Deconcentrate

@ Adrian Năstase, Nu vreau să fiu critic (faţă de un fost coleg parlamentar al dumneavoastră), ci doar  comentator constructiv  al excerptului : +nea Petrica,viitor Cotrocelu… spune: octombrie 7, 2009 la 7:11 pm / Adriane-schimati mii de Directori in deconcertate,dar-”Art. VIII. – Persoanele isi pastreaza statutul si celelalte drepturi prevazute de lege, iar contractele de management educational, respectiv contractele de management incheiate de acestea, aflate in derulare la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, isi produc efectele pana la expirarea termenului pentru care au fost incheiate sau, dupa caz, pana la data la care intervine un motiv legal de incetare sau reziliere a acestora. “/Ordonanta de urgenta 105/2009 privind unele masuri in domeniul functiei publice, precum si pentru intarirea capacitatii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale si ale altor servicii publice, precum si pentru reglementarea unor masuri privind cabinetul demnitarului din administratia publica centrala si locala, cancelaria prefectului si cabinetul alesului local+, http://nastase.wordpress.com/2009/10/07/antena-3-ora-20-10/ .

Focalizez mai întâi discuţia pe termenii “deconcertate”, “deconcentrate”. Este evident că primul e folosit în mod eronat, iar al doilea este incomplet definit. DEX spune despre verbul  “a deconcentra” doar că înseamnă “A repartiza pe un spațiu mai larg.” (corect, însă prea restrictiv, reprezintă doar una din conotaţii), şi că provine “din fr. déconcentrer”. Sigur, în excerptul citat, termenul “deconcentrate” are conotaţia folosită în reforma din administraţia franceză. Înţeleg că termenul a fost introdus la noi de guvernarea domnului Călin Popescu-Tăriceanu. Din păcate,  la noi guvernul nu dă şi explicaţii lexicografice privind termenii noi pe care îi foloseşte. Aceasta spre deosebire de guvernul francez, unde sunt prezentaţi termenii noi chiar în monitorul oficial.  Lexicografii francezi ţin cont de aceste intervenţii ale guvernului în vocabular, şi uneori, după un “mandat” al puterii politice, le introduc sau nu în dicţionare (vezi de exemplu chiar noua ediţie a dicţionarului Robert) în funcţie de adoptarea neologismului respectiv de către populaţie. Cred că ar trebui să ţineţi cont în viitorul dumneavoastră de lider politic şi de această experienţă pozitivă franceză. Am înţeles, din excerpt, că în aceste “deconcentrate” administrative ar fi vorba de asemenea şi despre “contracte de management educational”. Aici intru într-o temă despre care eu am mai vorbit pe  blog. În această “deconcentrare de management educaţional”, România are deja o experienţă din secolul XIX. Probabil că agentul Vasile se va speria, crezând că vreau să amintesc iarăşi de Şcoala de la Sfântu Sava. Nu te teme,  Vasile!, România are şi altă  experienţă  educaţională pozitivă din secolul XIX, anume “sistemul educaţional monitorial”.  A fost acela un real succes, “sistemul educaţional monitorial” a creat mulţi oameni mari pentru România.  La noi este cunoscut şi ca “sistem lancasterian”, după numele educatorului englez Joseph Lancaster (1778 – 1838).  Prioritatea  inventării  “sistemului educaţional monitorial”, aşa cum recunoştea  Joseph Lancaster însuşi într-un articol din 1803, îi aparţine de fapt educatorului scoţian Andrew Bell (1753–1832). Este în fond, aş spune eu, din nou influenţa pozitivă a iluminismului scoţian, care până la 1789 comunica ideatic cu iluminismul francez. Căderea Bastiliei în revolta populară “a maselor” producea  şi  moartea iluminismului francez. Ramura Condillac din iluminismul francez este reluată în deschiderea thermidoriană şi inclusă în ideologia lui Destutt de Tracy. Mihai Eminescu vorbeşte despre evenimente în poemul Memento mori : „Şi poporul muge falnic, ca un ocean trezit;/ Sfarmă tot şi pe-a lui valuri, ce le urcă cu mândrie,/El înalţă firi cumplite, care-l duc, o vijelie,/Să îngroape sub ruine, ce-n picioare a strivit./ Şi prin negrele icoane unor zile fără frâuri,/Unde viaţa e-o scânteie, unde sânge curge-n râuri,/Palid, adâncit, sinistru, trece tigrul Robespierre:/Şi privirea-i sângeroasă s-alintează ca spre pândă:/Căci ce scrie e-o sentinţă, ce gândeşte e-o osândă —/ Într-un cran săpat ca-n piatră fierb gândirile-i de fier./ Dar el cade — şi s-aşază ale mării nalte unde.” În tematica mult mai recent privind reţelele neurale, este reamintit “sistemul educaţional monitorial”. Şi reţeaua “deconcentratelor”, dacă vrem să funcţioneze bine, ar trebui de fapt considerată o reţea neurală. Eu am vorbit pe blog despre “deconcentrarea” marelui proiect “Agenda 21 a României” în mai multe  Agenda 21 regionale, folosind ca bază de împărţire regională bazinele hidrografice ale rîurilor, fiecare Agenda 21 regională fiind deconcentrată în agende 21 judeţene şi locale. În fine, vorbind despre “politica ofertei” pentru relansarea României în cea de a doua modernitate, vorbeam despre structurile asociative în învăţământul preuniversitar, aflate sub acelaşi acoperiş al şcolii ca şi structura instituţională actuală a învăţământului românesc. Pentru fiecare şcoală din învăţământul preuniversitar românesc, în această “politică a ofertei” pentru relansarea României, eu văd înfiinţată o Agenda 21 de proximitate a şcolii, organizată în primul rând de profesorii şcolii care se pricep. Deci este vorba despre un nou tip de cultură organizaţională, şi, de ce nu?, de reluarea în formă  nouă a “sistemul educaţional monitorial”. Cred că România nu a murit, şi poate fi reconstruită în cea de a doua modernitate care urmează postmodernismului fără valori  impus după 1989 de culturnicii GDS consideraţi a forma “elita intelectuală” 🙂 a României.  

