Reprezentări epistemice şi politice

În cartea « Intelectualul după secolul XVIII », germanul Johannes Angermuller arată cum acel Honnête homme din Epoca Luminilor se transformă în intelectualul din Epoca ideologiilor. În acord cu acelaşi Johannes Angermuller,  “intelectualul este un producător  cultural, adică un profesionist  care integrează orientarea politică şi morală într-un proiect cultural superior, ori într-un proiect ştiinţific.” În volumul colectiv “Reprezentări reflexive: Politică, hegemonie, şi discurs în capitalismul global”, cartea aceasta recentă fiind coordonată de Johannes Angermuller, Dirk Wiemann şi Raj Kollmorgen, autorii subliniază că actualmente există o criză îmbinată a reprezentărilor  epistemologice şi politice. Surprinzător pentru mine a fost să citesc pe un sit bulgăresc de istorie (scris în limba engleză), că în peninsula balcanică numai intelectualii români au fost mereu capabili, începând cu secolul XIX, să asimileze rapid ideile cele mai noi şi să le integreze în reprezentări epistemologice şi politice utile ! Utile pentru cine ? Utile numai pentru România? L-am rugat pe un amic mai politic şi mai istoric să comenteze. “Nu doar pentru România, ci şi pentru întreaga Romania Neoacquistica din peninsula balcanică”, a comentat el. De la domnia-sa am aflat că Romania veche a fost instituită în peninsula balcanică prin Constituţia Antoniniană de la Anul  Domnului 212. “Retragerea aureliană” este doar un mit inventat de istoriografii occidentali în cadrul politicii “informaţiei asimetrice”. Romania veche din peninsula balcanică a supravieţuit şi după “retragerea aureliană”  pe care Zosimus, un istoric local din Balcani, nici măcar n-o aminteşte în Historia Nova! Iar catedrala pentru Romania veche este Aghia Sofia înălţată de Justinian I. Catedrala Neamului eventual înălţată la Bucureşti ar fi doar supefluu exerciţiu architectural ironizat de G. Călinescu în romanul Bietul Ioanide. Aşa cum există la Constantinopol/Istanbul “Moschea albastră”, o copie arhitecturală fidelă după Aghia Sofia, la intrarea Turciei în UE, România ar trebui să militeze pentru dreptul  de a construi o “Catedrală Ortodoxă albastră” (copie după Aghia Sofia) la Istanbul, proiect la care trebuie invitată şi Rusia.

Titus Filipas

Secretul „firului roşu”

Secretul   obţinerii borangicului fusese adus  din China încă de pe vremea împăratului Justinian I. Dar abia marina  imperială macedoneană foloseşte industrial borangicul, în parâmele de cânepă împletite în jurul unui fir de mătase vopsit în culoarea roşie. Royal  Navy (creată de Alfred cel Mare) preia intenţionat tradiţia “firului roşu” pentru parâmele velierelor. În zilele când tînărul revoluţionar Lenin studia  în biblioteci din Anglia prezentându –se ca avatarul Jacob Richter, el aude despre tradiţia „firului roşu”, chiar incorporează  sintagma „firul roşu”  în textele sale, pentru că ideea  venea din măreţul Bizanţ.

