Tranziţie intelectuală majoră din secolul XVIII, pierdută de români

Pentru popoarele din Europa Occidentală, chiar şi pentru popoarele din Europa Centrală, secolul XVIII a însemnat Epoca Luminilor. Pentru noi, nu. Principatele dunărene gemeau sub jugul fanariot. Astfel că o tranziţie intelectuală majoră din secolul XVIII a fost pierdută de români. În Transilvania, bineînţeles că Şcoala Ardeleană a lucrat intens pentru cauza românismului. Să amintesc aici doar  traducerea Vulgatei  de către vicarul Petru Pavel Aron.  Traducerea creează o punte peste timp până la Sfântul Ieronim care începe a scrie Biblia în limbajul Vetus Latina abia după ce ascultă predicile Sfîntului Ierarh Grigore Teologul la 381 AD. Traducerea lui Petru Pavel Aron creează de asemenea o punte până la Roger Bacon, în mod expres prin titlul Vulgata, propus de acest savant occidental pentru opera călugărului balcanic Ieronim. Astfel Petru Pavel Aron  continua în Ardeal, pe linie culturală, politica Romania Neoacquistica iniţiată de strămoşul nostru viking quintesenţial, Mihai Viteazul. Dar politica agresivă de maghiarizare forţată a creat fenomenul penuria hominum şi pentru Şcoala Ardeleană.

În  Epoca Luminilor din Europa Occidentală se realizează tranziţia intelectuală de la principiul  raţiunii suficiente, la teoremele, construcţiile matematice şi paradoxurile „raţiunii insuficiente” (vezi de exemplu teorema lui Bayes, paradoxul lui Condorcet), atât de actuale şi în secolul XXI. Importante pentru noi, –după bizarul interregnum  postmodernist–, dacă vrem să construim România în cea de a doua modernitate.

Titus Filipas

România ca Romania Neoacquistica

Articolul domnului Adrian Bucurescu  despre istoria noastră cea  mai veche, http://www.romanialibera.ro/a135143/nicolae-densusianu-un-explorator-al-preistoriei.html , a stârnit interes şi a provocat nenumărate comentarii de bun simţ pe forum. Reţin un excerpt din  http://www.romanialibera.ro/a135143c261789/nicolae-densusianu-un-explorator-al-preistoriei.html , anume “O intrebare posibila: de ce ar vorbi latina vulgara, populatii pe arii extinse din nordul Marii Negre?, zona departe si de declaratiile de intentie si interes cunoscute ale imperatorilor Romani.”

Este influenţa apocaliptică a propagandei ruseşti despre ‘a treia Roma’. În realitate, Constantin cel Mare a fondat  la  Anul Domnului 330 oraşul Constantinopol fără semnificaţia de ‘a doua Roma’. Termenul Nova Roma (iar nu ‘a doua Roma’) este înscris ca sintagmă-sigiliu de către Conciliul bisericesc din   Anul Domnului 381 de la Constantinopol. Conciliul era un think tank creştin condus de Sfântul Ierarh Grigore Teologul, iar pregătirea lui fusese ghidată de ideile Sfântului  Ierarh Vasile  cel Mare care murise la Anul Domnului 379. Conciliul de la 381 AD venea la trei ani după moartea ‘ultimilor romani’ autentici din peninsula balcanică  şi Scitia, extensia ei teritorială spre răsărit, în bătălia de la Adrianopol. Sintagma-sigiliu Nova Roma însemna implicit recunoaşterea existenţei unui Novum Latium în acest spaţiu răsăritean, mai cunoscut ca Romania Orientală, şi care este recunoscut  în arhivele din cancelariile occidentale ca întinzându-se până la rîul Bug. În Memorii, Winston Churchill scrie în mod expres că acţiunea militară a României în cel de al doilea război mondial nu era justificată decât până la rîul Bug. Fără a permite existenţa acestui Novum Latium, toată vorbăria rusească despre ‘Moskova- a treia Roma’ este inepţie. Istoricii lor mai oneşti ştiu aceasta. Rusia apare în istorie abia în secolul VIII. România noastră are drepturi imense ca Romania Neoacquistica, drepturi pe care istoricii noştri nu le reliefează.

