Ce nu spune Wikipedia despre Iuliu Maniu

Oricât de multă cazuistică ar fi  risipită de argumentatori, Ungaria modernă –« Hungaria Neoacquistica » sau ‚Hungaria 2’  este, şi ea ! produsul geniului latin. Îndepărtarea otomanilor din centrul Europei s-a datorat prinţului Eugeniu de Savoia care eliberează Timişoara şi Oltenia – vechiul Banat  de Severin. Într-adevăr, francezul acesta căutând un loc pentru a-şi exercita acţiunea, talentul, şi de ce să nu recunoaştem?, chiar geniul în partea răsăriteană a Europei,  a lucrat cel mai mult pentru implementarea doctrinei Neoaquistica în interesul latinităţii orientale. Prinţul Eugeniu de Savoia a fost  eliberatorul ‘banaturilor’ de sub ocupaţia otomană, fiind prinţ regent pentru toate aceste banaturi, nu doar pentru Hungaria 2, căci toţi regii Hungariei -1 muriseră de mult fără să lase urmaşi. Eugeniu de Savoia a fost  « prinţ  regent » şi pentru Romania Neoacquistica, ai cărei regi  încă nu se născuseră. Iar când timişorenii proclamă : „Banatu-i fruntea !”, au fără îndoială dreptate, pentru că nu doar provincia asta,  ci şi toate banaturile au fost regenerate în virtutea geniului prinţului Eugeniu de Savoia, geniu european. De altminteri numai proiectul pentru Ungaria gândit de regentul de Savoia era acceptat  de subiectul chezaro-crăiesc Iuliu Maniu. Intelectualii unguri din secolul XIX lamentau faptul că jumătate dintre magnaţii Ungariei din secolul al XVIII-lea nu ştiau limba maghiară, imitându-l întru această ignoranţă  pe eminentul  regent francez de Savoia. Înainte de a compune discursurile acelea rostite în parlamentul de la Budapesta, unde  apăra un concept foarte modern şi european despre Ungaria, deputatul Iuliu Maniu admira statuia ecvestră a prinţului Eugeniu de Savoia instalată în faţa palatului crăiesc din Buda la anul 1900, şi gândea la ‚doctrina neoacquistica’,  la fel ca boierii olteni cu două veacuri mai devreme. Să-l învinovăţeşti pe Iuliu Maniu că a trecut şi printr-o  fază de anti-românism în evoluţia sa doctrinară este absurd şi nedrept! Adevărul este că deputatul român din parlamentul maghiar,  Iuliu Maniu,  mai percepea încă pozitiv Hungaria Neoacquistica, deşi pentru politicienii  maghiari ideea Neoacquistica murise în „Compromisul” (Ausgleich) de la  1867. Maghiarii  luptaseră din greu pentru acel Ausgleich ucigaş ce instaurase  regimul „K und K”,  monarhia  duală pe care scriitorul Robert Musil (1880– 1942) o numea Kakania. Iuliu Maniu  nu dorea Kakania, ci Hungaria Neoacquistica. După 1867, Kakania  a  înlocuit Hungaria Neoacquistica. Că Iuliu Maniu nu dorea Unirea la România, aşa cum  s -a spus!? Chestiunile lingvistice nu fuseseră complet rezolvate, îngăduind un  ‘surfing al cunoaşterii’ în Limba Română. La 1900, Limba Română nu era încă  prilej de infinită  bucurie  nici măcar în şcoala din Vechiul Regat. Aducem din Moldova  mărturia foarte convingătoare a lui George Bacovia : «  Liceu, – cimitir/Al tinereţii mele -/Pedanţi profesori /Şi examene grele…/Şi azi mă-nfiori/Liceu, – cimitir/Al tinereţii mele! ». Chiar atunci când va fi preşedintele Consiliului de miniştri din România Mare, Iuliu Maniu nu va reuşi să vorbească  într–o Limbă Română impecabilă, spre deosebire de  transilvăneanul Octavian Goga.

