Comentariu la eseul “A disparut…”

“A disparut…” a intrat pe blogul http://patratosu.wordpress.com la data de decembrie 27, 2007. Eseul este excelent scris. Ilustraţia – cea mai potrivită. Tabloul entuziasmului proletar este cumva de Ivancenco ? Într- o extinsă reţea de efecte cu externalităţi pozitive şi negative, bloggerul român  este   util binelui public  pentru că  articulează la discursul comun  un minimum de  concepte noi,  adăugă discernământ şi judecăţi de valoare asupra  evenimentelor  din  cotidian. Acest autor de blogger, –cel mai bun din România–, discută corect noţiunea de justiţie distributivă într- o abordare  conceptuală ascendentă : “Ultima data cînd am dat parizer cu pîine pentru pauza ei de la ora 10 si un pic de tuica a fost… ehe… acum vreo 8 ani, cred….”

Principiile justiţiei distributive sunt principii  normative destinate alocării bunurilor (resurselor, inclusiv resurselor educaţionale) care se găsesc în cantitate redusă.   Ca discurs,   justiţia distributivă  se concentrează asupra  caracterului acceptabil, ori „drept”,  al  (re)distribuţiei  bunurilor în societate. În context social, chestiunile etice tratate în justiţia  distributivă sunt  considerate a fi  acute, grave, importante. Din cauza  aceasta,  justiţia  distributivă trebuie să  fie divulgată, popularizată, învăţată.  Pe web există deja vreo două generaţii  de situri unde  persoanele doritoare de cunoaştere prudenţială pot   învăţa   justiţia   distributivă   prin  profile statistice, interviuri, jocuri video. Jocul interactiv chemat „Distributive Justice in America” este oferit populaţiei   din New York   prin intermediul unei instalaţii electronice integrate  la Whitney Museum of Art. Vizitatorilor li se mai oferă şansa,  pentru unii din ei nesperată,  de a crea propria societate virtuală,  ideală din punctul de vedere al justiţiei distributive. Conţinând  şi multă grafică,  siturile  educaţionale din  generaţia a doua  pentru  achiziţionarea  elementelor de justiţie   distributivă  sunt  redactate în limba engleză, majoritar. Există şi  fericite excepţii  de la acest exclusivism al englezei educaţionale pe web. Enumerăm două  notabile „cazuri balcanice”: situri de etică  distribuţională redactate în  limbile croată şi  turcă, vă puteţi imagina aşa ceva ?  Totuşi, dacă doriţi un limbaj facilitînd  realmente accesul Dumneavoastră la conceptele   noi,  – se spune uneori că  această „vorbire”  ţine de categoria  limbajelor sacre –,  recurgeţi la  engleza  vorbită  de  profesorii de la Harvard University. Textele de justiţie  distributivă cele mai citite,  actualmente,  îl au ca autor pe  filosoful harvardian John Rawls  (1921 – 2002),  un egoist  prudenţial  epitomic. După un stagiu ca infanterist pe frontul din Pacific, consecinţele infernului de la Hiroshima îl îndeamnă  pe John Rawls  să studieze filosofia morală. John Rawls  reflectă mult asupra temei, publică  prea puţine  articole ştiinţifice. Scrie  lent şi eficient,  în  celebrul  stil explicativ Bourbaki ce urmează unui mare război, marele  text  educaţional  de cunoaştere prudenţială  intitulat  „A Theory of Justice”, din anul 1971. În paginile cărţii „O teorie a dreptăţii”,  acum  lectură obligatorie pentru învăţarea filosofiei morale,  John Rawls încearcă să  rezolve problema justiţiei distributive cu ajutorul unei versiuni personale  de Contract Social. În construcţia discursivă din textul „A Theory of Justice”, John Rawls se baza pe teoriile clasice ale Contractului Social, elaborate de John Locke (1632-1704), Jean Jacques Rousseau (1712-1778), şi Immanuel Kant (1724–1804). “Contractul