Posts Tagged ‘ideologia iudeo-creştină’

Ideologia Partidei Naţionale din România

noiembrie 20, 2008

Ideologia primară a fost inventată în puşcăriile Terorii din Marea Revoluţie franceză.  După deschiderea thermidoriană, Destutt de Tracy a fost eliberat, şi ideologia lui influenţează răsăritul european ajungând până la Gheorghe Lazăr, Ioan Eliade Rădulescu, Petrache Poenaru şi Eufrosin Poteca (bunic al lui Constantin Rădulescu-Motru, creator de sistem filosofic în limba română prin utilizarea “filosofiei ca slujnică a teologiei” după exemplul marilor Părinţi ai Bisericii din secolul IV). Deja în secolul XIX apar primele ideologii deformate, mutante, deviante: ideologia iudeo-creştină şi ideologia comunistă (simultan, şi nedespărţită la început de aceasta, apărea ideologia sionistă). După ce ideologia sionistă se desparte oficial de ideologia comunistă, iată că sub influenţa ideologiei sioniste apare şi ideologia extrem de periculoasă şi de agresivă a panslavismului, care vieţuieşte şi acum, se manifestă şi pe blogul fostului prim-ministru Adrian Năstase, unde Mihai Eminescu este numit Eminovici, ca şi cum linia directoare a lui  Iosif Vulcan în cultura română nu merită a fi luată în seamă!

În fine, de la acel moment amintit din secolul XIX, ideologia sionistă şi  panslavismul pravoslavnic generează ceea ce un autentic şi actual ideolog de stânga precum Andrei Marga proslăveşte : ideologia iudeo-creştină, invenţie mistificatoare. Ideologia lui Destutt de Tracy, de asemenea filosofia şi pedagogia senzualistă a lui Condillac (ideolog primar avant la lettre), influenţau ideologia Partidei Naţionale din România. Am mai spus şi repet, vezi http://nastase.wordpress.com/2008/11/17/tratament-consensual-sau-paleative-ieftine/ , ideologia în care îmi pare a crede domnul Adrian Năstase este de facto  continuatoarea ideologiei Partidei Naţionale din România. 

Titus Filipas

Andrei Pleşu, Mihail Neamţu şi Dorin Dobrincu

august 27, 2008

Andrei Pleşu, Mihail Neamţu şi Dorin Dobrincu slujesc la acelaşi stăpân ? De ce întreb ?

După ce am criticat pe blogul meu +scriitura reală pe care o promovează Cristian Neagoe, […] într- o sub-vernaculară pseudo – neolatină grotescă, spre care vrea să împingă limba română cultă, iar aceasta o face pe banii mei, de generic simplu cetăţean plătitor de impozite, subliniind că „aceasta politică de înlocuire a limbii române culte cu o sub-vernaculară pseudo – neolatină grotescă a fost promovată de către culturnikul Lioncik Tismeneţki (tatăl lui Vladimir Tismăneanu) în perioada 1940-1941 în Basarabia, după cum este promovată  acum şi pe blogurile plătite de “maica rusie” şi care au invadat blogosfera  românească. Bizar, dar aceşti bloggeri plătiţi de “maica rusie” salută activitatea lui Horia Roman-Patapievici la Institutul Cultural Român! După cum îl sprijină, acum, pe Cristian Neagoe. Tot bizar, Cristian Neagoe alege din raţionalul Jurnal al Fericirii tocmai un scurt pasaj de misticism. Or, aceasta este influenţa misticismului rusesc infiltrată în ortodoxismul românesc în perioada slavonică. Misticismul medieval rusesc,  perpetuat de patriarhatul apocaliptic de Moskova, a fost amplificat şi de propaganda ideologică  marxist – leninistă  a existenţei realităţii directe. Misticismul  rusesc este una din laturile unui fenomen de maniheism. În literatura rusă, acest maniheism explodează în romanele lui Vladimir Sorokin. Iar Cristian Neagoe încearcă şi el, bietul!, să fie imitatorul rusului Vladimir Sorokin. Sigur, el nu primeşte bani de la “maica rusie”, pentru că este plătit de Institutul Cultural Român.+, mă pomenesc pe blog cu un link-căpuşă spre un sicofant al lui Andrei Pleşu, vezi http://sfwd.blogspot.com/2008/08/icrny-cristi-neagoe-pro-anti.html .

