Posts Tagged ‘Frederic cel Mare’

Frederic cel Mare către Voltaire

octombrie 4, 2009

Prin pacea de la Kuciuc Kainargi din anul 1774, Franţa renunţă la drepturile atribuite şi parafate  prin Capitulaţiunea din anul 1740 la Constantinopol! Exact acel tratat de la 1740 garanta frontiera românească pe rîul Bug care se varsă în Marea Neagră. Deci după abandonarea Canadei în războiul de şapte ani (vezi celebra expresie de evaluare a Canadei : „quelques arpents de neige”), Voltaire creează un lobby puternic pentru abandonarea garanţiei franceze la frontiera Romaniei pe Bugul pontic.

Iată un excerpt dintr-o scrisoare din anul 1774, scrisă de regele Frederic cel Mare al Prusiei, către Voltaire (imediat dupa încheierea păcii de la Kuciuc Kainargi, pe care Frederic cel Mare o compara ca importanţă cu pacea din Westphalia): +[…] Votre négociation éprouve tous les contre-temps possibles. Voilà un chancelier sans chancellerie qui vous devient inutile, un nouveau venu que peut-être vous ne connaissez pas, et qu’il faudra prévenir par quelques vers flatteurs avant d’entamer l’affaire de Jacques-Marie; enfin un témoignage que vous me demandez, et qui n’est pas selon le style de la chancellerie. On prétend qu’un attestat de l’officier général dans le régiment où il sert est suffisant, et que les princes ne doivent pas s’abaisser à demander grâce à d’autres princes pour ceux qui les servent, ou il faut en faire une affaire ministérielle. Voilà ce qu’on dit. Pour moi, qui ne suis exercé ni en style de chancellerie, ni profondément instruit du punctilio, je me bornerai à envoyer le témoignage du général à M. Dalembert, et je ferai écrire à mon ministre à Paris qu’il       dise un mot en faveur du jeune homme au nouveau chancelier. Si les anciens usages barbares prévalent contre les bonnes intentions de François-Marie Arouet de Voltaire […], il faudra s’en consoler, car ce n’est pas une raison pour que nous déclarions       la guerre à la France. […] Le destin des choses humaines est de changer […] : peut-être que, dans quelques siècles d’ici, il faudra puiser les belles connaissances chez les Russes. Tout est possible, et ce qui n’est pas peut arriver ensuite.[…] Vale. Fédéric.+

Dar, sincer să fiu, nu mă aşteptam să îl văd implicat şi pe matematicianul D’Alembert în lupta pentru spulberarea Romaniei Orientale creată prin Constituţia Antoniniană de la Anul Domnului 212. Bizar acest mod de „accelerare a istoriei”!

Titus Filipas

Eminescu, 62 săgeţi către Voltaire

iunie 25, 2009

Vorbesc despre cele 62 de versuri din DOINA lui Mihai Eminescu. După opinia lui Bogdan Petriceicu Haşdeu, cuvântul  DOINA are sorginte tracă. “Doină, doină, viers cu foc”, este evaluat genul în cultura populară veche de la noi (aşa afirmă Vasile Alecsandri). Viers este forma românească a latinescului versus. În poezia autentică, viersul îndeplineşte funcţia tropului. Este formă de reprezentare, schijă de ontologie care ţinteşte către un fragment de realitate. Dificil de realizat arma, dificil să ţinteşti!  În aceste condiţii, Mihai Eminescu vorbea despre “vers”, nu despre  viers, chiar peiorativ:     „E uşor a scrie versuri/ Când nimic nu ai a spune, /Înşirând cuvinte goale /Ce din coadă au să sune.” Cuvintele goale, nesertizate într-o montură ontologică tensionată, nu harponează nimic din realitate, nici zvârlugă, nici caşalot. Viersul autentic al poeziei ţine de inteligenţa spontană, la fel ca universalia (Uni-versus) metafizicii. Mihai Eminescu avea inteligenţă spontană. Or, inteligenţa spontană este sălbatică ! Vikingii sălbatici dovedeau o inteligenţă cu totul şi cu totul  ieşită din comun! Petre Ţuţea spunea despre Mihai Eminescu, în totală admiraţie, că era din neam rutean. Or, rutenii sunt urmaşii unui trib de vikingi răsăriteni. Mihai Eminescu era un sălbatic ! Contemporani ai lui, de o mediocritate intelectuală crasă, totuşi s-au preocupat exclusiv, în ceea ce priveşte personalitatea lui Mihai Eminescu, să colecteze din desfăşurarea ei numai exemplele de „incivilitate”. Vă mărturisesc că eu sînt în totală admiraţie faţă de inteligenţa absolută a „sălbaticului român” Mihai Eminescu!

