Relansarea economiei, o introducere la temă

Aşa cum am mai spus, relansarea economiei ţării  se poate face printr-o agregare compoziţională de politică  a ofertei cu politica de cerere. Politica ofertei se realizează în primul rând prin reforme structurale. Pe anumite sectoare. Mi se pare interesant un articol al lui James Surowiecki scris în periodicul the New Yorker despre reforma bancară. Eu spun dintru bun început că nu este necesar să se intervină cu o reformă structurală în sistemul bancar românesc. Dar în SUA, reforma bancară chiar a fost necesară. Aceasta datorită dezastrului financiar creat din două surse: 1/ Produsele financiare derivate complexe care aveau incorporate creanţe ipotecare Subprimes. 2/ Volatilitatea imensă introdusă de matematicile financiare aplicate după modelul preferat de fizicienii teoreticieni care fabricaseră bombe atomice, şi aveau proiecte de super-arme bazate pe fizica energiilor înalte. Or, în fizica energiilor înalte, se lucrează cu incertitudini imense. Cea mai bună dovadă este căutarea bosonului Higgs de vreo cincizeci de ani. Mă rog, incertitudinea nu este dăunătoare pe  hârtie, ori când rămâne pe hard disk, unde totul se măsoară în biţi şi multipli (în cultura populară se spune că bit-ul măsoară informaţia, când în realitate,  bit-ul măsoară ignoranţa :), adică măsoară informaţia pe care nu o cunosc). În fine, James Surowiecki avertizează despre “riscul succesului”. Să înţelegem raţionamentul lui James Surowiecki. Toată lumea vorbeşte despre reglementare şi normare. Or, lucrurile astea sunt cunoscute şi aplicate de vreo opt secole, dar mereu s-au produs crize financiare. James Surowiecki avertizează în primul rând asupra volatilităţii din sistem, care trebuie redusă. Iar incertitudinea inerentă matematicilor financiare introduce volatilitate în sistem. Dar, în fine, nu aceasta este problema românilor. Cred că toţi guvernatorii BNR, începând cu Eugeniu Carada (personaj execrabil pentru Mihai Eminescu, în primul rând pentru că nu ştia decât “o mie de cuvinte româneşti”, dar şi pentru felul cum definea valoarea economică, reamintesc aici că Mihai Eminescu era un fiziocrat), au condus bine banca pentru politica monetară directoare.

Mi se pare că George Soros a citit cu mare atenţie avertismentele lui James Surowiecki din the New Yorker. El chiar crede că zona de investiţii şi speculaţii financiare va deveni o zonă de mare risc după reforma bancară impusă de preşedintele american Barack Obama. Şi George Soros se întoarce spre o zonă sigură a valorii economice, exact spre zona fiziocrată privilegiată de economistul Mihai Eminescu. Reamintesc că Mihai Eminescu se considera pe el însuşi  “om de litere” şi “om de ştiinţă”. Iar ca “om de ştiinţă” se considera economist şi doctrinar economic. George Soros cumpără masiv cele mai bune terenuri arabile din întreaga lume. Am auzit că, prin interpuşi, practică operaţia aceasta şi în România.

Titus Filipas

Surowiecki despre agregare

Cu prilejul alegerilor parlamentare din 2008, cineva posta pe un blog:

+Orice discutie serioasa despre sistemele de vot ar trebui sa inceapa de la paradoxul lui Arrow care arata ca o alegere colectiva nu poate raspunde unor cerinte sociale “rezonabile”:  “Este imposibil de definit interesul general pornind de la preferintele individului”. In cazul votului se demonstreaza ca nu exista sistem de vot care sa nu violeze cel putin una dintre cinci cerinte “rezonabile”. Nu enumar cele cinci cerinte intrucat nu stapanesc bine limbile straine ca sa traduc corect. Pe wikipedia la “sisteme de vot”, varianta franceza, se enunta Teorema lui Arrow. Unele lamuriri se gasesc si la “Kenneth Arrow”. As fi recunoscator oricui ar traduce corect cele cinci cerinte ale lui Arrow. Merita efortul de a le posta pe blogul d-lui X.