Apoi, la mine pe blog vine un comentariu  malevolent scris de avatarul Scardanelli (alias eseistul Mihail Neamţu). De ce oare? Intru pe blogul Scardanelli la ultima lui postare,  http://grupareadeparte.wordpress.com/2008/08/13/dreapta-securista-de-pe-net-si-stanga-care-se-face-ca-n-o-vede/ , şi citesc : “Ce au în comun Altermedia, Asociaţia Rost, Proiectul Arche, Gruparea Aproape, Generaţia Katehontică, Cercul Noica, Victor Roncea, Alex Bogdan Duca, Ovidiu Hurduzeu, liberalism.ro, “Abatele” Savatie, Mircea Platon, Gigel Chiazna & Co.”

Eu simpatizez cu Altermedia, Asociaţia Rost, Proiectul Arche, iar blogideologic Titus Filipaş este pe blogroll la Victor Roncea, totodată am scris un articol în apărarea călugărului basarabean  Savatie, atunci când era atacat de un blogger care lucra pentru “maica rusie”. Dar tot nu văd încă legătura.

În fine, surprind tabloul complet  când citesc „Martiri ortodocsi ai temnitelor comuniste ucisi a doua oara”,   http://victor-roncea.blogspot.com/2008/08/martiri-ortodocsi-ai-temnitelor.html :

+O expozitie cu martiri ai temnitelor comuniste propusi spre canonizare in Biserica Ortodoxa Romana a fost interzisa la Iasi de „noua Securitate” Expozitia itineranta „Destine de martiri”, realizata de Muzeul Judetean Ialomita, CNSAS si Asociatia Rost la sediul Muzeului „Mihail Kogalniceanu” din Iasi, este inchisa in urma unor denunturi realizate prin presa in stilul „Scanteii” anilor ’50. Folosind ace­leasi argumente ca si anchetatorii si securistii regimului bolsevic, noii acuzatori ai memoriei martirilor anticomunisti au speriat organizatorii expozitiei ca „fac imagine unor legionari”. Miscarea Legionara nu a fost condamnata la Procesul de la Nürenberg, iar dintre cei sase martiri doar unul a fost legionar, ispasind ani grei de temnita ca „dusman al poporului”. In cadrul expozitiei erau prezentate destinele a sase militanti anti-co­munisti propusi spre canonizare, consemnate inclusiv in documentarul discursului prezidential de condamnare a comunismului din Romania. Si anume: Ioan Ianolide, cu 21 de ani de temnita si o viata mutilata; Valeriu Gafencu, „Sfantul inchisorilor”, mort in penitenciarul de la Targu Ocna, dupa ce isi donase doza de streptomicina oferita de un prieten pentru salvarea evreului Richard Wurmbrand; parintele Gheorghe Calciu, cu cei 21 de ani de temnita si marturisire impotriva daramarii bisericilor in anii ’80, eliberat la cererea presedintelui SUA Ronald Reagan, devenit simbol al apararii drepturilor omului in Romania comunista; parintele Daniil (Sandu Tudor), initiator al Rugului Aprins, mort la Aiud dupa ce purtase patru ani lanturi la picioare; parintele Arsenie Boca, supranumit inca din timpul vietii „Sfantul de la Sambata”, mare predicator, inchis, umilit, caterisit, marginalizat pana la sfarsitul vietii, al carui mormant este vizitat si acum de mii de ortodocsi; nu in ultimul rand,  parintele Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai mari duhovnici ai ortodoxiei, care a implinit recent 94 de ani si este un stalp al Bisericii Ortodoxe Romane la Manastirea „Sfanta Maria” Techirghiol.[…] Asociatia Rost ii va actiona in judecata pe autorii campaniei impotriva martirilor anticomunisti, [în primul rand pe] Dorin Dobrincu. +

Într-un editorial din revista electronică Asymetria, http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=606&mode=thread&order=1&thold=-1 , domnul Dan Culcer de asemenea focalizează atenţia noastră asupra acestui “Dorin Dobrincu, cercetator ştiinţific, directorul actual al Arhivelor naţionale, beneficiar unei promovari spectaculoase, membru al Comisiei prezidenţiale de analiza a comunismului, al carui prezident a fost Vladmir Tismaneanu.”

