se recunoştea de jure finalizarea transformărilor  culturale întâmplate şi înregistrate de facto printre etniile din Balcanii cuceriţi de legiunile romane, proces care a condus, prin ‚socii’ -alizare, la apariţia unor personaje latinizante precum  însuşi tînărul cărturar  Eusebiu Sofronie Ieronim.  ‚Socii’ -alizarea, această majoră  transformare  a neamurilor  balcanice, constituia  semnificaţia termenului Nova Roma, sintagma  notată de conciliul de la 381 AD de la Constantinopol, şi care este abuziv speculată de imperiile moderne ai căror istoriografi  se lansează într o frenetică numărătoare pe hârtie a capitalelor imperiale, Nova Roma de la conciliul din 381 AD fiind interpretată eronat drept a doua Romă. Este foarte greu să -i prinzi cu vreo greşeală pe cărturarii ruşi, căci la ei chiar cel mai „banal” act intelectual,  –dar „banal” numai în accepţiunea superficialităţii noastre româneşti–, dovedeşte îndeobşte calitatea şi precizia ingineriei cosmice a lui Korioliov. Totuşi pedalarea intelectualilor ruşi în cage d’écureuil pe identitatea  Nova Roma =  A doua Roma este   asemenea greşeală. În Evul Mediu se arătase prea bine faptul că termenul Nova Roma trebuie considerat numai în tandem cu termenul Novum Latium. Deci cu existenţa unei populaţii „socii”- alizate, însă  din peninsula balcanică, nu din peninsula italică. Mai cred cumva că şi răbufnirea supărării cărturăreşti a marelui vornic  Miron Costin se referea plauzibil la faptul că interpolările lui  Simion Dascălul nu surprindeau tocmai aspectul de Latium Novum al ţărilor româneşti. Abia pe parcursul lucrărilor îndelungatului  conciliu din Trent (1545- 1563), în biserica apostolică occidentală s – a recunoscut în modul cel mai explicitat faptul că textul Bibliei Sfântului Ieronim, Vulgata denumită astfel de Roger Bacon, constituie cea mai limpede traducere a Cuvântului Divin. Însă nici măcar la acel faimos conciliu tridentin,  în Europa occidentală nu se recunoaşte încă importanţa învăţăturilor Sfântului Ierarh Grigore Teologul la făurirea spiritului  de  luciditate şi de reflecţie al traducătorului Bibliei în limba latină. Deci marşul Contra Reformei catolice înspre victorie a fost extraordinar de mult facilitat de incorporarea textului unui călugăr balcanic latinizant format spiritual în civilizaţia din Romania Orientală unde au fost generate  premisele civilizaţiei din Europa modernă. În acest sens, putem spune că pregătirea Contra Reformei avea câte  ceva din trăsăturile protocronismului actual de la noi. Geniul călugărului  scit  Eusebiu Sofronie Ieronim a fost mai important decât geniul lui Wallenstein pentru câştigarea victoriei uneia dintre  bisericile  creştine apostolice împotriva protestantismului. Liturghia care incorporează Vulgata, care îşi găseşte sprijinul în Vulgata, se numeşte Messa Tridentină. La Conciliul Vatican II, în 1965, se decide renunţarea la Messa Tridentină, într- o tentativă de aşa zisă modernizare a bisericii catolice.  Să înţelegem că  prin mutarea  teologică de la Conciliul Vatican II, totodată  şi uniatismul  greco – catolic  românesc îşi pierde complet orice legitimitate şi justificare. Făcând zadarnică, inutilă,  jertfa supremă a martirilor greco – catolici în temniţele comuniste. Astfel Conciliul Vatican II a lucrat chiar mai eficient decât Stalin. Dar a  fost  o neplăcută surpriză  să  se constate pierderea elanului bisericii catolice de facto prin acea mişcare de la Vatican II. Astfel că printr – o epistolă Motu Proprio din anul 2007, papa Benedict XVI anunţă  episcopii bisericii catolice despre faptul că pregăteşte revenirea la spiritul Contra Reformei prin  îngăduirea Messei Tridentine. Este mult prea târziu. Mai ales că într- o mişcare contraparalelă cu Motu Proprio, papa anunţa că renunţă la funcţia de Patriarh al Occidentului, conferită episcopului Romei de Biserica Orientală pe vremea când aceasta era încă  Biserica Universală.  Declinul Occidentului,  –  Der Untergang des Abendlandes-, întrevăzut de filosoful  german Oswald Spengler (1880 –1936), înseamnă declinul civilizaţiei occidentale care îşi refuză noi lecturi din  marea Vulgata a civilizaţiei europene, adică îşi refuză asimilarea unor valori generate în Romania Orientală.Titus Filipas