Ion Cristoiu verifică la Muntele Athos

Un exerciţiu de futilitate al unui “om-brand  din presă”, un exerciţiu fără vreo finalitate pozitivă ori negativă –astă din urmă absenţă e chiar de mirare!–, ne este relatat de pe blogul http://prieteniisfmunteathos.wordpress.com/2008/07/23/ion-cristoiu-impiedicat-sa-verifice-o-minune-la-muntele-athos/ .

“Primul lucru pe care am incercat sa-l fac pe Muntele Athos a fost acela sa vad sfintele moaste. Ei bine, sunt singurul pelerin care nu a reusit acest lucru, tot timpul ivindu-se ceva care sa ma impiedice sa verific minunea.”, declară acolo Ion Cristoiu.

Comentariul meu, pe 30 iulie 2008,  la orele 11:54 ante meridian:

Minunea este aceea că sfinţii călugări nu l-au alungat cu pietre. Ion Cristoiu a degradat România, prin valul de imoralitate pe care l-a aruncat peste ţară din paginile ziarului Evenimentul Zilei. Şi valul de prostie, scriind mereu despre “găina din România care a născut pui vii”. Chiar şi un ateu ca Alexandru Mironov se arăta indignat de propaganda de imoralitate şi de prostire a neamului românesc pe care o ducea Ion Cristoiu prin presă. Eu nu prea cred că a fost o întâmplare propaganda lui Ion Cristoiu. După cum n-a fost o întâmplare nici interviul, –o săptămână sau două înainte de crima aceea abjectă –, cu medicul care avea să-l ucidă pe Părintele nostru Teoctist. În acel interviu, medicul respectiv era prezentat de Ion Cristoiu ca o mare somitate ştiinţifică, un infailibil al bisturiului. Dovezile certe ale crimei medicului s-au păstrat cel puţin într-o memorie de calculator al spitalului (de fapt dovezile crimei există în mai multe memorii la spital, şi certamente la SRI există o copie).

Titus Filipas

Declaraţii ale ziariştilor Cornel Nistorescu şi Ion Cristoiu

Câteva declaraţii „deontologice” ale ziariştilor Cornel Nistorescu şi Ion Cristoiu, la întrebări puse în articolul “Magureanu inca ii ameteste pe greii presei”, vezi aici http://www.ziua.ro/display.php?data=2008-07-22&id=240522

Întrebarea lui Victor Roncea se referea la identificarea momentului unei pretinse dezvăluiri ce ar fi fost făcută cu totul benevol presei la începutul lui 1990 de către Virgil Măgureanu (aşa zice domnia sa în prezent), cum că domnia sa a fost ofiţer de securitate sub acoperire mai înainte de înfiinţarea SRI.

Victor Roncea: +Cornel Nistorescu e singurul care pare sa-si aduca aminte precis. El declara concis: “Era vorba de martie-aprilie 1990. Si a aparut in Expres, pe ultima pagina. Era o notita mai maricica”. Care, probabil, a scapat atentiei civice.+, mai comentează ironic Victor Roncea.

Victor Roncea: +L-am cautat apoi pe Ion Cristoiu, care isi aducea aminte mai degraba de anii 1994-1995, cand i-au aparut file din Dosar in Evenimentul Zilei. Cristoiu m-a indrumat spre Cornel Nistorescu, responsabil de suplimentul platit de Europa Libera. Amintindu-si de acele zile, Cristoiu e si acum amuzat cum a descoperit ca vecinul sau de deasupra, intamplator Virgil Magureanu, e securist si disident: in 22 decembrie 1989, la poarta blocului a aparut un TAB. “N-am banuit nimic pana in acel moment. Era un tip retras. Mi-am facut cruce!”, spune Cristoiu. E adevarat: despre profesorul Virgil Magureanu se stia atunci doar ca lucra la “Stefan Gheorghiu” pe langa Iosif Boda, Dorel Sandor, Elena Zamfirescu si Rodica Culcer, cele doua ocupandu-se si de revista Partidului, “Era Socialista”.+

Titus Filipas

Pensiile “fasciştilor români”