Ne întoarcem astfel la semnificaţia originară a lui Apollo, zeu protector al măiestriei arcaşilor şi al artei poeţilor. Scriind poezia DOINA, Mihai Eminescu ţinteşte  în context  cultural românesc 62 săgeţi de foc spre Voltaire. Să reamintesc fiecare săgeată :

1)“De la Nistru pân’ la Tisa /

2)Tot Românul plânsu-mi-s-a /     

3)Că nu mai poate străbate /

 4)De-atâta străinătate. /

5)Din Hotin şi pân’ la Mare /

6)Vin Muscalii de-a călare,/

7)De la Mare la Hotin /

8)Mereu calea ne-o aţin; /

9)Din Boian la Vatra Dornii /

10)Au umplut omida cornii /

11)Şi străinul te tot paşte, /

12)De nu te mai poţi cunoaşte. /

13)Sus la munte, jos la vale /     

14)Şi-au făcut duşmanii cale; /

 15)Din Sătmar până ’n Sacele /

16) Numai vaduri ca acèle. /

17)Vai de biet Român săracul, /

18) Indărăt tot dă ca racul, /

19)Nici îi merge, nici se ’ndeamnă, /

20)Nici îi este toamna toamnă, /

21)Nici e vara vara lui /

22)Şi-i străin în ţara lui. /

23)Dela Turnu ’n Dorohoiu /

24)Curg duşmanii în puhoiu /

25)Şi s’aşează pe la noi; /

26)Şi cum vin cu drum de fier, /

27)Toate cântecele pier, /

28)Sboară paserile toate /

29) De neagra străinătate. /

30)Numai umbra spinului /

31) La uşa creştinului. /

32) Îşi desbracă ţara sânul, /

33)Codrul – frate cu Românul – /

34)De secure se tot pleacă /

35) Şi isvoarele îi seacă – /

36)Sărac în ţara săracă! //

37) Cine-au îndrăgit străinii /

38)Mânca-i-ar inima cânii, /

 39)Mânca-i-ar casa pustia /

40)Şi neamul nemernicia. /

41)Ştefane, Măria Ta, /

42)Tu la Putna nu mai sta, /

 43)Las’ Arhimandritului /

44) Toată grija schitului, /

45)Lasă grija Sfinţilor /

 46)În sama părinţilor, /

47)Clopotele să le tragă /

 48)Ziua ’ntreagă, noaptea ’ntreagă, /

 49)Doar s’a ’ndura Dumnezeu /

50)Ca să-ţi mântui neamul tău! /

 51)Tu te ’nalţă din mormânt /   

 52)Să te-aud din corn sunând /

53)Şi Moldova adunând. /

54)De-i suna din corn odată, /

55)Ai s’aduni Moldova toată, /

 56)De-i suna de două ori /

57) Îţi vin codri ’n ajutor, /

58) De-i suna a treia oară /

59)Toţi duşmanii or să piară /

 60)Din hotară în hotară, /

61)Îndrăgi-i-ar ciorile /

62)Şi spânzurătorile! ”

De ce erau azvârlite săgeţile româneşti către iluministul Voltaire ?  Codul se ascunde la numerele   17 şi 18. Vai de biet Român săracul, / Indărăt  tot dă ca racul”. Este vorba despre pierderile noastre teritoriale imense. Retrageri ale românilor din Romania Orientală, retrageri la care am fost forţaţi de un lobby anti-Romania creat de “moralul” Voltaire.

