Proiectul educaţional Wallon-Langevin

Trebuie să ne întoarcem la cumplita iarnă din anul 1954. Atunci, avionul care îl transporta pe Frédéric Joliot-Curie (un fizician francez, şi totodată important lider al Partidului Comunist Francez) după vizita de la Moscova a trebuit să aterizeze pe aeroportul internaţional din Bucureşti din cauza viscolului. Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost ţinut informat cu toate fazele operaţiunii. După aterizare, Frédéric Joliot-Curie a fost invitat cu multă curtoazie într-o limuzină oficială pentru a merge la întâlnirea cu Gheorghiu-Dej. Liderul comunist român avea deja o aură de popularitate imensă în mişcarea muncitorească din Franţa din cauza rolului său de organizator principal în greva cheferiştilor din anul 1933. S-au discutat multe, într-o atmosferă destinsă. Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a plâns că ştiinţa atomică românească nu avea un savant de talia lui Frédéric Joliot-Curie. La care, savantul francez a replicat sincer : „Bine, dar nu-l aveţi pe Horia Hulubei?” Îl cunoaştea personal, lucraseră împreună în laboratoarele create de Marie Curie. Dar Horia Hulubei era la acel moment un biet savant prigonit de regimul comunist. Situaţia lui se va schimba radical de a doua zi. S-au mai discutat la acea întâlnire şi probleme educaţionale. Frédéric Joliot-Curie a prezentat sumar liderului comunist român proiectul Langevin-Wallon de reformă a învăţământului din Franţa. Care nu fusese niciodată aplicat acolo. Gheorghe Gheorghiu-Dej decidea imediat să îl aplice în România. A fost un bun început. Cu modificări româneşti. Foarte, foarte eficiente, cel puţin acelea promovate de Mircea Maliţa !
Titus Filipas

Dennis Deletant, un agent MI6?

Responsabilitatea indirectă a  lui Dennis Deletant* pentru “masacrul de la Otopeni” din 23 decembrie 1989 reiese din mărturisirile făcute chiar de el:

+În august 1986 m-am dus sa ma întîlnesc cu domnul Corneliu Coposu, pentru ca ma interesau legaturile dintre taranisti si englezi în timpul razboiului. Dl Coposu, de fapt, a transmis mesaje codificate englezilor, cu acordul lui Iuliu Maniu. Bineînteles ca am fost avertizat de niste prieteni sa nu ma duc, pentru ca dl Coposu era supravegheat de Securitate. Dar eu i-am telefonat dlui Coposu, i-am spus cine sînt, auzise de mine, iar dumnealui mi-a spus: ‘Eu sînt tinut sub supraveghere, dar daca în aceste conditii doriti sa veniti la mine, va primesc cu placere’. I-am spus ca vreau sa vin, l-am întrebat unde sta si mi-a spus ca pe aleea Mamulari nr. 19, în zona care se demola pentru a se construi Casa Poporului. Si a adaugat: „Sa fiti discret“. Cînd am ajuns în zona, m-am trezit în mijlocul unui teren viran, iar aleea Mamulari era singura pe care se mai aflau niste case, asa ca ma întrebam „cum sa fiu discret?…“. Erau niste soldati si ofiteri care lucrau pe santier – dar pe arsita aceea nu prea le ardea sa munceasca… M-am dus la dl Coposu, mi-a povestit lucruri foarte interesante, iar dupa vreo patru ore una dintre surorile sale mi-a facut un semn discret sa nu-l obosesc. M-am întors dupa doua zile si, înainte sa începem sa vorbim, mi-a spus ca fusese la dumnealui un colonel de Securitate care l-a întrebat ce discutase cu mine, iar dl Coposu îi raspunsese ca am discutat despre perioada razboiului, nimic altceva. Dupa alte patru ore de discutii, dl Coposu mi-a dat niste hîrtii despre relatiile sale cu englezii în timpul razboiului si mi-a spus sa fiu foarte atent la plecarea din tara, sa nu se gaseasca asupra mea acele hîrtii. Eu ma aflam în vizita în cadrul schimbului dintre Academia Britanica si Academia de Stiinte Sociale si Politice din România – pentru ca, în epoca aceea, Academia Româna nu mai avea dreptul sa gestioneze schimburile internationale, de asta se ocupa Academia de Stiinte Sociale si Politice. Domnul de la ASSP, care se ocupa de mine, m-a invitat la masa în ajunul plecarii. Mi-a spus: „Dennis, nu ai fost cuminte, nu ne-ai anuntat ca mergi la domnul Coposu, ne-ai pus într-o situatie jenanta…“. I-am raspuns: „Dar ce, trebuie sa anunt unde merg? Doar este o tara libera, nu? Sînt aici în cadrul schimbului între doua Academii…“. Iar el mi-a zis: „Lasa gluma, Dennis; am fost tras la raspundere ca nu am anuntat ca mergi la dl Coposu“. Si a adaugat: „Îti mai spun un lucru: mîine, cînd pleci, vei fi perchezitionat; sa nu se gaseasca ceva la tine, caci am s-o patesc si eu, nu numai tu“. La Otopeni, desigur, m-au perchezitionat, dar n-au gasit nimic…+