Într-un articol pe blogul meu scrisesem deja pe 18 ianuarie 2008 despre acest fervent susţinător al prozelitismului evanghelic, atunci  când  semnalam +Un  “fulminant” şi hilar mesaj pro – Dobrincu  postat la adresa  : http://danutm.wordpress.com/2008/01/16/ingrijorare-fata-de-ofensiva-impotriva-lui-dorin-dobrincu/#comments , o mostră de mesaj ideologic orientat împotriva intereselor româneşti. Şi adăugam :„Sînt un basarabean sorocean, iar tatăl profesorului universitar Vladimir Tismăneanu a persecutat familia mea din Basarabia în perioada 1940-1941. Familia lui Vladimir Tismăneanu nu a plătit vreodată daune familiei mele pentru acele persecuţii. Aş cere acum lui Tismeneţki,  milioane de euro compensaţii pentru răul făcut neamului meu  de neamul Tismeneţki,  ori Tismăneanu, cum îşi zic ei acum ! Din această cauză, declar la modul cel mai solemn  : Oricare prieten cu Vladimir Tismăneanu devine automat duşmanul meu personal!  Se aude, domnule Eugen Negrici (fostul meu prieten), semnatar al Raportului  Tismăneanu? Dorin Dobrincu se înscrie în categoria şcolii internaţionaliste Roller, de  istorici români lipsiţi complet de onestitate intelectuală. Sigur, între Mihai Roller şi Dorin Dobrincu există o diferenţă. Mihai Roller era internaţionalist în vena cominternist- cominformistă. Dorin Dobrincu este internaţionalist în vena ideologiei deformate iudeo- creştine, inventată după 1800 AD. Ideologia iudeo- creştină vrea să ne înveţe că Limba Română nu poate fi Lingua Sacra! În fine, dacă vrem neapărat să ne ocupăm de intellectual garbage, atunci se poate demonstra că textele lui Dorin Dobrincu sunt încărcate  cu  tomberoanele minciunilor  prin omisiune  şi tomberoanele  minciunilor  prin comisiune.”

Acţiunea acestui Dorin Dobrincu este îndreptată şi asupra lui Sandu Tudor, intelectualul român care a fost iniţiatorul mişcării culturale Rugul Aprins ce  marca o Renaştere în Limba Română sacră a primului umanism bizantin.

Prin faptul că sunt complici la această nouă persecuţie, Andrei Pleşu şi  Mihail Neamţu decad de la orice pretenţii de roluri pozitive în cultura română.

În domeniul certitudinilor recente, Holocaustul se măsoară prin dimensiunea unor  compensaţii pecuniare. Într-un interviu consemnat aici, http://alandra.wordpress.com/2008/08/19/interviu-cristian-neagoe/  , Cristian Neagoe zice :”ne inflamam nevoie mare de svastica de pe curu poneiului, dar ne facem ca nu stim nimic despre holocaustul din Romania.”

Cerceii Doamnei noastre, Maria de Mangop, aveau formă de svastică, ştiai tu asta, “prea cultule” Cristian Neagoe ? Cum îţi permiţi tu, bietule Cristian Neagoe, să pui imaginea cerceilor Doamnei noastre, de sânge imperial suprem, “pe curu poneiului”? De ce îţi baţi joc de imaginea şi istoria României, prea infatuatule Cristian Neagoe ? Şi eşti plătit de Institutul Cultural Român, toată insulta asta la adresa României este plătită din impozitarea românilor! Ei, da, noi, românii, ne asumăm svastica, este un simbol care face parte din istoria civilizaţiei noastre ariene de excelenţă!  ICRNY trebuia în esenţă să execute la standardele de excelenţă o reprezentare   culturală a României la New York. Iar aceste standarde de excelenţă pentru o reprezentare culturală a României la New York implică anterior nişte studii serioase de geografie behavioristă. Din bibliografia prezentată pe un alt blog de prietenii lui Cristian Neagoe nu rezultă aceasta. Cristian Neagoe a citit măcar studiile lui Paul Claval? Nu ştie nimeni?!  Există nişte arhetipuri culturale româneşti, deşi unii culturnici, începând cu Andrei Pleşu la 5 februarie 1990, scuipă peste ele. Institutul Cultural Român avea datoria morală să popularizeze, mă rog, să facă publicitate, ostensivă şi chiar, de ce nu?, ostentativă, acestor arhetipuri culturale româneşti. Ştie   cineva, (eu nu am găsit date de vreun fel), după ce metodologie se conduc secţiile din străinătate ale ICR? Vă atrag atenţia că orice metodologie pentru ICR trebuie să incorporeze noţiuni de Teorie Culturală, iar acestea la stadiul dell’arte. Apoi, în ce măsură a respectat ICRNY proporţia corectă endogen/exogen în expoziţia „românească”  de la New York?

