Posts Tagged ‘istorie orală’

Părintele Iustin Pârvu este anti –parresia ?

iulie 23, 2009

Este o întrebare pe care mi-o pun. Pentru că înfiinţarea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, la scurt timp după tentativa ratată de asasinat asupra arhimandritului Iustin Pârvu, arată  o cauzalitate Granger, mă rog, o corelaţie. Se punea în judecată, mai mult sau mai puţin dreaptă, –recunosc că acest „mai puţin” strecurat insidios de mine în text nu este chiar 100% „politiceşte corect”, dar ce mai este oare „politiceşte corect” ceva pe lumea asta foarte normată în favoarea auto-intitulatului „popor ales” ? –,  Holocaustul presupus a fi fost făcut de militarii români în Transnistria. Care este un vechi teritoriu din Romania Orientală, recunoscut de către Zosimus în Historia Nova, dar cu populaţii foarte amestecate după pacea de la Kuciuc Kainargi din anul 1774. O pace pentru care făcuse un eficient lobby pro-rusesc, ilustrul Voltaire, un iluminist implicat excesiv de mult în politică, chiar şi în geo-politică, pentru că intervenţia lui a dat drepturi  Rusiei să îşi facă de cap în Transnistria, după ce a construit  butaforia „satelor lui Potemkin” pe malul Niprului.  Cine a fost Potemkin ?  Un mare “iluminist” rus care s-a bucurat de favorurile aceleeaşi femei puternice  ca şi iluministul francez Voltaire. Părintele arhimandrit Iustin Pârvu, fost deţinut politic  anti-comunist, după cum reiese din biografia lui a fost tînăr preot militar român în Transnistria. Ştiu că părintele Iustin Pârvu are mânia iute (sângele lui Ştefan cel Mare apă nu se face). Părintele Iustin Pârvu spunea : „Ducem lipsă de jertfă”. Totuşi, totuşi, părintele Iustin Pârvu nu se implică deloc în evaluarea activităţii Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”. Parresia (vezi prima epistolă a Evanghelistului  Ioan) înseamnă curajul să vorbeşti pentru comunitatea ta! Faptul că părintele Iustin Pârvu refuză a depune benevol mărturie despre învinuirea de participare la Holocaust adusă acestei comunităţi din neamul românesc  (deşi, cum spuneam în altă postare, ar fi fost sarcina profesională a  cercetătorilor de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” să vină să ceară această mărturie fostului  tînăr preot militar în Transnistria), învinuire  adusă Românei şi armatei române,  dovedeşte că părintele Iustin Pârvu nu are spiritul de “jertfă” pe care neîncetat îl cere altor români ortodocşi. Nu este prea târziu nici acum ca părintele Iustin Pârvu să cheme un notar în faţa căruia să depună  mărturie cu valoare legală, o mărturie  valabilă  ca document certificat putând  servi şi în cadrul proiectului de “istorie orală” al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”.  Oricum, absenţa manifestărilor unei  deontologii  echilibrate în colectarea mărturiilor la cazul învinuirii României şi armatei române  de către cercetătorii Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” nu poate servi ca un alibi pentru lipsa de „spirit de jertfă” şi lipsa de parresia la părintele arhimandrit Iustin Pârvu. Spun eu cuvinte  care nu sunt la locul lor ? Reamintesc că în ortodoxia românească, un laic are tot atâta drept la parresia ca şi un părinte arhimandrit! Dar la Mănăstirea Petru Vodă, pare-se, este acum prea multă influenţă şi prea mult rol acordat pravoslavismului rusesc mistic.

Titus Filipas