“inquiring minds”

Ce fel de spirite a format, şi încă formează, Ideologia primară ? Îmi place termenul de caracterizare folosit în limba engleză : inquiring minds, adică spirite cercetătoare. Afirmaţia că poate fi periodizată Ideologia primară pe generaţii se susţine. Antoine de Tracy însuşi începea istoria aceasta multigeneraţională cu Galileo Galilei, membru în Accademia dei Lincei, prima instituţie având ca obiectiv cercetarea ştiinţifică. Vederea ageră a pilotului argonauţilor, Linceus, a fost aleasă ca metaforă pentru intelectul uman îndreptat către cunoaşterea lumii.
Titus Filipas

Sateliţii copiilor*

*Text publicat pe Forum Romania libera in decembrie 2001

‘Sateliţii copiilor’, acesta-i numele pe care sînt tentat să-l dau unei ‘Porţi Stelare’ foarte concrete, cunoscută sub acronimul STARSHINE, prescurtarea de la Student-Tracked Atmospheric Research Satellite for Heuristic International Networking Experiment , ce aminteşte titlul unui cântec de mare succes lansat în anii şaptezeci în musicalul rock ‘Hair’, compus de William Oliver Swofford.

Proiectul STARSHINE, program educaţional eşalonat pe 11 ani, adresându-se copiilor de şcoală din toată lumea pentru a ajuta la construcţia unor sateliţi şi a învăţa despre cauzele naturale ce le modifică orbitele, a planificat cinci sateliţi, din care până acum au fost lansaţi numai trei. Unul dintre ei a şi ‘murit’, era vorba despre Starshine 1, instalat pe orbită pe data de 5 iunie 1999, la 387 kilometri deasupra Pământului, de misiunea STS-96 a navetei Discovery.

După opt luni şi jumătate, coborând pe o spirală, satelitul Starshine 1 a intrat în atmosfera Pământului , undeva deasupra Oceanului Atlantic, lângă ţărmul brazilian, arzând complet şi planificat la înălţimea de 80 km. Printr-o coincidenţă din care nu încercăm să desprindem vreo semnificaţie, moartea satelitului Starshine 1 s-a întâmplat doar la câteva zile după moartea autorului melodiei ‘Good morning, Starshine’.

‘Deci totul a început cu un eşec ?’, ar putea suna o întrebare grăbită. Nu, dimpotrivă, aceasta-i dovada unui succes. Nici un fel de resturi ale sateliţilor Starshine nu aveau voie să ajungă până la suprafaţa Pământului ; preţul cerut de companiile de asigurări pentru un asemenea risc era de 100 de milioane de dolari!

Într-adevăr, poate că numele Starshine nu este chiar cel mai grăitor pentru ilustrarea acestui program, titulatura revelatoare ar fi fost ‘proiectul stelei căzătoare’ (Project Falling Star) ; pentru că scopul fiecăruia dintre cei cinci sateliţi este o reintrare planificată şi spectaculoasă în atmosfera Pământului. După cum spunea fizicianul Max Born, de câte ori vezi o ‘stea căzătoare ‘ trebuie să-ţi spui o dorinţă, iar aceasta se va împlini. Dorinţa autorilor proiectului, profesorul de astronautică Gil Moore şi soţia sa Phyllis, a fost de a folosi aceşti ‘sateliţi ai copiilor’ la antrenarea elevilor din şcolile Pământului la studiul interacţiunii mecanice între un obiect orbital pe o traiectorie joasă şi atmosfera planetei noastre. Bineînţeles, satelitul Starshine 1 a avut şi defectele sale, ce nu au fost ascunse. De exemplu, el nu putea să se rotească în jurul axei sale, defect ce a fost remediat la următorul satelit pus pe orbită, Starshine 3. Deci numerotarea sateliţilor nu s-a făcut în ordinea cronologică a lansării lor.

Satelitul Starshine 3 a fost lansat dintr-un loc mirific prin puritatea şi sălbăticia naturii sale, insula Kodiak, situată la 250 km de Anchorage, capitala statului Alaska, ultimul ‘stat frontieră’ american, lângă ţărmurile căruia înoată balenele, pe câmpiile căruia pasc bizonii şi aleargă caii sălbatici. Dintre toate cosmodroamele lumii, Kodiak este cel mai recent inaugurat; anterior misiunii Starshine 3, de pe Kodiak mai fuseseră lansate trei misiuni suborbitale, de fapt trei tiruri aproape normale ale unor rachete din dotarea forţelor aeriene americane. Lansarea lui Starshine 3 a suferit o serie de amânări, prima fiind provocată de atacul de la World Trade Center din 11 septembrie 2001, ducând la întreruperea legăturilor aeriene în SUA timp de câteva zile. Au urmat amânări produse de vremea nefavorabilă, de un radar care nu funcţiona, apoi de o puternică furtună solară. Abia pe 29 septembrie 2001, racheta Lockheed Martin Athena 1 a ridicat spre cer încărcătura ei din patru sateliţi, numiţi în comun Kodiak Star, iar individual: PICOSat, PCSat, Sapphire şi Starshine 3.