Titus Filipas

Universitatea din Cluj

Când domnul Cristian Pârvulescu scria în ziarul România liberă din 11 octombrie  2007: ‘În 1860 era înfiinţată Universitatea din Iaşi, urmată în 1864 de cea din Bucureşti şi, în 1872, dar în Imperiul austro-ungar de cea de la Cluj’,  domnia sa arăta fie  ignoranţă crasă, fie se lansa în periculoasă pledoarie abia voalată pentru Kakania, idea care a ucis Hungaria Neoacquistica. Iuliu Maniu  mai percepea încă pozitiv Hungaria Neoacquistica, deşi pentru politicienii  maghiari ideea Neoacquistica fusese eutanasiată în Compromisul de la  1867.  ‘Elita maghiară’ luptase din greu pentru acel Ausgleich ucigaş care instaurase  regimul ‘K und K’,  monarhia  duală pe care scriitorul Robert Musil o numea Kakania. Iuliu Maniu  nu dorea Kakania, ci Hungaria Neoacquistica. După 1867, Kakania  a  înlocuit Hungaria Neoacquistica. În realitate universitatea europeană de la Cluj nu datează din anul 1872,  cum afirma profesorul Cristian Pârvulescu al Universităţii din Bucureşti,  ci a fost creată în Epoca Luminilor. Universitatea europeană de la Cluj a fost ctitorită de iezuiţi, nu de maghiari, necum de regele Ferdinand al României Mari !  Student la colegiul universitar iezuit de la  Cluj a fost cărturarul nostru Petru Pavel Aron. Acela care de  la  anul 1760 la anul 1761  traducea Vulgata într- o vernaculară  românească de excepţie. Petru Pavel Aron refăcea astfel un magnific arc cultural peste timp. Într-  adevăr, puţini  universitari mai ştiu acum că Vulgata a fost pusă  în limba latină de călugarul scit Ieronim, care pe la 381 AD învăţa la Constantinopol  dogma Bisericii Orientale ascultând predicile Sfântului Ierarh Grigore Bogoslovul. Puţini universitari ştiu că acest text al  Vulgatei în limba latină face parte din capitolul de literatură străromână al culturii noastre! Puţini universitari  mai  ştiu că Vulgata  a fost textul care  asigura succesul Contra Reformei promovate de iezuiţi.  Tocmai pentru că era centrat pe ceea ce se cheamă cunoaşterea prudenţială,  eliminată brutal de comunişti prin reforma învăţământului de la 1948,  spiritul  academic iezuit  trebuie resuscitat şi insuflat  nu doar la universitatea din Cluj, ci şi în toate celelalte universităţi româneşti. Mai bănuiesc ca insistenţa etnicilor maghiari pe o discriminare de tip apartheid în viata universitară  şi culturală  din România se datorează exclusiv dorinţei lor egoiste de a reţine numai pentru ei moştenirea întemeierii culturale iezuite. Ca şi cum ar mai fi posibilă  în zilele noastre instituirea unui  apartheid  cultural  în  inima Europei!   În treacăt fie adăugat, cred că un model fiducial  ce ar asigura eficienţa transformării   învăţământului superior în România  ar  putea fi Santa Clara University,  excelenta universitate iezuită postmodernă din Silicon Valley, sau, de ce nu? chiar acea şcoala academică  iezuită înfiinţată la Cluj, unde limba de predare a disciplinelor  din curriculum era latina scolastică a lui Anselme, o limbă unificatoare în Europa intelectuală. Şi  mai întrebăm,  fără vreo umbră de maliţiozitate, nu era chiar acea  veche şcoală academică de la Cluj, iezuită şi latinistă, modelul fiducial din  visul marelui  cărturar  român August Treboniu Laurian ? Bogdan Petriceicu Haşdeu respingea invenţiile lingvistice propuse  de latinişti  pe motivul bine întemeiat ca ele nu ţineau  de un  lexicon generativ, ci de unul macaronic.  