social” înseamnă la  John Rawls  o cooperare conştientă  între grupuri, prin negocieri pe un set de  valori  etice. Cursul profesorului John Rawls despre ‚teoria dreptăţii’  şi  distribuţia  bogăţiei a  influenţat  nu doar filosofia politică şi morală, ci şi gândirea economică. Regula economică simplă ne spune că  bogăţia  dintr -o  economie  nu reprezintă o cantitate fixă,  transmisă de la o perioadă la alta. Bogăţia poate mereu să fie creată, aceasta a fost experienţa ţărilor industrializate în ultimele două secole  şi jumătate. Altă regulă  de  tutorial economic ne învaţă că veniturile şi  bogăţia  nu  sunt   “distribuite”. Aceasta pentru că bogăţia nu este mai întâi creată, apoi distribuită. Cianotipul privind  posesia de bogăţie  spune că  veniturile persoanei şi bogăţia sunt create, şi iniţial deţinute legitim, posedate legitim, chiar de către persoana care creează acea bogăţie. Iar între  „crearea  de bogăţie” şi  „redistribuirea de bogăţie” există un conflict din punctul de vedere al justiţiei naturale. Prin impozitările pe care le impune  şi le percepe, statul asigură  principalul mecanism prin care se realizează „redistribuirea de bogăţie”. Cred sincer că  orice „redistribuire” de bogăţie înseamnă  furt camuflat, dar admit că acest conflict  între  „crearea  de bogăţie”  şi  „redistribuirea de bogăţie”  se poate aplana  recurgînd la „reguli de contrapartidă” (‚trade offs’) adecvate. Aş fi preferat sublinierea aspectelor rawlsiene în campania de educaţie civică în şcoli. Nu se întâmplă.  Cum reacţionează, la această criză autentică şi acută de educaţie civică,  instituţia cea mai competentă, şi cea mai avizată, –în principiu–,  asupra  abstracţiunilor aplicabile, anume Facultatea de Ştiinţe Politice a  Universităţii din Bucureşti ? În general, modelul fiducial lipseşte la ei. De ce ? Pentru că  aşa  a fost  concepută  Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti  de  către “ctitor” – profesorul universitar  Daniel Barbu.  În principiu, Facultatea „lui” de Ştiinţe Politice nu trebuie să propună modele fiduciale, soluţii înţelepte şi fezabile pentru România. Profesorul universitar  Daniel Barbu este cel mai proeminent reprezentant actual din “şcoala dâmboviţeană de politicianism”. Chiar şi  bloggerul observă :  “Mi-am dat seama de asta ascultînd un interviu pe Europa Cultural. Nu mai stiu cine [cu cine n.n.] dialoga, cred ca […] Daniel Barbu […].”  Mai departe, nu aş pronunţa afirmaţia riscată : “lui Daniel Barbu îi apartine descoperirea … [că] a disparut clasa muncitoare.” Nu “a dispărut”, ci a plecat în alte ţări. Totuşi,  formal a dispărut  conceptul de clasă socială, înlocuit cu triada noţională “grid-group-network”.Titus Filipas

Viitor sumbru

8 iunie  2006S-a tot vorbit despre arestarea teroristului lugojan Florin Lesch. Rămâne   deschisă chestiunea agenţilor SRI care se infiltraseră în anturajul lui Florin Lesch – tînăr altminteri paşnic până la „ziua atentatului terorist”. Cel puţin unul dintre agenţii SRI ar fi putut acţiona ca ‘agent provocateur’. Tactica este cunoscută de pe timpul vechii securităţi, din faza când era condusă de internaţionalişti. Episodul Florin Lesch pare să ne arate că  SRI-ul nu mai este controlat de patrioţi români, ci este în serviciul unor forţe din exterior. 