Precipitarea anti- românească a „liderilor etnici maghiari”

Aş fi vrut ca această precipitare să fie exprimată printr-un discurs ideologic real. Chiar dacă ar fi vorba despre un discurs îndepărtat foarte mult de Ideologia noastră primară, dominantă în Sud, printre Mitici, aşa cum ne vorbeşte Ioan Eliade Rădulescu în celebrul său „Echilibru între antiteze”. Am mai zis că acelaşi acquis ideologic thermidorian a servit şi americanilor, pentru naşterea Jeffersonianismului (la ultima vizită a preşedintelui François Hollande în USA, atât domnia sa, cât şi preşedintele Barack Obama, au fost de acord cu această interpretare), tot după cum a servit şi ruşilor, pentru naşterea Dekabrismului (liberalismul rusesc). Totuşi, liderul etnic al UDMR ce are laleaua lui Soliman Magnificul de la Mohaci ca simbol politic de instituţie are tupeul nemaipomenit să ne admonesteze : „Construcţia naţiunii române a întârziat un secol faţă de vest-europeni. Alcătuirea naţiunii române n-a început la debutul secolului al XVIII-lea, ci, în cel mai bun caz, odată cu revoluţia din 1848-1849, adică începutul secolului al XX-lea.”
http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/kelemen-hunor-atac-dur-romania-nu-este-stat-natiune-dan-voiculescu-tumoarea-canceroasa-a-politicii-romanesti-289020.html Kelemen Hunor speculează chiar şi acum efectele negative ale epocii fanariote. Cât de negative au fost ele ? „Arheologia cunoaşterii” (vezi Michel Foucault) ne arată aceasta. În iarna 1785-86, filosoful moral utilitarian englez Jeremy Bentham traversa Valahia şi Moldova.Ţări ai căror autohtoni tăceau, în grai pierdut, sub oprimarea fanariotă. Jeremy Bentham era totuşi gata de conversaţie cu locuitorii autohtoni. Nu găseşte vreunul capabil de a purta un dialog. În Bucureşti („oraş cu multe turnuri înclinate, Pisa are doar unul şi este celebru”, remarca filosoful moral), Jeremy Bentham găsea atunci doar un grec capabil să discute despre filosofia lui Helvétius ! Despre autohtonii din Valahia şi Moldova, Jeremy Bentham va scrie apoi că aceştia erau nişte „legume” („vegetables”). Dar la începutul secolului XIX, pruncii români quintesenţiali, vorbesc despre Ioan Eliade Rădulescu şi Petrache Poenaru, îl citeau pe filosoful şi economistul Destutt de Tracy, discutau ideile sale chiar înainte de Revoluţia naţională de la 1821 condusă de Tudor. La această Revoluţie autentică, de fapt unica revoluţie autentică din România!, Petrache Poenaru a fost secretarul lui Tudor Vladimirescu. Viaţa ne-a arătat cum în prima jumătate a secolului XIX, incorporarea ideologiei primare a lui Destutt de Tracy, ca un acquis în ideologia naţionalismului românesc, a permis locuitorilor autohtoni (reamintesc, autohtonismul cultural a fost cerut, ca obiectiv Aichi, şi în Protocolul recent de la Nagoya!) să depăşească stadiul de „legume” în discursul lor. Aş mai sublinia faptul că Ideologii primari sunt „generaţia pierdută a Iluminismului”! – după expresia filosofului Marc Regaldo. Ideologia primară (sau paradigma thermidoriană) a construit şi o metodologie de nation-building. Care se găseşte incorporată în ideologia naţionalismului românesc. Nu sîntem cu nimic mai prejos decât cei din MittelEuropa. Începând cu deceniul doi al secolului XIX, mişcarea asociativă generată de „pruncii români” avea să conducă la formarea Partidei Naţionale, mişcare modernă ce a condus la democraţie. Impulsionată endogen, dar totodată ajutată de ideologia primară a lui Destutt de Tracy asimilată ca acquis european. Revoluţia de la 1821 confirmă geneza ideologică a naţionalismului românesc. Ce permite rumânilor să învingă consecinţele nefaste ale epocii fanariote.
Titus Filipas

Fericirea fungibilă

“Banii n –aduc fericirea”, spune viersul de romanţă. Extrem de inteligent. Este aici un amestec de psihologie şi economie politică. În termeni ştiinţifici, versul spune că fericirea nu este fungibilă. Adică nu  poate fi vîndută, cumpărată, şi negociată pe piaţă. Spre deosebire de ceea ce spunea cugetătorul englez Jeremy Bentham (1748–1832), care intenţiona să alcătuiască o sinteză între psihologie şi economia politică. Bentham considera că fericirea este de fapt o marfă care poate fi achiziţionată  pe piaţa liberă. Fiind, totuşi,  cea mai importantă marfă din capitalism, ori „The greatest good”.

Aflând despre această definiţie a fericirii pe care o propunea Jeremy Bentham, filosoful german Friedrich Nietzsche (1844 – 1900)  comenta pe la 1888 în  cartea Götzen-Dämmerung (Amurgul idolilor) că “Omenirea nu năzuieşte să obţină fericirea fungibilă, numai englezii fac aceasta.”

Titus Filipas