Titus Filipas

Demonstraţia de cauzalitate contra vaccinării cu Gardasil

Sec intitulată „Prezentarea lucrărilor ştiinţifice – metodologia activităţii autorului”, în 1968 apărea la Editura Ştiinţifică din Bucureşti o carte (scrisă de Barbu B. Berceanu şi Iulian Panaitescu) care incontestabil nu a fost un best-seller.  La pagina 27 se găsea începutul paragrafului 2.3, “Elaborarea şi formularea ipotezelor”, iar la pagina 31, titlul „Interpretarea rezultatelor” (experimentale n.n.) anunţa paragraful 2.5. Ceea ce scria acolo este  şi acum relevant pentru  necesara interpretare ponderată, ştiinţifică, a campaniei virulente, grăbite, pernicioase, de vaccinare a fetiţelor românce cu Gardasil,  grăbind pentru ele începerea debordantă a vieţii sexuale şi inducând incapacitatea de a deveni mame.

În ce măsură vaccinarea cu Gardasil are o bază ştiinţifică fără dubii, în ce grad poate invoca în sprijin certitudinea raţionamentului de cauzalitate lipsit de confuzii, cu impecabile demonstraţii prin necesitate şi suficienţă?

Să recurgem la textul din cartea românească. La pagina 36, Barbu B. Berceanu şi Iulian Panaitescu scriau în 1968 :

“În interpretarea datelor furnizate de experienţă, în vederea stabilirii legăturilor cauzale, sunt folosite metode variate. Dintre acestea, cinci metode de bază, stabilite încă de John Stuart Mill (1806-1873), sunt utilizate şi astăzi, sub o formă mai mult sau mai puţin explicită, în toate ştiinţele experimentale.  Iată-le:

1. Metoda concordanţei […] ”
2. Metoda diferenţei […]
3. Metoda combinată a concordanţei şi diferenţei […]
4. Metoda variaţiilor concomitente […]
5. Metoda reziduurilor […]”

Nu am copiat de acolo şi enunţurile. Ele pot fi găsite, pe englezeşte, în mai multe surse, de exemplu în documentul cu valoare educaţională http://polisci.berkeley.edu/courses/coursepages/Spring2005/ps3/0421%20nesssuff.pdf .

Să mai reamintesc că John Stuart Mill era atent studiat în universităţile din România Mare (România din perioada interbelică). Excepţie făcea studentul comunist Manea Mănescu, tovarăş de luptă încă de pe atunci cu Nicolae Ceauşescu. Pentru infatuarea lui stupidă şi înclinaţia spre delaţiune, Manea Mănescu a primit o pereche de palme peste obraji de la un student sorocean (altminteri „miel blând”) la Drept şi Academia Comercială în Bucureşti.

