La sfârşitul secolului XIX, după ce ideologia lui Volney îşi va fi împlinit menirea de „germen de nucleaţie” pentru literatura română modernă la începutul veacului, Alexandru Vlahuţă îi rezuma efectele : „Nu ştiu, e melancolia secolului care moare,/ Umbra care ne îneacă la un asfinţit de soare,/ Sau decepţia, durerea luptelor de mai-nainte,/ Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte,/ Răspândindu-se-n viaţă, ca o tristă moştenire,/ Umple sufletele noastre de-ntuneric şi mâhnire,/ Şi împrăştie în lume o misterioasă jale,/ Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale.” (în „Unde ni sunt visătorii?”). Jalea este mimată. Calitatea Limbii Române din poezia lui Alexandru Vlahuţă este sursă de infinit optimism. Şi nu era atacat poetul craiovean Tradem, cum se aude. Se statua numai că spiritul lui Volney devenise caduc în literatură. Limba Română evoluase enorm. Apoi, versurile citate din Alexandru Vlahuţă pot fi interpretate ca lectura românească a principiului al doilea al termodinamicii, sub forma fenomenală a morţii termice a universului. Şi bună parte din teatrul lui Barbu Ştefănescu Delavrancea poate fi văzută tot în umbra acestui principiu termodinamic. Titlul piesei Apus de Soare, care trimite în primul rând la ideea unui crepuscul civil, este de fapt şi aluzie la teoria lordului William Thomson, primul baron Kelvin (1824-1907), despre moartea entropică a Soarelui, o teorie care îl inspiră pe Herbert G. Wells în Maşina Timpului. În general, oamenii de litere români care creau în jurul anului 1900 erau mai culţi şi mai bine informaţi decât credem noi.
În “poemul termodinamic” al lepădării de Volney, –după un veac de acţiune programatică asupra literaturii române –, Alexandru Vlahuţă schiţa prima ideologie autentic românească: Sămănatorismul. Fără spaima de nihilismul din Rusia care nega sursa divină a valorilor, Sămănatorismul ori „fundamentalismul literar românesc” recicla vechi reprezentări ontologice, încercând să-i regăseasca pe Magii căutători ai sursei valorilor ajutaţi de „steaua [care] sus răsare/ ca o taină mare”. Sămănătorismul vroia într– un mod expres ‘compatibilitatea cu tradiţia’. Sămănătorismul este un program care incorporează intuitiv principiul ‘retro-compatibilităţii’ (Backward Compatibility, Compatibilité à rebours). Nu incorporase explicit şi o regulă de compatibilitate ascendentă (Forward Compatibility), de compatibilitate cu viitorul sau „Compatibilidad futura”, cum traduc spaniolii termenul englezesc, o compatibilitate care asigură perenitatea codului. Din cauza aceasta, Sămănătorismul degenerează în ceea ce Radu Stanca va numi Păşunism. Totuşi Sămănătorismul rămâne cu meritul incontestabil că asigură evoluţia naturală a limbii române în vremea de tranziţie ideologică din jurul primului război mondial.
Înclin să cred că Sămănătorismul era atât anti- rusesc, cât şi anti- occidental. De asemenea cred că pentru a păstra evoluţia naturală a Limbii Române, ‘retro-compatibilitatea’ proprie Sămănatorismului trebuieşte păstrată la construirea reprezentărilor noi ce respectă perenitatea codului. Este ceea ce acum, în teoria socială a construirii judecăţilor de valoare, se cheamă ‚ancorare’ (am tradus aici „anchoring”, termenul englezesc consacrat), adică înţelegerea unei informaţii noi este posibilă numai prin construirea unei continuităţi spre memorie.
Tocmai plecând de la programul sămănătorist a fost creat frumosul cântec legionar: “A venit aseară mama, din sătucu-i de departe”. Să călcăm pe urmele sămănătoriştilor, atât de huliţi de ideologia anti-românească de azi care denunţă apologia violenţei din „Balade şi idile” (sic!). Traducând limbajul românesc medieval într-un limbaj modern, trebuie să explicăm că „Puterea fără de trup” este Valoarea, imaterială şi imponderabilă, valorile alcătuind un „set de valori” însemnând „cetele de puteri fără de trupuri”. Putem cita în sprijinul tezei viziunea „Imnului” poetului George Bacovia: „Mă ridică din erori/Idealuri ce-au apus.” Sunt valorile din Romania cerească – alt nume pentru Bizanţul atemporal.
Titus Filipas
Blog ideologic Titus Filipas 