PICOSat era un satelit tehnologic demonstrativ, incorporand patru experimente, între care teste cu o baterie flexibilă din polimeri, precum şi folosirea GPS pentru a studia impacturile ionosferice asupra semnalelor din comunicaţii şi navigaţie. PCSat, prescurtarea de la Prototype Communications Satellite, a fost proiectat de studenţii de la U.S. Naval Academy pentru a fi utilizat ca releu de radioamatori. Sapphire reprezintă şi el un satelit studenţesc, destinat testării sensorilor pentru infraroşii în spaţiu ; satelitul are de asemenea o cameră digitală şi un sintetizator de voce pentru a converti mesaje de text în voce umană pe frecvenţe destinate radioamatorilor. În fine, Starshine 3 este un satelit al elevilor din 26 de ţări ce participă la proiect pe bază de voluntariat.Racheta Athena 1 a ajuns pe orbita prescrisă, la o oră şi cinci minute după lansare, unde a largat primii trei sateliţi, cei plătiţi de Departamentul Apărării, la 500 de mile deasupra Pământului. Şaisprezece minute mai târziu, racheta a coborât pe o traiectorie mai joasă, exact acolo unde-i ‘franjul’, ori marginea atmosferei terestre. Satelitul Starshine 3 a fost instalat pe orbita polară înclinată cu 67 de grade faţă de planul ecuatorului, la două ore şi zece minute după startul rachetei Athena 1. Satelitul Starshine 3 este echipat şi cu un mic radio-transmiţător. Semnalul său a fost captat prima oară de un radioamator de la staţiunea antarctică Palmer, care l -a contactat imediat pe directorul proiectului STARSHINE, după care un jubilant Gil Moore a anunţat succesul pe postul NASA TV.

Aşa cum am lăsat deja să se înţeleagă, ordinea sateliţilor din proiectul STARSHINE a fost 1 ; 3 ; 2. Aceasta s-a întâmplat datorită condiţionării instalării lui Starshine 2 de misiunea STS-108 a navetei Endeavour, cu un take -off amânat de nenumărate ori. În fine, pe 6 decembrie 2001 Endeavour şi-a început misiunea. În cala navetei se afla şi satelitul Starshine 2, construit înaintea lui Starshine 3. El a a fost primul minisatelit la care s-au aplicat învăţămintele deduse din lecţia oferită de Starshine 1 ; astfel, versiunea Starshine 2 a incorporat pentru prima oară un mecanism de rotire a satelitului în jurul unei axe trecând prin centrul său de greutate, folosind un jet de azot.

Proiectul STARSHINE antrenează participarea copiilor şcolari prin realizarea de piese funcţionale efectiv incorporate în sateliţi, precum şi prin urmărirea evoluţiei lor încet coborâtoare, dar spectaculoase, prin atmosferă. Care sunt piesele tehnologice pregătite de copii ? Nişte mici discuri de aluminiu , cu diametrul de un ţol, şlefuite până la, hai să nu -i zicem perfecţiune, căci ar însemna ceva de neatins, ci până la un maximum de putere reflectoare. Copiii sunt responsabili pentru şlefuirea acestor oglinzi de aluminiu ce sunt fixate apoi la exteriorul sateliţilor sferici Starshine . „Noi le dăm toate materialele de care au nevoie, iar ei le pregătesc până ce devin plane şi strălucitoare”, spune Gil Moore. Pentru primul satelit Starshine, Moore şi soţia lui Phyllis au depus o muncă herculeană la distribuirea kiturilor cu materiale şcolilor participante, apoi la colectarea oglinzilor finisate. Proiectul Starshine a permis copiilor de şcoală de pe tot globul să participe la pregătirea pieselor pentru sateliţii ‘Disco Ball’, cum au mai fost supranumiţi . Fiecare şcoală înscrisă la proiect a primit două discuri de aluminiu, diferite tipuri de paste şi lubricant pentru şlefuire, foi cu instrucţiuni şi o casetă video demonstrativă.