Titus Filipas

O comoară înfundată

Ezra Pound spunea că vernacularele neolatine formează un continuum. Expresia românească „o comoară înfundată” are drept corespondent echivalentul franţuzesc “un trésor enfoui”. Alexe Mateevici folosea expresia în poezia «Limba noastră» : „Limba noastră-i o comoară /În adâncuri înfundată /Un şirag de piatră rară /Pe moşie revărsată. /Limba noastră-i foc ce arde / Într-un neam, ce fără veste /S-a trezit din somn de moarte / Ca viteazul din poveste. /Limba noastră-i numai cântec, /Doina dorurilor noastre, /Roi de fulgere, ce spintec /Nouri negri, zări albastre. /       Limba noastră-i graiul pâinii, /Când de vânt se mişcă vara; / In rostirea ei bătrânii /Cu sudori sfinţit-au ţara. /Limba noastră-i frunză verde, /Zbuciumul din codrii veşnici, /Nistrul lin, ce-n valuri pierde /Ai luceferilor sfeşnici. /Nu veţi plânge-atunci amarnic, /Că vi—i limba prea săracă,/ Şi-ţi vedea, cât îi de darnic /Graiul ţării noastre dragă. /Limba noastră-i vechi izvoade. /        Povestiri din alte vremuri; / Şi citindu-le ‘nşirate, – /Te-nfiori adânc şi tremuri. /Limba noastră îi aleasă /Să ridice slava-n ceruri, /Să ne spiue-n hram şi-acasă /Veşnicele adevăruri. /Limba noastra-i limbă sfântă, / Limba vechilor cazanii, /Care o plâng şi care o cântă / Pe la vatra lor ţăranii. / Înviaţi-vă dar graiul, /Ruginit de multă vreme, /Ştergeţi slinul, mucegaiul /Al uitării ‘n care geme. /Strângeţi piatra lucitoare / Ce din soare se aprinde – /Şi-ţi avea în revărsare /Un potop nou de cuvinte. /Răsări-va o comoară / În adâncuri înfundată, /Un şirag de piatră rară /Pe moşie revărsată.”

Alexe Mateevici era un poet român din provincia Basarabia, ruptă de către Rusia ţaristă din Romania Orientală, singura moştenitoare a drepturilor care decurg din sintagma-sigiliu Nova Roma înscrisă de conciliul ecumenic de la 381 AD.

Acel furt al Basarabiei se petrecea la anul 1812, deci înainte de perioada „bonjuristă” din principatele dunărene. Aceasta arată că  Alexe Mateevici găsea şi extrăgea sintagma „o comoară înfundată”dintr – un fond de cuvinte autohtone, nu traducea pur şi simplu franţuzescul “un trésor enfoui”.

Rusia apare în istorie abia în secolul VIII. Prin expresia Nova Roma forjată de un grup de reflecţie creştin ghidat de Sfîntul Ierarh Grigore Teologul, se recunoştea implicit în secolul IV că există şi un Novum Latium format prin ‚socii’-alizarea traco-daco-moesilor şi ilirilor.

Probabil că actul bisericesc de la 381 AD este ultima recunoaştere a influenţei latine asupra fondului   traco-daco-moesic, iar aceasta mult după retragerea aureliană, pe care istoricul  Zosimus din Romania Orientală nici măcar nu o pomeneşte în Historia Nova.

Prin versurile “Strângeţi piatra lucitoare / Ce din soare se aprinde.”, Alexe Mateevici arată şi influenţa varegă de după secolul VIII asupra fondului   traco-daco-moesic deja ‚socii’-alizat. De altminteri, Cantacuzinii erau varegi. Gheorghe Asachi şi Mihai Eminescu erau de asemenea vikingi răsăriteni, nu blonzi ci la fel de bruneţi precum Harald Bluetooth. Să fiu mai explicit. “Strângeţi piatra lucitoare / Ce din soare se aprinde.” evocă Piatra Soarelui, un datum cultural Viking.

Titus Filipas

Valorile Romaniei Orientale

Cu articolul Ficţiunea ideologică: naţionalismul ortodoxist, publicat în cotidianul România liberă, http://www.romanialibera.ro/a130658/fictiunea-ideologica-nationalismul-ortodoxist.html , domnul Cristian Pîrvulescu iniţiază o intensă dezbatere pe forum RL.