“Tot ieri am participat la o conferinta organizata pentru a marca 15 ani de la infiintarea INST….”, am citat  din articolul de blog al domnului Adrian Năstase, vezi  complet la http://nastase.wordpress.com/2008/06/13/15-ani-de-la-infiintarea-institutului-national-pentru-studiul-totalitarismului/ . Articolul îmi prilejuieşte comentariul :

@ Adrian Năstase

Eu nu am fost invitat, deşi sînt membru AFDPR. În 1956 am fost arestat de securitate pentru că am creat ziarul- manifest anti- sovietic intitulat “Adevărul”  şi organizaţia de tineret care îl distribuia la Craiova. În acord cu Codul penal al RPR din 1956, acea organizaţie avea “caracter fascist”, pentru că era anti- sovietică! Iredentiştii maghiari arestaţi în 1956 sau în alţi ani sunt consideraţi luptători anti – comunişti şi primesc pensii babane, iar lupătorii români anti – sovietici ai anului 1956 şi ai altor ani sunt consideraţi tot “fascişti români”. Ei sunt supravegheaţi şi acum de “organe”, aşa cum declara directorul SRI într – un interviu cu Ion Cristoiu. Pensiile “fasciştilor români” arestaţi în 1956 de securitate pentru activitate antisovietică sunt acum în jur de 1 (un) leu nou.

Titus Filipas

Ce IQ are acest Dragoş Bucurenci ?

Pe panoul blogului meu se găseşte rubrica Top WordPress.com blogs today. Astăzi, 14 mai 2008, sunt instalate link–uri  către blogurile: La patratosu; ministru >> prim-ministru >> blogger; bucurenci.ro; Moshe & Mordechai blog. No click din partea mea ! Rubrica următoare este Top Posts from around WordPress.com. Aici găsesc articolul „Noi recruţi în lupta cu sistemul ticăloşit”. Clickez şi apare : http://bucurenci.ro/2008/05/13/noi-recruti-in-lupta-cu-sistemul-ticalosit/#comment-3942

Citesc : “Performanţa acestui nou tip de lichea istorică este că, după ce şi-a nenorocit deja semenii o dată prin prestaţia ei în „vechiul regim“, în loc să se retragă   de pe scena socială, persistă, metamorfozată în „om politic democrat“, pentru a-şi nenoroci semenii a doua oară. (…) Ceea ce o ţine strâns legată de vechea lichea (…) [este] trăsătura pe care o are în comun cu licheaua comunistă:  obţinerea sistematică a binelui propriu de pe urma nenorocirii sistematice a unui popor întreg. Aşa zice Gabriel Liiceanu într-un nou text despre lichele publicat azi în Cotidianul”.

Îmi place cum sună. Trimit comentariul meu : +Unul dintre misterele de pe vremuri suna: “De ce îl vizitează împreună Gabriel  Liiceanu şi Andrei Pleşu pe  Constantin Noica?” Îmi apăruseră câteva cărţi, vroiam să le prezint lui Constantin Noica, dar ştiam că voi fi turnat la securitate. Nu îmi era teamă de ei,  după ce venise Nicolae Ceauşescu la putere era suficient să strigi “Ceauşescu şi poporul !”  ca să  nu fii lovit, dar ţi se cerea obligatoriu  să scrii despre întâlnirea ta cu filosoful legionar. Cineva mi- a explicat că Gabriel  Liiceanu şi Andrei Pleşu îl vizitau simultan pe  Constantin Noica pentru ca declaraţiile lor  să fie confruntate. +

Apare imediat bizareria : “14 mai, 2008 la 11:44 am @blogideologic, te-am mai rugat o dată: fără acuzaţii nefondate la mine pe blog. dacă vrei să-i faci pe x sau pe y turnători doar pentru că aşa ţi-au   povestit ţie nişte prieteni, fă-o la tine pe blog.”

Nu era un test IQ pentru Dragoş Bucurenci! În fine, dacă  Dragoş Bucurenci mă obligă …

Într – un interviu pe  Antena 3 cu domnul George Cristian Maior,  ziaristul Ion Cristoiu forţa dezvăluirea acestuia că serviciul SRI îi spionează în România pe toţi cei care au desfăşurat în trecut activităţi fasciste şi legionare. Ceea ce domnul George Cristian Maior nu a mai spus este faptul că acest lucru s-a cerut de către SUA şi statul Israel, iar datele sunt trimise,  pentru interpretare, către CIA şi Mossad. Dar la fel proceda şi Securitatea pe vremea  lui Nicolae Ceauşescu! De ce nu au apărut decât două din duzina de turnătorii scrise la Securitate de doamna Mona Muscă ? Pentru că restul documentelor, –desigur, în copie–, fuseseră trimise pe vremuri de  Securitate şi către CIA şi Mossad, iar publicarea lor este interzisă şi acum.

