Agenda 21 în „politica ofertei”

Calitatea apei este o chestiune vitală pentru noi. Dar este aproape imposibil ca problema calităţii apei  să  fie soluţionată fără o abordare naţională radicală. Aici propun două ţinte distincte, pentru rezolvarea cărora există deja ministere distincte în statul românesc modern. Ţinta # 1 ar putea fi denumită Calitatea apei din aquifere şi prevenirea poluării aquiferelor. Modelul fiducial pentru Ţinta # 1, ca motiv de tratare a sa drept prioritate naţională, ar putea să fie politica statului Israel modern faţă de apă.  Ţinta # 2 ar putea fi denumită Construirea unui sistem inteligent şi modern de educaţie ambientală în România. Acest sistem de educaţie ambientală trebuie să fie realmente aplicativ, şi să adauge valoare din punctul de vedere al capitalului intangibil. El trebuie să fie structurat pe baza temei „Agenda 21”. Eu ştiu că două mari conferinţe internaţionale „la vîrf”, una la Rio de Janeiro şi cealaltă la Johannesburg,  separate între ele printr-un deceniu, au subliniat prioritatea obiectivului „Agenda 21”. Trebuie construit şi la noi, în  modul raţional şi serios, o Agenda 21 naţională, divizată într-o serie de Agenda 21 regionale. La rândul ei, o Agenda 21 regională este divizată într-o serie de Agenda 21 locale care acoperă întreaga regiune. Ca modele fiduciale, ca exemple de excelenţă pentru aceste Agenda 21 locale, trebuie să le menţionez în primul rând pe acelea din Toscana în Italia, apoi, surprinzător ce spun, alt model de excelenţă îl constituie Agenda 21 locală redactată în oraşul rusesc Sankt Petersburg, în fine, deloc surprinzător, voi cita ca modele  de excelenţă majoritatea Agendelor 21 locale editate în statul Israel. 

Vorbind despre sistemul  de educaţie ambientală în România, aici Ministerul Educaţiei de la noi  România trebuie să vină cu o foarte serioasă „politică a ofertei”. Pentru că este imperioasă relansarea dezvoltării economice în România, şi eu vorbesc despre dezvoltare, nu despre creştere, –comunismul a încercat să inculce în  minţile noastre o egalizare de intenţie şi extensie între cele două noţiuni–, trebuie să afirm că ea poate fi obţinută numai printr-o combinaţie inteligentă între o „politică a cererii” şi o „politică a ofertei”. Dezvoltarea este imposibilă fără capitalul intangibil construit prin mijlocirea sistemului de educaţie în care se implementează politici inteligente. Se înţelege la noi mai puţin aceasta, funcţionarea unei întreprinderi economice se bazează şi pe  capitalul intangibil construit prin sistemul de educaţie! Analize economice serioase efectuate în Occident arată că la întreprinderile economice din Occident între 50 % şi 90 %  din profit provine din capital intangibil furnizat aproape gratuit de ţara respectivă!  Ministerul Educaţiei din România trebuie să ofere posibilitatea unei educaţii ambientale aplicative bazată  pe Agenda 21 de proximitate pentru fiecare şcoală ! Fiecare Agenda 21 de proximitate poate acoperi integral, sau numai limitat, teritoriul acoperit de o Agenda 21 locală. La noi, în general, unii lucrează şi alţii se aleg cu meritele*. De aceea spun, în fiecare şcoală trebuie să existe o combinaţie între o „structură asociativă”, care este realmente o noutate la noi!, o invenţie!, şi o structură instituţională, de fapt structura instituţională clasică existentă deja la Ministerul Educaţiei. Ei bine, profesorii  şcolii care lucrează efectiv, eficient şi inteligent pentru Agenda 21 de proximitate a şcolii ar trebui să facă parte,  –repet, eu vorbesc despre o nouă politică a ofertei dusă de Ministerul Educaţiei–, dintr-o asemenea structură asociativă.

Complicat ? Da! Imposibil ? Nu !

Titus Filipas

*De fapt, acelaşi fenomen se întâmpla şi înainte de venirea comuniştilor la putere. Îmi amintesc că unchiul meu, creştin ortodox, învăţător şi membru al vechiului PSDR, îmi povestea indignat că meritele muncii învăţătorilor în vreo comună erau atribuite preoţilor (situaţia interbelică din Basarabia).

O victorie lipsită de conţinut ?

Fără îndoială că după încheierea ofensivei în Gaza, Israelul va obţine o nouă mare victorie în războaiele sale împotriva arabilor. Dar va fi o “victorie lipsită de conţinut” ? Cel puţin aşa sugerează un editorial publicat în The Guardian la adresa URL: http://www.guardian.co.uk/commentisfree/2009/jan/05/gaza-comment-victory .

