Oceakovul este Olbia antică

“Cum a ajuns Oceakovul colonia Moldovei” http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/cum-a-ajuns-oceakovul-colonia-moldovei-294126.html Oceakovul este Olbia antică. Mitridate Eupator, regele Pontului, instalase acolo o gardă puternică alcătuită din galateni, cunoscuţi şi sub alte nume, precum gali/galaţi/celţi, triburi de o mobilitate extremă, astfel că semnalăm Galiţia la Nordul Moldovei, precum şi Galiţia din extremitatea nord-vestică a Peninsulei Iberice. La origine, aparţineau civilizaţiei Hallstatt, cei care inventaseră şi aduseseră la culmea perfecţiunii conservarea cărnii de porc folosind sarea. Erau avizi după sarea de calitate. O coaliţie mobilă de triburi a încercat să intre în stăpânirea salinei de la Ocnele Mari/Buridava. Burebista a reacţionat violent şi rapid. A urmărit, rând pe rând, triburile dispersate prin fugă în diverse direcţii, motiv pentru care a fost supranumit Celtohtonul. Aşa ajunge în Boemia, apoi pe valea Savului urmată mai târziu de legiunile lui Traian, în fine, ajunge să se confrunte cu neastâmpărata pază de galateni din Olbia, mereu lansată în expediţii rapide şi agresive. Confruntarea dintre dacii lui Burebista şi galatenii din Olbia a fost extrem de violentă, după cum atestă dovezile arheologice.
Titus Filipas

Armânul Andrei Şaguna, devenit mitropolit al Ardealului

Andrei Şaguna http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/apostolul-modern-al-ortodocsilor-din-ardeal-264414.html era născut din părinţi aromâni, originari de lângă Moscopole. Trecerea mitropolitului Atanasie la Biserica de la Roma în 1701, în schimbul unor avantaje materiale, a însemnat şi desfiinţarea Mitropoliei Ardealului. Românii ardeleni şi bănăţeni ortodocşi aparţineau acum de mitropolia sârbească de Carloviţ care practica o slavizare intensă. În cartea „Mitropolia românilor ortodocşi din Ungaria şi Transilvania” a lui Ilarion Puşcariu, se arată că mitropolitul Stratimirovici „a guvernat biserica ortodoxă 36 de ani, începând din 1800, punându-şi toate silinţele pentru slavizarea românilor”. Din epoca lui datează cele mai multe nume de familie slavizate la români, mai ales la cei din Banat. „Chiar şi prin circulare se ceruse ca în foaia matricolă tuturor şcolarilor români să li se adauge un „vici” la numele de familie. Au apărut astfel nume ca Iorgovici, Teodorovici, Georgevici, Vasici etc”. A trebuit să treacă mai bine de un secol şi jumătate până la reînfiinţarea Mitropoliei, în urma eforturilor neîntrerupte ale lui Andrei Şaguna. Teritoriile româneşti cotropite de Imperiul habsburgic erau divizate în mai multe unităţi politico-administrative: Transilvania era “mare principat”, cu organizare aparte, Banatul, comitatele din vest şi Maramureşul aparţineau de Ungaria, iar “ducatul” Bucovinei era subordonat direct guvernului imperial. Împotriva slavizării, lucrarea pe care a gândit-o în ansamblu Andrei Şaguna a depăşit orizontul timpului său. Ideile lui au continuat să fie duse spre îndeplinire mai bine de un secol de cei care l-au urmat. Andrei Şaguna este primul semnatar al unei petiţii a fruntaşilor români din Transilvania înaintată împăratului de la Viena în anul 1849, prin care solicitau înfiinţarea unui „ducat român”, care să cuprindă pe toţii românii din Imperiul habsburgic, cu administraţie în limba română, şi reprezentare în Parlamentul de la Viena în raport cu numărul locuitorilor. Unul dintre oamenii de frunte români din Imperiul Habsburgic care l-au sprijinit pe Şaguna a fost Eudoxiu Hurmuzachi din Bucovina. Chiar dacă nu s-a reuşit unirea românilor din monarhia austriacă, Hurmuzachi a reuşit să obţină recunoaşterea Bucovinei ca „ducat independent de Galiţia”, cu dietă proprie. Andrei Şaguna vroia să intre şi eparhia bucovineană în cadrul mitropoliei ortodoxe române din Ardeal. Ierarhii sârbi susţineau că „o mitropolie română, dacă s-ar înfiinţa, nu ar putea avea drept asupra episcopiilor din Arad, Vârşeţ şi Timişoara, asupra cărora are drept numai mitropolia sârbească, şi cu atât mai puţin ar avea Mitropolia Ardealului dreptul a încorpora eparhia bucovinenă, căci atunci după acestă analogie ar pute reclama românii în timpul cel mai scurt o împărăţie daco-romană”56. Iar saşii n-au fost cu toţii binevoitori faţă de români (precum a fost pastorul luteran Ştefan Ludwig Roth). Astfel, unii dintre reprezentanţii saşilor scriau în anul 1850 la cancelaria împărătească din Viena : „Consolidându-se în Austria o Românie Nouă, se oblesc şi cărările între ea şi între ţările române de sub turci, şi astfel se va ridica un imperiu puternic Daco-Român”. Iară gazetele ungureşti de la Pesta nu conteneau cu inventarea unor argumente prin care să combată dreptul istoric al românilor de a avea mitropolie, fapt care alimenta motivaţiile împăratului de la Viena pentru a respinge demersurile lui Andrei Şaguna. Eforturile lui Andrei Şaguna trebuiau să-i atragă şi pe episcopii ortodocşi care de multe ori nu aveau sentimentul naţional dezvoltat, după o perioadă lungă în care au stat sub ierarhia sârbă. Astfel, Şaguna a trebuit să stăruiască pentru a-l aduce la convingerile sale pe Procopiu Ivacicovici, episcop al Aradului. Acesta, deşi era român, prefera să se roage în limba sârbă şi nu-şi imagina o emancipare a românilor faţă de biserica sârbă. Evident că în viaţa sa, Andrei Şaguna a trebuit să evalueze nenumărate riscuri, costuri de oportunitate, şi pentru a lua decizii viabile a trebuit să facă nenumărate compromisuri. Iar unele dintre acestea, văd, nu sunt iertate nici acum de unii dintre românii ardeleni. Însă Andrei Şaguna era armân, nu uitaţi ! Aceştia păstrau vie tradiţia fârşirotă a luptelor intestine latine (vezi bătălia de la Farsala între Iuliu Cezar şi Pompei cel Mare). În Vechiul Regat, legionarii români din această tradiţie şi extracţie fârşirotă i-au ucis pe I.G.Duca, Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu.
Titus Filipas

