Posts Tagged ‘James Bond’

Spionul de la ’77

noiembrie 17, 2008

Eu nu sînt un Erast Fandorin victorios. Şi spun că rămâne deschisă problema ‘spionului  din 1877’ : s-a aflat el în redacţia de la ‘Naţiunea română’, sau în redacţia de la ‘România liberă’ ?

Dacă I. L. Caragiale ne dă un text superb despre cinismul care domnea la 1877 în redacţia publicaţiei ‚Naţiunea română’, nu avem încă un text sincer şi transparent despre atmosfera din redacţia ziarului  ‚România liberă’ la 1877. Putem doar bănui că, –precum la  ‚Naţiunea română’–, atmosfera generală era total dezinformatoare, la fel de cinică şi de interesată.

 

Pentru căutarea ‘spionului  de la  1877’ în ficţiune, romancierul de limbă rusă Boris Akunin (pseudonimul georgianului Grigore Chkhartishvili) a inventat personajul  Erast Fandorin,  un adevărat James Bond al  secolului XIX,   dar lucrând în slujba imperiului ţarist. Să mărturisesc, Boris Akunin, creatorul lui  Erast Fandorin,  mi se pare a fi mult mai spiritual  decât Ian Fleming, creatorul personajului de ficţiune James Bond. Limbajul încântător de rusesc al cărţilor lui Boris Akunin nu-i doar unul extrem de pur, el este chiar într-un  mod căutat unul de  modă veche, iar descrierile relaţiilor sexuale  sunt  pur şi simplu victoriene!

 

În romanul  poliţist “Gambitul turcesc”, Boris Akunin speculează un fapt bine documentat  al războiului ruso-turc de la 1877, un mister ce nu a fost rezolvat  nici  până acum. Astfel, la Marele Stat Major al armatei ţariste, se ştia în mod sigur că exista un spion al lui Osman Paşa, spion care afla de la înalţi ofiţeri ruşi despre planurile lor de atac, apoi îi avertiza pe turci. Erast Fandorin alcătuieşte  o listă de suspecţi, printre care se afla şi un român. Se pare că Grigore  Chkhartishvili (alias Boris Akunin) nu l-a citit niciodată pe I. L. Caragiale. Pentru că în istorisirea despre ‚Naţiunea română’, se află şi un personaj real, corespondentul de război al ziarului, care ar fi putut prea  bine,  aşa spune foarte ensidic (identitar-documentat) I.L. Caragiale,  să spioneze şi pentru turci, nu doar pentru ziarul « amicilor » bucureşteni Ion Luca Caragiale şi Frederic Damé.

 

De ce a fost atât de sincer, poate chiar crud faţă de sine însuşi, I. L. Caragiale în  episodul  auto-biografic de la Succes ori Naţiunea română ? Probabil ca să forţeze o dezvăluire la fel de sinceră a felului cum decurgeau treburile lăuntrice în redacţia ziarului  ‘România liberă’ la 1877. Ceea ce ziariştii de la ‘România liberă’  nu s-au simţit obligaţi să întreprindă. Bineînţeles, nu românaşul fictiv inventat de imaginaţia lui Boris Akunin în « Turetskii gambit » era trădătorul. Dar putea foarte bine să fi fost corespondentul de război al ziarului ‘România liberă’ trimis pe frontul războiului ruso-turc, ori chiar ziaristul de la ‘Naţiunea română’ recrutat de I.L. Caragiale ! De altminteri s-a mai avansat ipoteza că  I.L. Caragiale ar fi colaborat cu serviciile secrete. Bineînţeles, numai cu serviciile secrete  româneşti, deşi alţi directori de ziare din Bucureşti colaborau cu servicii secrete străine (ceea ce, foarte probabil, se întâmplă şi în Bucureştii de  acum).

 

Titus Filipas