Copiii şcolilor participante la proiect au răspuns cu entuziasm: „Ideea de a lucra la o oglindă care va zbura pe o navă spaţială le-a stârnit interesul”, spunea un profesor de la o şcoală implicată ; „Putem atinge un obiect ce va pleca în cosmos”, declara impresionat de gândul acesta ‘trancendental’ unul dintre ei . „Punem oxid de aluminiu pe o placă de sticlă, pe care discul de aluminiu e supus unei deplasări în forma cifrei 8”, explica un alt copil mai puţin entuziasmat unui ziarist local ce se interesa de activităţile cu implicaţii spaţiale din şcoala lor. Dar intruziunea unui singur grăunte de praf între aluminiu şi sticlă poate strica totul. Menţinerea curăţeniei în timpul procesului de prelucrare şi atenţia intens focalizată pe fiecare detaliu sunt două aspecte importante ale pregătirii oglinzilor. Şlefuirea unei singure oglinzi la perfecţie necesită cinci ore ; în funcţie de şcoală, această activitate este efectuată de un singur elev, ori divizată într-o activitate de echipă, când fiecare copil are dreptul numai la 20 de minute de muncă. Pentru satelitul 1 s-au folosit 878 de oglinzi, 845 pentru minisatelitul 2, şi 1500 au fost lipite pe Starshine 3. Adunaţi, apoi mai puneţi un zero pentru aflarea numărului total de ore de muncă. Muncă brută ? Da, şi nu prea. Întrucât unitatea de optică geometrică aflată la adresa http://www.riverdeep.science îi învăţa pe elevi cum ‘lucrează’ oglinzile ; iar în timpul prelucrării le mai sunt prezentate, într-o formă uşor accesibilă, noţiuni de optică ondulatorie, folosirea ‘franjelor de interferenţă’ pentru testarea planeităţii oglinzilor , cu lumină aflată aproape la maximul sensibilităţii vizuale a ochiului omenesc, adică având lungimea de undă cam de o jumătate de micron. Ca să dea cele mai bune rezultate, oglinzile ‘starshine’ au voie să se abată de la planeitate doar cu maximum 10 lungimi de undă, ceea face 50 de microni. Oglinzile au fost testate la Marshall Space Flight Center, găsindu-se o eroare maximă de două lungimi de undă, însă majoritatea nu se abăteau cu mai mult de o jumătate de lungime de undă de la ideal, adică oglinzile ieftine de metal pregătite de copii s-au dovedit la fel de bune ca nişte oglinzi mult mai scumpe de cristal.

Întrucât oglinzile urmau să zboare în atmosfera înaltă, cu foarte mult oxigen atomic acţionând ‘sălbatic’ asupra metalului, ele au fost acoperite cu un strat protector din dioxid de siliciu. Oxigenul atomic provine din acţiunea razelor ultraviolete solare asupra oxigenului molecular. Fiind mai puţin densă decât oxigenul molecular, ‘atomica’ atmosferă înaltă a Pământului se umflă în vremea intensificării activităţii solare, când sunt expulzaţi protoni şi ultraviolete în exces. Activitatea solară e periodică, fiecare ciclu solar durează 11 ani, chiar pe această durată a fost gândit proiectul STARSHINE.

Răspunzând amortizării produse de atmosferă, orbita unui minisatelit Starshine îşi strânge mereu volutele, iar aceasta-i o indicaţie despre variaţia densităţii aerului la foarte mari înălţimi, acolo unde se află staţia ISS, care-i afectată şi ea de fenomen. La vizita din decembrie 2001 a navetei Endeavour, aceasta a îndeplinit şi funcţia de remorcher împingător, ridicând staţia orbitală cu 15 km.

Zburând pe orbita polară, satelitul Starshine 2, largat pe 16 decembrie 2001, este vizibil în lumina crepusculară, adică înainte de răsărit ori după apus, pentru orice observator terestru aflat între latitudinile de 62 de grade nord şi sud. Şcolile care participă la proiectul STARSHINE primesc instrucţiuni detaliate privind modul de observare a minisateliţilor cu oglinzi. Dar nici pentru eventualii outsideri, observarea şi participarea activă la program nu este interzisă. Poate că şi aici se ascunde o parte din frumuseţea programului, oricine se poate înscrie ‘din mers’. Mergeţi la un computer, intraţi pe internet, şi căutaţi http://www.heavens-above.com. Acolo trebuie să vă înregistraţi, ceea ce e gratuit şi nu implică riscuri. Lista ‘default’ a localităţilor de pe glob de unde se aşteaptă observatori este imensă. Dintr-un zel prea mare al celor care au alcătuit lista, Heavens Above.Com ne prezintă însă şi localităţi suplimentare, care nu există pe hartă. Astfel, situl respectiv îmi propunea să aleg între două Craiove, una pe coordonatele bine-cunoscute de mine, alta situată cu aproape două grade de latitudine mai la nord! Oricum, iată un sfat util pentru profesorii scolilor din Romania care vor să se înscrie acum la proiect: Aflaţi mai întâi coordonatele şcolii cu un GPS împrumutat, ori de pe o hartă obişnuită, printr-o interpolare ‘de bun-simţ’. Înscriind coordonatele pe situl arătat, puteţi afla exact orele la care vor putea fi observaţi minisateliţii elevilor, cu zece zile înainte, aşa că aveţi timp suficient pentru organizarea echipei de ‘observatori ai cerului’. Alături de rubricile zilei şi orei apar coordonatele cereşti ale satelitului, notate Alt., care înseamnă înălţimea unghiulară deasupra orizontului, şi Az., adică azimutul, exprimat pur şi simplu ca direcţie pe roza vânturilor. Datorită vizibilităţii crepusculare, înălţimea satelitului este cam de zece grade; pentru a vă face o idee despre ce înseamnă un grad, să spunem că aceasta este înălţimea unei persoane adulte, aflată în picioare la distanţa de 100 de metri de noi.