Ideile lui John Stuart Mill erau folosite atât în investigaţii medicale (vezi cazul Nicolae Paulescu, felul cum acesta a folosit principiile de cauzalitate pentru descoperirea insulinei), cât şi  în studii economice şi de asemenea în analizele manageriale. Fireşte, nu s-ar putea aserta peremptoriu că în România de atunci chiar se dezvoltase o autentică mişcare culturală de mase intitulată „Aplicarea ideilor lui John Stuart Mill”. Dar unii dintre intelectualii formaţi în acel spirit vor supravieţui în poziţii manageriale puternice în perioada comunismului. Dramaturgul Aurel Baranga a folosit un asemenea model foarte real pentru a crea personajul principal din piesa Mielul turbat. Un aspect pe care Aurel Baranga nu îl relevă în piesă, –poate  nu îl ştia, l-am aflat şi eu abia în anii din urmă–, este faptul că acel maestru român al managementului  ajustase cadrul normativ al economiei comuniste astfel ca mama doamnei Marie-Rose Mociorniţă să fie plătită pentru lucrările de artă meşteşugărească prin care asigura subzistenţa familiei Mociorniţă (aici este vorba despre familia lui “Mociorniţă cel mare”) în anii Teroarei împotriva capitaliştilor. (Pe la 1960, profesorul de istorie Piscati de la Liceul Fraţii Buzeşti din Craiova ne explica edificarea capitalismului în România prin exemplul “întreprinderilor Mociorniţă”.)

Revenind la discuţiile prezente despre cauzalitate, să amintesc că recent am fost neplăcut surprins de impertinenţa şi infatuarea ignară dovedite de un înalt funcţionar guvernamental de astăzi!, anume dr. Cristina Vladu, aflată pe funcţia de Director General Adjunct la Direcţia Generală Politici, Strategii şi Managementul Calităţii în Sănătate (Ministerul Sănătăţii), în “argumentele” cu profesorul universitar dr. Pavel Chirilă, la o emisiune “Interviurile Europa FM” moderată de Marian Voicu. Deşi în general a dovedit aproape mereu că el este un excelent profesionist din mass media, de data aceasta domnul Marian Voicu a fost incapabil să îl sprijine pe doctorul Pavel Chirilă prin revelarea aspectelor de cauzalitate, necesitate şi suficienţă din demersul său. Ar fi fost util pentru domnul Marian Voicu şi ascultătorii săi dacă domnia sa ar fi revenit integral la tradiţia intelectuală românească, tradiţie în mod expres anticomunistă dacă ne referim la perioada România Mare, de recunoaştere şi respect faţă de John Stuart Mill. Pentru că filosofia lui de lucru este valabilă încă şi eficientă.  În schimb mi s-a părut a fi mai mult decât o gravă carenţă profesională şi deontologică persiflarea permanent la care un Director General Adjunct la Direcţia Generală Politici, Strategii şi Managementul Calităţii în Sănătate (Ministerul Sănătăţii), în speţă doamna dr. Cristina Vladu, l-a supus pe universitarul Pavel Chirilă. Care dovedea necesara  onestitate intelectuală. Chiar dacă universitarul nu amintea în mod expres şi numele lui John Stuart Mill, pentru mine era totuşi evident faptul că profesorul Pavel Chirilă recurgea direct la metodologia de cauzalitate statuată încă din veacul XIX de către cunoscutul reprezentant şi continuator al iluminismului scoţian fără hiatus, un iluminism fără “deconstrucţia revoluţionară” impusă iluminismului francez. Reamintim că iluminismul scoţian a influenţat şi funcţionarea societăţii ieşene Junimea.