Titus Filipas

Ternova

Există surprinzător de multe cuvinte în limbile bulgară şi serbo-croată ce sunt cu toată evidenţa de sorginte latină, dar care nu se reîntâlnesc în limba română! Focalizând pe  limba bulgară, unul dintre aceste cuvinte este „agneşco”. Însemnând pe româneşte miel, dar care în mod evident este diminutivul bulgăresc pentru cuvântul latinesc  agnus. Prin această prismă, ne permitem să reinterpretăm latineşte numele oraşului Ternova din Bulgaria (Veliko Tarnovo, îi spun bulgarii). Pentru acest nume au fost propuse o mulţime de etimologii, printre care şi una ungurească! Este foarte justificată, nu din punct de vedere lingvistic, ci din punct de vedere istoric, propunerea lingvistică ungurească. Pe vremea lui Manuel I  Comnenul, Hungaria era vasală Romaniei. Drepturile sale de stăpânire legitimă  asupra Hungariei – 1 erau uşor demonstrabile. Mama lui era Vasilisa Piroşca de Hungaria, fiica acelui Laslău Craiul despre care scriau  Simion Dascălul şi Miron Costin. Manuel I Comnenul îi învinge pe acei puţini maghiari care îi contestau drepturile. Cavalerii maghiari în armură sunt  ad litteram zdrobiţi  pe data de  8 iulie 1167, de trupele  romane  conduse de generalul Andronicus Contostephanus. Un important contingent de români  autentici fusese integrat în armata lui Contostephanus.  În bătălie se dovedi atunci că ghioaga romană ghintuită spărgea uşor  armurile maghiare. Termenii păcii încheiate arătau că Nova Roma poate dispune  imediat de coroana Ungariei. Această stipulaţie va fi efectiv folosită la anul Domnului 1172. În felul acesta, pe vremea lui Manuel I Comnenul, Hungaria – 1 devenea efectiv o parte din Romania Orientală.  Manuel I Comnenul era un  împărat ce dorea să refacă Oikumena lui Justinian I. Termenul Ungrovlahia este un rest virtual din proiectul său de Oikumenă. Tatăl lui Manuel I  Comnenul  fusese marele împărat Ioan al  II-lea  Comnenul (1118–1143),  a cărui amintire se păstrează în folclorul românesc  cu numele Caloianul, ori, alternativ, Scaloianul.

Ternova emerge cu pasiune şi violenţă  în istoria aşezărilor urbane de excelenţă pe noul drum roman construit la ordinul împăratului bizantin Manuel I Comnenul. Se mai ştie  prea bine că de asemenea, în secolul XII, reapare bizar harta cu vechea infrastructură a drumurilor romane din Balcani (Tabula Peutingeriana).  Explicaţia raţională poate fi aceea că Tabula Peutingeriana, –pe care apărea şi numele Pelendava pentru actuala  Craiova–, era folosită ca un  termen  de analiză  comparativă a  infrastructurii plănuite de Manuel I  Comnenul, pentru drumurile romane noi în Balcani. Putem explica numele Ternova ca o aglutinare din  ‚terra nova’, ce desemna noul drum, vechile drumuri romane fiind desemnate pe vremuri printr-acel   pavimentum, devenit acum   pămînt.

Drumul era destinat  să lege pe uscat cetatea  Constantinopol de provincia Ungrovlahia din proiectul de Oikumenă ungrovlahică al lui Manuel I Comnenul. Acel drum  a fost, de fapt, şi primul proiect parţial de  itinerar  Orient-Expres  consemnat de istorie. Şi nu întâmplător în România, primul tronson de cale ferată se înscria atât pe drumul pentru Ungrovlahia proiectat de Manuel  Comnenul, după cum va fi, şi primul tronson pentru Orient-Expres. Ipoteza originii numelui oraşului Ternova din aglutinarea sintagmei  ‚terra nova’  fusese lansată de unul dintre acei eminenţi profesori de Limba Română care au predat la liceul Fraţii Buzeşti din Craiova. Ipoteza fusese expusă de profesorul craiovean  într –o carte păstrată de Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti. Bineînţeles, cartea se afla şi în biblioteca liceului Fraţii Buzeşti din Craiova, bibliotecă  arsă din ordinul politrucului cominternist Celac, primul prefect  comunist al Doljului. Dacă nu o mai găsiţi acum nici măcar în Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti, înseamnă că se afla printre cărţile arse în focul aprins intenţionat la revoluţie, pentru a se pierde memoria noastră scrisă. Ministru în acel prim guvern de după 1989 era şi unul pe nume Sergiu Celac. Ei,  da, chiar fiul prefectului cominternist de la Dolj.  Iar Mariana Celac, fiica prefectului ce aduse comunismul peste olteni, deveni  apoi membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social, GDS.

Înainte de 1989, Adrian Păunescu, care fusese pentru un an de zile elev la liceul Fraţii Buzeşti din Craiova, aflase cumva despre acea idee, şi o inserase –vezi anafora “Oltenia, eterna Terra Nova!”–   în Imnul echipei de fotbal Universitatea Craiova, cântat de Gabriel Cotabiţă şi formaţia sa din  vremea echipei Craiova  Maxima!

