Posts Tagged ‘Geniu pustiu’

Zalmoxismul şi tracismul

aprilie 11, 2009

Un avatar blogosferic al triadei Pleşu-Liiceanu-Patapevici mă învinuia  că propag zalmoxismul şi tracismul. Dar trebuie început studiul istoriei cu lectura atentă din Herodot. Unde scrie despre Zalmoxis. Ce este zalmoxismul? Legătura vechii noastre civilizaţii tracice cu valorile de civilizaţie universalistă din dinastia saitică. Din „renaşterea saitică”. Thales din Milet şi Pitagora vizitează Sais. Nu ştim dacă Zalmoxis a fost la Sais. Istoria spune doar că Zalmoxis a fost sclavul lui Pitagora, care a primit învăţătura la Sais. Corăbiile milesienilor făceau legătura între Delta Nilului şi Delta Dunării. În Vechiul Testament, dar şi în Noul Testament este amintit Sais, oraş aflat în „delta biblicelor sinte”, cum scrie Mihai Eminescu, cel blamat de revista DILEMA şi de HR Papapievici. Realmente scrierile lui Mihai Eminescu sunt dificile! De altminteri în GENIU PUSTIU el avertizează că gramatica generativă (desigur, nu foloseşte termenul inventat  de Chomsky, doar semnificaţia lui)  produce la început un discurs românesc pentru privilegiaţi. Nicolae Densuşianu a fost primul cărturar român care a citit în grila corectă Epigonii. Dar şi pe Novalis (Discipolii la Sais), precum şi pe Dimitrie Bolintineanu (Conrad). Din cauza aceasta, el leagă miturile care descriu Delta Nilului, de miturile care descriu Delta Dunării. Şi compune un mit nou (după David Hume, miturile descriu realitatea), chemat „Dacia preistorică”. În fine, mai sunt autorii Cassiodor şi Iordanes din Romania. Care descriu fenomenul ‘socii’-alizării traco-daco-moesilor şi ilirilor. ‘Socii’-alizare numită prescurtat tracism.

Titus Filipas

Regele scoţian din Geniu pustiu

martie 7, 2009

În Geniu pustiu, prima pagină, Mihai Eminescu scrie:  “Printr-o claie prăfuită de cărţi vechi (am o predilecţiune pentru vechituri), am dat peste un volum mai nou: Novele cu şase gravuri. Deschid şi dau de istoria unui rege al Scoţiei care era să devină prada morţii din cauza unui cap de mort îmbălsămat. Închipuiţi-vă însă pe cine l-a pus litograful să figureze în gravuri de rege al Scoţiei? Pe Tasso! Lesne de explicat: Economia. Am scos întradins portretul lui Tasso spre-a-l compara. Era el, trăsură cu trăsură. Ce coincidenţe bizare pe faţa pământului, îmi zisei zâmbind prin visarea mea. Putea-s-ar oare întâmpla unui Tasso o istorie asemenea celeia ce-o citeam?…”

Torquato Tasso (1544 – 1595) a fost un poet din Renaşterea italiană. Putem presupune aşadar că regele  Scoţiei despre care se amintea în Novela cu gravuri a lui Mihai Eminescu era un monarh care marchează cel mai vizibil influenţa regaliană din prima perioadă Scottish Renaissance, aceea sincronă Renaşterii din peninsula italică. Mi se pare că monarhul cel mai reprezentativ sub acest raport a fost James IV Stuart (1473 – 1513), care a murit în bătălia de la Flodden Field.

Internetul permite să comparaţi  cele două portrete. Tabloul zugrăvindu-l pe James IV Stuart poate fi văzut aici : http://en.wikipedia.org/wiki/File:James_IV_of_Scotland.jpg , iar „portretul lui Tasso” este la adresa URL :  http://en.wikipedia.org/wiki/File:Torquato_Tasso.jpg .