Subliniez că domnul profesor universitar doctor Pavel Chirilă a venit cu o serie de argumente bine construite, argumente extrem de pertinente, pentru a pune sub semnul întrebării cinstite excesiva grabă a politicului aflat acum la putere de a implementa vaccinarea cu Gardasil, deşi  concluziile finale vor fi expuse de către grupul de experimentatori abia în iunie 2009. Cel de al doilea argument pertinent al profesorului universitar doctor Pavel Chirilă se referă la faptul că nu au fost făcute decât nişte extrapolări extreme de dubioase cum că un vaccin făcut unor fetiţe la  vârsta  de 9 ani protejează efectiv contra formei de cancer de col uterin care înregistrează un peak la femei mature în care înregistrază un  peak (vîrf sau maxim de manifestare) abia la femei mature aflate la vârsta  de 50 de  ani! Puteţi citi mai multe în excelentul interviu realizat de jurnalista Oana Antonescu, aici http://www.jurnalul.ro/articole/139531/prof.-dr-pavel-chirila:suntem-rezervati-in-privinta-vaccinului-care-previne-cancerul-de-col . În fine, ceea ce scrie ziaristul Victor Roncea la adresa URL http://victor-roncea.blogspot.com/2008/11/vaccinul-anti-cancer-bun-sau-ru-pentru.html , anume: “Punerea pe acelaşi plan a vaccinurilor care previn bolile copilăriei cu un vaccin ce se presupune că ar preveni o boală care apare doar după începerea vieţii sexuale (mai ales în condiţii de libertinaj), denotă o grabă nejustificată, de neînţeles pentru cei preocupaţi cu adevărat de soarta copiilor noştri, cu atât mai mult cu cât nu au fost comunicate şi informaţiile privitoare la efectele nocive.”, mi se pare de asemenea că se înscrie pe calea abordării corecte a noţiunii de cauzalitate.

Titus Filipas

Iluminismul scoţian şi România

Între Iluminismul francez din secolele XVII – XVIII şi Iluminismul  scoţian clasic există o legătură de tip „vase comunicante”.  Relaţiile Scoţiei cu Franţa continentală  erau foarte vechi. Istoricii reuşesc să  dateze începutul remarcabilului tratat informal de alianţă între Scoţia şi Franţa în anul  732, când a fost purtată bătălia victorioasă  de la Poitiers. Charles Martel, liderul francic   întemeietor al  dinastiei  carolingiene,  ajutat de un detaşament de  pedestraşi  scoţieni, coordonează o sinergie extraordinară  care îi învinge decisiv pe arabii din Apus ce invadaseră Europa,  arabi care se dovediseră invincibili pînă la acel moment istoric. La Poitiers fusese marcat un succes absolut notabil, în care alianţa dintre Franţa şi Scoţia reuşea să adauge valoare în acţiunea militară împotriva islamicilor purtaţi  din victorie în victorie de Jihad, războiul lor cel sfînt. În cel de al doilea mileniu creştin, vechea alianţă, „the Auld Alliance”, a fost în modul cel mai concret formalizată prin tratate, necontenit reînnoite, veac după veac. Primul tratat formal a fost cel parafat în anul 1295 de  către Philippe le Bel (regele capetian care i – a deposedat  şi  distrus pe cavalerii templieri) şi  John de Balliol (1248 – 1314), cunoscut drept regele Ioan I al Scoţiei. De altminteri Mihai Eminescu începea proiectul de roman “Geniu pustiu” amintind “istoria unui rege al Scoţiei”.

În secolul XVI, prin legile de naturalizare a francezilor în Scoţia şi a scoţienilor în Franţa (Lettres de Naturalité générales et réciproques), francezii şi scoţienii dispuneau în Scoţia, respectiv în Franţa, de aceleaşi drepturi ca şi nativii ţărilor respective. În anul 1942, generalul Charles de Gaulle,  ce continua lupta Franţei republicane şi  democratice împotriva  nazismului, califica tratatul dintre Philippe le Bel şi John de Balliol,  într -un  discurs celebru pronunţat în oraşul scoţian Edinburg, drept  alianţa caracterizată prin cea mai îndelungată continuitate: „la plus vieille alliance du monde”. Pe fondul acestei alianţe, în secolul XVIII, îndelungata tradiţie de înţelegere reciprocă şi de sinergie reuşea să adauge o valoare imensă în  activitatea intelectuală  chemată pe româneşte Iluminism.  Deşi ideile Iluminismului se propagă în aproape toată Europa acelui timp, foarte puţini dintre  cărturarii români au putut participa la acea mişcare intelectuală, datorită  blocajului  şi regresului impus nouă de epoca fanariotă.  

Revoluţia din 1789 distrugea Iluminismul francez, dar lăsa intact Iluminismul scoţian. Care continuă şi în secolul XIX. La fel ca ideologii Junimismului de la noi, ideologul scoţian Thomas Carlyle (1795 – 1881) insista pe incorporarea dinamismului culturii germane, a ideologiei germane. Însă Junimismul nu este prima expresie a influenţei Iluminismului scoţian din  secolul XIX asupra culturii române. Cu toate că junimiştii clamau foarte vehement opoziţia lor la paşoptism, găsim cel puţin o dovadă că însăşi revoluţia de la 1848 din ţările româneşti a fost puternic marcată de Iluminismul scoţian din  secolul XIX care iradiază până la noi.

