Maieutica pedagogică a lui Socrate era intelectualistă. Să mai notăm că tot învăţământul ideologic primar se face printr-o abordare intelectualistă, adică: „Toate cunoştintele predate trebuie să fie legate între ele”. La celălalt capăt al abordării intelectualiste se află poate infinitul intangibil din replica : „There are more things in heaven and earth, Horatio,/Than are dreamt of in your philosophy.” („Hamlet”, de William Shakespeare). Este, in nuce, definiţia fenomenologiei moderne. Ştim că numai mintea dezvoltă proiecte. În orice proiect, structura intelectualistă este dinamizată de un motor voluntarist, truismul acesta îl cunoştea şi ideologul Karl Marx. Însă apariţia şi închegarea proiectului, precum şi transpunerea lui în realitatea concretă cer anterioritatea realităţii faţă de starea proiect, şi este vorba aici despre o verigă a realităţii prinsă într-o lăcătuire varegă, am folosit metafora topologică lacaniană. În secolul XX, Carl Jung va duce mai departe, prin teoria arhetipurilor din psihologia analitică, acest stil de abordare, intelectualist şi ideologic primar. La psihologul Carl Jung, intelectualismul este prezent în faptul că toate cunoştinţele se află într-o coalescenţă predefinită de arhetipuri. Chiar şi Eratostene, de pildă, atunci când măsura diametrul Pământului sferic, folosea implicit şi arhetipul pământului plan. Este corect când explicăm în şcoală că Pământul este aproape- sferic, incredibil, este chiar adevărat! dar arhetipul pământului plan este încă util. Acest arhetip este exploatat, tacit şi inconştient, în cubism, în arta cinetică, în optical art (op-art). În matematică, el conduce la inventarea conceptului de varietate cantoriană (chemat manifold în limba engleză) şi de grup Lie.
Titus Filipas
Blog ideologic Titus Filipas 