Titus Filipas

Paradigma mironcostiniană contra interpolărilor

De ce s-a impus paradigma mironcostiniană, modelată, cum sugeram, după ordonanţa lui Justinian I,  împotriva interpolărilor lui Simion Dascălul la cronica lui Grigore Ureche ?

Printre enigmele  istoriei  noastre  din primul mileniu există două probleme corelate: continuitatea şi identitatea neamului românesc. Însă, analogic privind,  nu-i nimic nou sub soare. Chiar dacă vorbim despre  altă scală,  nu  despre adnotatori de letopiseţe ci despre « cronografii »  ce rânduiau  bazileii  de la Constantinopol după  imperatorii Romei  de pe Tibru,  percepţia de continuitate şi de identitate a fost mereu într-o    criză în lumea romană. Reîntorcându-ne la scara Moldovei,  înainte chiar de se numi aceasta Moldova, să  reamintim că  împăratul Constantin al VII-lea  Porfirogenetul (913–959) scria în De Administrando Imperio (pe la 950) despre oraşele distruse şi pustii, –vechi oraşe romane–, ale căror ruine martorii  timpului său le mai vedeau pe malurile râului Nistru. „În secolul XIX în unele sate gospodarii îşi  adăpau oile şi boii din sarcofage romane”,  reamintea  Nicolae Dabija,  –în  eseul Basarabia, ţara de la răspântii–,  temeiul  arheologic  al consemnărilor împăratului  Constantin Porfirogenetul. 

La scara Moldovei care îşi purta deja numele, Simion Dascălul propunea  „soluţia de continuitate” , cel de  „al doilea descălecat” al ‚tâlharilor romani’,  stârnind furia lui Miron Costin.   „Soluţia de continuitate” a lui Simion Dascălul marca  o ruptură  în nobleţea moştenirii antice,  printr-o intruziune  a incertitudinii, cu   valoare   morală  dubioasă. Dar indirect şi peste furie, boierul  admitea  validitatea  demersului cutezat de  hulitul  Dascăl. Căci fraza :  « Să  încep osteneala aceasta după atâtea veacuri de la descălecatul ţărilor cel dintâiu de Traian împăratul Râmului cu câteva sute de ani peste mie trecute, se sparie gândul. » arată că  ipoteza continuităţii nealterate a Romei (Râmului)  era socotită exagerată chiar şi de marele vornic.  Titus Filipas

Stilul Tribonian

În grupul  cronicarilor  moldoveni  care au copiat şi interpolat, trebuie să îl enumerăm  mai ales pe Simion Dascălul. „Om de multă neştiinţă şi minte puţină”, cum îl percepea Miron Costin (1633-1691),  într-o « corectitudine istorică » intransingentă  modelată de ordonanţa împăratului Justinian I care interzicea adnotările şi interpolările în documente. Aşa cum Grigore Ureche se inspira din Titus Livius, tot la fel s-ar putea spune că Miron Costin se inspiră din Justinian.

Forma constituţiei bizantine era  stabilită de Justinian I   prin tentativa  de a  simplifica  deciziile   în justiţia romană. Jurisprudenţa latină acumulată  introducea    confuzie prin decizii care dobândiseră prin aplicaţii iterate forţă de lege.  Uneori erau lipsite de  coerenţă  între ele. Justinian I numeşte o comisie de experţi condusă de Tribonian care trece printr-o « sită a coerenţei » constituţiile imperiale,  începând cu aceea promulgată de împăratul Hadrian, cel care a vizitat şi Dacia. Rezultatul bine armonizat al lucrării grupului Tribonian era  faimosul Cod al lui  Justinian, promulgat la  529 AD. Urmează alţi patru ani de trecere prin sită a vechii jurisprudenţe concentrată în două mii de volume, cu scopul de a fi rezolvate contradicţiile ce puteau fi rezolvate, lăsate deoparte contradicţiile care nu puteau fi rezolvate.  Astfel rezultă faimosul  ”Tot ceea ce a fost spus despre subiect”, ori „Pandectae”.  Forma simplificată ce a rămas s-a mai  numit şi Digesta. Justinian I promulgă ordonanţe care interziceau copiştilor să facă adnotări, ori, dimpotrivă, să abrevieze ; totul trebuia tratat, întotdeauna, ad litteram.

