Posts Tagged ‘globalizare’

„Să facem totul!”

iulie 8, 2009

„Să moară şi capra vecinului!” este o atitudine blamabilă. Dar când vecinul este USA ? Cred că gândiţi de două ori asupra condamnării înţelepciunii româneşti. Spuneam pe alt fir că „Washington consensus”, consensul de la Washington, impune prin globalizare în toate ţările cu economie de piaţă liberă modelul  de capitalism anglo-saxon. Mai spuneam că impozitarea forfetară a IMM-urilor la noi era destinată, în acord cu „Washington consensus”, să distrugă bazele capitalismului românesc, tradiţional bazat pe IMM-uri. Şi mai spuneam că speculaţiile financiare tipice  capitalismului anglo-saxon au dizolvat chiar şi „fondurile de dotare” (endowments) ale universităţilor particulare americane. Chiar şi fondurile de dotare ale Universităţii Harvard au fost micşorate considerabil. Însă fostul rector de la Harvard University,  a cărui singură „ideie iepocală” a fost principiul că „Săracii lumii trebuie să suporte poluarea lumii, nu bogaţii lumii!”, a fost numit consilier economic al preşedintelui USA. În principiu, acest consilier economic ar trebui să facă primele schiţe pentru o nouă doctrină economică a USA. Care, de ce să nu recunoaştem?, ar trasa noua linie de ghidare pentru capitalismul anglo-saxon. Problema este că noua doctrină economică a USA, –şi de aceea rîd eu cu bucurie foarte mare la reamintirea proverbului „Să moară şi capra vecinului!”–, este încapsulată în lozinca „Să facem totul !”. Nu sună a ceva cunoscut? Tot  asta era şi doctrina economică a lui Nicolae Ceauşescu începând cu anul 1973. De la acel moment, World Bank acorda împrumuturi masive regimului Nicolae Ceauşescu pentru accelerarea industrializării prin cumpărarea de fierărie high-tech din USA. Îmi aduc aminte, că într-una din analizele postului de radio Europa Liberă consacrată analizei situaţiei din România, cineva tocmai venit din ţară întreba cu năduf : „De ce i se dau atâţia bani lui Nicolae Ceauşescu? Singura condiţie care i se cere este să strângă şi mai mult şurubul ! De ce nu faceţi o emisiune pentru a discuta serios subiectul acesta ?”. Emisiunea a fost promisă, însă nu a venit niciodată. Dar, foarte bizar!, a venit în 1975 un fragment din viitorul „Raport Tismăneanu”! Un fragment împotriva protocronismului  românesc !  Se încurajau încă de pe atunci atacuri murdare împotriva protocronistului Ion Lăncrănjan  care,  prin autenticitatea naţională a florilor dalbe, prin vigoarea scriiturii rumâneşti,  îi deranja cumplit  pe apărătorii intereselor “păturii superpuse”.  În acel an 1975,  doamna Anneli Maier de la Radio Free Europe compunea un text denigrator care  politiceşte era foarte corect,  fiind tradus şi într- un raport în  limba engleză pentru a –şi informa şefii: “Caloianul, a Rumanian word of Slav origin, means a ritual object in human form which is buried or thrown into water in order to generate rain.” Originea slavă este varianta pe care ne-o impun ei. În fine… Ţarul bulgar Ioniţă Caloianul nu prezintă pentru noi, românii,  vreo însemnatate pozitivă,  decât numai pentru că era investit de Inocenţiu al III-lea ca paznic (Rex) pentru arhiepiscopia de Ohrid. Evenimentul având reverberaţie până în Polonia,  fiind reflectat şi în opera literară a  lui Henryk Sienkiewicz. Incultura doamnei Anneli Maier este crasă. “Caloianul românilor” este Ioan al II-lea Comnenul. Comnenii nu aveau herb. Însemnele heraldice sunt inventate în Occident, după ce Charles Martel îi învingea pe islamici în bătălia de la Poitiers. Abia Constantin Brâncuşi construieşte un însemn heraldic pentru Comneni,  „Coloana fără sfârşit” care leagă Cerul de Pământ. Aceasta era ideologia Comnenilor, temă pe care o întâlnim şi în descântecele Scaloianul  şi Scaloiţa. În acel an 1973, România a fost pusă în cumplită cumpănă,  când trebuia ori să continue pe calea cea bună, când îşi construia capital intangibil prin excelentul sistem de educaţie gândit de protocronistul Mircea Maliţa, fie să accepte să meargă pe calea cea rea spre care împingea World Bank. O analiză românească antamată la postul de radio Europa liberă în anul 1973 ar fi putut să ajute USA acum. Afirmaţiile secretarului trezoreriei americane despre soliditatea obligaţiunilor T-bonds au fost luate în derîdere de studenţii chinezi în faţa cărora vorbea la Pekin, iar reprezentanţii cei mai lucizi ai  capitalismului anglo-saxon realmente se tem de “gnomii din Shanghai”,  care sunt decidenţii ultimi pe cea mai puternică piaţă a industriei financiare  a lumii -“Bond market”  din Shanghai. „Să facem totul !” 🙂 cine spune acum ? WASHINGTON (Reuters): “U.S. must be open to second economic stimulus.” De unde banii pentru stimulus ? Din furtul generaţional. Doctrinarii economiei capitalismului anglo-saxon nu ştiu nici măcar echivalenţa ricardiană.