Securitatea, Gabriel  Liiceanu, Andrei Pleşu erau instituţii şi persoane obligate să protejeze restul lumii de fasciştii români! Compris, understood, fully apprehended, Dragoş Bucurenci ?

Titus Filipas

Trei jurnalişti Old Boys

Eu am văzut emisiunea TV specială, în direct, din 23 august 2007. Când lui Tudor Octavian i-a “scăpat porumbelul”  despre faptul că a fost martor ocular  la momentul zilei de 23 august 1989, moment doveditor că dictatorul Nicolae Ceauşescu nu mai deţinea puterea supremă  în România. Bineînţeles, ulterior acelei  dezvăluiri pe canalul Realitatea TV, ziaristul  Tudor Octavian a încercat să mai “dreagă busuiocul”.

Constat că este bizar comportamentul acestei triade de vechi jurnalişti :

(i)                 Tudor Octavian (se spunea că el conducea şi realiza de facto revista Flacăra a lui Adrian Păunescu, investit acolo direct de  Nicolae Ceauşescu, astfel indirect şi domnul Tudor Octavian avea foarte multă putere);(ii)                Cornel Nistorescu (a fost coleg cu Tudor Octavian la redactarea unui ziar studenţesc; Tudor Octavian povestea cu amuzament şi admiraţie despre Cornel Nistorescu cum şi-a bătut joc de un plutonier de miliţie absolut paşnic, care până la urmă s-a speriat de el, miliţianul acela avea simţul  corect că Nistorescu poseda  putere ori/şi  protecţie); (iii)              Ion Cristoiu (el şi Cornel Nistorescu au fundat ziarul Evenimentul Zilei care a creat atunci atmosfera publică lipsită complet de bun simţ din România, cei doi ziarişti Old Boys  poartă o responsabilitate imensă, cineva îmi spunea că ei au ascultat şi urmat doar un ordin). Apoi, eu personal sînt convins că Ion Cristoiu a jucat un rol în conspiraţia pentru “eutanasierea patriarhului Teoctist”. Cu 10 zile înaintea operaţiei patriarhului, ziaristul Ion Cristoiu   i-a luat un lung interviu acelui chirurg Sinescu, prezentat drept una dintre somităţile ştiinţei româneşti, şi în ce ditirambi!  Coincidenţe de genul acesta nu sunt chiar întâmplătoare.

Succesul iniţial înregistrat de  partidul PNG al patronului Gigi Becali s -a bazat pe  faptul că Partidul Noii Generaţii se prezenta publicului drept  necesară  mişcare de redresare morală în România de atunci, opusă categoric imoralităţii promovate de ziarul domnilor  Cornel Nistorescu  şi Ion Cristoiu.

Ulterior, este evident din care motive,  dar nu bănuiesc măcar la ordinele cui, domnul Cornel Nistorescu s -a simţit dator să îl atace dur pe politicianul Gigi Becali. Întreb, oare trebuiau puse  ghilimele la politician ?

Trebuie  să recunosc că unele dintre atacurile publice puse la cale împotriva “politicianului” Gigi Becali au fost extrem de inteligente.

Amintesc generarea canularului despre Împăratul Becali (sic!).

Citez aici dintr -un număr  mai vechi  al ziarului  bucureştean Ziua:

+ Gigi Becali îsi cauta stramosul împarat al Bizantului. Gigi Becali afirma ca este posibil sa se traga din familia unui fost împarat al Imperiului Bizantin, Fernando Becali, informeaza Rompres. „Este vorba despre un împarat al Imperiului Bizantin din anul 1413. Istoricii l-au descoperit si m-au informat despre acest lucru. Nu stiu, dar poate este posibil sa am o legatura cu el, asa ca i-am rugat pe istorici sa cerceteze”, a spus Becali.+

Realitatea bine documentată  este aceea că la anul 1413 puteau clama,  justificat, titlul de împărat al Bizanţului numai două personaje istorice perfect bizantine :

(a) Manuel al II-lea Paleologul, care domnea la Constantinopol;

(b) Manuel al III-lea Comnenul, domnind la Trebizonda (Trapezunt), acest împărat  a fost strămoşul Mariei de Mangop.