Amintesc că Romania apare în istorie prin Constituţia Antoniniană de la 212 Anul Domnului. Timp de două secole mai înainte, jurişti de geniu creaseră un fundament solid pentru statul de drept (vezi şi cartea lui Will Durrant). Între 212 AD şi 285 AD, acea justiţie  cu totul şi cu totul nouă a statului de drept transforma Imperiul Roman în Romania!  285 AD este semnificativ pentru că împăratul Diocletian împarte statul în Romania Orientală şi Romania Occidentală. Numai Romania Orientală supravieţuieşte. Cu perioade multe de civilizaţie înfloritoare, o mie de ani după căderea Romei de pe Tibru. Nostradamus reţine acest nume, Romania, în mod expres şi exclusiv pentru  Romania Orientală. Romania, căreia îi prevede un viitor  de cel puţin încă o mie de ani! Contra Reforma, inventatoarea barocului, inventează apoi conceptul  geopolitic Romania Neoacquistica. Prinţul valah de sânge vareg (cantacuzin) Mihai Viteazul primeşte sume imense pentru  a libera Nova Roma, devenită Stambul. Mihai Viteazul se eschivează de la sarcină. Cheltuieşte acele sume în hinterlandul Novum Latium, realizând prima unire a ţărilor româneşti. Dar după Contra Reformă, în Franţa vine Epoca Luminilor. Iluminiştii vroiau să construiască o civilizaţie comparabilă în glorie cu elenismul. Regele Prusiei Frederic cel Mare scria cam batjocoritor către Voltaire:  +Les anciens Grecs sont ressuscités en France.+ A fost premoniţie? Membrii comitetului Marii Terori din anul 1794, care alimentau cu marfă umană ghilotina, se credeau poeţi în Arcadia !

Vai de biet Român săracul,/ Îndărăt tot dă ca racul”, scria Mihai Eminescu în Doina. Există o conspiraţie împotriva românilor ? Se pare că da. Voltaire, care era plătit de ţarina Caterina cea Mare a Rusiei, organizează în Franţa un lobby care duce la încheierea tratatului din 1774 de la Kuciuc Kainargi. Voltaire putea scrie enormitatea : “Armatele Rusiei au omorât mai puţini oameni decât focurile de artificii la nunta  regelui cu Marie-Antoinette.” (sic!). Acel tratat din 1774 anula Capitulaţiunea din 1740 care garanta frontiera  noastră răsăriteană pe Bug. Pacea de la 1774 constituia premisa pentru viitoarea trădare de la Yalta (prin care Roosevelt şi Churchill îi dădeau  România lui Stalin).

Titus Filipas

Frontiera răsăriteană a Bogdan-ului

mai 22, 2009

Domnul Vlad Cubreacov ne reaminteşte pe blogul său http://cubreacov.wordpress.com/2009/05/17/16-mai-1812/  despre semnificaţia tragică pentru români a zilei de 16 mai 1812. Este o problemă aceasta. Deloc simplă. Până în 1774 (şi mă refer în mod expres la pacea de la Kuciuc Kainargi) frontiera răsăriteană a Bogdan-ului (principatul moldovenesc) pe Bugul pontic era garantată în mod expres prin Capitulaţiunea de la 1740. Franţa absolutistă era una dintre puterile garante. Despre Franţa, care a stimulat Epoca Luminilor, iar în secolul XX a fost co-fondatoarea Uniunii Europene, nu s-ar putea spune că “nu a construit o   societate sănătoasă”. Dar au şi ei “corupţii lor”, despre care se spune că au fost fondatorii “societăţii civile” şi ai “democraţiilor occidentale”. Unul dintre acestia a fost Voltaire. El a primit bani grei de la ţarina Caterina cea Mare a Rusiei pentru a organiza în Franţa, — pe atunci prima putere a lumii–, un lobby pro-Rusia. Şi acest lobby pro-Rusia construit de Voltaire a luat   “decizii pentru restul europenilor”. Printre altele, în ciuda avertismentelor venind de la regele Prusiei, Frederic cel Mare, care îi scria personal lui Voltaire, acest lobby pro-Rusia construit în Franţa a sprijinit pacea de la Kuciuc Kainargi din 1774. Şi din acea corupţie concretizată în pacea de la Kuciuc Kainargi continuată cu “trădarea” de la Yalta ne vin nouă toate relele!