 In interviul din DILEMA VECHE (adresa URL este  http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=145&cmd=articol&id=4270) , Dennis Deletant admite implicit că a existat o minută încheiată între serviciile secrete britanice (nu ştiu ce serviciu reprezenta Deletant,  MI5 ori MI6 ?) şi Corneliu Coposu.  Securitatea a înregistrat tot ce era verbal, nu a avut acces şi la acel protocol scris. Este mare păcat că nu s-a ştiut de el, dar pe Dennis Deletant nu îl poate obliga  vreun român să dea publicităţii minuta (bănuiesc că a păstrat o copie). Corneliu Coposu era monarhist  convins şi declarat, probabil că minuta din 1986 conţinea menţionarea expresă că în 24 de ore de la răsturnarea republicii  comuniste, va fi anunţată reinstaurarea regimului monarhic constituţional. Corneliu Coposu a fost cel păcălit, şi nu o singură dată!

Pe 22 decembrie 1989, până la orele 12, situaţia era încă tulbure. Alexandru Mironov, care a făcut acel  celebru anunţ  emoţional la Radio România: ‘A fugit! Afugit!’, îmi povestea ulterior că i-a fost realmente teamă că va fi împuşcat de cineva în timp ce vorbea ! Nu s-a întâmplat, altcineva aranjase lucrurile.  Alexandru Mironov era convins că a contat carisma sa personală. Alexandru Mironov are carismă, dar nu cred că aceasta a contat prea mult în ecuaţie. Cel  care deţinea puterea decizională ultimă în România hotărâse altfel. Cine era acela? Să ne uităm pe un timing. Vedem că la vreo două ore după anunţul fugii lui Ceauşescu făcut de Alexandru Mironov pe microfonul  de la Radio România,  Mircea Dinescu era primit triumfal la Televiziunea Română.  Până pe 7 iulie 2006 nu înţelegeam cum, totuşi, Mircea Dinescu era primit atât de repede la Televiziunea Română. Atunci (vezi emisiunea  de pe 7 iulie 2006 la Realitatea TV) ne -a explicat : Calea îi fusese deschisă la ordinele date de ‘tovarăşul Gogu’.  Cel mai puternic om din sistem. Şi cel mai longeviv. În anul 1941, ‘domnul Gogu’ – pe atunci era ţărănist– a comis o cumplită  trădare de ţară şi neam. A dus sovieticilor planurile de atac ale românilor care doreau să elibereze provincia istorică Basarabia. Dintre agenţii de spionaj străini, doar cei britanici cunoşteau aceste planuri. Din ordinul dispeceratului londonez, planurile româneşti au fost transmise agentului sovietic Gogu Rădulescu. Din cauza trădării ‘domnului  Gogu’, ruşii au putut organiza cea mai mare ambuscadă  în care au fost prinse trupele româneşti după trecerea Prutului.

