O comoară înfundată

Ezra Pound spunea că vernacularele neolatine formează un continuum. Expresia românească „o comoară înfundată” are drept corespondent echivalentul franţuzesc “un trésor enfoui”. Alexe Mateevici folosea expresia în poezia «Limba noastră» : „Limba noastră-i o comoară /În adâncuri înfundată /Un şirag de piatră rară /Pe moşie revărsată. /Limba noastră-i foc ce arde / Într-un neam, ce fără veste /S-a trezit din somn de moarte / Ca viteazul din poveste. /Limba noastră-i numai cântec, /Doina dorurilor noastre, /Roi de fulgere, ce spintec /Nouri negri, zări albastre. /       Limba noastră-i graiul pâinii, /Când de vânt se mişcă vara; / In rostirea ei bătrânii /Cu sudori sfinţit-au ţara. /Limba noastră-i frunză verde, /Zbuciumul din codrii veşnici, /Nistrul lin, ce-n valuri pierde /Ai luceferilor sfeşnici. /Nu veţi plânge-atunci amarnic, /Că vi—i limba prea săracă,/ Şi-ţi vedea, cât îi de darnic /Graiul ţării noastre dragă. /Limba noastră-i vechi izvoade. /        Povestiri din alte vremuri; / Şi citindu-le ‘nşirate, – /Te-nfiori adânc şi tremuri. /Limba noastră îi aleasă /Să ridice slava-n ceruri, /Să ne spiue-n hram şi-acasă /Veşnicele adevăruri. /Limba noastra-i limbă sfântă, / Limba vechilor cazanii, /Care o plâng şi care o cântă / Pe la vatra lor ţăranii. / Înviaţi-vă dar graiul, /Ruginit de multă vreme, /Ştergeţi slinul, mucegaiul /Al uitării ‘n care geme. /Strângeţi piatra lucitoare / Ce din soare se aprinde – /Şi-ţi avea în revărsare /Un potop nou de cuvinte. /Răsări-va o comoară / În adâncuri înfundată, /Un şirag de piatră rară /Pe moşie revărsată.”

Alexe Mateevici era un poet român din provincia Basarabia, ruptă de către Rusia ţaristă din Romania Orientală, singura moştenitoare a drepturilor care decurg din sintagma-sigiliu Nova Roma înscrisă de conciliul ecumenic de la 381 AD.

Acel furt al Basarabiei se petrecea la anul 1812, deci înainte de perioada „bonjuristă” din principatele dunărene. Aceasta arată că  Alexe Mateevici găsea şi extrăgea sintagma „o comoară înfundată”dintr – un fond de cuvinte autohtone, nu traducea pur şi simplu franţuzescul “un trésor enfoui”.

Rusia apare în istorie abia în secolul VIII. Prin expresia Nova Roma forjată de un grup de reflecţie creştin ghidat de Sfîntul Ierarh Grigore Teologul, se recunoştea implicit în secolul IV că există şi un Novum Latium format prin ‚socii’-alizarea traco-daco-moesilor şi ilirilor.

Probabil că actul bisericesc de la 381 AD este ultima recunoaştere a influenţei latine asupra fondului   traco-daco-moesic, iar aceasta mult după retragerea aureliană, pe care istoricul  Zosimus din Romania Orientală nici măcar nu o pomeneşte în Historia Nova.

Prin versurile “Strângeţi piatra lucitoare / Ce din soare se aprinde.”, Alexe Mateevici arată şi influenţa varegă de după secolul VIII asupra fondului   traco-daco-moesic deja ‚socii’-alizat. De altminteri, Cantacuzinii erau varegi. Gheorghe Asachi şi Mihai Eminescu erau de asemenea vikingi răsăriteni, nu blonzi ci la fel de bruneţi precum Harald Bluetooth. Să fiu mai explicit. “Strângeţi piatra lucitoare / Ce din soare se aprinde.” evocă Piatra Soarelui, un datum cultural Viking.

Titus Filipas

Limbajul şi resursele umane

Văd pe blogul domnului Adrian Năstase, la postarea http://nastase.wordpress.com/2008/08/20/copiii-fara-patrie/ , comentariul unui om foarte supărat (şi poate că pe bună dreptate!). Astfel,