Titus Filipas

Twitter de propagandă

Citesc la adresa URL http://www.lefigaro.fr/international/2008/12/31/01003-20081231ARTFIG00361-internet-l-autre-zone-de-guerre-d-israel-.php , un articol aproape mesmerizant despre modul cum foloseşte Israelul platformele Web 2.0 şi noile reţele de socializare pe Internet pentru propaganda  sa de  război.  Responsabilul PR al armatei israeliene, maiorul Avital Leibovici, declara franc: « Blogosfera şi noile media pe Internet sunt  zonă de război».

Alături de filmuleţe plasate pe  YouTube  ce arată “lovituri chirurgicale” (un eufemism?)  contra palestinienilor,  Israelul compune rezumate din  140 de caractere privind operaţiunile  militare anti-Gaza. Propagandă  pe care o trimite apoi pe reţeaua de micro-blogging Twitter. Iată câteva mostre : « Hamas has dclred JIHAD on Isr. ths mns they wll go 2 any xtrme 2 injre IL ctzns. their suiciders r ordrd 2 go actv »  (Organizaţia Hamas a declarat DJIHAD contra statului Israel. Aceasta înseamnă că ei vor utiliza orice mijloc pentru a răni cetăţeni israelieni. Atentatorii  kamikaze au primit ordin să treacă la acţiune). Justificarea Israelului ? «Saw debate on Twitter and saw diff ppl w/unreliable info, Felt a good way to put official voice out there» (Având în vedere dezbaterea pe Twitter, şi observând că multe persoane oferă informaţii lipsite de fiabilitate, pare cale bună de a vehicula mesajul oficial).

Titus Filipas

Metanarativul ‘poporului ales’

Vikingii  creştinaţi se considerau ‘poporul ales’. Exact  în tradiţia vetero-testamentară  a termenului. Altminteri este imposibil de stabilit, la modul ştiinţific serios, vreo documentare genetică pentru ‘poporul ales’ pe acest pământ. Astfel, tot în tradiţia vetero-testamentară, în evoluţia culturală a lui  Ioan Eliade Rădulescu întâlnim bizareria abdicării  de la ideologia primară, şi îmbrăţişarea  ideologiei  secundare  iudeo-creştine. În treacăt fie spus, această ideologie inventată după 1800 AD nu este nici hieratică, nici eroică. Este ideologie vulgară în  taxonomia lui Vico. Ideologia iudeo- creştină se manifestă folosind o panoplie de mijloace, de la cele subliminale la acelea făţiş agresive, pentru a induce în capetele noastre ideea de „progres” al cărui  motor ar fi ‘poporul ales’. Înşurubată ideologic în creier, ideea acestui  „progres” ucide dorinţa Omului. Ucide elanul Omului natural de a câştiga dreptul de folosire a timpului.

Un  pasaj enigmatic din  „Biblicele”  lui Ioan Eliade Rădulescu se referă la faptul că Ţara Românească  fu întemeiată  la fel ca Israelul Vechiului Testament! „Radul Negru”, cum îl numea Heliad pe cel dintâi Basarab, ar fi împărţit Ţara Românească   în douăsprezece  judeţe. Ei, da!,  aceasta după modelul celor douăsprezece triburi ale lui Israel. Fiecare judeţ românesc însemnând un „trib românesc”: „Radul Negru fu nevoit a constitui pe Români ca pe Israel.” Cel mai notoriu dintre „triburile româneşti” ale Noului Israel (Ţara Românească)  aflându – se în  judeţul chemat Romanaţi. Este plauzibil că această denumire precede actul de la 381 AD  pentru Nova Roma, şi constituie una dintre justificările  bottom -up, conceptual ascendente, pentru acel act. În   Oikumena orientală din  veacul IV s-a produs marele punct de turnură în istoria creştină, când „timpul liniar”  propus de iudaism se rupe. Dacă Lenin numea reforma lui Solon din Atena cu termenul înşelător şi pompos „revoluţie”, –deşi era doar implementarea renaşterii saitice în Europa  oraşului grecesc–, putem numi „revoluţie” şi fenomenul de ‘socii’- alizare a traco- daco –moesilor. Tranziţia aceasta îi transformă în ‚pastores romanorum’, analogul unor ‚socii’ romanizaţi, vorbind vernaculara neolatină incipientă  din Romania orientală. Fenomenul  ‚socii’-alizării traco- daco – moesilor  este unanim recunoscut de cugetarea creştină ortodoxă  la conciliul   din  381 AD, prin folosirea apelativului  Nova Roma pentru Constantinopol. Fu,  acela,  primul act protocronist.  Termenul Nova Roma era produsul reflecţiilor  de grup,  al unui ‘think tank’  creştin oriental condus de Ierarhi. În subsidiar,  prin statuarea despre Nova Roma se recunoaştea  că există şi un Latium Novum. Există nenumărate dovezi lingvistice ale existenţei acestui Latium Novum, conservate  în denumirile geografice din peninsula balcanică. În arealul nord- dunărean, cea mai puternică dovadă lingvistică o constituie existenţa teritoriului chemat Romanaţi.