Ar fi interesant dacă  specialişti în face language  şi  expressive body language, psihologi reali, nu impostori  gen Mircea Miclea, ar viziona profesional jurnale cinematografice din prima epocă  a comunismului   arătând  înalta conducere de partid şi de stat. Când Gheorghe Gheorghiu-Dej  priveşte cu teamă  către ‘tovarăşul Gogu’,  se vede bine cine este   şeful real în sistemul politic din România. Deci pe tot acel interval de timp din 22 decembrie 1989, –unii au uitat–,  nimeni nu trăgea cu arme de foc în Mircea Dinescu. Din cauza aceasta zic, locul lui Mircea Dinescu este alături de  vinovaţii pentru crimele revoluţiei. Oricum, un CNSAS cu tovarăşul Mircea Dinescu (corect, a fost membru PCR, a făcut Academia Ştefan Gheorghiu de politruci PCR)   membru funcţionează  în afara legii. De altminteri altminteri puteţi vedea aici http://victor-roncea.blogspot.com/2008/08/basescu-si-pdl-vor-pierde-pe-mana.html , o fotografie cu Mircea Dinescu la 2 metri de Nicolae Ceauşescu, consemnând foarte atent  spusele acestuia la o întalnire cu liderii minerilor.

În fine,dacă Securitatea ar fi ştiut de conţinutul minutei între Coposu şi Dennis Deletant, masacrul celor 50 de copii din trupele securităţii pe aeroportul Otopeni la 23 decembrie 1989 nu ar fi avut loc. Este clar că un reprezentant oficial al Casei Regale de România, –dacă nu chiar regele Mihai însoţit de domnul Dennis Deletant–, trebuia  să aterizeze pe 23 decembrie 1989 la Otopeni. Tot sinistrul cu teroriştii din noaptea 22/23 decembrie 1989  a fost  montat tocmai pentru a nu trezi suspiciuni un atac tam-nesam (mă văd utilizând, împotriva dorinţei mele,  acest rusism, dar el se potriveşte extraordinar  aici  ca locuţiune adverbială!) al teroriştilor asupra unui reprezentant al Casei Regale de România pe aeroportul Otopeni la 23 decembrie 1989.

Dennis Deletant, care vorbeşte atâta de mult, nu găseşte cuvenit să ne spună ceva despre agenda Casei Regale de România  pe 22/23 decembrie 1989 ?

Titus Filipas

*Vezi şi https://blogideologic.wordpress.com/2009/04/30/atacat-pe-forul-militar-roman-de-istorie/

Slow Forward, devoalarea puterii

Cred că recenta acţiune  civică a domnului Victor Roncea, semnarea unei petiţii la preşedintele Traian Băsescu pentru demiterea lui Horia Roman-Patapievici de la conducerea Institutului Cultural Român, vezi http://www.petitiononline.com/icrgds/petition.html , dincolo de faptul că demonstrează existenţa unei mişcări patriotice în România de azi, nu va avea alt efect. Pentru că, să nu ne facem iluzii, nu preşedintele Traian Băsescu este centrul real de putere în România. De altminteri, este o caracteristică a României după cel de al doilea răboi mondial, ca şeful aparent să nu fie şeful real. De exemplu, pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu – Dej, şeful real era tovarăşul Gogu Rădulescu, o analiză de expressive body language a jurnalelor cinematografice din epocă, unde apar cele două personaje, o demonstrează. După cum, cel puţin în ultimii ani de viaţă, nu dictatorul Nicolae  Ceauşescu era în fruntea acţiunii politice în România, ci acelaşi malefic tovarăş Gogu, vezi articolul BANDA LUI GOGU RADULESCU CONDUCE ROMÂNIA!, la adresa

http://sitadeasa.wordpress.com/2006/08/26/banda-lui-gogu-radulescu-conduce-romania/ .

Tot la fel, după 22 decembrie 1989, Ion Iliescu şi – a asumat responsabilitatea pentru nişte acţiuni negative, al căror iniţiator nu a fost. De altminteri, preşedintele Emil Constantinescu ne – a dezvăluit că nu el a condus România. Din cauza aceasta, spun, preşedintele Traian Băsescu nu îl va demite pe Horia Roman-Patapievici de la conducerea Institutului Cultural Român, pur şi simplu pentru că HRP se află mai aproape de centrul real de putere în România decât se află preşedintele Traian Băsescu. De aici şi permanentul apetit al preşedintelui  pentru băile de mulţime ce îi dau temporar iluzia că el ar fi centrul puterii. Este şi acest comportament prezidenţial  o devoalare autentică, deşi o devoalare incompletă.

Mai multe date au apărut pe Internet, în blogosfera românească. Nu eu le – am căutat. Mai întâi s-a instalat un link malevolent pe  panoul blogului meu, către postarea blogului Slow Forward http://sfwd.blogspot.com/2008/08/icrny-cristi-neagoe-pro-anti.html .