Spuneam ca prin Capitulatiunea de la 1740, –semnată la Constantinopol–, Franţa se obliga sa fie garantul absolut al frontierei principatului moldovenesc pe rîul Bug. Si probabil că Franţa şi-ar fi respectat cuvântul, daca nu interveneau bulversările produse de Marea Revoluţie Franceză de la 1789. Este interesant că într-o scrisoare către Voltaire scrisă imediat după semnarea tratatului de pace la Kuciuc Kainargi de către puterile care au particiapt, şi tot în anul 1774, regele Prusiei are niste frazări criptice care pot fi interpretate ca o premoniţie uimitoare privind producerea Marii   Revoluţii Franceze. După cum pot fi interpretate şi ca devoalarea unor date pe care spionii săi le furnizau privind un mare complot organizat de Britania împotriva Franţei absolutiste pentru a prelua drepturile şi pozitia ei de cea mai mare putere din lume. Şi eu înclin să cred că a doua interpretare este aceea corecta. Însă devoalarea ei se va face abia în cel de al doilea război   mondial. Unul dintre aspecte, “trădarea de la Yalta”, l-am discutat deja. Cel de al doilea aspect al pacii de la 1774, favorabil pentru noi, va fi dezvăluit de Winston Churchill în Memoriile sale privind cel de al doilea război mondial. Dar să mai relev câteva aspecte ale “marelui război mondial” din secolul XVIII, despre care Winston Churchill totuşi nu scrie explicit în Memoriile sale, dar ale cărui consecinţe sunt totuşi prezente în cel de al doilea război mondial din secolul XX. Drept consecinţă a “marelui război mondial” din secolul XVIII, Franţa cedeaza către Britania provincia ei Canada. Voltaire aplauda gestul si minimalizează valoarea Canadei : “quelques arpents de neige”. Însa Britania rămâne în lupta cu Franţa în Războaiele Karnatice   pentru India. Britania prevedea chiar o incursiune a trupelor de uscat franceze până în India, traversând istmul baltico-pontic. Se păstrau date despre acel plan, date obţinute şi de spionii lui Frederic cel Mare, în cancelaria Prusiei ? De ce întreb ? Deloc retoric. Pentru că exact acelaşi   plan a încercat Adolf Hitler să îl resuscite şi să îl pună în aplicare în cel de al doilea război mondial, dar cu trupe germane. În fine, prin Capitulaţiunea de la 1740, Franţa se obliga să sprijine Turcia. Britania nu era în conflict cu Turcia. Dar din cauza conflictului cu Franţa în Războaiele Karnatice, Britania intervine în conflictul dintre Rusia şi Turcia pentru a spori forţa Rusiei împotriva Turciei şi a slăbi astfel şansele Frantei. Şi revin iarăşi la vechiul proiect de care se temea Britania. Imperiul Otoman avea o capacitate diplomatică uriaşă în teritoriul eurasiatic care trebuia străbătut de o ipotetică incursiune franceză în India. Practic, trupele de uscat franceze ar fi putut merge fără lupte până în India pe un traseu securizat prin diplomaţia otomană. Din cauza aceasta, timp de cinci ani, până la 1774, Britania a fost ocupată cu ajutarea Rusiei împotriva Turciei în Eurasia. Din aceasta cauză, Britania nu mai are priorităţi, timp şi resurse umane, să supravegheze cu atenţie evoluţia situaţiei “pe teren” în propriile sale colonii din America de Nord. De această situaţie profită coloniştii nord-americani, realmente şi pe bună dreptate nemulţumiţi de impozitările la care îi supunea Britania. Coloniştii nord-americani îşi organizează foarte bine propria lor armată, care la 1775 începea Războiul American de   Independenţă. În Memoriile despre cel de al doilea război mondial, Winston Churchill făcea o revelaţie surprinzătoare. Anume că Anglia şi SUA garantau României frontiera legitimă până la rîul Bug, şi îl avertizau pe Ion Antonescu să nu treacă Bugul. Or, acel document scris de Winston Churchill realmente există, şi probabil că în arhivele cancelariilor occidentale mai există şi alte documente doveditoare. Mă opresc aici, totuşi, deocamdată. Oricum, reţineţi ideea că prin acele documente, SUA şi UK se recunoşteau continuatoare ale garanţiilor oferite nouă prin Capitulaţiunea de la 1740. Şi aceasta nu înseamnă chiar puţin lucru !