Titus Filipas

Capitalismul anglo-saxon şi globalizarea

iunie 22, 2009

Găsesc aici http://hymerion.wordpress.com/2009/06/20/al-patruzecilea-faliment/ discutată chestiunea unei bănci americane. Dar pe ansamblul lumii finanţelor, în America ?  În definitiv, poate că ei sunt foarte siguri că nu au prea multe probleme. Sunt multe tipuri de capitalism în lume. Dar prin consensul de la Washington, globalizarea impune pentru toţi modelul de capitalism anglo-saxon. Or, în virtutea principiului “too big to fail”, capitalismul anglo-saxon nu are prea multe griji reale (cum avem noi).

Titus Filipas

Aşteptarea corăbiilor plecate

martie 30, 2008

În seara zilei de 14 iulie 1789, fără noutăţi  privind soarta  fregatelor franceze plecate în jurul lumii, pe bună dreptate regele Louis XVI notează  în jurnal : „Astăzi nu s-a întâmplat nimic important”.

„Aşteptarea corăbiilor plecate” era  comportament uman  tipic pentru  epoca  velierelor,  ‚tema aşteptării corăbiilor’  este folosită  şi de William  Shakespeare în „The Merchant of Venice”, şi de Alexandru Dumas – tatăl în „Le Comte de Monte Cristo”.

Comorile ştiinţifice şi culturale pierdute prin scufundarea finală a submarinului Nautilus,  din romanul scris de Jules Verne, sunt  aluzie la naufragiul  fregatelor căpitanului Lapérouse, împinse  de un ciclon violent spre reciful arhipelagului Salomon.  Calele fregatelor conţineau tezaure ştiinţifice şi culturale  de valori inestimabile. Unii dintre cei mai buni savanţi şi  graficieni ai Franţei Epocii Luminilor se îmbarcaseră pe cele două corăbii. Nenumăratele albume cu desenele executate  în acea călătorie extraordinară, cu planşe surprinzând  adevăruri şi realităţi efemere despre viaţa globului terestru în secolul XVIII, despre oamenii triburilor întâlnite, despre specii animale ori vegetale necunoscute în Europa, despre peisaje ce urmau să fie obliterate ulterior de globalizare  şi  exploatarea capitalistă, colecţii minerale, ierbare cu diversităţi fabuloase,  dar şi specii vegetale vii pentru a fi plantate în Jardin des Plantes din Paris, dovezi antropologice  ale unor  culturi dispărute, acele comori păstrate în calele special proiectate ale fregatelor au  fost pentru totdeauna pierdute. Jules Verne dedică un întreg capitol naufragiului  expediţiei Lapérouse. Povestitorul întreabă : “Le Nautilus nous porte à Vanikoro ? […] Et je pourrai visiter ces îles célèbres où se brisèrent la Boussole et l’Astrolabe ?”

Titus Filipas