Titus Filipas

Metanarativul ‘poporului ales’

martie 3, 2008

Vikingii  creştinaţi se considerau ‘poporul ales’. Exact  în tradiţia vetero-testamentară  a termenului. Altminteri este imposibil de stabilit, la modul ştiinţific serios, vreo documentare genetică pentru ‘poporul ales’ pe acest pământ. Astfel, tot în tradiţia vetero-testamentară, în evoluţia culturală a lui  Ioan Eliade Rădulescu întâlnim bizareria abdicării  de la ideologia primară, şi îmbrăţişarea  ideologiei  secundare  iudeo-creştine. În treacăt fie spus, această ideologie inventată după 1800 AD nu este nici hieratică, nici eroică. Este ideologie vulgară în  taxonomia lui Vico. Ideologia iudeo- creştină se manifestă folosind o panoplie de mijloace, de la cele subliminale la acelea făţiş agresive, pentru a induce în capetele noastre ideea de „progres” al cărui  motor ar fi ‘poporul ales’. Înşurubată ideologic în creier, ideea acestui  „progres” ucide dorinţa Omului. Ucide elanul Omului natural de a câştiga dreptul de folosire a timpului.

Un  pasaj enigmatic din  „Biblicele”  lui Ioan Eliade Rădulescu se referă la faptul că Ţara Românească  fu întemeiată  la fel ca Israelul Vechiului Testament! „Radul Negru”, cum îl numea Heliad pe cel dintâi Basarab, ar fi împărţit Ţara Românească   în douăsprezece  judeţe. Ei, da!,  aceasta după modelul celor douăsprezece triburi ale lui Israel. Fiecare judeţ românesc însemnând un „trib românesc”: „Radul Negru fu nevoit a constitui pe Români ca pe Israel.” Cel mai notoriu dintre „triburile româneşti” ale Noului Israel (Ţara Românească)  aflându – se în  judeţul chemat Romanaţi. Este plauzibil că această denumire precede actul de la 381 AD  pentru Nova Roma, şi constituie una dintre justificările  bottom -up, conceptual ascendente, pentru acel act. În   Oikumena orientală din  veacul IV s-a produs marele punct de turnură în istoria creştină, când „timpul liniar”  propus de iudaism se rupe. Dacă Lenin numea reforma lui Solon din Atena cu termenul înşelător şi pompos „revoluţie”, –deşi era doar implementarea renaşterii saitice în Europa  oraşului grecesc–, putem numi „revoluţie” şi fenomenul de ‘socii’- alizare a traco- daco –moesilor. Tranziţia aceasta îi transformă în ‚pastores romanorum’, analogul unor ‚socii’ romanizaţi, vorbind vernaculara neolatină incipientă  din Romania orientală. Fenomenul  ‚socii’-alizării traco- daco – moesilor  este unanim recunoscut de cugetarea creştină ortodoxă  la conciliul   din  381 AD, prin folosirea apelativului  Nova Roma pentru Constantinopol. Fu,  acela,  primul act protocronist.  Termenul Nova Roma era produsul reflecţiilor  de grup,  al unui ‘think tank’  creştin oriental condus de Ierarhi. În subsidiar,  prin statuarea despre Nova Roma se recunoaştea  că există şi un Latium Novum. Există nenumărate dovezi lingvistice ale existenţei acestui Latium Novum, conservate  în denumirile geografice din peninsula balcanică. În arealul nord- dunărean, cea mai puternică dovadă lingvistică o constituie existenţa teritoriului chemat Romanaţi.