Titus Filipas

Originile puterii Rusiei

mai 2, 2009

Când alegea titlul ” Arhipelagul Gulag “, joc al conotaţiilor cuvântului rusesc “ostrov”, Alexandru Soljenitzyn sublinia că în Uniunea Sovietică teroarea statală absolută se manifesta   printr-o modulaţie a intensităţii având caracter insular. Invers, acolo în Rusia, însăşi modulaţia civilizaţiei posedă caracter insular ! Rusia ce urmează lui Petru cel Mare e comparabilă felului cum era structurată lumea civilizaţiei greceşti până la Alexandru cel Mare. În antichitatea elină,   civilizaţia “de vârf ” era prezentă numai în câteva oraşe, polis-uri, insule aflate într-o mare de barbarie. În acelaşi fel trebuie să vedem şi Rusia ultimelor trei secole : câteva oraşe de civilizaţie, iar în unele oraşe poate câteva cartiere, dar ele contau enorm, şi marcau diferenţa infinită faţă de   “varvarstvo”, ori faţă de ” mojicie “, dacă doriţi un termen echivalent pentru barbaria rusească. Cum s-a ajuns însă la această putere imensă a Rusiei, cuplată cu atâta barbarie ?  

C’est la faute à Voltaire !”, putem spune şi noi.  Iată un excerpt dintr-o scrisoare din anul 1774, scrisă de regele Frederic cel Mare al Prusiei, către Voltaire (imediat după încheierea păcii de la Kuciuc   Kainargi, pe care Frederic cel Mare o compara ca importanţă cu pacea din Westphalia): “peut-être que, dans quelques siècles d’ici, il faudra puiser les belles connaissances chez les Russes. Tout est possible, et ce qui n’est pas peut arriver ensuite.”

Între Capitulaţiunea din 1740 prin care se afirma expres oprirea avansului apusean al Rusiei pe malul Niprului, şi pacea de la Kuciuc  Kainargi din  1774, prin care ţarina Caterina cea Mare primea hălci masive din Romania Orientală, care fuseseră totuşi,  totuşi,  garantate prin capitulaţiuni, Voltaire a organizat un lobby pentru Rusia în Franţa, care era cea mai mare putere a lumii la acel moment.

Textul complet al scrisorii lui Frederic cel Mare al Prusiei către filosoful Voltaire poate fi accesat aici https://blogideologic.wordpress.com/2009/04/19/premonitia-lui-frederic-cel-mare/ .

Frederic cel Mare dezvăluie detalii inedite privind acţiunea lobbistă a lui François Marie Arouet Voltaire (1694 -1778), un lobby în care l-a asociat şi pe matematicianul Jean le Rond d’Alembert (1717  – 1783), secretarul Academiei Franceze (începând cu anul 1772).

+DE FRÉDÉRIC, ROI DE PRUSSE./A Potsdam, le 8 octobre [1774]. “Negociaţiunea voastră încearcă toate contratimpurile posibile.”- “Votre négociation éprouve tous les contre-temps possibles.” […] “mă voi limita la a trimite mărturia unui general către domnul d’Alembert, şi voi scrie ministrului meu la  Paris.”- “je me bornerai à envoyer le témoignage du général à M. Dalembert, et je ferai écrire à mon ministre à Paris.”+

Ar fi prea mult să spunem că acest lobby era o acţiune net anti–românească, deşi erau lovite în mod clar interesele româneşti. Într-adevăr, prin pacea de la Kuciuc  Kainargi din  anul 1774, nu mai era garantată frontiera răsăriteană a  Moldovei pe rîul Bug, aşa cum prevedea în mod expres Capitulaţiunea din 1740. Dar “ce-i mâna pe ei în luptă”, pe Voltaire şi d’Alembert ?  O tradiţie moralistă anti-Romania iniţiată  de filosoful francez Charles-Louis de  Montesquieu (1689 – 1755).

