Analiza tranziţiilor este dificilă

Scăpărând cremenea ce aprindea gratuit  rugul înălţat pentru  volatilizarea bietului Dascăl Simion,  biv-vel-vornicul vroia să şteargă  « ocara » adusă neamului românesc. Paradigma  instituită de Miron Costin asupra  « interpolărilor », acţionând ca nemilos Auto da Fe,  s-a impus în cultura noastră. Fără justificare logică,  fără drept de apel la judecata istoriei. Dar Simion Dascălul nu face simple adnotări care pot fi şterse prin efort de voinţă bine orientat. Să nu uităm că în secolul XVII apare  în Europa Occidentală prima revistă ştiinţifică ! Iar adnotările copiştilor din secolul XVII pe cronici moldave sunt de facto primele Note Ştiinţifice  ale unor istoriografi români. Acele ‘Interpolări’  trasează  schiţa unui prim ‘Discurs despre România’.

Caracterizarea  abruptă făcută Dascălului Simion de către marele vornic Miron Costin arată şi încălcarea echităţii intergeneraţionale în  grupul  de reflecţie moldav.  Paradigmele consacrate sunt simboluri, iar « frivolitatea constă  în a fi mulţumit cu simbolurile » (apud Derrida). Astfel, ne îngăduim să judecăm că verdictul pus de biv-vel-vornicul Miron Costin asupra Dascălului Simion a devenit frivol. Calea regală inaugurată de Jacques Derrida (1930–2004)  în « Arheologia frivolului », prin  recitirea textelor lui Condillac (1715-1780),  este imperios cerută de cartografierea culturii  şi istoriei româneşti începând cu Vulgata lui Ieronim, apoi a celorlalte documente latineşti străromâne din Romania Orientală. Interpolările lui  Simion Dascălul adaugă valoare în  punctul  critic al discursului unde se  face inflexiunea  de la  « Romania »,  la  « România ». Analiza oricărui gen de tranziţii este într – adevăr dificilă. De aici rezultă conflictul  interpretării aceluiaşi eveniment la  Simion Dascălul,   şi la Miron Costin. Titus Filipas

Paradigma mironcostiniană contra interpolărilor

De ce s-a impus paradigma mironcostiniană, modelată, cum sugeram, după ordonanţa lui Justinian I,  împotriva interpolărilor lui Simion Dascălul la cronica lui Grigore Ureche ?

Printre enigmele  istoriei  noastre  din primul mileniu există două probleme corelate: continuitatea şi identitatea neamului românesc. Însă, analogic privind,  nu-i nimic nou sub soare. Chiar dacă vorbim despre  altă scală,  nu  despre adnotatori de letopiseţe ci despre « cronografii »  ce rânduiau  bazileii  de la Constantinopol după  imperatorii Romei  de pe Tibru,  percepţia de continuitate şi de identitate a fost mereu într-o    criză în lumea romană. Reîntorcându-ne la scara Moldovei,  înainte chiar de se numi aceasta Moldova, să  reamintim că  împăratul Constantin al VII-lea  Porfirogenetul (913–959) scria în De Administrando Imperio (pe la 950) despre oraşele distruse şi pustii, –vechi oraşe romane–, ale căror ruine martorii  timpului său le mai vedeau pe malurile râului Nistru. „În secolul XIX în unele sate gospodarii îşi  adăpau oile şi boii din sarcofage romane”,  reamintea  Nicolae Dabija,  –în  eseul Basarabia, ţara de la răspântii–,  temeiul  arheologic  al consemnărilor împăratului  Constantin Porfirogenetul. 

La scara Moldovei care îşi purta deja numele, Simion Dascălul propunea  „soluţia de continuitate” , cel de  „al doilea descălecat” al ‚tâlharilor romani’,  stârnind furia lui Miron Costin.   „Soluţia de continuitate” a lui Simion Dascălul marca  o ruptură  în nobleţea moştenirii antice,  printr-o intruziune  a incertitudinii, cu   valoare   morală  dubioasă. Dar indirect şi peste furie, boierul  admitea  validitatea  demersului cutezat de  hulitul  Dascăl. Căci fraza :  « Să  încep osteneala aceasta după atâtea veacuri de la descălecatul ţărilor cel dintâiu de Traian împăratul Râmului cu câteva sute de ani peste mie trecute, se sparie gândul. » arată că  ipoteza continuităţii nealterate a Romei (Râmului)  era socotită exagerată chiar şi de marele vornic.  Titus Filipas