Mihail Sadoveanu  continua  în Moldova Muşatină  abordarea lui Ioan Eliade Rădulescu pentru Noul Israel, întru sublinierea spiritului  vetero-testamentar din cultura noastră. Anume intensificarea sentimentului  de popor ales,  pentru care Dumnezeu  lăsă drepturile şi darurile firii. Opera lui Mihail Sadoveanu  este înjosită acum de critici,  tocmai din raţiunea negării   credinţei  în drepturile noastre naturale. Înjosit este şi Mihai Eminescu: Poetul a fost neînduplecat luptător pentru  drepturile noastre.  Genealogii săi, chiar  şi  Petre Ţuţea,  afirmă că Mihai Eminescu avea în vine sânge de vareg. De aici nemăsuratul orgoliu ce îl caracteriza pe Mihai Eminescu, şi credinţa că aparţine poporului ales. Care în litera lui, continuând ideologia lui Heliad, era poporul român. Aceasta este altă semnificaţie ascunsă în Epigonii.

Se spune că pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, singurul serviciu de spionaj străin care acţiona în România era K.G.B.- ul. Nu este adevărat.  Exista un serviciu de spionaj străin ce răspândea zvonul că Romanaţii erau un judeţ fondat de veterani din  Legiunea Iudaica. Taică- meu, ceferist de clasa I,  călătorea zilnic cu trenul   în interesul serviciului şi era stupefiat  de apariţia zvonului acesta!  De aici este doar un pas pentru a pretinde că Oltenia nu aparţine României.  Un alogen precum intelectualul Constantin Dobrogeanu-Gherea aserta în secolul XIX că strămoşii lui mai îndepărtaţi sunt îngropaţi în Oltenia! De altminteri, chiar în anul 2006, am privit pe canalul de televiziune Realitatea TV o confruntare între Emil Hurezeanu şi Cristian Tudor Popescu, în care la afirmaţia lui C.T.P. că strămoşii săi erau olteni, Emil Hurezeanu exclamă: „A! Deci proveneau din Legiunea Iudaica!” De fapt nu a existat  vreo Legiune Iudaica printre legiunile romane, nu are vreun sens să perpetuăm minciuna aceasta cu un caracter evident defetist.

« Nu sunteţi poporul Domnului iubit? », supralicita şi Dimitrie Bolintineanu ideea vetero-testamentară la noi. Mi se pare suspectă  şi derizorie,  la oricine,   încercarea de a câştiga identitate respectabilă  în lumea  modernă   prin mijlocirea ideologiei  secundare  iudeo-creştine.  Interpretarea Vechiului Testament  poate produce derive. Orice neam  care se auto-apreciază a fi ‘popor ales’: normanzii Regatului celor două Sicilii, varegii Rus, alte populaţii ce speculează metanarativul acum, consideră că bogăţiile lumii le-au fost hărăzite prin  justiţie distributivă  divină.

Titus Filipas

Mărturii pro şi contra Dorin Dobrincu

ianuarie 18, 2008

Un  “fulminant” şi hilar mesaj pro – Dobrincu este postat la adresa  : http://danutm.wordpress.com/2008/01/16/ingrijorare-fata-de-ofensiva-impotriva-lui-dorin-dobrincu/#comments