+un medic plecat spune: august 20, 2008 la 10:07 pm, dar dvs ce ati facut pentru medici domnule nastase?vorbiti de parca ati fi fost mereu pe tusa, nu si in fruntea tarii.pe vremea dvs un stagiar avea 2,5 mil salar.cam 120 euro.si aveti curajul sa scrieti “In Romania care isi trimite medicii la plimbare – asta daca nu-i umileste cu salarii mizerabile, inacceptabile pentru un stat membru UE? pai asta e cel putin ipocrizie,ca sa ma exprim elegant.sa nu credeti ca avem toti memoria scurta.stiu ca situatia e complexa, ca problemele sistemului sanitar nu sunt simple si nu se pot rezolva peste noapte.ar trebui sa va infranati spiritul demagogic, daca nu vreti sa vi se poata spune in fata ca sunteti un demagog. si sa nu va ganditi ca va scrie un fan de-al lui basescu.va scrie un medic plecat.  n-aveti decat sa nu dati mesajul pe site.macar de l-ati citi!ca sa nu ne   credeti pe toti prosti si amnezici…+

Comentariul meu a fost :

@ un medic plecat

Cred că după 2004 s-a produs, gradat, o schimbare de paradigmă în PSD. Am privit pe Realitatea TV o dezbatere politică inedită, în care omul de la PSD, Mircea Cosma din Ploieşti, venea cu idei foarte proaspete şi sănătoase. Emisiunea a fost dominată de sintagma “România profundă”, pronunţată frecvent de Mircea Cosma. Surpriza cea mare a fost constatarea enunţată de Mircea Cosma că România nu a mai primit din exterior atâţia bani de pe vremea lui Mihai Viteazul! Îmi amintesc că Nicolae Iorga scria despre Ploieşti că a fost fondat de Mihai Viteazul ca un oraş de “oameni noi”,  de oameni care gândesc altfel! Fraţii Mociorniţa, nişte capitalişti întreprinzători şi patrioţi, nu erau din Ploieşti ?

Dar trebuie să mai reamintesc aici şi remarca pronunţată pe vremuri de istoricul Vlad Georgescu. El aprecia că perioada comunistă va lăsa România, cel puţin pe planul adecvării limbajului la cerinţele impuse de schimbările în lume,  într- o situaţie similară celei în care se găseau principatele române la sfârşitul regimului fanariot.

Într-adevăr, în Moldavia, la anul 1828, Gheorghe Asachi scria : “Iar fantomi a noptei oarbe, prin un somn de trândãvie,/ Tineau mult timp îngânatã a românilor virtute/ Muzele-n nemernicie spãimântate umblau si mute,/ Neputând a patriei limbã din uitare sã învie”.

Pentru  toate sistemele de educaţie, a fost mereu problemă acută distribuţia ordonată de “savoir” necesar prosperităţii statului. La ora actuală, constatăm că Internetul şi atitudinea Web 2.0,  (mă rog, platformele Web 2.0),  au permis ridicarea unor “oameni noi” în România, oameni care stăpânesc perfect limbajul adecvat managementului de succes al problemelor dificile.

Titus Filipas

Perfectă definiţie negativă

Foarte pozitiv mesajul de pe blogul Doamnei Roxana Iordache, DON’T BE AFRAID TO CARE!, http://roxanaiordache.wordpress.com/2008/08/20/dont-be-afraid-to-care-sau-rostul-unui-blog/ . „Se dedică vizitatorilor mei, cu precădere celor care postează comentarii, cu mulţumiri pentru implicarea deopotrivă pasională şi raţională, şi pentru nivelul elevat al dezbaterilor.[…] Profit de ocazie pentru a vă întreba, mai ales că mulţi dintre voi aveţi şi blogurile voastre, care credeţi că este rostul unui blog. În general şi în particular.”

Scrierea pe blogosfera de limba română, la fel ca orice scriitură românească, devine posibilă datorită Gramaticii de la Sibiu din 1828.  @blogideologic. Gramatica lui Heliade, începătoare şi înduioşătoare. Cică,  despre genuri: “bărbătesc, femeiesc şi dă nici unul”.

“bărbătesc, femeiesc şi dă nici unul”. Da, este o perfectă definiţie negativă.  În secolul XIX, gramatica românească instituţionalizată  pleacă în fapt şi în fond de la „gramaticile filosofice” ale lui Condillac şi de Tracy. Culturnicii noştri oficiali si criticii lor de serviciu au refuzat constant să recunoască  faptul că Gheorghe Asachi, Gheorghe Lazăr şi Ioan Eliade Rădulescu au stimulat în spaţiul mioritic, ori „Nirvana pastorală” românească, echivalentul cultural al unui Big Bang. În conceperea Gramaticii de la 1828, – an ce mi se pare a fi, tocmai din cauza acestei Gramatici, mai important pentru români decât 1848 -, Ioan Eliade Rădulescu a trebuit inevitabil să dea răspunsuri practice la  chestiuni de filosofie lingvistică şi epistemologie. De vom citi mai atent o scrisoare a lui Ioan Eliade Rădulescu către Costache Negruzzi, descoperim că  Eliade Rădulescu era conştient de importanţa conceptului metafizic  de „prezenţă”, – un fel de echer, dar nu în sens masonic, pentru verificarea  cuvintelor -, în limba română.