 Titus Filipas 

Universitatea şi Romania Neoacquistica

Între  anii 1043 şi 1045,   bazileul Constantin al IX-lea, –Monomahul–,  a reorganizat Universitatea din  Constantinopol, ale cărei facultăţi de filosofie şi  drept  angajaseră profesori de  extraordinară competenţă. La facultatea de ştiinţe juridice erau studiate în primul rând volumele  codului macedonean  Basilica (numit popular Baseareca,  în vernaculara neolatină balcanică). Lumea din Romania Orientală recepţiona Baseareca  drept continuarea codului creştin al împăratului isaurian Leon al III-lea, discursul juridic selectat  prin  Ecloga – ales  Cod creştin ce rezistase totuşi în imperiu mai puţin de un veac şi jumătate.  

Preferinţa pentru codul Basilica la Nova Roma este manifestă, în pofida faptului că dinastia imperială macedoneană respingea categoric reforma iconoclastă din vremea bazileului Leon al III-lea Isaurianul.  De la începutul domniei lui  Vasile I Macedoneanul (811 – 886) s-a  încercat  restaurarea parţială  a Codului împăratului Justinian I (527-565). Să amintim că ordonanţa împăratului roman  Justinian I interzicea copiştilor să facă adnotări, interpolări, ori să abrevieze documentele. Textul trebuia luat ad litteram. Miron Costin se inspiră din ordonanţa lui Justinian I atunci când îl critică dur pe Simion Dascălul care interpolase cronica lui Grigore Ureche, la rândul ei influenţată de lecturile din Tit–Liviu.   

În ultimul veac de înflorire a civilizaţiei excelenţei din Romania Orientală, forma textului constituţiei era  stabilită de  împăratul  Justinian I   ca o tentativă  de a  simplifica  deciziile   în justiţie. Jurisprudenţa strânsă  până la Justinian I introducea    adesea multă confuzie prin numărul deciziilor care dobândiseră prin aplicaţii iterate forţă de lege.  Uneori erau lipsite de  coerenţă  între ele, şi  Justinian I numeşte o comisie de experţi condusă de Tribonian care trece printr-o « sită a coerenţei » constituţiile imperiale,  începând cu promulgarea constituţională din vremea lui Hadrian. Rezultatul armonizat al lucrării grupului Tribonian asupra textelor instituţionale din Romania Orientală era  Codul lui  Justinian, promulgat la  529 AD.  

Urmează alţi patru ani de trecere prin sită a vechii jurisprudenţe din Romania concentrată în două mii de volume, cu scopul de a fi rezolvate contradicţiile care puteau fi rezolvate, lăsându –  se deoparte contradicţiile care nu puteau fi rezolvate.  De aici rezultă faimosul  ”Tot ceea ce a fost spus despre subiect”, ori Pandectae.  Forma textului constituţional s-a numit Digesta. Legislaţia imperială macedoneană din  documentele Prochiron de la  879 anul Domnului  era numai  reflecţie palidă a epocii lui Justinian I în activitatea juridică. După reîmprospătarea memoriei legale prin Prochiron, începea  redactarea impresionantului cod Basilica, finisat de împăratul Leon al VI-lea Sophos, fiul lui Vasile I            Macedoneanul, bodyguardul lui Mihail al III-lea Amorianul pe care îl ucisese. Psihanaliştii pot  identifica motivaţiile şi circumstanţele atenuante. 

Facultatea de ştiinţe juridice creată  din ordinul bazileului Constantin al IX-lea Monomahul va fi  modelul urmat  la fondarea celebrei facultăţi medievale de studiere a dreptului  din Bologna,  înainte de anul 1100. În secolul XIX, un comitet de  istorici italieni, condus de Giosuè Carducci, datează fondarea acestei prime universităţi din Europa Apuseană la anul 1088. Pentru timpurile de Romania Neoacquistica în care trăim, este capital să  subliniem că Declaraţia  de la Bologna  din anul 1999,   privind restructurarea utilitariană a universităţii din Uniunea Europeană,  incorporează acel spirit de la Bologna  cerut de studenţi când a fost înfiinţată prima universitate occidentală, urmând modelul balcanic din vechea Romania bizantină. Din cauza aceasta,  pentru noi, reformele care incorporează un acquis european construiesc de fapt Romania Neoacquistica. Titus Filipas