Este o mostră de mesaj ideologic orientat împotriva intereselor româneşti. Cu o mărturisită,  infinită  scârbă, copiem aici acest mesaj anti- românesc : +Scrisoare deschisa/ Subsemnatii, specialisti si cercetatori in istoria Romaniei, am salutat numirea in 2007 a domnului Dorin Dobrincu (doctor in istorie) in functia de director general al Arhivelor Nationale ale Romaniei. Dr Dobrincu este un cercetator activ si respectat care a adus contributii importante in domeniul istoriei Romaniei contemporane, inclusiv in studierea rezistentei armate anticomuniste si a colectivizarii fortate a agriculturii. Numirea domnului dr Dobrincu ca director general reprezinta un pas major spre insitutionalizarea practicilor si procedurilor echitabile, profesioniste, si transparente in arhivele romanesti, cu precadere in domeniile accesului si cercetarii. Eforturile sale de pina acum de a moderniza resursele infrastructurii arhivistice (de la spatii de depozitare si sali de lectura pana la personal angajat) precum si cele legate de o noua Lege a Arhivelor, merita laude, cu ata mai mult ca sunt necesare si oportune./ Ne ingrijoreaza atacurile ad hominem impotriva domnului dr Dobrincu care au aparut in unele mijloace de informare si care urmaresc sa-i submineze autoritatea stiintifica. Aceste atacuri reprezinta acele interese din Romania care incearca limitarea accesului la arhive si care sint provocate de recenta deschidere promovata de Dr Dobrincu. Ca urmare, ne exprimam profunda ingrijorare legata de aceasta continua ofensiva impotriva domnului dr Dobrincu odata cu sprijinul nostru pentru eforturile sale de a democratiza si profesionaliza mai departe arhivele Romaniei. Apelam la colegii nostri din Romania sa sustina demersul domnului Dobrincu./ Stefano Bottoni, cercetator asociat, Universitatea del Piemonte Orientale/ Maria Bucur, profesoara, Indiana University, Bloomington/ Daniel Chirot, profesor, University of Washington, Seattle/ Dennis Deletant, profesor, University of London/Tom Gallagher, profesor, Bradford University/Keith Hitchens, profesor, University of Illinois, Champaign-Urbana/Charles King, Ion Ratiu profesor de studii romanesti, Georgetown University/Gail Kligman, profesoara, University of California Los Angeles/Robert Levy, doctor in istorie, Los Angeles/Irina Livezeanu, profesoara, Universitty of Pittsburgh/Lavinia Stan, profesoara, Concordia University, Montreal/Vladimir Tismaneanu, profesor, University of Maryland, College Park/Lucian Turcescu, profesor, Concordia University, Montreal, Canada/Katherine Verdery, profesoara, City University New York/10 ianuarie 2008/[Acest text a fost publicat în Revista 22, XV, 932, 15-21 ianuarie 2008 – textul scrisorii deschise nu este disponibil în format electronic pe situl Revistei 22. ]+

Ce mai putem comenta noi?

Sînt un basarabean sorocean, iar tatăl profesorului universitar Vladimir Tismăneanu a persecutat familia mea din Basarabia în perioada 1940-1941. Familia lui Vladimir Tismăneanu nu a plătit vreodată daune familiei mele pentru acele persecuţii. Aş cere acum lui Tismeneţki,  milioane de euro compensaţii pentru răul făcut neamului meu  de neamul Tismeneţki,  ori Tismăneanu, cum îşi zic ei acum ! Din această cauză, declar la modul cel mai solemn  : Oricare prieten cu Vladimir Tismăneanu devine automat duşmanul meu personal!  Se aude, domnule Eugen Negrici (fostul meu prieten), semnatar al Raportului  Tismăneanu?

Dorin Dobrincu se înscrie în categoria şcolii internaţionaliste Roller, de  istorici români lipsiţi complet de onestitate intelectuală. Sigur, între Mihai Roller şi Dorin Dobrincu există o diferenţă. Mihai Roller era internaţionalist în vena cominternist- cominformistă. Dorin Dobrincu este internaţionalist în vena ideologiei deformate iudeo- creştine, inventată după 1800 AD. Ideologia iudeo- creştină vrea să ne înveţe că Limba Română nu poate fi Lingua Sacra! În fine, dacă vrem neapărat să ne ocupăm de intellectual garbage, atunci se poate demonstra că textele lui Dorin Dobrincu sunt încărcate  cu  tomberoanele minciunilor  prin omisiune  şi tomberoanele  minciunilor  prin comisiune. Titus Filipas

Ideea de „progres”

decembrie 20, 2007

Ideologia iudeo- creştină se manifestă folosind o largă panoplie de mijloace, de la cele subliminale la acelea făţiş agresive, pentru a induce în capetele noastre ideea de „progres”. Înşurubată în creier, ideea de „progres” ucide dorinţa, ucide elanul de a câştiga dreptul nostru natural de folosire a timpului.Titus Filipas

O ideologie vulgară

decembrie 20, 2007

În evoluţia culturală a lui Ioan Eliade Rădulescu întâlnim bizareria abdicării de la ideologia primară, şi îmbrăţişarea ideologiei secundare iudeo-creştine. Aceasta ideologie inventată după 1800 AD nu este nici hieratică, nici eroică. Este o ideologie vulgară (am folosit taxonomia lui Giambattista Vico).Titus Filipas