Traiectoria satelitului pe cerul crepuscular e trasată până la momentul intrării în umbra Pământului ; pe traiectorie sunt marcate cu liniuţe poziţiile după fiecare 15 secunde. Copiii ‘observatori’ vor fi învăţaţi mai întâi cum să surprindă mersul satelitului printre astre şi să-l poziţioneze pe harta cerească – trasă anterior la imprimantă – ‘personalizată’ a localităţii respective, la ora de observare. Ei mai au nevoie de cronometre digitale, există pe piaţă ceasuri electronice relativ ieftine ce au incorporată şi funcţia de cronometru. Când se vede primul flash al satelitului se porneşte cronometrul ; se numără apoi cinci flashuri, se opreşte cronometrul şi se citeşte rezultatul. Cifrele respective se vor trimite pe adresa gilmoore12@aol.com. Însă dacă vreţi să participaţi la un asemenea proiect începând chiar cu fabricarea oglinzilor, grăbiţi-vă! Căci NASA a aprobat deja transportul sateliţilor Starshine 4 şi 5 cu misiunea STS-114 din ianuarie 2003 a navetei. Ca să înscrieţi şcoala dumneavoastră pentru a primi kiturile cu oglinzi, accesaţi  http://www.azinet.com/starshine şi derulaţi ‘papirusul’ până găsiţi School Participation Request. Clickaţi şi completaţi cât mai repede toate rubricile. Succes!

În noua misiune, un satelit va fi mai greu, altul mai uşor, amândoi având aceeaşi configuraţie externă. Vă amintiţi de Galileo Galilei şi de celebra experienţă cu ghiuleaua de tun şi glonţul de muschetă lăsate să cadă la acelaşi moment din vârful turnului din Pisa ? Legenda spunea că amândouă au ajuns la sol exact în acelaşi timp, iar pe baza ei s-a formulat echivalenţa dintre masa inerţială şi masa gravitaţională. Ei bine, legenda e falsă. Deoarece corpurile sunt influenţate în mod diferit de interacţiunea cu aerul. Într-un fel, misiunea lui Starshine 4 şi 5 ‘speculează’ tocmai această abatere de la legendă. Astfel, prin trasarea mişcării celor doi sateliţi de mase diferite, se va putea afla cu o mai mare precizie densitatea atmosferei înalte a Pământului. O mulţime de resturi ale unor misiuni precedente se află chiar la înălţimile unde evoluează acum navetele şi staţia cosmică internaţională. Cunoaşterea densităţii atmosferei cu acurateţe mai mare va permite manevrarea mai bună a navetei spaţiale pentru evitarea ciocnirilor cu asemenea piese de mult uitate pe orbită.Titus Filipas

PS. Am trimis articolul prin e-mail unui fost coleg de facultate, domnului Costel Marghitoiu. Care imi raspunde: „Draga TitusAm citit articolul Satelitii copiilor, foarte interesant, dar nu ma prind daca e o fictiune, sau realitatea. Oricum ar trebui publicat pe undeva, pentru ca aduce ceva informatii care ar putea face placere multor minti curioase. Mai trimite-mi materiale din astea, imi plac.

CONSTANTIN MARGHITOIU”

Dreptul meu de creştin ortodox

Miercuri, 07 Noiembrie 2007 07:06, HRP scrie: “H.-R. Patapievici: d-lui Titus Filipas, indrazniti /Marti, 06 Noiembrie 2007 17:52 Domnule Titus Filipas, numele meu este H.-R. Patapievici. Va citesc consternat si mihnit diluviul de comentarii. Imi parazitati textele, fara a aduce un spor de cunoastere, dar punindu-va intr-un mod indecent in lumina.” HRP scrie despre Galileo Galilei. Dar HRP nu poate, nu ştie, să controleze limba română sub o formă didactică. Ar fi bine ca HRP să înceapă o lectură edificatoare despre Galileo Galilei cu un text într-o românească limpede, un text publicat de mine în anul 1984, şi accesibil acum pe web la adresa http://89.122.40.35/sarm/carti/Mitul/ . HRP mai scrie ceva despre Părinţii bisericii. Eu îl completez, spunându-i că de fapt este vorba despre Părinţii Cappadocieni ai bisericii. Iar în biserica ortodoxă ecumenică, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este obligat prin “fişa postului” să îndeplinească şi funcţia de locţiitor al catedrei episcopale din Cezareea Cappadociei unde a fost episcop pe vremuri Sfîntul Ierarh şi Părinte al bisericii Vasile cel Mare. Dar HRP habar nu are de toate acestea. Ca ortodox român, am dreptul tradiţional de a mă pronunţa asupra tuturor acestor probleme teologice, fie de teologie negativă, fie de teologie pozitivă. HRP îmi neagă acum acest drept? HRP are obrăznicia să numească dispreţuitor opiniile mele dogmatice în contextul discuţiilor despre teologia negativa şi teologia pozitivă : ‘diluviul de comentarii’?Titus Filipas