Hai să analizăm mesajul eliptic : „ICRNY & Cristi Neagoe: Pro & Anti / Am incercat sa compilez texte pro si contra ICR New York. Sunt foarte multe, aici sunt doar cateva. Daca mai are cineva linkuri interesante, let me know. Cred ca nu mai are sens sa atrag atentia asupra diferentei evidente de greutate a numelor din lista pro ICR (sau macar cu o opinie realista).”

Fraza“Am incercat sa compilez texte pro si contra ICR New York” devoalează de fapt puterea ce construieşte frenetic liste cu aceia care sunt pro sau contra Institutului Cultural Român. Iar fraza : „Daca mai are cineva linkuri interesante, let me know.”, ce altceva este decât apel la delaţiune?

Am răspuns printr – un articol de blog. La scurt timp, ceea ce demonstrează că treaba este bine organizată*, pe  panoul blogului meu se instalează al doilea  link excesiv de malevolent, anume http://sfwd.blogspot.com/2008/08/raspuns.html .

Cu aroganţa specifică slugilor apropiate de centrul puterii**, sînt acuzat că nu aş cunoaşte felul elementar în care funcţionează blogosfera (sic!). Am mai scris, cu prilejul instalării unor ameninţări abia voalate cu moartea la declanşarea operaţiunii Debunking Dragoş Bucurenci, despre „civilitatea pe blogosferă”. În fine, aceasta îmi demonstrează că sursa reală a puterii în România şi civilitatea elementară sunt noţiuni complet antagoniste.

Avatarul Slow Forward, cel care a compus http://sfwd.blogspot.com/2008/08/icrny-cristi-neagoe-pro-anti.html , mi – a trimis o  perlă: +Cuvantul “idiocracy” nu exista in nici un fel de dictionar, pentru ca nu e un cuvant.+

Slow Forward introduce imediat o adăugire la răspuns : +Update: Evident, spre deosebire de dvs, n-am stat sa caut respectivul cuvant in toate dictionarele de limba engleza, ci am luat de bun ceea ce ati scris in postul la care v-am raspuns de pe blogul extrem de serios pe care l-ati updatat de curand (si pe care credeam, serios, ca exista doar informatii certe si demne de crezare). Ceea ce face ca enormitatea sa va apartina in totalitate.+

Eu scrisesem dintru  bun început cu specificări foarte clare asupra ţintei şi extensiei (‘goal and scope’, în limba engleză):  +Am căutat “Definition of idiocracy”,  mai întâi în WordReference.com Dictionary. Mi se răspunde : “We found no entry in the English Dictionary.” Am căutat apoi în     Merriam-Webster Online. Mi se răspunde ceva similar : “The word you’ve entered isn’t in the dictionary.” +

În niciun moment nu am spus că am căutat “în toate dicţionarele de limba engleză”. Şi nici nu am “updatat” (De ce nu zici “modificat”, avatare Slow Forward?) postarea aceea. Este ştiut că numai oamenii puterii pot minţi atât de sfruntat! În fine, excerptul “Ceea ce face ca enormitatea sa va apartina in totalitate” ilustrează felul în care construiesc slugile puterii discursul de cauzalitate şi de responsabilitate***.

Titus Filipas

*Conţinutul blogului meu pe tema ICRNY – Cristian Neagoe este supravegheat în permanenţă, şi imediat ce  apare un post nou, cineva compune un răspuns jignitor pe blogul Slow Forward.

**Pe lista “The Good Guys” apare Andrei Pleşu, care mereu a fost foarte aproape de centrul real de putere în România, aşa se explică vizita lui Ion Iliescu la Tescani pe data de 23 august 1989. „In vino veritas”, domnul Traian Băsescu preferă Chivas, dar efectele sunt aceleaşi. Aşa se explică şi înjurătura unui preşedinte către Andrei Pleşu la un moment de congenialitate. Retragerea „demnă” a lui Andrei Pleşu a fost aproape unanim lăudată.  Dar poate că mai demnă a fost înjurătura marinărească proferată atunci de Traian Băsescu.  Pentru că se pune întrebarea: Este Andrei Pleşu omul  Marelui Licurici în România ?