Din Contra Reformă, intelectualii francezi percep în primul rând Noaptea Sfântului Bartolomeu (noaptea dintre 23 şi 24 august 1572). Noi, românii, percepem în primul rând unirea principatelor româneşti de către Mihai Viteazul, plătit de Contra Reformă ca un condottier  spre a construi Romania Neoacquistica. Însă repulsia firească a intelectualilor francezi faţă de  masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu, implicit repulsia faţă de Contra Reformă, a fost nelegitim transformată de Montesquieu, Voltaire şi d’Alembert într-un sentiment anti-Romania. Să reamintim, Romania apare în istorie prin acţiunea şi efectele Constituţiei Antoniniene din anul 212. Iluminiştii Voltaire şi d’Alembert fac tot posibilul pentru a preveni acea „regresiune a istoriei universale” chemată Romania Neoacquistica. “Progresismul” lui Voltaire şi d’Alembert va justifica ulterior politica lui Stalin faţă de România.  

Titus Filipas

Voltaire şi pacea de la Kuciuc Kainargi

aprilie 28, 2009

Prin pacea de la Kuciuc Kainargi din anul 1774, Franţa renunţă la drepturile atribuite şi parafate  prin Capitulaţiunea din anul 1740 la Constantinopol! Exact acel tratat de la 1740 garanta frontiera românească pe rîul Bug care se varsă în Marea Neagră. Deci după abandonarea Canadei în războiul de şapte ani (vezi celebra expresie de evaluare a Canadei : „quelques arpents de neige”), Voltaire creează un lobby puternic pentru abandonarea garanţiei franceze la frontiera Romaniei pe Bugul pontic.

Iată un excerpt dintr-o scrisoare din anul 1774, scrisă de regele Frederic cel Mare al Prusiei, către Voltaire (imediat dupa încheierea păcii de la Kuciuc Kainargi, pe care Frederic cel Mare o compara ca importanţă cu pacea din Westphalia): +[…] Votre négociation éprouve tous les contre-temps possibles. Voilà un chancelier sans chancellerie qui vous devient inutile, un nouveau venu que peut-être vous ne connaissez pas, et qu’il faudra prévenir par quelques vers flatteurs avant d’entamer l’affaire de Jacques-Marie; enfin un témoignage que vous me demandez, et qui n’est pas selon le style de la chancellerie. On prétend qu’un attestat de l’officier général dans le régiment où il sert est suffisant, et que les princes ne doivent pas s’abaisser à demander grâce à d’autres princes pour ceux qui les servent, ou il faut en faire une affaire ministérielle. Voilà ce qu’on dit. Pour moi, qui ne suis exercé ni en style de chancellerie, ni profondément instruit du punctilio, je me bornerai à envoyer le témoignage du général à M. Dalembert, et je ferai écrire à mon ministre à Paris qu’il       dise un mot en faveur du jeune homme au nouveau chancelier. Si les anciens usages barbares prévalent contre les bonnes intentions de François-Marie Arouet de Voltaire […], il faudra s’en consoler, car ce n’est pas une raison pour que nous déclarions       la guerre à la France. […] Le destin des choses humaines est de changer […] : peut-être que, dans quelques siècles d’ici, il faudra puiser les belles connaissances chez les Russes. Tout est possible, et ce qui n’est pas peut arriver ensuite.[…] Vale. Fédéric.+

Dar, sincer să fiu, nu mă aşteptam să îl văd implicat şi pe matematicianul D’Alembert în lupta pentru spulberarea Romaniei Orientale creată prin Constituţia Antoniniană de la Anul Domnului 212. Bizar acest mod de „accelerare a istoriei”!