Mihail Sadoveanu  continua  în Moldova Muşatină  abordarea lui Ioan Eliade Rădulescu pentru Noul Israel, întru sublinierea spiritului  vetero-testamentar din cultura noastră. Anume intensificarea sentimentului  de popor ales,  pentru care Dumnezeu  lăsă drepturile şi darurile firii. Opera lui Mihail Sadoveanu  este înjosită acum de critici,  tocmai din raţiunea negării   credinţei  în drepturile noastre naturale. Înjosit este şi Mihai Eminescu: Poetul a fost neînduplecat luptător pentru  drepturile noastre.  Genealogii săi, chiar  şi  Petre Ţuţea,  afirmă că Mihai Eminescu avea în vine sânge de vareg. De aici nemăsuratul orgoliu ce îl caracteriza pe Mihai Eminescu, şi credinţa că aparţine poporului ales. Care în litera lui, continuând ideologia lui Heliad, era poporul român. Aceasta este altă semnificaţie ascunsă în Epigonii.

Se spune că pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, singurul serviciu de spionaj străin care acţiona în România era K.G.B.- ul. Nu este adevărat.  Exista un serviciu de spionaj străin ce răspândea zvonul că Romanaţii erau un judeţ fondat de veterani din  Legiunea Iudaica. Taică- meu, ceferist de clasa I,  călătorea zilnic cu trenul   în interesul serviciului şi era stupefiat  de apariţia zvonului acesta!  De aici este doar un pas pentru a pretinde că Oltenia nu aparţine României.  Un alogen precum intelectualul Constantin Dobrogeanu-Gherea aserta în secolul XIX că strămoşii lui mai îndepărtaţi sunt îngropaţi în Oltenia! De altminteri, chiar în anul 2006, am privit pe canalul de televiziune Realitatea TV o confruntare între Emil Hurezeanu şi Cristian Tudor Popescu, în care la afirmaţia lui C.T.P. că strămoşii săi erau olteni, Emil Hurezeanu exclamă: „A! Deci proveneau din Legiunea Iudaica!” De fapt nu a existat  vreo Legiune Iudaica printre legiunile romane, nu are vreun sens să perpetuăm minciuna aceasta cu un caracter evident defetist.

« Nu sunteţi poporul Domnului iubit? », supralicita şi Dimitrie Bolintineanu ideea vetero-testamentară la noi. Mi se pare suspectă  şi derizorie,  la oricine,   încercarea de a câştiga identitate respectabilă  în lumea  modernă   prin mijlocirea ideologiei  secundare  iudeo-creştine.  Interpretarea Vechiului Testament  poate produce derive. Orice neam  care se auto-apreciază a fi ‘popor ales’: normanzii Regatului celor două Sicilii, varegii Rus, alte populaţii ce speculează metanarativul acum, consideră că bogăţiile lumii le-au fost hărăzite prin  justiţie distributivă  divină.