***Un dicţionar mai generos, consemnează  „1 result for: idiocracy/Id`i*oc”ra*cy\, n.; pl. Idiocrasies. [Idio- + Gr. ? a mixture, fr. ? to mix: cf. F. idiocrasie.] Peculiarity of constitution; that temperament, or state of constitution, which is peculiar to a person; idiosyncrasy.” Deci idiocracy = idiosyncrasy, ceea ce se traduce pe româneşte prin idiosincrazie. În DEX nu este, însă Dicţionar Medical Online  spune despre idiosincrazie : susceptibilitate particulară, de obicei înnăscută, pe care o prezintă o persoană faţă de unii factori fizici sau chimici.

Minuta între Coposu şi britanici

“În august 1986 m-am dus sa ma întîlnesc cu domnul Corneliu Coposu, pentru ca ma interesau legaturile dintre taranisti si englezi în timpul razboiului. Dl Coposu, de fapt, a transmis mesaje codificate englezilor, cu acordul lui Iuliu Maniu. Bineînteles ca am fost avertizat de niste prieteni sa nu ma duc, pentru ca dl Coposu era supravegheat de Securitate. Dar eu i-am telefonat dlui Coposu, i-am spus cine sînt, auzise de mine, iar dumnealui mi-a spus: ‘Eu sînt tinut sub supraveghere, dar daca în aceste conditii doriti sa veniti la mine, va primesc cu placere’. I-am spus ca vreau sa vin, l-am întrebat unde sta si mi-a spus ca pe aleea Mamulari nr. 19, în zona care se demola pentru a se construi Casa Poporului. Si a adaugat: „Sa fiti discret“. Cînd am ajuns în zona, m-am trezit în mijlocul unui teren viran, iar aleea Mamulari era singura pe care se mai aflau niste case, asa ca ma întrebam „cum sa fiu discret?…“. Erau niste soldati si ofiteri care lucrau pe santier – dar pe arsita aceea nu prea le ardea sa munceasca… M-am dus la dl Coposu, mi-a povestit lucruri foarte interesante, iar dupa vreo patru ore una dintre surorile sale mi-a facut un semn discret sa nu-l obosesc. M-am întors dupa doua zile si, înainte sa începem sa vorbim, mi-a spus ca fusese la dumnealui un colonel de Securitate care l-a întrebat ce discutase cu mine, iar dl Coposu îi raspunsese ca am discutat despre perioada razboiului, nimic altceva. Dupa alte patru ore de discutii, dl Coposu mi-a dat niste hîrtii despre relatiile sale cu englezii în timpul razboiului si mi-a spus sa fiu foarte atent la plecarea din tara, sa nu se gaseasca asupra mea acele hîrtii. Eu ma aflam în vizita în cadrul schimbului dintre Academia Britanica si Academia de Stiinte Sociale si Politice din România – pentru ca, în epoca aceea, Academia Româna nu mai avea dreptul sa gestioneze schimburile internationale, de asta se ocupa Academia de Stiinte Sociale si Politice. Domnul de la ASSP, care se ocupa de mine, m-a invitat la masa în ajunul plecarii. Mi-a spus: „Dennis, nu ai fost cuminte, nu ne-ai anuntat ca mergi la domnul Coposu, ne-ai pus într-o situatie jenanta…“. I-am raspuns: „Dar ce, trebuie sa anunt unde merg? Doar este o tara libera, nu? Sînt aici în cadrul schimbului între doua Academii…“. Iar el mi-a zis: „Lasa gluma, Dennis; am fost tras la raspundere ca nu am anuntat ca mergi la dl Coposu“. Si a adaugat: „Îti mai spun un lucru: mîine, cînd pleci, vei fi perchezitionat; sa nu se gaseasca ceva la tine, caci am s-o patesc si eu, nu numai tu“. La Otopeni, desigur, m-au perchezitionat, dar n-au gasit nimic…” In interviul din DILEMA VECHE (http://209.85.129.104/search?q=cache:9wOfJM9X8BAJ:www.dilemaveche.ro/index.php%3Fnr%3D145%26cmd%3Darticol%26id%3D4270+COPOSU+1986+DILEMA+VECHE&hl=ro&ct=clnk&cd=1&gl=ro ), Dennis Deletant admite implicit că a existat o minută încheiată între serviciile secrete britanice (nu ştiu ce serviciu reprezenta Deletant,  MI5 ori MI6 ?) şi Corneliu Coposu.  