Una dintre cele mai frumoase imagini grafice despre revoluţia de la 1848  este tabloul „România revoluţionară”, pictat de Constantin Daniel Rosenthal, vezi: http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C5%A3ia_rom%C3%A2n%C4%83_de_la_1848 . Puţini ştiu însă că modelul feminin  a fost tînăra scoţiancă Mary Grant, vezi aici: http://209.85.135.104/search?q=cache:hbTeTKzamlUJ:en.wikipedia.org/wiki/Maria_Rosetti+maria+rosetti&hl=ro&ct=clnk&cd=6&gl=ro , care a devenit prin căsătorie Maria Rosetti.

Titus Filipas

Bosonul Higgs

Citesc aici, http://3ditorial.wordpress.com/2008/09/06/alt-motiv-sa-murim-cu-totii/ , un editorial apocaliptic despre  starea lucrurilor în sine : “Alt motiv sa murim cu totii?”.

Îndrăznesc să exprim alt punct de vedere. Este vorba numai despre un experiment pentru căutarea bosonului Higgs, supranumit “God’s particle”.

Este o particulă elementară căutată de o jumătate de veac. De fapt nu este decât  în concreteţea sa materială un experiment de fizică. Fără îndoială, maşina de la CERN se bazează pe foarte mulţi bani şi incorporează tehnologia cea mai avansată. De altminteri la CERN a fost inventat Internetul. Ei bine, tehnologia se bazează pe filosofia existenţialistă. La CERN se face acum nu atât un experiment de fizică, deşi arată pregnant aşa, cât un experiment de filosofie existenţialistă. Reamintesc că Peter Higgs este un fizician teoretician scoţian. De altminteri fizica teoretică a fost inventată în secolul XIX în Scoţia de către James Clerk Maxwell. Şi nu întâmplător în Scoţia. În Epoca Luminilor clasică, adică secolele XVII şi XVIII, Iluminismul scoţian şi Iluminismul francez erau legate prin „vase comunicante” spirituale. Revoluţia din 1789 distrugea Iluminismul francez, dar lăsa intact Iluminismul scoţian. Care continuă şi în secolul XIX. La fel ca ideologii Junimismului de la noi, ideologul scoţian Thomas Carlyle (1795 – 1881) insista pe incorporarea dinamismului culturii germane, a ideologiei germane. Filosoful scoţian David Hume (1711 – 1776) influenţase ideologia clasică germană (prin Immanuel Kant), dar şi matematica germană (prin Leonhard Euler). Hume are un celebru discurs despre realitate şi cauzalitate, reluat şi explicat la noi abia în secolul XX de către Nae Ionescu (în prelegerile anului 1926). Dar în secolul XVIII, Immanuel Kant relua discursul lui David Hume şi propunea conceptul de noumen sau „lucrul în sine” pentru explicarea cauzalităţii şi realităţii. Iar Leonhard Euler, –singurul matematician sanctificat!–,  propunea conceptul de funcţie ca un ersatz pentru descrierea matematică a cauzalităţii.

În secolul XIX, fizicianul scoţian James Maxwell pleacă de la cele două surse de idei pentru a uni teoria electricităţii şi teoria magnetismului într-o singură teorie a electromagnetismului. Pentru aceasta el foloseşte un „lucru în sine” pe care îl numeşte „curentul de deplasare”. Curentul electric se defineşte operaţional drept „ceea ce se măsoară cu ampermetrul”, dar nimeni nu a măsurat vreodată „curentul de deplasare” cu un ampermetru! De fapt aceasta este caracteristica „lucrului în sine”*, el nu se poate determina experimental. Tot în contextul  Iluminismului scoţian, continuat, iată!, şi în secolul XX, fizicianul Peter Higgs propunea bosonul supranumit God’s particle pentru a explica apariţia masei la toate celelalte particule la care se poate măsura o masă. Spuneam că experimentul iniţiat în prezent la CERN este un experiment de filosofie existenţialistă. El vrea să verifice dacă bosonul Higgs este, –sau nu–, un „lucru în sine”.

Titus Filipas

*Pentru a sublinia importanţa conceptului Kantian, fizicianul german Heinrich Hertz (1857–1894) comenta: “Ecuaţiile fizicii matematice sunt mai inteligente decât oamenii care  le-au scris”.