Pentru că sunt teme istorice şi teologice asupra cărora autorul articolului a meditat prea puţin. Din lipsă de informare. Nu pot să spun că avatarul Kramer nu are dreptate. Însă incompleta informare se reflectă şi la el. Nu îl contrazic, dar vreau să adaug.

Eu sînt de religie ortodoxă, dar îl apreciez mai mult pe vicarul greco-catolic Petru Pavel Aron, decât pe ortodoxul Popa Tunsu. Petru Pavel Aron este singurul continuator român din Epoca Luminilor a doctrinei Romania Neoacquistica. Să nu uităm că unirea principatelor înfăptuită de Mihai Viteazul, ‘pohta’ lui,  nu era decât îmbinarea principiului de subsidiaritate cu doctrina Romania Neoacquistica. Apoi, Petru Pavel Aron traduce într-o vernaculară neolatină de calitate, mai precis în limba română de calitate, Vulgata scrisă în limbajul Vetus Latina de călugarul scit Ieronim. Aceasta după ce Ieronim ascultase şi asimilase în Anul Domnului 381, predicile Sfîntului Ierarh Grigore Teologul (Bogoslovul) la Constantinopol. Acea Vulgata scrisă de Sfîntul Ieronim în limbajul Vetus Latina face parte din literatura străromână. Unii dintre istoriografii  oneşti ai Occidentului încep acum să studieze acele evenimente culturale. De ce? Pentru că îi interesează, sincer, originea reală a ştiinţei occidentale. De exemplu, transpare acum tot mai clar faptul că originea conceptului de Zero matematic nu este la indieni sau arabi, ci la un călugar scit pe nume Dionisie cel Mic. În fine, unul dintre savanţii-pionieri ai Occidentului, anume Roger Bacon, studia foarte atent Vulgata Sfîntului Ieronim. De altminteri, chiar denumirea acestei cărţi care aparţine de fapt şi drept literaturii străromâne, a fost propusă de către acel Roger Bacon. Biserica noastră ortodoxă are o tradiţie culturală extraordinar de bogată, din care autorul Cristian Pîrvulescu face tabula rasa.

Trăim în timp postmodern, când setul de valori moderne cade. La ce valori recurgem ? În primul rând la valorile excelenţei din civilizaţia veacurilor IV, V, şi VI a Romaniei Orientale.

Titus Filipas

românika?!

Nu ştiu de ce unii batjocoresc România şi îi spun românika.  România are o istorie care începe la Anul Domnului 381 cu sintagma-sigiliu Nova Roma. Care presupunea implicit existenţa unui Novum Latium în peninsula balcanică, format prin ‘socii’—alizarea* traco-daco-moesilor şi ilirilor. La anul 378, istoricii spun, muriseră ultimii romani autentici din Balcani în bătălia de la Adrianopole. Moarte şi naştere. Recunoaşteţi binomul? Este o deconstrucţie:   „tensiune a memoriei, a fidelităţii, a păstrării tradiţiei, şi în aceleaşi timp  a noutăţii absolute şi a rupturii” (Derrida). Istoricii occidentali caută de la acel moment din Romania Orientală patronat de Sfinţii Ierarhi cappadocieni începutul unei civilizaţii a excelenţei. Cassiodor scria despre ‘socii’—alizarea traco-daco-moesilor şi ilirilor într-o carte pierdută. Iordanes, un got civilizat,  avusese trei zile acces la cartea lui Cassiodor. Transfigurează acea informaţie într-o  carte despre ‘socii’—alizarea goţilor. Ştim acum că Zero-ul nu a fost inventat de indieni, nici de arabi, ci de un călugăr scit din Romania Orientală pe nume Dionisie cel Mic. Singura lui biografie credibilă a fost scrisă de Cassiodor. Contra Reforma are succes pentru că îşi întoarce privirea înspre civilizaţia excelenţei din Romania Orientală, vezi liturghia Tridentină bazată pe Vulgata scrisă de călugărul ilir Ieronim animat de predicile Sfîntului Ierarh Grigore Teologul (Bogoslovul) pe care îl ascultase în anul 381 vorbind la Constantinopol. Tot Contra Reforma creează conceptul politic Romania Neoacquistica. Pohta lui Mihai Viteazul care unifica principatele este integrată acestui concept.