@ blogideologic. Contribuţia lui Heliade a fost crucială.

Creaţia maximă a secolului XIX românesc ? Nu „Independenţa naţională”, loc de „pupat toţi” –  autohtoni şi carpetbaggers–, sub supraveghere internaţionalistă, ci Limba Română perfectă! Recunoaşterea acestei performanţe absolute a excelenţei româneşti  o vedem întreprinsă de Constantin Rădulescu -Motru la anul 1904, atunci când el subliniază  repetitiv importanţa principiului identităţii din logică în cultura română. Nici acum nu dăm importanţă constatării acestui fapt : Limba Română este capabilă  a susţine reprezentări  ontologice, în principiu chiar toate reprezentările necesare pentru a deschide înţelegerii noastre întreaga realitate a lumii! Ne reamintim bine că în lipsa unui Paradis pământesc,  Nichita Stănescu  revendica ontologiile scrise în Limba Română drept Patria sa! Instinctiv şi intuitiv, Poetul Naţional Nichita recunoştea naşterea unui Imperiu cultural neolatin. Imperiu ale cărui frontiere livreşti  se extindeau după gramatica de la 1828, când  explodau numeric, într-o „lege a marelui J” (graficul exponenţialei în dreapta „zeroului” seamănă cu litera J mare, iar în cultura populară de azi legea marchează trecerea de la „excepţional”, la „exponenţial”, acestea fiind categorii, termeni consideraţi  prin prisma experienţei ontice), tipăriturile  româneşti  sub forma periodicelor  şi cărţilor! Graficul „marelui J” se întâlneşte şi în ecologie, acolo descrie analitic dezvoltarea şi  creşterea populaţiilor pe arealul  oferit de o insulă vulcanică proaspăt născută dintr-un ocean, ori la adoptarea unei tehnologii mai eficiente  în agricultură, de pildă plugul cu bârsă  şi cormană, ori „plugul mare”, cum este consemnat în folclorul nostru.

Pentru ecologia populaţiei noi de cărţi  româneşti, evenimentul ridicării tectonice a Noului Umanism Oriental din marea de ignoranţă  revărsată de invaziile genericului „Pazvante” s-a  produs la anul 1828. Începând de aici, în tot secolul XIX, geniul românesc se manifestă în primul rând ca  o generativitate gramaticală. Şi Eliade chiar nutrea  sincer speranţa devenirii cantităţii  literelor româneşti întru calitate. După gramatica lui Ioan Eliade Rădulescu de la anul 1828, va fi utilizată la mare intensitate  ‚paradigma maşinii’ în scriitura românească.

Am tradus aici prin sintagma „paradigma maşinii”,  aceeaşi idee care în engleza americană se exprimă acum mai frecvent prin mijlocirea sintagmei „nuts and bolts” (instrumentalism logic). De  la 1828 şi până la 1848 urmează două decenii culturale româneşti sub biciuirea îndemnului: „Scrieţi, băieţi, numai scrieţi!” Era poate o publicitate involuntară  şi la „condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”, inventat de  Petrache Poenaru (1799-1875),  colegul lui Eliade la  ‘şcoala grecească’. „Chimera noastră era limba românului  şi traiul  lui într-o viaţă  potrivită cu viaţa naţiilor civilizate”, va povesti mai târziu Eliade Rădulescu în „Echilibru între antiteze”.

Titus Filipas

Evaluarea lui Gheorghe Asachi

Cred că este valabilă şi pentru blogosfera românească evaluarea lui Gheorghe Asachi după două decenii de jurnalism românesc. Care începea la 1829, exact un an după Gramatica de la Sibiu scrisă de Ioan Eliade Rădulescu. Gheorghe Asachi ştia despre foile acelei Gramatici care erau tipărite tocmai atunci, şi scria în Moldavia: “Cele neguri ce-s în râpa Aheronului nãscute,/ A lor aripi întinsãse prest-a Daciei câmpie,/ Iar fantomi a noptei oarbe, prin un somn de trândãvie,/ Tineau mult timp îngânatã a românilor virtute/ Muzele-n nemernicie spãimântate umblau si mute,/ Neputând a patriei limbã din uitare sã învie,/ Si pãstorul numai, singur, cu-ntristatã armonie,/ Românesc cântec sunat-au pre cimpoi si alãute./ Însã Pronia înduratã a sfãrmat fatale fere,/ S-a doritului Luceafãr ni rãsare-acum scînteia,/ Ce pre soarele mineste de la depãrtate sfere./  Asteptând românii ziua, cînd vãzurã raza-ntãia,/  Înãltând spre ceriul ochii, c-un suspin de mângâiere,/ „A-nvierei mele, zis-au, ziua-ntãi va fi aceea!”

Titus Filipas