Nu există deci vreo nişă, la anul 1413 în dinastia Comnenilor (mai veche), ori în dinastia Paleologilor (mai nouă, dinastie de “uzurpatori”), unde ar putea fi eventual plasat un bizar, hilar,  ipotetic „împărat Becali”.

O cercetare mai atentă dezvăluie totuşi că ar putea exista o nişă istorică relativă pe intervalul 1413 – 1414.

Nu pentru titlul de „împărat al Bizanţului”, ci pentru acela de „voievod al Romaniei veneţiene”. Într -adevăr, datele arată prezenţa istorică reală a lui Michele Steno, doge al Veneţiei (adică voievod al Romaniei veneţiene, cu alţi termeni), de la 1400 la 1413, precum şi  prezenţa istorică a unui doge Tommaso Mocenigo, voievod al Romaniei veneţiene de la 1414 la 1423. Cu un hiatus istoric între ei.

Nu pot să nu admir inteligenţa inventatorilor canularului, probabil nişte „Old Boys” care scriau în presa studenţească românească dinainte de 1989. Cine dintre aceia care au supravieţuit avea interesul direct să monteze canularul prin care “politicianul” Gigi Becali a fost discreditat total ? Eu îl bănuiesc pe ziaristul Cornel Nistorescu, cel care avusese cu Gigi Becali un conflict televizat în “Miezul Problemei”, emisiunea domnului Mădălin Ionescu. Dar este numai o „ipoteză de lucru”, sper să nu fiu dat în judecată pentru aceasta. Şi lista „ipotezelor de lucru” rămâne deschisă pentru oricine.

Din care fragmente de presă a fost încopciat acel canular despre  “împăratul Becali”?

În ziarul Jurnalul Naţional http://www.jurnalul.ro/articol_62922/toreador_becali___vot_romanesc_la_localele_din_spania.html, am găsit mai întâi fragmentul: „Becali are multi sustinatori în Peninsula Iberica”, apoi fragmentul „Asociatia Românilor din Coslada si San Fernando”, printre care s – ar fi putut  găsi şi eventuali  susţinători ai partidului  PNG.