9 iulie 2006În comentariul său  după arestarea primului terorist “dovedit”  din România, –tînărul Florin Lesch din Lugoj–, ziaristul Ion Cristoiu reînvia buna tradiţie din „Cuvinte prea încrucişate”, rubrica pe care o citeam  cu plăcere în „Suplimentul literar al Scânteii Tineretului”. Exista  o reală  foame de luciditate atunci – luciditate asociată foarte probabil caracterului eroic de către publicul larg. Superstiţia pseudo-religioasă încurajată de  popi cu o cultură minimalistă înlocuieşte acum spiritul hieratic, însă chiar  şi această superstiţie este doar insulară  în oceanul de „vulgaritate” –  am folosit clasificarea lui Giambattista Vico.  Dar există şi azi  o societate reală de cognoscenti, o ‘knowledge society’ în România. Ştiam că la „loviluţie” au fost ucişi peste o mie de oameni, că au fost arestate persoane purtătoare de arme şi bănuite de terorism, dar până la urmă nimeni nu a fost dovedit. Arestarea şi ancheta asupra lui Florin Lesch arată victoria „dublei măsuri” în exercitarea justiţiei din România de astăzi. O anchetă judiciară onestă  ar fi cerut şi identificarea, chiar chestionarea, acelui „agent provocateur” despre care  comunicatul SRI  sugera că el a existat. În analiza pe canalul de televiziune Antena 3, domnul Ion Cristoiu a încercat să identifice părţile „maşinii infernale” încropite de tînărul Florin Lesch. Îl felicit, pentru că, fără a se bucura de avantajul unei „culturi tehnice”, Ion Cristoiu identifică un „missing link” de tip «releu »  în comunicatul despre „evenimente” furnizat de SRI. În concluzie, şi găsind prilejul de a-şi turna cenuşă  pe creştet, domnul Ion Cristoiu sugerează  o analogie între maşina infernală prezentată  de SRI, şi „găina care naşte pui vii”, prezentată de cotidianul „Evenimentul zilei”.Ca să fiu sincer, eu sînt unul dintre cei care au rămas cu impresia că Florin Lesch a fost ales  ca „ţap ispăşitor” pentru lunga vină a instituţiilor responsabile ale  statului român de a nu fi identificat după 1989 nici un terrorist (dar există şi alte piste, mai veridice, care pot explica atitudinea SRI). Credeţi-mă, dacă tînărul Florin Lesch va fi condamnat, credibilitatea instituţiilor statului român, cât şi ale ONG-urilor din societatea civilă  care apără drepturile omului,  nu va fi amplificată. Totuşi, totuşi, comunicatele SRI păcătuiesc prin stupiditatea de a crede că se adresează unui public românesc naiv. De altminteri, chiar în acea emisiune de la Antena 3 unde era dezbătut prima oară la modul serios cazul arestării „teroristului în şlapi” care a leşinat, domnul Mihai Gîdea dezvăluia că  primea pe laptop scheme mult mai realiste şi mult mai fezabile de ‘maşini infernale’ care să arunce în aer automobilul cu butelii de aragaz al teroristului din Lugoj.Oricum, sînt de acord cu domnul Ion Cristoiu care afirmă că la SRI există cineva, un angajat din generaţia tînără, capabil să adune oricând cioburile contradictorii  pentru a construi un alt comunicat coerent oferit publicului. Dar, cum sublinia Ion Cristoiu, dacă sunt de faţă  şi ziarişti ce adresează  întrebări pertinente, consistenţa comunicatului SRI  se sparge din nou. La drept vorbind, nu înţeleg de ce nu există o consultare a tipilor vorbăreţi din departamentul  Public Relations de la SRI cu tehnicienii lor interni, specializaţi în „maşini infernale”. Altminteri, vorbăreţii de la departamentul PR ai SRI se cramponează doar într-o  imitaţie delicioasă  a unui  text caragialesc din secolul XIX. Ar fi timpul să treacă în mod serios  la o lectură a eseurilor lui Paul Zarifopol, dacă vor  o pregătire pentru intrarea lor culturală în veacul  XXI. Apoi, „cultura de masă” în România  este încă dominată, intelectualiceşte, de cultura generaţiilor de absolvenţi ai  liceelor industriale organizate pentru învăţământul românesc de academicianul Mircea Maliţa. Există deci, în România, şi o cultură  tehnică  dovedită  realmente chiar şi în condiţii de improvizaţie, adică  o „cultură  tehnică  în stil european”  cum este aceea  zugrăvită  de Pierre Boulle în romanul „Podul de pe rîul Kwai”.  