Grădina Maicii Domnului

 ‘Codrii’ de la câmpie  şi ‘Ţările’  dintre munţi fac parte din istoria noastră. Ecosistemul  oferă  locuitorilor săi  nişe de protecţie în calea năvălitorilor.  Continuitatea noastră  nu este anagogică, este una sistemică, nu  este oferită de blândeţea istoriei, ci de stabilitatea ecosistemului.  Depresiunile şi poienile  montane favorabile vieţuirii umane dar climatic nefavorabile pentru Vitis Vinifera vor fi nişe pentru acele fracţiuni ale dacilor care l-au sprijinit politic  pe Deceneu în lupta de eradicare a viţei de vie, într-o extinsă  lume dacică formată din entităţi foarte deosebite, –vezi de pildă  percepţia foarte contrastantă  a  congenialităţii aduse de vin!–,  o lume tribală numai  temporar unificată  de Burebista. Acele triburi  singulare de daci care nu s-au romanizat decât parţial şi reversibil, –precum kurzii, numiţi ‘romani’ de către arabii cuceritori–, s-au transformat prin  evoluţia istorică  în secui şi huţuli. Numărul siturilor dacice din ‘ţinuturile secuieşti’ vorbeşte cât se poate de  pertinent în sprijinul tezei. Chiar şi după  2000AD, extremiştii maghiari au distrus sistematic dovezile arheologice dacice din ţinuturile secuieşti. Bram Stoker ni-l prezintă  pe contele Dracula drept unul dintre aristocraţii secuilor care au refuzat jugul ungar, adică ei au făcut parte din neamul Tarabostes  precum geţii  descrişi de gotul  ‘socii’- alizat Jordanes care încerca să îşi asume o identitate balcanică (şi era mândru). În edenul ecosistemului numit ‘Grădina Maicii Domnului’, populaţia de sorginte dacică : români, secui,  huţuli,  este purtată  pe umerii timpului până  în Prezent. Sună mistic, dar  noi  am căutat analogia, nu anagogia. Titus Filipas