După expulzarea iezuiţilor, –forţată de extremismul maghiar–,  şcoala universitară de la Cluj  ajungea macaronică peste noapte. Atât de  macaronică, încât sfârşea  prin a deveni universitate maghiară. Hai să vedem cum era percepută acea  universitate pur maghiară de la Cluj, fondată la anul 1872 dar lăudată şi acum de politologul  Cristian  Pârvulescu. Cum era percepută de către un român inteligent forţat să înveţe la universitatea europeană  barbar desfigurată de aşa-numita ‘elită intelectuală maghiară’?  Poetul George Coşbuc antama la acea universitate  studii de filosofie, însă  renunţă  dezamăgit şi conchide :  ‘Nu cerceta aceste legi, / că eşti nebun când le- nţelegi”. Era concluzia lui George Coşbuc despre falsa calitate  a  textului scolastic în limba maghiară  care îl forţa la alienare.Titus Filipas

Minuta între Coposu şi britanici

“În august 1986 m-am dus sa ma întîlnesc cu domnul Corneliu Coposu, pentru ca ma interesau legaturile dintre taranisti si englezi în timpul razboiului. Dl Coposu, de fapt, a transmis mesaje codificate englezilor, cu acordul lui Iuliu Maniu. Bineînteles ca am fost avertizat de niste prieteni sa nu ma duc, pentru ca dl Coposu era supravegheat de Securitate. Dar eu i-am telefonat dlui Coposu, i-am spus cine sînt, auzise de mine, iar dumnealui mi-a spus: ‘Eu sînt tinut sub supraveghere, dar daca în aceste conditii doriti sa veniti la mine, va primesc cu placere’. I-am spus ca vreau sa vin, l-am întrebat unde sta si mi-a spus ca pe aleea Mamulari nr. 19, în zona care se demola pentru a se construi Casa Poporului. Si a adaugat: „Sa fiti discret“. Cînd am ajuns în zona, m-am trezit în mijlocul unui teren viran, iar aleea Mamulari era singura pe care se mai aflau niste case, asa ca ma întrebam „cum sa fiu discret?…“. Erau niste soldati si ofiteri care lucrau pe santier – dar pe arsita aceea nu prea le ardea sa munceasca… M-am dus la dl Coposu, mi-a povestit lucruri foarte interesante, iar dupa vreo patru ore una dintre surorile sale mi-a facut un semn discret sa nu-l obosesc. M-am întors dupa doua zile si, înainte sa începem sa vorbim, mi-a spus ca fusese la dumnealui un colonel de Securitate care l-a întrebat ce discutase cu mine, iar dl Coposu îi raspunsese ca am discutat despre perioada razboiului, nimic altceva. Dupa alte patru ore de discutii, dl Coposu mi-a dat niste hîrtii despre relatiile sale cu englezii în timpul razboiului si mi-a spus sa fiu foarte atent la plecarea din tara, sa nu se gaseasca asupra mea acele hîrtii. Eu ma aflam în vizita în cadrul schimbului dintre Academia Britanica si Academia de Stiinte Sociale si Politice din România – pentru ca, în epoca aceea, Academia Româna nu mai avea dreptul sa gestioneze schimburile internationale, de asta se ocupa Academia de Stiinte Sociale si Politice. Domnul de la ASSP, care se ocupa de mine, m-a invitat la masa în ajunul plecarii. Mi-a spus: „Dennis, nu ai fost cuminte, nu ne-ai anuntat ca mergi la domnul Coposu, ne-ai pus într-o situatie jenanta…“. I-am raspuns: „Dar ce, trebuie sa anunt unde merg? Doar este o tara libera, nu? Sînt aici în cadrul schimbului între doua Academii…“. Iar el mi-a zis: „Lasa gluma, Dennis; am fost tras la raspundere ca nu am anuntat ca mergi la dl Coposu“. Si a adaugat: „Îti mai spun un lucru: mîine, cînd pleci, vei fi perchezitionat; sa nu se gaseasca ceva la tine, caci am s-o patesc si eu, nu numai tu“. La Otopeni, desigur, m-au perchezitionat, dar n-au gasit nimic…” In interviul din DILEMA VECHE (http://209.85.129.104/search?q=cache:9wOfJM9X8BAJ:www.dilemaveche.ro/index.php%3Fnr%3D145%26cmd%3Darticol%26id%3D4270+COPOSU+1986+DILEMA+VECHE&hl=ro&ct=clnk&cd=1&gl=ro ), Dennis Deletant admite implicit că a existat o minută încheiată între serviciile secrete britanice (nu ştiu ce serviciu reprezenta Deletant,  MI5 ori MI6 ?) şi Corneliu Coposu.  