*Această  ‘socii’—alizare a fost făcută posibilă de cadrul constituţional creat în Imperiul Roman prin Constituţia Antoniniană de la 212 AD. Cadrul generos al constituţiei lui Caracalla transformă Imperiul Roman în Romania. La Anul Domnului 285, Diocletian împarte Imperiul în Romania Orientală şi Romania Occidentală. Istoricii de la Oxford University consideră că istoria modernă a Occidentului începe la 285 AD.

Titus Filipas

Patriarhatul apocaliptic de Moscova

Am citit recent pe blogul Proortodoxia, articolul :  http://proortodoxia.wordpress.com/2008/05/20/cercetatorii-au-dovedit-ca-bolile-pot-fi-vindecate-cu-ajutorul-rugaciunii/#comment-138 , care face mult prea frecvent referire la minuni petrecute în bisericile pravoslavnicilor.

Cu tot respectul cuvenit, îndrăznesc să  spun aici că noi, ortodocşii români, nu trebuie să dăm totdeauna mult credit celor spuse în bisericile ruseşti care sunt  închinate partriarhiei de Moscova.  Pentru că în felul acesta negăm indirect drepturile noastre legitime româneşti, în primul rând acela de a fi moştenitori  ai sintagmei–sigiliu  Nova Roma*, sintagmă afirmată de conciliul  de la Constantinopol din anul Domnului 381. Lucrările acelui conciliu, realmente un think tank dacă spunem lucrurilor  folosind termenii cei mai moderni, au fost supervizate de Sfîntul Ierarh Grigore Teologul (ori Bogoslovul, dar această denumire este folosită abia după inventarea limbii artificiale şi sacre chemată  slavonica de către sfinţii cărturari bizantini Fotie, care aşeză principiile gramaticale, apoi fraţii Chiril şi Metodiu, care implementară acele principii ale umanismului bizantin).   Partriarhia  de Moscova, să nu uităm, pur şi simplu a furat ** de la noi sintagma–sigiliu  Nova Roma.  Motivele de putere pur politică, la început numai peste Rusii, apoi peste întreaga lume, au fost evidente. Să amintesc unele fapte vechi, în primul rând apocriful lui Filofei. Scrisoarea călugărului Filofei din Pskov adresată fiului Sofiei (ori Zoe -Sofia, fiica lui Toma Paleologul, frate al lui Constantin al XI -lea Paleologul, ultimul împărat la Constantinopol, se creează mitul că Rusia moscovită preia drepturile Paleologilor), Marele Cneaz Vassili al  III- lea (1479 – 1533) care la 1510 cucerea oraşul Pskov, îi precizează acestuia şi semnificaţiile Rusiilor  unite:  „Două Rome au căzut. Cea de a treia Romă s-a ridicat acum.” Scrisoarea este de fapt un text apocrif!  Pentru noi contează în mod absolut această această subliniere. Dar mai  contează, în sens relativ,  starea de spirit în Rusii care ducea la crearea acelui document apocrif, mărturisind pentru starea ignară a călugărului generic Filofei. În anul Domnului 1589, este foarte surprins de această  stare de spirit ignară şi agresivă, –acum este tot la fel!–,  patriarhul Ieremia al II-lea de la Constantinopol, care  călătorea  în Rusii pentru a colecta ajutoare. Clerul rus profită. Îi cere imediat să recunoască o biserică autocefală la Moscova, capitală pe care să o declare “Cea de a treia Romă”. La început, marele teolog şi cărturar   Ieremia al II-lea rezistă la aceste presiuni lipsite de elementară civilitate.  El ştia mult mai multe decât ruşii pravoslavnici. Anume că  epitetul “a treia Romă” avea  o semnificaţie apocaliptică!  Dar muscalii pravoslavnici insistă în ignoranţă, fără să realizeze că vor chema Apocalipsa bolşevică peste ei. Grecul Ieremia al II-lea cedează aparent, însă redactează un document conţinând de fapt numai venin prin recunoaşterea patriarhului Iov la Moscova – “a treia Romă”. Abia prinţul nostru Dimitrie Cantemir îl lămureşte în 1721 pe imperatorul Petru cel Mare despre adevărata semnificaţie din actul scris de patriarhul grec Ieremia al II-lea de la Constantinopol la anul 1589. Incontestabil,  Petru cel Mare detesta prostia, şi  desfinţează imediat prin ukaz  patriarhatul apocaliptic de Moscova.  Stalin reînfiinţează în anul 1941, nu prin ukaz  publicat ci în mod tacit***, patriarhatul apocaliptic de Moscova. Ortodocşii români nu trebuie să acorde credibilitate  patriarhatului apocaliptic de Moscova.  Iar pentru că a fost investit cu funcţia de locţiitor al catedrei episcopale din Cezareea Cappadociei, unde a predicat pe vremuri Sfîntul Ierarh Vasile cel Mare, – teolog şi filosof, un geniu mai mare decât Albert Einstein–, patriarhul BOR este îndreptăţit să vorbească şi pentru pravoslavnicii ruşi.