Cel puţin eu, fost profesor de liceu industrial, sînt gata să depun mărturie că  românii pot oricând să inventeze maşini funcţionale,  –eram uluit de ingeniozitatea elevilor mei din Craiova–, deşi unii atribuie maliţios doar oamenilor din Ardeal această  capabilitate. Atunci când îşi redactează comunicatele de presă, pe orice temă,  funcţionarii PR merituoşi  de la SRI trebuie să  ia meticulos în consideraţie  faptul că există totdeauna şi un segment realmente „connoisseur” al publicului românesc. 30 august 2006Avem din nou un comunicat SRI despre tînărul Florin Lesch, teroristul prezumtiv arestat preventiv de această eficientă organizaţie. Ni se prezintă şi dovezi iconice. Bănuiesc că SRI are ca ţintă pentru comunicatele de presă doar persoane excesiv de credule,  ori “guguştiucii şi fătucile” care lucrează în presă,  am citat din autorul Ion Cristoiu. Problema mea de înţelegere este aceea că dacă se vorbeşte despre  terorişti, trebuie neapărat prezentat binomul ‘Omul şi Organizaţia’. De exemplu  ‘Bin Laden şi  Al Qaida’. Oricât de atent aş privi, nu reuşesc să văd altă organizaţie ce se ascunde în umbra lui Florin Lesch, în afară de SRI.18 septembrie 2006Prelungirea arestării “primului terorist dovedit” din România nu rezolvă nimic pentru SRI. Este adevărat, organizaţia SRI  e condusă actualmente de un interimar. Dar viitorul “şef suprem” de la SRI va trebui să  rezolve în primul rînd cazul “teroristului” Florin Lesch din Lugoj. Am mai scris despre Florin Lesch. Insistăm pe tema aceasta, doar pentru că nu îl cheamă Florin Leş. Ceea ce l -ar fi transformat automat în român de baştină, un român aborigen care poate  să  fie stârpit. Ca la 1907. Dar grafia numelui Lesch sugerează  o ascendenţă  a sa în Imperiul austro- ungar. De altminteri  Florin Lesch afirmă  că  este moştenitorul averii unui strămoş Lesch.  Avere pe care o cere restituită de către statul român. Cred că tînărul Florin Lesch are tot dreptul la apărare. Şi are tot dreptul la instituţii inteligente ale statului român. Tinerii slujbaşi de la SRI sunt vital interesaţi de rezolvarea foarte corectă a cazului  Florin Lesch, numai aceasta acreditează (sau nu)  şcoala SRI ca instituţie universitară. Afirmaţia comunicatelor oficiale ale SRI privind apartenenţa lui Florin Lesch  la ‘structuri teroriste islamice’ este foarte « vagă », ca să folosim un eufemism. La nivelul conferit de posesia unor studii  universitare autentice, nu poţi să vorbeşti numai despre « structură », ci despre « structură şi organizaţie»,   într -un binom ierarhic. Studiile de la şcoala SRI pe această temă nu pleacă oare  de la  marele Émile Durkheim ? Nu recurg oare la ideile despre cultura organizaţională  ale lui Michael Thompson*? Care el însuşi s -a format pornind cu impetus  din structura unei organizaţii având caracter militar. Tinerii angajaţi actuali de la SRI trebuie să  înţeleagă că  este în joc aici  nu destinul individului Florin Lesch, ci  atestarea de seriozitate a şcolii universitare SRI (oficial se numeşte Academia Naţională de Informaţii).11 iunie 2007În intrarea precedentă adresam întrebarea retorică : “Studiile de la şcoala SRI nu pleacă oare  de la  marele Émile Durkheim ?”. A fost o premoniţie ? Căci una dintre cărţile fundamentale scrise de Émile Durkheim (1858-1917)  era intitulată : “Le suicide. Étude de sociologie “. Mass media ne transmit ştirea despre  un ofiţer de informaţii care s- a sinucis în incinta Academiei SRI.  “Conducerea SRI a dispus o ancheta interna la ANI pentru a stabili cum de un astfel de incident s-a putut intampla  in cadrul SRI, cunoscut fiind faptul ca pentru a putea accede in randurile ofiterilor de informatii, candidatii sunt supusi unor teste psihologice foarte dure.”, aflăm dintr- un articol publicat de ziarul  Gardianul. Sancta Simplicitas , nici măcar jurnaliştii de la Gardianul nu l- au citit pe Émile Durkheim ! Acest cugetător este ignorat nu doar la Academia Naţională de Informaţii, ci şi la la facultăţile  de jurnalistică din România. Bineînţeles, în condiţiile economiei de piaţă există acum la noi un mare număr de specialişti bine calificaţi în psihologie hedonică. Dar nu  prea cred eu că Academia Naţională de Informaţii are şi un foarte bun specialist în psihologie abisală. Pentru că aşa ceva s- ar cere la şcoala SRI.În cultura organizaţională  de azi există interesul de a cunoaşte şi de a defini individul în  raport cu triada de termeni : (i) Grup + (ii) Grilă de comandă + (iii) Reţea, adică suma conceptuală agregată  (group + grid + network). Termenul Grup (‚Group’), în  interpretarea propusă de sociologul Émile  Durkheim, caracterizează tipul de solidaritate la care aderă individul. Metafora pentru Grilă (‘Grid’), aşa cum este termenul Grilă folosit aici, poate fi  „electrodul de control” dintr -o clasică triodă cu vid.  Grila înseamnă circumscrierea alegerilor individului de forţele societale externe lui. Cu cât este mai intens controlul de grilă, cu atât indivizii sunt mai „ţinuţi în lanţ”.  Cu cât este de o intensitate mai scăzută  controlul de grilă, cu atât indivizii pot să îşi negocieze relaţiile. Cât despre sursa de valoare adăugată pentru individ, şi aici nu vorbim despre sensul monetarist al termenului,  aceasta o constituie  reţeaua personală (network) pe care individul reuşeşte să o creeze.Tipologiile de clasificare a indivizilor  caracterizaţi prin triada criteriilor :   (i) Grup + (ii) Grilă de comandă + (iii) Reţea,  sunt ordonate după arhetipuri culturale. Psihologia abisală reprezintă domeniul ştiinţific având înscrisă exhaustiv pe agenda sa taxonomică toate  arhetipurile culturale. În opinii exprimate public de autorităţi începând cu administratorii de la World Bank şi terminând cu teoreticianul culturii lucrative Clotaire Rapaille, găsim suficiente argumente care sprijină utilitatea arhetipurilor culturale  şi a Psihologiei abisale. Vorbim despre Psihologie abisală  în contextul intervenţiilor arhetipurilor culturale în  elaborarea deciziilor politice  şi a deciziilor  manageriale. Dar şi în alegerile personale de “viaţă sau moarte”. 16 noiembrie 2007Mai există dreptate în România ? ‘Anchetatorii susţin că Lesch intenţiona’- se spunea într-un articol mai amplu despre cazul “teroristului lugojan” (Timişoreanul Lesch condamnat la 12 ani închisoare pentru terorism,  în România liberă din 15 noiembrie 2007). Deci a fost un ‘proces de intenţie’. ‘Tânărul se afla sub supravegherea Serviciului Român de Informaţii de mai mult timp. Acesta a trimis mesaje de ameninţare’ –se mai prezentau motivaţii. Nu a fost ‘supraveghere’. A fost ‘provocare’ şi ‘instigare’. Faptul că a existat un ‘agent provocateur’ de la SRI a fost oficial recunoscut. Este o zi neagră pentru România şi spiritul dreptăţii. Este o zi care anunţă  un viitor sumbru pentru toţi cetăţenii României. Condamnarea lui Florin Ioan Lesch ne spune limpede că nu avem dreptul la instituţii şi instanţe inteligente în România. Şi niciunde în lume.

*Bineînţeles, ideile lui Michael Thompson fac parte din Teoria culturală.

Titus Filipas