Securitatea a înregistrat tot ce era verbal, nu a avut acces şi la acel protocol scris. Este mare păcat că nu s-a ştiut de el, dar pe Dennis Deletant nu îl poate obliga  vreun român să dea publicităţii minuta (bănuiesc că a păstrat o copie). Corneliu Coposu era monarhist  convins şi declarat, probabil că minuta din 1986 conţinea menţionarea expresă că în 24 de ore de la răsturnarea republicii  comuniste, va fi anunţată reinstaurarea regimului monarhic constituţional. Corneliu Coposu a fost cel păcălit, şi nu o singură dată! Pe 22 decembrie 1989, până la orele 12, situaţia era încă tulbure. Alexandru Mironov, care a făcut acel  celebru anunţ  emoţional la Radio România: ‘A fugit! Afugit!’, îmi povestea ulterior că i-a fost realmente teamă că va fi împuşcat de cineva în timp ce vorbea ! Nu s-a întâmplat, altcineva aranjase lucrurile.  Alexandru Mironov era convins că a contat carisma sa personală. Alexandru Mironov are carismă, dar nu cred că aceasta a contat prea mult în ecuaţie. Cel  care deţinea puterea decizională ultimă în România hotărâse altfel. Cine era acela? Să ne uitam pe un timing. Vedem că la vreo două ore după anunţul fugii lui Ceausescu făcut de Alexandru Mironov pe microfonul  de la Radio România,  Mircea Dinescu era primit triumfal la Televiziunea Română.  Până pe 7 iulie 2006 nu înţelegeam cum, totuşi, Mircea Dinescu era primit atât de repede la Televiziunea Română. Atunci (vezi emisiunea  de pe 7 iulie 2006 la Realitatea TV) ne -a explicat : Calea îi fusese deschisă la ordinele date de ‘tovarăşul Gogu’.  Cel mai puternic om din sistem. Şi cel mai longeviv. În anul 1941, ‘domnul Gogu’ – pe atunci era ţăranist– a comis o cumplită  trădare de ţară şi neam. A dus sovieticilor planurile de atac ale românilor care doreau să elibereze provincia istorică Basarabia. Din cauza trădării ‘domnului  Gogu’, ruşii au putut organiza cea mai mare ambuscadă  în care au fost prinse trupele româneşti după trecerea Prutului. Ar fi interesant dacă  psihologi reali, -nu impostori  gen Mircea Miclea-, ar viziona profesional jurnale cinematografice din prima epocă  a comunismului   arătând  înalta conducere de partid şi de stat. Când Gheorghe Gheorghiu-Dej  priveşte cu teamă  către ‘tovarăşul Gogu’,  se vede bine cine este   şeful real în sistemul politic din România. Deci pe tot acel interval de timp din 22 decembrie 1989, –unii au uitat–,  nimeni nu trăgea cu arme de foc în Mircea Dinescu. Din cauza aceasta zic, locul lui Mircea Dinescu este în banca acuzaţilor alături de Ion Iliescu, vinovaţi  amândoi  de crimele revoluţiei. Oricum, un CNSAS cu tovarăşul Mircea Dinescu (corect, a fost membru PCR, a făcut Academia Ştefan Gheorghiu de politruci PCR)   membru funcţionează  în afara legii. Daca Securitatea ar fi ştiut de conţinutul minutei între Coposu şi Dennis Deletant, masacrul celor 50 de copii din trupele securităţii pe aeroportul Otopeni la 23 decembrie 1989 nu ar fi avut loc. Este clar că un reprezentant oficial al Casei Regale de România, daca nu chiar regele Mihai, trebuia  să aterizeze pe 23 decembrie 1989 la Otopeni. Tot sinistrul cu teroriştii din noaptea 22/23 decembrie 1989  a fost  montat tocmai pentru a nu trezi suspiciuni un atac tam-nesam (mă văd utilizând, împotriva dorinţei mele,  acest rusism, dar el se potriveşte extraordinar  aici  ca locuţiune adverbială!) al teroriştilor asupra unui reprezentant al Casei Regale de România pe aeroportul Otopeni la 23 decembrie 1989. Dar, bineînţeles,  toată diversiunea cu teroriştii nu ar fi avut loc fără acceptul hiperputerii USA. Mircea Dinescu şi Ion Iliescu ştiu mult mai multe decât ştiu eu. Încerc doar să potrivesc piesele unui puzzle. Titus Filipas