Legenda “carului cu proşti”

Un  pasaj enigmatic din  ‘Biblicele’ lui Heliad  se referea la faptul că Ţara Românească ar fi  fost întemeiată  la fel ca Israelul Vechiului Testament. Iară  Radul Negru, cum îl numea Ioan Eliade Rădulescu pe cel dintâi Basarab, ar fi împărţit la început Ţara Românească   în douăsprezece  judeţe,  după modelul celor douăsprezece triburi ale lui Israel, fiecare judeţ românesc însemnând de fapt un trib românesc: ‘Radul Negru fu nevoit a constitui pe Români ca pe Israel.’  Cel mai notoriu dintre ‘triburile româneşti’ ale Noului Israel  fiind cel chemat Romanaţii. Judeţul Romanaţi  avea capitala la Caracal. Îmi amintesc că la o emisiune despre Caracal pe Realitatea TV, unde participau  Gabriel Liiceanu şi Marius Tucă, legenda ‘La Caracal s-a răsturnat carul cu proşti’ era  împinsă la anul 1848 şi se referea, în acea emisiune, la revoluţionarii ce veneau de la Câmpia Izlaz. Fals! Dar nici Gabriel Liiceanu, nici  Marius Tucă,  nu au protestat. Revoluţionarii anului 1848 de la Caracal chiar se considerau poporul ales! Legenda ‘La Caracal s-a răsturnat carul cu proşti’ se naşte abia după Congresul de la Berlin din anul 1878, consecutiv războiului de la 1877.  Atunci Benjamin Disraeli reuşea să impună clauza împământenirii evreilor ashkenaze care veneau din Galiţia. Ei reuşesc în Moldova. Nu reuşeau în Oltenia. Evreii  împământeniţi în România  aveau propria lor întreprindere capitalistă de transporturi pentru călători. În mod misterios, diligenţele lor se stricau la Caracal, tocmai când intraseră în Oltenia. Era un caz clar de sabotaj, chiar caz de antisemitism. Însă poliţia română nu găsea niciodată vinovaţii (deşi îi ştia prea bine). A fost nevoie de curajul unui om precum Iulius Popper să vina să îşi facă o casă în Caracal. Apoi Iulius Popper a plecat să exploreze pe aiurea. El este un personaj amintit  în ‘Anaconda’ lui Horacio Quiroga. Iar explorarea Ţării de Foc şi găsirea aurului  de către Iulius Popper îi servea  lui Radu Tudoran ca pretext pentru construirea unui  episod din Toate pânzele sus! Oricum, l-am văzut pe Marius Tucă tratându-l cu extrem dispreţ la Antena 1 pe intelectualul evreu Dorel Dorian, un om de vastă cultură şi care purta totdeauna o conversaţie absolut încântătoare în Limba Română!

Titus Filipas