Titus Filipas

Raritate şi Lebensraum

În secolul al XVIII –lea, care poate fi numit în Europa Occidentală şi Veacul Luminilor, cele mai fertile pământuri din Eurasia erau împărţite, aveau deja proprietari. Nu mai existau terenuri libere. Unul dintre enciclopedişti, François Quesnay (1694-1774),  plecând  de la ideea comună a stabilirii valorii economice prin raritate, considera  în cartea “Maximes générales du gouvernement économique d’un royaume agricole”  (1758),  că terenul agricol este principala valoare economică. Este greu de crezut despre acest François Quesnay, care  în  1751 intră în l’Académie des sciences,  în  1752 este ales fellow la   Royal Society,  apoi scrie  articolele “Fermiers” (1756),  “Grains” (1757) şi  “Hommes” (1757)   pentru  l’Encyclopédie ,  că la vârsta de 11 ani era complet analfabet! Fascinanta   cultură  franceză din Epoca Luminilor era ascensor spre  excelenţa intelectuală.  Cu articolele şi cărţile sale despre agricultură,  François Quesnay devine unul dintre fondatorii şcolii de economie politică a fiziocraţilor. Aceasta este prima variantă în care se dezvoltă o teorie de economie politică pozitivă. Ea este adoptată ulterior şi de politicienii români, fiind lizibilă cel puţin în asertarea că “România este  ţară eminamente agrară.” Pe vremea regimului burghezo-moşieresc, condus  într-o vizită în Valea industrializată a Ruhrului de către oficiali germani ce vroiau să îl impresioneze prin bogăţia creată, un ministru român îi lasă fără replică afirmând  maliţios : “Dacă plouă de patru ori pe an când trebuie, ţara mea produce tot atâta bogăţie!” Chiar şi pe vremea comunismului, în zona montană de la noi, dar şi în Delta Dunării, economia normativă comunistă  nu era aplicată, înflorind economia pozitivă de tip fiziocrat, ad litteram termenul  însemnând “forţa naturii”. Din cauza acestei economii  pozitive  tradiţionale,  erau oierii români oameni puternici şi mândri. Trebuie să recunosc, “poetul de curte“ Adrian Păunescu are meritul incontestabil că i-a sprijinit pe oieri în faţa  activiştilor PCR. De altminteri după “loviluţie”,  revoluţionarul politicianist Petre Roman, ce avea de apărat şi tradiţia tatălui de activist PCR, comandă special din Australia o cantitate uriaşă de lână pentru a distruge baza economică a oieritului în România. A fost un caz cras de “sabotare a economiei naţionale”, prin distrugerea unui segment al economiei pozitive  avându- şi izvorul în “forţa naturii”. Primii politicieni americani, “Fathers of the Nation”, fuseseră educaţi în spiritul celor două Iluminisme, francez şi scoţian, legate prin vase comunicante. “Părinţii Naţiunii”  cunoşteau bine afirmaţiile lui Quesnay despre valoarea pământului. Din cauza aceasta, cel de al treilea preşedinte în State, anume Thomas Jefferson (1743 – 1826), răspunde   pozitiv ofertei lui Napoleon Bonaparte de vânzare a Louisianei. Negociator din partea franceză a fost Constantin-François  Volney (1757 -1820), ideolog  primar par excellence. Opera literaro -istorică a lui Volney influenţează şi literatura română. În anul 1803, aria teritorială măsurată de United States practic se dublează cu achiziţionarea Louisianei, în cei mai legali termeni cu putinţă.  Limba europeană vorbită până la acel moment pe teritoriu era franceza. Din cauza aceasta, noua bancnotă de 10 dolari purta şi inscripţia  DIX, de aici Dixieland. Astfel începe politica “Go West!”, care în jurul anului 1845 căpăta forma ideologică numită  „Manifest Destiny”. Era acolo şi convingerea explicită a “misiunii Americii” în lume, pentru instaurarea libertăţii. Dar conotaţia superiorităţii rasei anglo -saxone era de asemenea implicată  în „Manifest Destiny”. Pământul era destinat să revină anglo –saxonilor. Pieile roşii  sunt exterminate sistematic, într -un genocid  despre care oficial se recunoaşte că a lichidat cinci milioane de indieni nord- americani. Biodiversitatea naturală este de asemenea distrusă rapid pe un întreg continent prin acest tip de politică predatorială. Ideologii germani urmăresc cu mare atenţie ce se întâmplă în America. Este plauzibil   ca tocmai titulatura   „Manifest Destiny”  să îl inspire pe ideologul comunist Karl Marx (1818 – 1883)  a  scrie Manifestul din 1848, tot  manifest de cucerire a lumii. Iar Friedrich Ratzel (1844- 1904) copiază modelul expansiunii teritoriale americane, elaborând pentru germani doctrina necesităţii  cuceririi unui „spaţiu vital” – Lebensraum. Naziştii vor transforma această doctrină în politică de stat, fiind implicate şi toate conotaţiile de superioritate rasială, la fel ca în United States of America a secolului XIX.  În comentariul la articolul “How war was turned into a brand”,  al ziaristei Naomi Klein, publicat de  cotidianul englez Guardian la  16 iunie 2007, apare un fragment de frază bizară:  “ Israel excells in „defence” (a euphemism for its nazi lebensraum policies)”. Să  amendăm. În realitate statul Israel modern nu s -a format după modelul Lebensraum creat de  Ratzel şi  adoptat de nazişti, ci după modelul american „Manifest Destiny”. După cum şi  invazia americană din Irak,  – Mesopotamia sau Edenul biblic–,  este tot implementarea politicii „Manifest Destiny”.Titus Filipas