Titus Filipas

Viitor sumbru

8 iunie  2006S-a tot vorbit despre arestarea teroristului lugojan Florin Lesch. Rămâne   deschisă chestiunea agenţilor SRI care se infiltraseră în anturajul lui Florin Lesch – tînăr altminteri paşnic până la „ziua atentatului terorist”. Cel puţin unul dintre agenţii SRI ar fi putut acţiona ca ‘agent provocateur’. Tactica este cunoscută de pe timpul vechii securităţi, din faza când era condusă de internaţionalişti. Episodul Florin Lesch pare să ne arate că  SRI-ul nu mai este controlat de patrioţi români, ci este în serviciul unor forţe din exterior. 9 iulie 2006În comentariul său  după arestarea primului terorist “dovedit”  din România, –tînărul Florin Lesch din Lugoj–, ziaristul Ion Cristoiu reînvia buna tradiţie din „Cuvinte prea încrucişate”, rubrica pe care o citeam  cu plăcere în „Suplimentul literar al Scânteii Tineretului”. Exista  o reală  foame de luciditate atunci – luciditate asociată foarte probabil caracterului eroic de către publicul larg. Superstiţia pseudo-religioasă încurajată de  popi cu o cultură minimalistă înlocuieşte acum spiritul hieratic, însă chiar  şi această superstiţie este doar insulară  în oceanul de „vulgaritate” –  am folosit clasificarea lui Giambattista Vico.  Dar există şi azi  o societate reală de cognoscenti, o ‘knowledge society’ în România. Ştiam că la „loviluţie” au fost ucişi peste o mie de oameni, că au fost arestate persoane purtătoare de arme şi bănuite de terorism, dar până la urmă nimeni nu a fost dovedit. Arestarea şi ancheta asupra lui Florin Lesch arată victoria „dublei măsuri” în exercitarea justiţiei din România de astăzi. O anchetă judiciară onestă  ar fi cerut şi identificarea, chiar chestionarea, acelui „agent provocateur” despre care  comunicatul SRI  sugera că el a existat. În analiza pe canalul de televiziune Antena 3, domnul Ion Cristoiu a încercat să identifice părţile „maşinii infernale” încropite de tînărul Florin Lesch. Îl felicit, pentru că, fără a se bucura de avantajul unei „culturi tehnice”, Ion Cristoiu identifică un „missing link” de tip «releu »  în comunicatul despre „evenimente” furnizat de SRI. În concluzie, şi găsind prilejul de a-şi turna cenuşă  pe creştet, domnul Ion Cristoiu sugerează  o analogie între maşina infernală prezentată  de SRI, şi „găina care naşte pui vii”, prezentată de cotidianul „Evenimentul zilei”.Ca să fiu sincer, eu sînt unul dintre cei care au rămas cu impresia că Florin Lesch a fost ales  ca „ţap ispăşitor” pentru lunga vină a instituţiilor responsabile ale  statului român de a nu fi identificat după 1989 nici un terrorist (dar există şi alte piste, mai veridice, care pot explica atitudinea SRI). Credeţi-mă, dacă tînărul Florin Lesch va fi condamnat, credibilitatea instituţiilor statului român, cât şi ale ONG-urilor din societatea civilă  care apără drepturile omului,  nu va fi amplificată. Totuşi, totuşi, comunicatele SRI păcătuiesc prin stupiditatea de a crede că se adresează unui public românesc naiv. De altminteri, chiar în acea emisiune de la Antena 3 unde era dezbătut prima oară la modul serios cazul arestării „teroristului în şlapi” care a leşinat, domnul Mihai Gîdea dezvăluia că  primea pe laptop scheme mult mai realiste şi mult mai fezabile de ‘maşini infernale’ care să arunce în aer automobilul cu butelii de aragaz al teroristului din Lugoj.Oricum, sînt de acord cu domnul Ion Cristoiu care afirmă că la SRI există cineva, un angajat din generaţia tînără, capabil să adune oricând cioburile contradictorii  pentru a construi un alt comunicat coerent oferit publicului. Dar, cum sublinia Ion Cristoiu, dacă sunt de faţă  şi ziarişti ce adresează  întrebări pertinente, consistenţa comunicatului SRI  se sparge din nou. La drept vorbind, nu înţeleg de ce nu există o consultare a tipilor vorbăreţi din departamentul  Public Relations de la SRI cu tehnicienii lor interni, specializaţi în „maşini infernale”. Altminteri, vorbăreţii de la departamentul PR ai SRI se cramponează doar într-o  imitaţie delicioasă  a unui  text caragialesc din secolul XIX. Ar fi timpul să treacă în mod serios  la o lectură a eseurilor lui Paul Zarifopol, dacă vor  o pregătire pentru intrarea lor culturală în veacul  XXI. Apoi, „cultura de masă” în România  este încă dominată, intelectualiceşte, de cultura generaţiilor de absolvenţi ai  liceelor industriale organizate pentru învăţământul românesc de academicianul Mircea Maliţa. Există deci, în România, şi o cultură  tehnică  dovedită  realmente chiar şi în condiţii de improvizaţie, adică  o „cultură  tehnică  în stil european”  cum este aceea  zugrăvită  de Pierre Boulle în romanul „Podul de pe rîul Kwai”.  Cel puţin eu, fost profesor de liceu industrial, sînt gata să depun mărturie că  românii pot oricând să inventeze maşini funcţionale,  –eram uluit de ingeniozitatea elevilor mei din Craiova–, deşi unii atribuie maliţios doar oamenilor din Ardeal această  capabilitate. Atunci când îşi redactează comunicatele de presă, pe orice temă,  funcţionarii PR merituoşi  de la SRI trebuie să  ia meticulos în consideraţie  faptul că există totdeauna şi un segment realmente „connoisseur” al publicului românesc. 