Despre ‘unduire’

Se constată şi se recunoaşte acum că există o fenomenologie a undelor culturale şi inovative cu diverse perioade.

Primul cugetător de la noi care surprinde această fenomenologie a fost filosoful Vasile Conta (1845 – 1882), un exponent al ideilor burgheziei româneşti radicale. În Teoria ondulaţiunii universale, Vasile Conta publica acele cugetări la anul 1877. Este o certitudine că exemplare ale tipăriturii ajungeau şi în Bucovina.

La Universitatea din Cernăuţi, înainte de primul război mondial, preda un tînăr profesor pe nume Joseph A. Schumpeter (1883-1950). Care va mai ţine cursuri magistrale de economie politică şi la alte universităţi prestigioase din Europa, înainte de a emigra pentru a înregistra apoteoza carierei lui academice la Harvard University. Acolo, Joseph A. Schumpeter impunea în ştiinţa economică  pozitivă sintagma ‘creative destruction’, adică distrugerea urmată de creaţie (dansul lui Shiva, dans “unduit”,  era o metaforă), precum şi teoria ondulaţiunii universale, pe care o va specula şi scriitorul anticipativ american Alvin Toffler în lucrarea The Third Wave.

Salut faptul că domnul Răzvan Codrescu, vezi

 http://www.romanialibera.ro/a122762/dueluri-care-nu-au-mai-avut-loc.html , focalizează spre  atenţia noastră lupta lui Dan Botta cu Lucian Blaga pentru prioritatea ideii de ‘unduire’. Eu trasez începutul la Conta. Dar probabil că el, Vasile Conta, se baza pe surse mai vechi ale ideii, despre care lansez ipoteza că este prezentă în spaţiul de civilizaţie a excelenţei din Romania Orientală cel puţin de pe vremea primului umanism bizantin.

Titus Filipas

Filosofie politică şi morală în Teoria Dreptăţii

Totalitatea legilor unui stat este incorporată în conceptul de justiţie. Aşa cum se ştie, taxonomic există trei tipuri de justiţie:

(i) justiţie distributivă („distributive justice‟, în limba engleză);

(ii) justiţie retributivă („retributive justice‟, în limba engleză);

(iii) justiţie restaurativă („restorative justice‟, în limba engleză).

Deoarece legislaţia ambientală este incorporată în justiţia distributivă, nu vom trata justiţia retributivă, şi nici justiţia restaurativă.

Justiţia distributivă este incorporată şi în economia politică normativă. Principiile justiţiei distributive sunt principii normative destinate alocării bunurilor (resurselor, inclusiv resurselor educaţionale) care se găsesc în cantitate redusă.

Ca discurs, justiţia distributivă se concentrează asupra caracterului acceptabil, ori asupra caracterului drept, al (re)distribuţiei bunurilor în societate. În contextul social, chestiunile etice tratate în justiţia distributivă sunt considerate a fi acute, grave, importante. Din cauza aceasta, justiţia distributivă trebuie să fie divulgată, popularizată, învăţată. Pe web există deja două generaţii de situri unde persoanele doritoare de cunoaştere prudenţială pot învăţa justiţia distributivă prin profile statistice, interviuri, jocuri video. Conţinând şi multă grafică, siturile educaţionale din generaţia a doua pentru achiziţionarea elementelor de justiţie distributivă sunt redactate în limba engleză, majoritar. Există şi fericite excepţii de la acest exclusivism al englezei educaţionale pe web. Enumerăm două notabile cazuri balcanice: situri de etică distribuţională redactate în limbile croată şi turcă, vă puteţi imagina aşa ceva ?

Totuşi, dacă doriţi un limbaj facilitând realmente accesul Dumneavoastră la conceptele noi, –se spune uneori că această vorbire ţine de categoria limbajelor sacre –, recurgeţi la engleza vorbită ori scrisă de profesorii de la Harvard University. Textele de justiţie distributivă cele mai citite, actualmente, îl au ca autor pe filosoful harvardian John Rawls (1921 – 2002). După un stagiu ca infanterist pe frontul din Pacific în cel de al doilea război mondial, consecinţele infernului aruncat dintr– un avion american peste oraşul creştin japonez Hiroshima îl îndeamnă pe John Rawls să studieze atent filosofia morală. John Rawls reflectă mult asupra temei, dar publică prea puţine articole ştiinţifice.

John Rawls scrie lent şi eficient marele text educaţional de cunoaştere prudenţială intitulat: “O teorie a dreptăţii” (A Theory of  Justice). Care vedea lumina tiparului în anul 1971.

În paginile cărţii “O teorie a dreptăţii”, lectură minimalistă obligatorie pentru învăţarea filosofiei morale (la nivelul discursului academic, pentru că elementele utile ale filosofiei morale se deprind prin arhetipuri culturale învăţate în “cei şapte ani de acasă”), John Rawls încearcă să rezolve problemele justiţiei distributive cu ajutorul unei versiuni personale de Contract Social. În construcţia discursului din textul “A Theory of Justice”, John Rawls se baza pe teoriile clasice ale Contractului Social, elaborate de John Locke (1632 – 1704), Jean -Jacques Rousseau (1712 – 1778), şi Immanuel Kant (1724 – 1804).

Contractul Social înseamnă la John Rawls o cooperare conştientă între grupuri, prin negocieri pe un set de valori etice. Cursul lui John Rawls despre teoria dreptăţii şi distribuţia bogăţiei a influenţat nu doar filosofia politică şi morală, ci şi gândirea în dezvoltarea durabilă (vezi articolul nostru mai vechi la http://blogecologic.wordpress.com/2008/02/08/dezvoltarea-durabilă/).

Titus Filipas