Am comentat: Salut! Foarte binevenită intervenţia despre Kenneth Arrow (am un text românesc, dar nu-i traducerea din Wikipedia, cred că elitiştii de la SAR sunt de fapt cei chemaţi să o facă). Intervenţia ta despre Kenneth Arrow se încadrează în necesitatea ades subliniată de mine privind introducerea teoriei culturale a riscului în şcoala românească de orice nivel. Dar ideea este mai   veche, expusă sintetic pentru cultura română de Ioan Eliade-Rădulescu (“Echilibru între antiteze”). Cum echilibrezi cele spuse de Kenneth Arrow cu afirmaţiile lui James Surowiecki în “The Wisdom of Crowds” ?

Mi se răspunde :

Surowiecky spune ca o multime este “inteleapta” in cazul in care sunt indeplinite patru conditii:

  1.Diversitatea

  2.Independenta

  3.Descentralizarea

  4.Agregarea

Teorema imposibilitatii lui Arrow se refera la a patra conditie: determinarea corecta a raspunsului grupului.

Am comentat: Da, agregarea este o chestiune dificilă care ţine de cunoaşterea prudenţială. Specialiştii de la World Bank recurg totuşi la teoria culturală a riscului pentru a realiza agregarea. Paradoxul lui Kenneth Arrow este doar aparent. Rezultă din circumstanţa că autorul paradoxului îţi impune tacit, dar din start, un arhetip cultural forfetar. Dacă însă fereastra de oportunitate este deschisă suficient de mult, efectul predefinit se estompează şi apare echilibrarea despre care întrebam eu. Apoi, “regula majorităţii” ca metodă de agregare, chiar e agregare autentică ? Dacă aplicăm principiul reductibilităţii,  constatăm că “regula majorităţii” este de fapt o metodă aditivă cu algoritm descriptibil, o banală însumare prevăzută cu ponderi şi reguli de tăiere (cut off). În fine, mai este chestiunea tacit postulată a preferinţelor intranzitive. Dar atunci când programele marilor partide converg, practic ele sunt congruente, se poate vorbi „pe bune” despre preferinţe intranzitive ? Când ele oferă aceeaşi utilitate, care mai este criteriul diferenţierii ?

De obicei, evit să caut şi să citesc articolele din Wikipedia în limba română. Ele sunt aprobate numai de Sfatul Bătrânilor, care este alcătuit de o serie de  universitari ce îşi ascund responsabilitatea lor intelectuală (de exemplu pentru promovarea “ideologiei cumaniste”) sub paravanul anonimatului colectiv. În fine, exceptând etichetele de “politiceşte corect”, asupra cărora nu mă pronunţ, consider că majoritatea articolelor din Wikipedia în globish sunt bine scrise. Am mai discutat odată, aici pe blogul domnului X, tendinţa actuală de înlocuire a sondajelor de opinie cu pieţele de predicţie. Şi ce citesc acum în articolul din Wikipedia: “Surowiecki is a very strong advocate of the benefits of decision markets […] He points to the success of public and internal corporate markets as evidence that a collection of people with varying points of view but the same motivation (to make a good guess) can produce an accurate aggregate prediction. According to Surowiecki, the aggregate predictions have been shown to be more reliable than the output of any think tank.” Deci cam asta este opinia lui James Surowiecki despre agregare.

Titus Filipas

Bula Pleşu-Liiceanu-Patapievici

+Am luat “Politice” din biblioteca+ , vezi un comentariu la  postarea “Intelectuali de mahala”, http://elucubratie.wordpress.com/2008/09/03/intelectuali-de-mahala/  .

Să ţii “Politice” în bibliotecă! Acest anonim mihai g., alias Slow Forward, aparţine  grupului ideologic Plesu-Liiceanu-Patapievici, un exemplu de “group stupidity”.  “When people start paying too much attention to what others in the group think, that usually spells disaster. That’s how we get stock-market bubbles, which are a classic example of group stupidity”. (James Surowiecki).

Titus Filipas