30 august 2006Avem din nou un comunicat SRI despre tînărul Florin Lesch, teroristul prezumtiv arestat preventiv de această eficientă organizaţie. Ni se prezintă şi dovezi iconice. Bănuiesc că SRI are ca ţintă pentru comunicatele de presă doar persoane excesiv de credule,  ori “guguştiucii şi fătucile” care lucrează în presă,  am citat din autorul Ion Cristoiu. Problema mea de înţelegere este aceea că dacă se vorbeşte despre  terorişti, trebuie neapărat prezentat binomul ‘Omul şi Organizaţia’. De exemplu  ‘Bin Laden şi  Al Qaida’. Oricât de atent aş privi, nu reuşesc să văd altă organizaţie ce se ascunde în umbra lui Florin Lesch, în afară de SRI.18 septembrie 2006Prelungirea arestării “primului terorist dovedit” din România nu rezolvă nimic pentru SRI. Este adevărat, organizaţia SRI  e condusă actualmente de un interimar. Dar viitorul “şef suprem” de la SRI va trebui să  rezolve în primul rînd cazul “teroristului” Florin Lesch din Lugoj. Am mai scris despre Florin Lesch. Insistăm pe tema aceasta, doar pentru că nu îl cheamă Florin Leş. Ceea ce l -ar fi transformat automat în român de baştină, un român aborigen care poate  să  fie stârpit. Ca la 1907. Dar grafia numelui Lesch sugerează  o ascendenţă  a sa în Imperiul austro- ungar. De altminteri  Florin Lesch afirmă  că  este moştenitorul averii unui strămoş Lesch.  Avere pe care o cere restituită de către statul român. Cred că tînărul Florin Lesch are tot dreptul la apărare. Şi are tot dreptul la instituţii inteligente ale statului român. Tinerii slujbaşi de la SRI sunt vital interesaţi de rezolvarea foarte corectă a cazului  Florin Lesch, numai aceasta acreditează (sau nu)  şcoala SRI ca instituţie universitară. Afirmaţia comunicatelor oficiale ale SRI privind apartenenţa lui Florin Lesch  la ‘structuri teroriste islamice’ este foarte « vagă », ca să folosim un eufemism. La nivelul conferit de posesia unor studii  universitare autentice, nu poţi să vorbeşti numai despre « structură », ci despre « structură şi organizaţie»,   într -un binom ierarhic. Studiile de la şcoala SRI pe această temă nu pleacă oare  de la  marele Émile Durkheim ? Nu recurg oare la ideile despre cultura organizaţională  ale lui Michael Thompson*? Care el însuşi s -a format pornind cu impetus  din structura unei organizaţii având caracter militar. Tinerii angajaţi actuali de la SRI trebuie să  înţeleagă că  este în joc aici  nu destinul individului Florin Lesch, ci  atestarea de seriozitate a şcolii universitare SRI (oficial se numeşte Academia Naţională de Informaţii).11 iunie 2007În intrarea precedentă adresam întrebarea retorică : “Studiile de la şcoala SRI nu pleacă oare  de la  marele Émile Durkheim ?”. A fost o premoniţie ? Căci una dintre cărţile fundamentale scrise de Émile Durkheim (1858-1917)  era intitulată : “Le suicide. Étude de sociologie “. Mass media ne transmit ştirea despre  un ofiţer de informaţii care s- a sinucis în incinta Academiei SRI.  “Conducerea SRI a dispus o ancheta interna la ANI pentru a stabili cum de un astfel de incident s-a putut intampla  in cadrul SRI, cunoscut fiind faptul ca pentru a putea accede in randurile ofiterilor de informatii, candidatii sunt supusi unor teste psihologice foarte dure.”, aflăm dintr- un articol publicat de ziarul  Gardianul. Sancta Simplicitas , nici măcar jurnaliştii de la Gardianul nu l- au citit pe Émile Durkheim ! Acest cugetător este ignorat nu doar la Academia Naţională de Informaţii, ci şi la la facultăţile  de jurnalistică din România. Bineînţeles, în condiţiile economiei de piaţă există acum la noi un mare număr de specialişti bine calificaţi în psihologie hedonică. Dar nu  prea cred eu că Academia Naţională de Informaţii are şi un foarte bun specialist în psihologie abisală. Pentru că aşa ceva s- ar cere la şcoala SRI.În cultura organizaţională  de azi există interesul de a cunoaşte şi de a defini individul în  raport cu triada de termeni : (i) Grup + (ii) Grilă de comandă + (iii) Reţea, adică suma conceptuală agregată  (group + grid + network). Termenul Grup (‚Group’), în  interpretarea propusă de sociologul Émile  Durkheim, caracterizează tipul de solidaritate la care aderă individul. Metafora pentru Grilă (‘Grid’), aşa cum este termenul Grilă folosit aici, poate fi  „electrodul de control” dintr -o clasică triodă cu vid.  Grila înseamnă circumscrierea alegerilor individului de forţele societale externe lui. Cu cât este mai intens controlul de grilă, cu atât indivizii sunt mai „ţinuţi în lanţ”.  Cu cât este de o intensitate mai scăzută  controlul de grilă, cu atât indivizii pot să îşi negocieze relaţiile. Cât despre sursa de valoare adăugată pentru individ, şi aici nu vorbim despre sensul monetarist al termenului,  aceasta o constituie  reţeaua personală (network) pe care individul reuşeşte să o creeze.Tipologiile de clasificare a indivizilor  caracterizaţi prin triada criteriilor :   (i) Grup + (ii) Grilă de comandă + (iii) Reţea,  sunt ordonate după arhetipuri culturale. Psihologia abisală reprezintă domeniul ştiinţific având înscrisă exhaustiv pe agenda sa taxonomică toate  arhetipurile culturale. În opinii exprimate public de autorităţi începând cu administratorii de la World Bank şi terminând cu teoreticianul culturii lucrative Clotaire Rapaille, găsim suficiente argumente care sprijină utilitatea arhetipurilor culturale  şi a Psihologiei abisale. Vorbim despre Psihologie abisală  în contextul intervenţiilor arhetipurilor culturale în  elaborarea deciziilor politice  şi a deciziilor  manageriale. Dar şi în alegerile personale de “viaţă sau moarte”. 16 noiembrie 2007Mai există dreptate în România ? ‘Anchetatorii susţin că Lesch intenţiona’- se spunea într-un articol mai amplu despre cazul “teroristului lugojan” (Timişoreanul Lesch condamnat la 12 ani închisoare pentru terorism,  în România liberă din 15 noiembrie 2007). Deci a fost un ‘proces de intenţie’. ‘Tânărul se afla sub supravegherea Serviciului Român de Informaţii de mai mult timp. Acesta a trimis mesaje de ameninţare’ –se mai prezentau motivaţii. Nu a fost ‘supraveghere’. A fost ‘provocare’ şi ‘instigare’. Faptul că a existat un ‘agent provocateur’ de la SRI a fost oficial recunoscut. Este o zi neagră pentru România şi spiritul dreptăţii. Este o zi care anunţă  un viitor sumbru pentru toţi cetăţenii României. Condamnarea lui Florin Ioan Lesch ne spune limpede că nu avem dreptul la instituţii şi instanţe inteligente în România. Şi niciunde în lume.