Securitatea a înregistrat tot ce era verbal, nu a avut acces şi la acel protocol scris. Este mare păcat că nu s-a ştiut de el, dar pe Dennis Deletant nu îl poate obliga  vreun român să dea publicităţii minuta (bănuiesc că a păstrat o copie). Corneliu Coposu era monarhist  convins şi declarat, probabil că minuta din 1986 conţinea menţionarea expresă că în 24 de ore de la răsturnarea republicii  comuniste, va fi anunţată reinstaurarea regimului monarhic constituţional. Corneliu Coposu a fost cel păcălit, şi nu o singură dată! Pe 22 decembrie 1989, până la orele 12, situaţia era încă tulbure. Alexandru Mironov, care a făcut acel  celebru anunţ  emoţional la Radio România: ‘A fugit! Afugit!’, îmi povestea ulterior că i-a fost realmente teamă că va fi împuşcat de cineva în timp ce vorbea ! Nu s-a întâmplat, altcineva aranjase lucrurile.  Alexandru Mironov era convins că a contat carisma sa personală. Alexandru Mironov are carismă, dar nu cred că aceasta a contat prea mult în ecuaţie. Cel  care deţinea puterea decizională ultimă în România hotărâse altfel. Cine era acela? Să ne uitam pe un timing. Vedem că la vreo două ore după anunţul fugii lui Ceausescu făcut de Alexandru Mironov pe microfonul  de la Radio România,  Mircea Dinescu era primit triumfal la Televiziunea Română.  Până pe 7 iulie 2006 nu înţelegeam cum, totuşi, Mircea Dinescu era primit atât de repede la Televiziunea Română. Atunci (vezi emisiunea  de pe 7 iulie 2006 la Realitatea TV) ne -a explicat : Calea îi fusese deschisă la ordinele date de ‘tovarăşul Gogu’.  Cel mai puternic om din sistem. Şi cel mai longeviv. În anul 1941, ‘domnul Gogu’ – pe atunci era ţăranist– a comis o cumplită  trădare de ţară şi neam. A dus sovieticilor planurile de atac ale românilor care doreau să elibereze provincia istorică Basarabia. Din cauza trădării ‘domnului  Gogu’, ruşii au putut organiza cea mai mare ambuscadă  în care au fost prinse trupele româneşti după trecerea Prutului. Ar fi interesant dacă  psihologi reali, -nu impostori  gen Mircea Miclea-, ar viziona profesional jurnale cinematografice din prima epocă  a comunismului   arătând  înalta conducere de partid şi de stat. Când Gheorghe Gheorghiu-Dej  priveşte cu teamă  către ‘tovarăşul Gogu’,  se vede bine cine este   şeful real în sistemul politic din România. Deci pe tot acel interval de timp din 22 decembrie 1989, –unii au uitat–,  nimeni nu trăgea cu arme de foc în Mircea Dinescu. Din cauza aceasta zic, locul lui Mircea Dinescu este în banca acuzaţilor alături de Ion Iliescu, vinovaţi  amândoi  de crimele revoluţiei. Oricum, un CNSAS cu tovarăşul Mircea Dinescu (corect, a fost membru PCR, a făcut Academia Ştefan Gheorghiu de politruci PCR)   membru funcţionează  în afara legii. Daca Securitatea ar fi ştiut de conţinutul minutei între Coposu şi Dennis Deletant, masacrul celor 50 de copii din trupele securităţii pe aeroportul Otopeni la 23 decembrie 1989 nu ar fi avut loc. Este clar că un reprezentant oficial al Casei Regale de România, daca nu chiar regele Mihai, trebuia  să aterizeze pe 23 decembrie 1989 la Otopeni. Tot sinistrul cu teroriştii din noaptea 22/23 decembrie 1989  a fost  montat tocmai pentru a nu trezi suspiciuni un atac tam-nesam (mă văd utilizând, împotriva dorinţei mele,  acest rusism, dar el se potriveşte extraordinar  aici  ca locuţiune adverbială!) al teroriştilor asupra unui reprezentant al Casei Regale de România pe aeroportul Otopeni la 23 decembrie 1989. Dar, bineînţeles,  toată diversiunea cu teroriştii nu ar fi avut loc fără acceptul hiperputerii USA. Mircea Dinescu şi Ion Iliescu ştiu mult mai multe decât ştiu eu. Încerc doar să potrivesc piesele unui puzzle. Titus Filipas