Banii îngerilor şi arhanghelul

Găsesc pe Web o mulţime de citate din opera “filozofului” Andrei Pleşu ţinute ca  „odor de preţ” pentru cultura română. Aceasta în timp ce revista  DILEMA patronată de culturnicul  Andrei Pleşu publica o mulţime de articole în numărul 265, scrise de autori care premeditat batjocoreau opera lui Mihai Eminescu. În fine, din mulţimea de propoziţiuni scrise de Andrei Pleşu, mă opresc asupra uneia de un hilar nemărginit : “Virtutea privită ca o culme între două depresiuni este monumentală şi inabordabilă.” Web-ul mă informează că este un excerpt din Minima moralia. Ce, Andrei Pleşu este un „moralist”? Morala se ocupă cu judecăţi de valoare, ştiam eu. Or, fraza citată se ocupă cu o analogie etică/geofizică. Problema domnului  Andrei Pleşu este aceea că judecăţile de valoare nu se construiesc pe baza unor astfel de analogii ! Andrei Pleşu nu ştie măcar asemenea lucruri elementare despre morală ? Paul Samuelson spunea că analogiile cu situaţiile din geofizică se pot folosi doar ca surse de inspiraţie pentru enunţuri de teoreme din economia politică.

Astfel, o analogie cu Marile Lacuri din America de Nord a dat  teorema Modigliani-Miller. Franco Modigliani şi Merton Miller au fost profesori la Universitatea din Chicago, oraş aflat pe malul lacului Huron. Teorema Modigliani-Miller afirmă că nu contează structura de capital pentru valoarea unei societăţi. Adică nu contează sursele capitalului investit, fireşte, atâta vreme cât nu este vorba despre bani negri!

Structura de capital pentru o societate se creează din două surse : 1/Din vânzarea de acţiuni. 2/ Din vânzarea de datorie (sub formă de obligaţiuni). Capitalul constituit din vânzarea de acţiuni se numeşte  în limba engleză “equity”. Traducerea pe româneşte equity:echitate este în principiu corectă. Numai că produce un termen de  tipul “false friend”.  Pentru că echitate pe româneşte înseamnă “justiţie naurală”.  

Termenul de capital “equity” se mai poate traduce şi prin “capital de risc”. El înseamnă un fel de capital “pus  la bătaie” de către investitorii într-o societate. Toate pierderile eventuale ale societăţii conduc la diminuarea acestui capital  de tip “equity”. Mai precis, acest “capital de risc” poate fi lovit de efectele :  1/unor judecăţi greşite în managementul firmei;  2/incertitudinilor managerilor asupra mediului economic în care operează firma; 3/altor circumstanţe adverse pentru respectiva întreprindere.

Dar pentru întreprinderile absolut noi (start-ups) unde se aplică noile tehnologii, întreprinderi unde este nevoie de bani mulţi pentru a se constitui capitalul  “equity” sau “capitalul de risc” în operaţiunile curente ale firmei, –şi este vorba despre firme dinamice de risc mare, fiind un aspect de noutate care implică şi fenomenul hype (speranţa frenetică, de multe ori nejustificată) care pot da însă şi  profituri mari în schimbul riscului asumat de către investitori–,  în USA intervin aşa numiţii “Angel Investors”. Aceşti îngeri sunt investitori individuali, dar ei acţionează de obicei în “cete de îngeri” care sunt conduse de un “arhanghel”. Prin “cete de îngeri” şi “arhanghel” trebuie să înţelegem de fapt specialişti de înalt nivel din domeniul tehnologic respectiv, şi care dispun totodată  de mulţi bani pe care sunt dispuşi să îi investească într-o firmă nouă din sectorul  respectivei tehnologii, fiind certamente avantajaţi de faptul că ei o cunosc foarte bine. Aceste “cete de îngeri” posedă aşa numita “core competence” – sau “competenţa nucleară”, pe româneşte (a nu se înţelege oligatoriu “competenţa în fizica nucleară”, dar nu se exclude). Trebuie să pricepem  că “arhanghelul” este specialistul cel mai respectat, de a cărui opinie ascultă toţi “îngerii” din respectivul segment industrial nou.

Titus Filipas

Ioan Buduca a fost activist comunist?

Citesc în periodicul  Ziua  din 28-02-2008, articolul semnat Ioan BUDUCA: “Geopolitica si literatura/Cornel Ungureanu, critic si istoric literar din Timisoara, apare cu o carte noua, care se cheama „Istoria secreta a literaturii romane”, Aula, Brasov, 2007, 512 pagini. Cum adica secreta? S-a dat liber la notele informative ale scriitorilor?Dupa cum bine stim, inca nu s-a    dat. Fostul CNSAS a concluzionat, de pilda, ca Stefan Augustin Doinas a fost informator al Securitatii, dar nu a putut cerceta nimeni aceasta „comoara” de istorie literara. Altii zic ca o „comoara” si mai importanta ar fi transcrierile dupa ascultarile telefonice ale lui Noica. Nici aceste transcrieri nu sunt accesabile. Legea fostului CNSAS permitea si mult, si putin. Notele unui informator nu sunt stocate intr-un unic „fisier”. Daca vrei sa le cercetezi, trebuie sa umbli in dosarele celor turnati, sa faci deductii despre identitatea cate unui „Felix” sau „Laurentiu” (nume conspirative) si apoi sa ceri tu, CNSAS, la SRI sa-ti comunice identitatea reala a conspiratului, dar tot nu ajungi sa dai peste toata „opera” sa literara, imprastiata in sute de dosare de urmarire informativa.”Istoria secreta…” este, deocamdata, doar o istorie politica si geopolitica a literaturii romane, dar Cornel Ungureanu spera sa apara curand si adevaratele istorii secrete bazate pe „comorile” de la CNSAS. Se insala. Din ratiuni deductibile in cele spuse mai sus. A putut fi publicata opera de turnator a lui Ion Caraion, de pilda, pentru ca s-a stiut, dinainte, unde sa cauti, in ce dosare, stiute fiind persoanele, unele, pe care le-a turnat si acest lucru a fost posibil pentru ca, inainte de 1989, Securitatea insasi l-a deconspirat pe Ion Caraion, prin bunavointa lui Eugen Barbu, primul CNSAS-ist al tarii.”Istoria…” lui Cornel Ungureanu, de pilda, nu a putut beneficia de notele informative despre Eminescu aflate la Viena si la Budapesta. De ce? Nu sunt accesabile inca. Se             vede treaba ca melcul CNSAS-ist se misca, peste tot, cu o viteza de doua, trei exceptii pe secol cand e vorba de mari interese politice si iute ca sageata cand e vorba de micile interese ale momentului.”

“A concluziona” este barbarism născocit de foştii activişti comunişti. Ei nu ştiau că în limba română cultă există verbele a conchide şi a conclude.  

Dar există, poate, incertitudini salvatoare în text. Ghilimelele din rândul de mai sus au fost puse de mine, dacă ar fi fost puse de  Ioan Buduca, totul era perfect, pentru că, într- adevăr, CNSAS- ul nu putea decât să “concluzioneze”   în cazul marelui poet care a fost şi rămâne, cât va exista Limba Română, Ştefan Augustin Doinaş.

Salut formula:  “Eugen Barbu, primul CNSAS-ist al ţării.”

Îmi pare rău că proletcultistul Mircea Dinescu de la CNSAS nu a cerut în mod special căutarea manuscriselor confiscate de securitate, de  exemplu cele aparţinând lui  Vasile Voiculescu. Şi nu doar atât.    

Titus Filipas