*Bineînţeles, ideile lui Michael Thompson fac parte din Teoria culturală.

Titus Filipas

Un imens efemer

Într-un spaţiu virtual ce adăposteşte fragmente ale discursului, şi „efemerul” poate să fie imens. Pagină din jurnalul personal scrisă pe 10 iulie 2006: Aseară am vizionat o emisiune de televiziune a domnului Ion Cristoiu. Erau puse într-un tempo viu întrebări, ce primeau repede nişte răspunsuri extrem de inteligente. Invitata emisiunii Zig-Zag era o tînără doamnă ce absolvise în anul 1992 facultatea de matematică a Universităţii din Bucureşti, iar acum conducea o companie de 18 milioane de euro în publicitate. „Şi ce vindeţi?”, întreabă cunoscutul ziarist. „Spaţii de publicitate”, primeşte imediat răspunsul. „Ce înseamnă aceasta?”. „Adică vindem un ‘imens efemer’”. Ziaristul Ion Cristoiu a rămas destul de nelămurit : « Deci vindeţi un +mare nimic+ », a conchis domnia-sa. A fost contrazis vehement, şi cu foarte bună dreptate. Într-un spaţiu virtual ce adăposteşte fragmente ale discursului, şi „efemerul” poate să fie imens. Titus Filipas