Titus Filipas

Iluminismul scoţian şi România

septembrie 14, 2008

Între Iluminismul francez din secolele XVII – XVIII şi Iluminismul  scoţian clasic există o legătură de tip „vase comunicante”.  Relaţiile Scoţiei cu Franţa continentală  erau foarte vechi. Istoricii reuşesc să  dateze începutul remarcabilului tratat informal de alianţă între Scoţia şi Franţa în anul  732, când a fost purtată bătălia victorioasă  de la Poitiers. Charles Martel, liderul francic   întemeietor al  dinastiei  carolingiene,  ajutat de un detaşament de  pedestraşi  scoţieni, coordonează o sinergie extraordinară  care îi învinge decisiv pe arabii din Apus ce invadaseră Europa,  arabi care se dovediseră invincibili pînă la acel moment istoric. La Poitiers fusese marcat un succes absolut notabil, în care alianţa dintre Franţa şi Scoţia reuşea să adauge valoare în acţiunea militară împotriva islamicilor purtaţi  din victorie în victorie de Jihad, războiul lor cel sfînt. În cel de al doilea mileniu creştin, vechea alianţă, „the Auld Alliance”, a fost în modul cel mai concret formalizată prin tratate, necontenit reînnoite, veac după veac. Primul tratat formal a fost cel parafat în anul 1295 de  către Philippe le Bel (regele capetian care i – a deposedat  şi  distrus pe cavalerii templieri) şi  John de Balliol (1248 – 1314), cunoscut drept regele Ioan I al Scoţiei. De altminteri Mihai Eminescu începea proiectul de roman “Geniu pustiu” amintind “istoria unui rege al Scoţiei”.

În secolul XVI, prin legile de naturalizare a francezilor în Scoţia şi a scoţienilor în Franţa (Lettres de Naturalité générales et réciproques), francezii şi scoţienii dispuneau în Scoţia, respectiv în Franţa, de aceleaşi drepturi ca şi nativii ţărilor respective. În anul 1942, generalul Charles de Gaulle,  ce continua lupta Franţei republicane şi  democratice împotriva  nazismului, califica tratatul dintre Philippe le Bel şi John de Balliol,  într -un  discurs celebru pronunţat în oraşul scoţian Edinburg, drept  alianţa caracterizată prin cea mai îndelungată continuitate: „la plus vieille alliance du monde”. Pe fondul acestei alianţe, în secolul XVIII, îndelungata tradiţie de înţelegere reciprocă şi de sinergie reuşea să adauge o valoare imensă în  activitatea intelectuală  chemată pe româneşte Iluminism.  Deşi ideile Iluminismului se propagă în aproape toată Europa acelui timp, foarte puţini dintre  cărturarii români au putut participa la acea mişcare intelectuală, datorită  blocajului  şi regresului impus nouă de epoca fanariotă.  

Revoluţia din 1789 distrugea Iluminismul francez, dar lăsa intact Iluminismul scoţian. Care continuă şi în secolul XIX. La fel ca ideologii Junimismului de la noi, ideologul scoţian Thomas Carlyle (1795 – 1881) insista pe incorporarea dinamismului culturii germane, a ideologiei germane. Însă Junimismul nu este prima expresie a influenţei Iluminismului scoţian din  secolul XIX asupra culturii române. Cu toate că junimiştii clamau foarte vehement opoziţia lor la paşoptism, găsim cel puţin o dovadă că însăşi revoluţia de la 1848 din ţările româneşti a fost puternic marcată de Iluminismul scoţian din  secolul XIX care iradiază până la noi.

Una dintre cele mai frumoase imagini grafice despre revoluţia de la 1848  este tabloul „România revoluţionară”, pictat de Constantin Daniel Rosenthal, vezi: http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C5%A3ia_rom%C3%A2n%C4%83_de_la_1848 . Puţini ştiu însă că modelul feminin  a fost tînăra scoţiancă Mary Grant, vezi aici: http://209.85.135.104/search?q=cache:hbTeTKzamlUJ:en.wikipedia.org/wiki/Maria_Rosetti+maria+rosetti&hl=ro&ct=clnk&cd=6&gl=ro , care a devenit prin căsătorie Maria Rosetti.

Titus Filipas