În secolul XIX românesc, armele noi ale « ostaşului propăşirii », sintagmă propusă de Alecu Russo, erau ideologice, fiind armele gândului. Numai luciditatea risipeşte confuzia. Liberalii munteni din prima jumătate a secolul XIX îşi clădesc programul influenţaţi de ideologia lui Destutt de Tracy. Dar în cea de a doua jumătate a secolul XIX, conservatorii junimişti, influenţaţi de iluministul scoţian Carlyle, pornesc de la ideologia clasică germană (ce include şi romantismul grupului de la Jena). Astfel putem afirma că scopurile şi mijloacele sunt de aceeaşi culoare ideologică primară în Principatele dunărene. Ceea ce a fost deosebit de important pentru dezvoltarea uniformă a României moderne, căci suprastructura ideologică primară potenţează proiectul politic românesc. Iar Şcoala Ardeleană, Petru Pavel Aron, chiar şi iezuiţii latinişti toleraţi o vreme de „tiranii barbari” să creeze Suprastructura în Transilvania, aduc impulsul pentru Romania Neoacquistica promovată încă din secolul XVI de ideologia Contra Reformei europene. Ştim, Contra Reforma îl angajase condottier pe Mihai Viteazul. Unirea celor trei principate, care se chema la acel timp “Pohta” Voievodului, se încadrează perfect Viziunii Romania Neoacquistica.
Ideologiile secundare conduc la eşec, pot fi date multe exemple, dar vezi numai ideologia comunistă a Europei de Răsărit. China comunistă actuală face excepţie doar pentru că ‚burghezia naţională’ a fost păstrată ca o „steluţă” pe steagul ei roşu. Dar în România, un partid „ţărănesc comunist” destinat păstrării spiritului chiaburesc a fost hulit din toate părţile, deşi el ar fi păstrat capetele ca recipienţi pentru cunoaşterea prudenţială care adaugă totdeauna valoare în managementul economic şi în strategia politică. “Dar capetele noastre, dacă sunt,/ Ovaluri stau, de var, ca o greşală.”, scria poetul Ion Barbu în poezia « Grup ». Din păcate, în “obsedantul deceniu”, capetele chiaburilor au ajuns să fie doar “ovaluri de var” în gropile comune ordonate de comuniştii internaţionalişti precum Silviu Brucan, Valter Roman şi Gizela Vass. „Trădarea” cărturarului de robustă condiţie care a fost Mihail Ralea (1896-1964), judecând lucid şi corect că sîntem prinşi toţi în plasa Marelui Joc, a permis un cadru de viaţă lipsită de mizerie, –fizică şi intelectuală–, pentru fiica sa Catinca Ralea (1929-1981), avatar de Scaloiţă, altă Ana Comnena, dar pentru Limba Română.
Catinca Ralea ne-a dăruit traducerea O poveste cu un hobbit, după J.R.R. Tolkien, care prefigurează sau prefaţează trilogia Stăpânul Inelelor. Textul propus nouă de Catinca Ralea, într-o Limbă Română de excepţie, este încântător. Exemplarul cărţii O poveste cu un hobbit cumpărat de mine era citit şi recitit de membrii fondatori ai cenaclului Henri Coandă de la Craiova. Apoi ea va fi cartea privilegiată de lectură după care va învăţa bine româneşte fiul meu cel mic. De ce mi se pare că ordinea şi curăţenia care domneau în locuinţa micului hobbit semănau celor din locuinţa lui Constantin Brâncuşi ?
Poetul american Ezra Pound, pentru care „ispita latină” era predominantă, vizitează atelierul românului Constantin Brâncuşi care venea la Paris din zona ripariană înaltă a Jiului. Să reamintesc că rîul fusese traversat de împăratul Traian, însoţit de legiunile lui, pe la Iaşii Gorjului. Ezra Pound scrie apoi un eseu despre acel spaţiu magic pe care îl găsea în atelierul lui Brâncuşi. Este aproape imposibil ca un om de litere din Accademia engleză, aşa cum a fost J.R.R. Tolkien, să nu fi citit articolul lui Ezra Pound. Bineînţeles, a- l citi şi a-l cita astăzi pe Ezra Pound nu este „politiceşte corect”.
După lectura textului englezesc scris de Ezra Pound, este plauzibil ca scriitorul J.R.R. Tolkien, fără faima lui viitoare, să fi vizitat şi el în calitate de “ilustru anonim” atelierul lui Constantin Brâncuşi din Paris. Acolo, sculptorul oltean de la Hobiţa Gorjului rearanja altfel spaţiul, reinventând realitatea. O Nouă Realitate a discursului sculptural unde s-ar fi putut ascunde şi lumea hobbitului. Apoi, se poate pune întrebarea legitimă: Există vreo legătură între cuvintele ‚hobbit’ şi ‚Hobiţa’? Cred că un Isidor din Sevilla, –actualmente Sfântul Patron al Internetului–, ar fi tratat împreună cele două cuvinte în ‚Etimologiile’ sale.
Legătura etimologică între cuvintele hobbit şi Hobiţa pare a fi sugestia subliminală a textului Doamnei Catinca Ralea. „O poveste cu un hobbit” ne propunea pagini pe româneşte unde reprezentarea ontologică nu era decalată faţă de acurateţea ontică. Sunt pagini care ne propun acum şi valori prudenţiale pe care le putem folosi. De altminteri valorile prudenţiale perene sunt prezente în toate celelalte tălmăciri ale textelor scrise de J.R.R. Tolkien (1892-1973). Mi se pare semnificativ faptul că începând cu anul 2008, tălmăcirile din J.R.R. Tolkien sunt prinse de noul discurs ideologic liberal, vezi episodul Sauron. Dar numai Catinca Ralea augmentează în traducerea pe româneşte dimensiunea magică pe care filmele cu efecte speciale despre lumea inventată de Tolkien nu reuşesc, vor reuşi vreodată?, să o prindă. Titus Filipas
Blog ideologic Titus Filipas 