Vulgata şi Contra Reforma

Convertirea reginei suedeze Cristina „spic de secară” la catolicism arată  incontestabil succesul acţiunii creştine purtate de  Contra Reformă. Pentru că această regină dintr- o ţară scandinavă   era fiica unui general de religie reformată care în războiul de 30 de ani conducea armata forţelor protestante împotriva trupelor catolice. Contra Reforma este  un termen care numeşte acţiunea din epoca de revitalizare a catolicismului. Lucrarea de revitalizare creştină începea cu incorporarea Vulgatei în mesa latină (liturghia) pe la anul 1560.  Mi se pare a fi deosebit de semnificativ faptul că Vulgata creată în Romania Orientală  de un călugăr scit pe nume Eusebiu Sofronie Ieronim,  un ilir  „socii”- alizat şi abrupt latinizant care studiase la Aquileia,  deci această Vulgata asigură succesul Contra Reformei din Occidentul continentului european,  către anul 1648, odată cu finalizarea procesului care  a condus  la pacea westphalliană.  Este un exemplu de  perioadă ciclică lungă  în istorie,  în istoria neamurilor europene.  Tocmai acest succes al Contra Reformei, o victorie pur intelectuală în primul rând, provoacă necesitatea unui proces de redefinire a „neamurilor europene”. Sau cu termenul modern:  a naţiunilor europene. Acesta era şi obiectivul interpolărilor lui Simion Dascălul la Cronica lui Grigore Ureche. Primul cărturar român care traduce în vernaculara noastră textul Vulgatei tipărit de Contra Reformă a  fost  Petru Pavel Aron (1709- 1764), vicarul  general al Episcopiei Române Unite de Alba Iulia şi Făgăraş. Dar cartea lui pe româneşte  urma să fie  tipărită abia  cu întârzierea celor 243 de ani trecuţi de la încheierea manuscrisului prin truda intelectuală a vicarului. Însă, oricum, acest vicar Petru Pavel Aron  a fost primul teolog  român care justifică, şi pe bună dreptate, succesul incontestabil al uniatismului greco- catolic la românii transilvăneni prin Contra Reforma  care consacrase ca text fundamental în Biserica Universală  tocmai Vulgata elaborată de un călugăr scit aflat la modul cel mai strict sub influenţa teologică a Părinţilor Cappadocieni din Biserica Orientală. Unii plasează traducerea lui Petru Pavel Aron în timpul cultural numit Iluminism. Formal, includerea este valabilă. Însă concentrarea doar pe secolul XVIII este limitatoare. Pentru noi, românii, Vulgata marchează un ciclu amplu şi definitoriu al civilizaţiei din Romania Orientală, ciclu cu o desfăşurare de valori proprii  care vor influenţa  în subsidiar şi civilizaţia modernă a Europei Occidentale. Prima dată s- a întâmplat  la momentul asociat cu personalitatea franciscanului Roger Bacon (1214 – 1294), supranumit Doctor Mirabilis, teolog, om de litere, om de ştiinţă. Acest călugăr atrage atenţia Occidentului asupra valorilor spiritual intense ce sunt  incorporate în Vulgata. Apoi, atunci când elanul intelectual  stârnit de Vulgata începe convenţional epoca modernă prin opera lui Galileo Galilei, ne referim la opera sa integrală.  Trebuie să înţelegem totodată că nu Europa  Occidentală este sursa de ghidare şi direcţie pentru România, deşi mantra curentă ori propaganda ideologică deformată  ne învaţă exact aceasta.   Ampla mişcare spirituală din Romania Orientală începea în modul formal cu pregătirea  primului conciliu ecumenic ţinut la Constantinopol.  Tînărul intelectual creştin Eusebiu Sofronie Ieronim era deja acolo din anul 380. Era acolo mai ales pentru ascultarea şi însuşirea spiritului predicilor Sfântului Ierarh Grigore Teologul. Pentru noi,  românii,  conciliul de la Constantinopol  este important şi pentru că se recunoştea de jure finalizarea transformărilor  culturale întâmplate şi înregistrate de facto printre etniile din Balcanii cuceriţi de legiunile romane, proces care a condus, prin ‚socii’ -alizare, la apariţia unor personaje latinizante precum  însuşi tînărul cărturar  Eusebiu Sofronie Ieronim.  ‚Socii’ -alizarea, această majoră  transformare  a neamurilor  balcanice, constituia  semnificaţia termenului Nova Roma, sintagma  notată de conciliul de la 381 AD de la Constantinopol, şi care este abuziv speculată de imperiile moderne ai căror istoriografi  se lansează într o frenetică numărătoare pe hârtie a capitalelor imperiale, Nova Roma de la conciliul din 381 AD fiind interpretată eronat drept a doua Romă. Este foarte greu să -i prinzi cu vreo greşeală pe cărturarii ruşi, căci la ei chiar cel mai „banal” act intelectual,  –dar „banal” numai în accepţiunea superficialităţii noastre româneşti–, dovedeşte îndeobşte calitatea şi precizia ingineriei cosmice a lui Korioliov. Totuşi pedalarea intelectualilor ruşi în cage d’écureuil pe identitatea  Nova Roma =  A doua Roma este   asemenea greşeală. În Evul Mediu se arătase prea bine faptul că termenul Nova Roma trebuie considerat numai în tandem cu termenul Novum Latium. Deci cu existenţa unei populaţii „socii”- alizate, însă  din peninsula balcanică, nu din peninsula italică. Mai cred cumva că şi răbufnirea supărării cărturăreşti a marelui vornic  Miron Costin se referea plauzibil la faptul că interpolările lui  Simion Dascălul nu surprindeau tocmai aspectul de Latium Novum al ţărilor româneşti. Abia pe parcursul lucrărilor îndelungatului  conciliu din Trent (1545- 1563), în biserica apostolică occidentală s – a recunoscut în modul cel mai explicitat faptul că textul Bibliei Sfântului Ieronim, Vulgata denumită astfel de Roger Bacon, constituie cea mai limpede traducere a Cuvântului Divin. Însă nici măcar la acel faimos conciliu tridentin,  în Europa occidentală nu se recunoaşte încă importanţa învăţăturilor Sfântului Ierarh Grigore Teologul la făurirea spiritului  de  luciditate şi de reflecţie al traducătorului Bibliei în limba latină. Deci marşul Contra Reformei catolice înspre victorie a fost extraordinar de mult facilitat de incorporarea textului unui călugăr balcanic latinizant format spiritual în civilizaţia din Romania Orientală unde au fost generate  premisele civilizaţiei din Europa modernă. În acest sens, putem spune că pregătirea Contra Reformei avea câte  ceva din trăsăturile protocronismului actual de la noi. Geniul călugărului  scit  Eusebiu Sofronie Ieronim a fost mai important decât geniul lui Wallenstein pentru câştigarea victoriei uneia dintre  bisericile  creştine apostolice împotriva protestantismului. Liturghia care incorporează Vulgata, care îşi găseşte sprijinul în Vulgata, se numeşte Messa Tridentină. La Conciliul Vatican II, în 1965, se decide renunţarea la Messa Tridentină, într- o tentativă de aşa zisă modernizare a bisericii catolice.  Să înţelegem că  prin mutarea  teologică de la Conciliul Vatican II, totodată  şi uniatismul  greco – catolic  românesc îşi pierde complet orice legitimitate şi justificare. Făcând zadarnică, inutilă,  jertfa supremă a martirilor greco – catolici în temniţele comuniste. Astfel Conciliul Vatican II a lucrat chiar mai eficient decât Stalin. Dar a  fost  o neplăcută surpriză  să  se constate pierderea elanului bisericii catolice de facto prin acea mişcare de la Vatican II. Astfel că printr – o epistolă Motu Proprio din anul 2007, papa Benedict XVI anunţă  episcopii bisericii catolice despre faptul că pregăteşte revenirea la spiritul Contra Reformei prin  îngăduirea Messei Tridentine. Este mult prea târziu. Mai ales că într- o mişcare contraparalelă cu Motu Proprio, papa anunţa că renunţă la funcţia de Patriarh al Occidentului, conferită episcopului Romei de Biserica Orientală pe vremea când aceasta era încă  Biserica Universală.  Declinul Occidentului,  –  Der Untergang des Abendlandes-, întrevăzut de filosoful  german Oswald Spengler (1880 –1936), înseamnă declinul civilizaţiei occidentale care îşi refuză noi lecturi din  marea Vulgata a civilizaţiei europene, adică îşi refuză asimilarea unor valori generate în Romania Orientală.Titus Filipas