Este perfect demonstrabil că a existat şi există o conspiraţie istorică împotriva destinului nostru ca neam.  Nu mai departe decât învăţătura falsă despre “retragerea aureliană” propagată prin şcoală. Un advocatus fisci, Zosimus, cel care a scris Historia Nova cunoscând evenimentele de aproape, vedea “retragerea aureliană” numai ca pe o retragere a fiscului, nu a populaţiei din Dacia nord-dunăreană. Totuşi, pe temeiul contestabil al “retragerii aureliene”, ilustrul Voltaire scria într-o carte din anul 1731 că “acum teritoriul vechii Dacii este populat de greci”. Voltaire a jucat un rol absolut mizerabil pentru istoria noastră, Mihai Eminescu ţinteşte către el săgeţile tropilor  cu vârf  înmuiat în amarul vieţii noastre. Conspiraţia împotriva drepturilor noastre, conspiraţie plătită de ţarina Caterina cea Mare,  –Voltaire a jucat rolul de agent de influenţă în Occident–, chiar a existat ! Când Caterina cea Mare preia puterea în Rusia la sfârşitul  războiului de şapte ani, ea conducea un stat cam cât Olanda, inşii care contau şi deci meritau asistenţă (apărare de hoţi, tătari, pugaciovi şamd, erau cam tot câţi cei din Olanda, restul erau   mujici, nu contau, puteau fi vânduţi şi pe piaţă). Voltaire a jucat rol capital în extinderea împărăţiei ruseşti pe vremea Caterinei cea mare. Cât de moral a fost Voltaire, dacă luăm în calcul că a fost plătit de ţarină pentru a organiza un lobby pro-Rusia în Occident ? Acel infam lobby voltairian a pregătit semnarea tratatului de la Kuciuk Kainargi din anul 1774, “temei legal” pentru a fi creată NovoRossiia  în Romania Orientală nord-pontică, iar Marea Neagră să devină „lac rusesc”.

Titus Filipas

Premoniţia lui Frederic cel Mare

aprilie 19, 2009

Toţi profesorii mei de istorie de la liceul “Fraţii Buzeşti” din Craiova, deşi erau nişte persoane extrem de bine pregătite, după normele (pseudo) culturale de acum instituite de triada Pleşu-Liiceanu-Patapievici pot fi caracterizaţi ca “reacţionari”. Dacă vreţi, supralicităm, chiar nişte “reacţionari desueţi”. De exemplu, îmi aduc aminte de domnul Piscati, cel care ne ţinea lecţiile de istorie antică în perioada 1958-1959. A venit la o lecţie cu un artefact antic autentic de marmură albă din colecţia lui personală, un cub cu latura puţin mai mică decât 10 centimetri. Pentru conservare, obiectul acela foarte vechi fusese acoperit cu un strat fin de ceară. Ne-a povestit că artefactul fusese dezgropat din mormântul unui soldat roman. Mormânt descoperit lângă biserica Sfântu Dumitru din Craiova. Este interesant că locuinţa fortificată a lui Mihai Viteazul se aflase tot acolo, lângă biserica Sfântu Dumitru din Craiova. Ce semnificaţie avea cubul ? Pe el erau înscrise datele de identificare ale soldatului roman. În limbajul de acum, aş spune că era un fel de texting cu abrevieri “lapidare” gravate în marmura albă folosinduse litere latine majuscule. Era acelaşi model fiducial de litere scrise pe soclul Columnei lui Traian din Roma. Ele vor fi întrebuinţate şi în primele tipărituri cu presa lui Gutenberg, şi vor deveni standardul scrierii culte la care ţin atâta de mult basarabenii. În fine, nu această poveste antică este revelatoare aici, discursul meu era anunţat altfel în titlu.

Frederic cel Mare a fost regele Prusiei din secolul XVIII. El i-a trimis o epistolă filosofului iluminist francez Voltaire în anul 1774, o epistolă despre pacea de la Kuciuc Kainargi, cu o premoniţie de neobişnuită acurateţe privind evoluţia Franţei!

Îmi amintesc că alt profesor de istorie de la liceul Fraţii Buzeşti ne-a subliniat, fără să ne dea şi detalii care l-ar fi trimis direct în puşcăria comunistă, cât de importantă este pacea de la Kuciuc Kainargi pentru istoria noastră, pentru destinul nostru ca naţiune.