*Denumirea Nova Roma se atribuie oraşului Constantinopol. Dar ea nu a fost dată de Constantin cel Mare, fondatorul oraşului la  anul Domnului 330 şi el însuşi decedat la  anul Domnului 337, ci de conciliul bisericesc din 381 AD, care a funcţionat ca un grup de reflecţie (think tank) din Romania Orientală.

** În acel grup de reflecţie, conciliul bisericesc din anul Domnului 381 AD, chiar se gîndea extrem de intens asupra unei situaţii de criză din Balcani. Astfel, la anul Domnului 378  muriseră  în bătălia de la Adrianopole “ultimii romani autentici”  din Balcani alături de împăratul Valens. Dar imperiul roman trebuia menţinut, aşa gîndea şi Sfîntul Ierarh Vasile cel Mare, care murea la anul Domnului 379 (vezi şi lucrarea lui G.F. Reilly, Imperium and Sacerdotium According to St. Basil the Great. Washington, DC, 1945). Colegul său la facultatea de filosofie din Atena, Sfîntul Ierarh Grigore Teologul, îndeamnă conciliul  din 381AD să lucreze pentru salvarea imperiului roman.  Aşa apare sintagma – sigiliu  Nova Roma chiar la acel conciliu.  Să interpretăm prin analogie semnificaţia sintagmei. Dacă Roma adevărată era în Latium, atunci Nova Roma se găsea  în Novum Latium. Această sintagmă – sigiliu  Nova Roma era de fapt recunoaşterea fenomenului ‘socii’- alizării traco – daco- moesilor şi ilirilor din Balcani (vezi şi denumirea Romanaţi, ca teritoriu şi populaţie). Moscova expansivă nu a îngăduit niciodată menţinerea unui Novum Latium în spaţiul carpato–  danubiano – pontic.   După ce Suvorov trece Bugul, începea  rusificarea  masivă şi forţată a populaţiei majoritare româneşti locuitoare  a teritoriului dintre  Bug şi Nistru. De altminteri oştenii suedezi care l–  au însoţit pe regele Carol al XII în anul 1709 în campania  militară pe istmul baltico–  pontic vor mărturisi că atunci populaţia majoritară între Bug şi Nistru era românească. În arhivele din Stockholm se păstrează acele documente doveditoare ale drepturilor noastre istorice asupra teritoriului dintre Nistru şi Bug. Nu întâmplător mareşalul Antonescu ţinea să negocieze armistiţiul cu URSS  tocmai la Stockholm, şi sub medierea diplomaţilor suedezi, care ştiau ce documente se află în arhivele lor, după cum, bineînţeles, ştiau şi sovieticii. Dar copii bine autentificate ale acelor documente se păstrează de asemenea în cancelariile din Londra şi Washington DC. Astfel, Winston Churchill, despre care– i greu să bănuim că era simpatizant al mareşalului Antonescu, scrie în memoriile sale pentru care a primit premiul Nobel la Stockholm, că anglo –americanii recunoşteau drepturile istorice ale românilor pînă la rîul Bug. Deci, în acord cu textul lui Winston Churchill, marea greşeală a lui Antonescu nu a fost trecerea Prutului, nici măcar trecerea Nistrului, ci trecerea Bugului!

***pentru mobilizarea energiilor ruşilor pravoslavnici în lupta contra “ocupanţilor fascişti”.  

Titus Filipas