Natura culturală a timpului

« Few discoveries are more irritating than those which expose the pedigree of ideas. »

Lordul Acton

Revitalizarea catolicismului prin Vulgata, injecţie în Occidentul Europei  a învăţăturilor unui Sfânt Ierarh din biserica orientală care  modelează  spiritual traducerea latinizantă a Bibliei, reuşea  mai mult decât lansarea intelectuală  a Contra Reformei. În  secolul XVI al erei creştine, Vulgata  cea veche a călugărului Ieronim  modifică  natura culturală a timpului din Europa occidentală. În locul Renaşterii  cu accentul pus  pe artele vizuale,  o Renaştere când  Divina Commedia era considerată operă ştiinţifică  nu operă literară,  după Cinquecento vine un secol al marilor descoperiri ştiinţifice. Aducând intensitatea noutăţii cognoscente şi speranţe  de optimum care nu vor fi depăşite  în vreunul din veacurile următoare.  Contra Reforma punea un accent deosebit pe acurateţe. În dedicaţia la cartea De revolutionibus orbium coelestium – Despre mişcarea orbitală a corpurilor cereşti  (tipărită în anul 1543),  Nicolae Copernic menţionează necesitatea unei reforme a calendarului iulian. Legislaţia calendaristică a fost propusă lumii din jurul Mediteranei de către dictatorul quintesenţial Iulius Cezar, la sfaturile astronomului egiptean Sosigenius. Calendarul iulian defineşte o divizare astronomică  a  timpului  calendaristic, anul calendaristic iulian măsurând  365 de zile şi încă  un  sfert de zi medie. O zi care ne este dată de  soare, de măsurarea umbrei pe care o lasă un obiect luminat, iar nu de trecerea stelelor peste linia meridianului dintr –un loc geografic. Ultimul proces de modernizare a calendarului iulian a fost întreprins de călugărul scit Dionisie Exiguus (470 – 544, fiecare dintre aceste două date trecute aici, a naşterii  şi a morţii,  este afectată de incertitudini istorice). Singurul text biografic succinct dar complet  credibil despre  Dionisie cel Mic ori Exiguus a fost scris de Cassiodor, secretar al gotului ‘socii’ – alizat Teodoric,  care din cetatea Ravenna guverna cu înţelepciune peninsula italică. Ameliorarea adusă de călugarul scit Dionisie cel Mic calendarului iulian se referă numai la o gradare*. Pe rigla timpului, civilizaţia este separată în două zone : timpul necreştin, înainte de naşterea  Mântuitorului nostru Iisus Christos, şi timpul creştin, unde fiecare an calendaristic este considerat a fi an al erei creştine, sau an al Domnului,  numărul anului fiind urmat de notaţia  AD, iniţialele  sintagmei  Anno Domini. Dionisie cel Mic mai adăuga un tabel cu datele sărbătorii zilei de Paşte din fiece an calendaristic iulian. Această dată a sărbătorii  pascale se precizează cu ajutorul calendarului selenar:  prima Duminică  urmând primei faze de Lună  plină care soseşte după echinocţiul de primăvară. Dar pe termen lung,  problema se complică din cauza fenomenului astronomic al precesiei echinocţiilor. Acurateţea tabelelor lui Dionisie cel Mic pentru  data pascală fiind pierdută din cauza unui fenomen astronomic ştiut de la Hipparc, dar şi din pricină că anul real diferă de anul convenţional iulian, era necesară reforma calendaristică. Este finalizată în anul 1582. De către mişcarea intelectuală  afiliată Contra Reformei. Dar nu a fost acesta singurul  succes ştiinţific al Contra Reformei.    Prin făţişa  îmbrăţişare  spirituală  a  Vulgatei   creată  în spiritul teologic din  Romania Orientală, Contra Reforma are  meritul  că stârneşte intelectualilor din Europa Occidentală interesul pentru  texte  din  Romania Orientală create în epoca de civilizaţie a excelenţei din  secolele IV, V, VI.  Ochiul omului postmodern  care îmbrăţişează spiritul  Contra Reformei este focalizat mai ales  pe ‘Discorsi e Dimostrazioni Matematiche, intorno a due nuove scienze’ (Discursuri şi demonstraţii matematice despre două ştiinţe noi),  unde Galileo Galilei (1564 – 1642)   prezenta ‘o ştiinţă  foarte nouă  care tratează  un subiect foarte vechi’. Acest subiect,  – noi îl numim acum Dinamica–,  era tratat pe cale corectă de Galileo. Dar prima indicaţie a direcţiei pentru Galileo Galilei era un  subiect teologic. Subiect  de ‘teologie negativă’, spunem anticipând un pic explicaţia. În secolul IV al erei creştine, Părinţii Cappadocieni ai bisericii universale  înfăptuiau o remarcabilă  exegeză  a Sfintei Scripturi, bazându -se pe ideile filosofiei greceşti. Aceşti Părinţi Cappadocieni erau Sfântul Vasile cel Mare (ca. 330 – 379 A.D), Sfântul Grigore Teologul  (329-389) care a influenţat  nemijlocit şi  mijlocit Vulgata,  precum şi Sfântul Grigore de  Nyssa (c. 330-c. 395), fondatorul antropologiei moderne.  