Pacea încheiată la Kuciuc Kainargi, o localitate din Cadrilater, a fost încheiată la anul 1774. Şi a avut consecinţe dezastruoase pentru istoria noastră, pentru destinul nostru ca naţiune. Prin tratatul semnat la Kuciuc Kainargi au fost şterse (dar se pare că nu pentru totdeauna!),  câştigurile  recunoscute de diplomaţia europeană prin Capitulaţiunea de la 1740 pentru drepturile noastre teritoriale legitime ca naţiune.

Tînărul istoric militar român Mircea Dogaru ne vorbeşte cu multă inimă despre acel tratat de la 1740 încheiat la Constantinopol, vezi  http://www.youtube.com/watch?v=iJ3S0y9IeVA&eurl=http%3A%2F%2Funiristu%2Eblogspot%2Ecom%2F&feature=player_embedded .

În fine, vorbind despre acea premoniţie, iată cum comentează geniul organizatoric care a a fost regele Prusiei, Frederic cel Mare,  pacea de la Kuciuc Kainargi, într-o epistolă către Voltaire, chiar din anul 1774:   

+DE FRÉDÉRIC, ROI DE PRUSSE./A Potsdam, le 8 octobre. Les négociations de la paix de Westphalie n’ont pas coûté plus de peine à Claude d’Avaux, comte de Mesme, et au fameux Oxenstiern, qu’il ne vous en coûte à solliciter la grâce de Jacques-Marie Bertrand d’Étallonde à la cour de France. Votre négociation éprouve tous les contre-temps possibles. Voilà un chancelier sans chancellerie qui vous devient inutile, un nouveau venu que peut-être vous ne connaissez pas, et qu’il faudra prévenir par quelques vers flatteurs avant d’entamer l’affaire de Jacques-Marie; enfin un témoignage que vous me demandez, et qui n’est pas selon le style de la chancellerie. On prétend qu’un attestat de l’officier général dans le régiment où il sert est suffisant, et que les princes ne doivent pas s’abaisser à demander grâce à d’autres princes pour ceux qui les servent, ou il faut en faire une affaire ministérielle. Voilà ce qu’on dit. Pour moi, qui ne suis exercé ni en style de chancellerie, ni profondément instruit du punctilio, je me bornerai à envoyer le témoignage du général à M. Dalembert, et je ferai écrire à mon ministre à Paris qu’il       dise un mot en faveur du jeune homme au nouveau chancelier. Si les anciens usages barbares prévalent contre les bonnes intentions de François-Marie Arouet de Voltaire et de son associé mons de Sans-Souci, il faudra s’en consoler, car ce n’est pas une raison pour que nous déclarions       la guerre à la France. Le proverbe dit: « Il faut vivre et laisser vivre.» C’est ainsi que pense votre impératrice: elle se contente d’avoir humilié la Porte; elle est trop grande pour écraser ses ennemis. La Grèce deviendra ce qu’elle pourra; les anciens Grecs sont ressuscités en France.     Vous tirez votre origine de la colonie de Marseille ; cette nouvelle patrie des arts nous dédommage de celle qui n’existe plus. Le destin des choses humaines est de changer: la Grèce et l’Égypte sont barbares à leur tour; mais la France, l’Angleterre, et l’Allemagne, qui commence à s’éclairer, nous dédommagent bien du Péloponèse. Les marais de Rome ont inondé les jardins de Lucullus; peut-être que, dans quelques siècles d’ici, il faudra puiser les belles connaissances chez les Russes. Tout est possible, et ce qui n’est pas peut arriver ensuite. Je fais des voeux pour que l’Être des êtres prolonge les jours de votre âme charitable; qu’il vous conserve longtemps pour la consolation des malheureux, et pour la satisfaction de l’humble philosophe de Sans-Souci. Vale. Fédéric.+

Deci Frederic cel Mare făcea o comparaţie între importanţa păcii din Westphalia şi importanţa păcii de la Kuciuc Kainargi pentru istoria Europei, precum şi o premoniţie, supranaturală aproape, privind evoluţia Franţei ! Într-adevăr, originea imnului Franţei actuale este “de Marseille”!

Titus Filipas