Folosind mijloace filosofice bine stabilite până la acel moment al culturii, Părinţii Cappadocieni  reuşiră o reconciliere logică între doctrina Sfintei Treimi şi concepţia dogmatică  a divinităţii monoteiste ca Unul Absolut. Doctrina Părinţilor  Cappadocieni despre Sfânta Treime a fost condensat exprimată în limba latină de către filosofii religioşi ai secolului XIII de la  Chartres, France, prin formulele alternative şi echivalente  Unitas Trinitate  şi   Trinitas Unitate.  Spre disperarea filosofilor analitici de astăzi, teologii cappadocieni au folosit definiţia negativă  a conceptului de Absolut.  Astfel, Părinţii Cappadocieni  au iniţiat o cale apofatică  a  discursului  teologic sau ‘via negativa’.  Acest tip de discurs mai este numit ‘teologie negativă’. Pot fi identificate  stadii mijlocii la  trecerea acestei tradiţii apofatice sau ‘teologii  negative’  din Biserica Orientală în  Biserica Occidentală.  Prima fază este marcată prin existenţa unui teolog şi filosof anonim din Biserica Orientală a secolului V, foarte probabil un călugăr scit care este cunoscut sub pseudonimul Pseudo-Dionisie Areopagitul, un pseudonim acordat de posteritatea recunoscătoare.  Unii filosofi occidentali  îl consideră pe altminteri anonimul călugăr scit a fi ‚părintele teologiei negative’.  Pe mai multe căi, scrierile sale ajungeau în Occident. Prima dată o parte din scrierile lui Pseudo-Dionisie Areopagitul  ajung la Roma în secolul VII. Nu se ştie dacă  au fost traduse atunci din elineşte în latină. Probabil că  nu. Apoi, în secolul IX, doi dintre împăraţii dinastiei bizantine pre- Macedonene trimit manuscrisele greceşti ale lui Pseudo-Dionisie Areopagitul  împăraţilor occidentali ai dinastiei carolingiene. Exista convingerea că Sfântul Martir Denis  al Parisului, Dionisie Areopagitul  amintit în Faptele Sfântului Apostol Pavel,  şi teologul Pseudo-Dionisie Areopagitul  erau una şi aceeaşi persoană.  Abia Pierre Abélard (1079–1142) va distinge personajele. Cei doi bazilei care vor trimite în Occident manuscrisele lui Pseudo-Dionisie Areopagitul  au fost Mihail al II-lea Amorianul  (820-829),  şi  Mihail al III-lea Amorianul (842-867).  De ce s -au întâmplat toate aceste bizare expedieri de cărţi în timpul medieval ? Pentru că bazileul Mihail al II-lea Amorianul  reflectase profund impresionat de o cerere a califului mutazilit Al Ma’mun ibn Harun din Bagdad. Acesta îi solicita să accepte în marile biblioteci ale Romaniei Orientale copişti arabi pe hârtie ai cărţilor de ştiinţă şi filosofie greceşti scrise pe suport de  pergament. Ştiind despre mai vechea legătură epistolară a lui Charlemagne cu Harun al Rashid,  Mihail al II-lea Amorianul  trimite urmaşilor carolingieni copii ale cărţilor solicitate de urmaşul lui Harun. În Occident a existat o primă traducere nereuşită  din  elineşte în latineşte, apoi s -a impus o traducere fericită,  realizată  la Academia Palatină de  călugărul de origine irlandeză Ioan Scotus Eriugena (ca. 815–877). De atunci, scrierile lui Pseudo-Dionisie Areopagitul  traduse pe latineşte se cheamă Corpus Areopagiticum.  Acest profund gânditor şi extraordinar om de duh,  care a fost Ioan Scotus Eriugena, rămâne de asemenea cunoscut ca fiind primul adept al teologiei negative în Biserica Occidentală. Însă cel mai remarcabil reprezentant al teologiei negative în Biserica Occidentală a fost  cardinalul  Nicolae din  Cusa (1401– 1464).  Cardinalul Nicolae din  Cusa sau Nicolaus Cusanus a exemplificat modul de gândire în ‚via negativa’ considerând cazul unei bile perfecte de  marmoră mişcându -se pe o masă orizontală plană,  infinit de netedă. Nicolaus Cusanus a asertat că în absenţa oricărei influenţe din partea altor corpuri, ce sunt pur şi simplu absente într -o abordare conceptuală  ‚via negativa’, această bilă de marmoră trebuie să se mişte indefinit pe o linie dreaptă  şi cu o viteză constantă. Galileo Galilei ştia prea bine despre acele scrieri ale lui Nicolaus Cusanus, le citise şi reflectase profund asupra conţinutului textelor. Galileo Galilei a incorporat  aserţiunea aparţinând  lui  Nicolae din Cusa,  cardinalul, în formularea principiului inerţiei. Există deci o cale de gândire care conduce de la Părinţii Cappadocieni ai bisericii,   la Galileo Galilei şi  la fundamentele teoretice ale lumii  moderne. De altminteri chiar Sfântul Ierarh Vasile cel Mare punea bazele conceptelor fizice moderne de spaţiu şi timp care vor fi utilizate apoi de Albert Einstein într -o abordare conceptuală descendentă sau top- down approach, în ‚top’ fiind ideile filosofului cappadocian Vasile cel Mare despre spaţiu şi timp.Titus Filipas

*Această gradare presupune implicit că Dionisie cel Mic a inventat Zero-ul înaintea indienilor sau arabilor.