Cunoaşteţi originile problemei ?

 

http://solidari.wordpress.com/2009/04/13/scrisoare-deschisa/

 

Cunoaşteţi originile problemei ? Pe planul diplomaţiei europene din Epoca Luminilor, drepturile foarte legitime ale frontierelor româneşti până la rîul Bug (eu vorbesc aici despre Bugul pontic) erau recunoscute prin Capitulaţiunea de la 1740 semnată la Constantinopol. Frontiera românească până la rîul Bug era garantată în mod expres de Franţa. Să nu îmi spuneţi mie că vorbesc despre lucruri vechi şi trecute ! Garanţiile pentru frontiera românească până la rîul Bug au fost reînnoite în cel de al doilea Război Mondial de Marea Britanie şi de Statele Unite ale Americii. În arhivele cancelariilor occidentale există nenumărate documente doveditoare, dar citiţi măcar din bibliotecile universitare Memoriile lui Winston Churchill, carte pentru care el a primit premiul Nobel !  

Titus Filipas

Europa Liberă şi România Liberă

Citesc articolul “Dilema unor minti sclipitoare: Paris sau Bucuresti?”, aici : http://www.romanialibera.ro/a134248/dilema-unor-minti-sclipitoare-paris-sau-bucuresti.html .

Aflu despre “Un chimist premiat la Paris dupa un doctorat in chimia fosforului”, care a hotărât să rămână în Franţa. Nimic de mirare, zic eu. Chimia fosforului beneficiaza de ‘conditii mai bune pentru cercetare’ în Franţa deoarece are importante aplicaţii militare. Este foarte normal că autorităţile franceze s-au purtat bine cu tînărul cercetător venit de la  noi. Care în acest context a preferat să nu se întoarcă în România.

Care sunt responsabilităţile postului de radio Europa Liberă si ale ziarului România Liberă pentru această situaţie? Le citez împreună,  există  continuitate  de ideologie politică între ele. În acord cu Mircea Vulcănescu, ziarul este o ‘întreprindere de informaţie şi propagandă’, cea dintâi misiune a sa fiind ‘să satisfacă în om dorinţa de a şti’. Consider că poate fi extinsă această evaluare la modul cum funcţiona postul de radio Europa Liberă înainte de 1989, dar şi la modul cum funcţionează acum ziarul România Liberă.

Postul de radio Europa Liberă a lucrat aproape exclusiv ca ‘întreprindere de  propagandă’. Prea puţin  determinată ‘să satisfacă  în om dorinţa de a şti’, deşi i se cerea  în mod expres aceasta de la ascultători, un caz concret fiind  cererea de explicare a politicilor Băncii Mondiale şi FMI faţă de România, o emisiune pe care postul de radio Europa Liberă a promis-o, dar nu a furnizat-o vreodată. În opinia mea, postul de radio Europa Liberă nu şi-a îndeplinit ‘politica ofertei’, tot aşa cum nu satisface măcar la modul minimalist o ‘politică a ofertei’ ziarul România Liberă de acum. Şi aici este vorba în mod expres de o politică  ‘de dreapta’. Adică ea trebuie să respecte principiile de economie politică neoclasică. Or, dacă mergeau pe această linie, în ceea ce priveşte ‘satisfacerea dorinţei de a şti’, atât postul de radio Europa Liberă, cât şi ziarul România Liberă,  înainte de 1989 şi după 1989, trebuiau să îi informeze pe români despre şansele reformelor structurale în România, să propună chiar experţii lor (toate ziarele mari din lume funcţionează de facto ca  nişte universităţi, dar şi toate posturile de radio ce se respectă, de exemplu BBC World Service) proiecte pentru reforme structurale în România. Care este acea politică de reforme structurale în România destinată să îi reţină în ţară pe absolvenţii învăţământului românesc? 

Începând de pe vremea când era condus de Petre Mihai Băcanu, ziarul România Liberă furnizează cititorilor numai o informaţie cu miză ideologică derizorie. Cititorii ziarului România Liberă sunt formaţi exact în acelaşi duh al derizoriului. Astfel, printre comentariile la articolul citat din România Liberă, găsesc : “Sambata, 13 Septembrie 2008 02:45, ok, si eu am o dilema in Romania  :nu stiu unde sa dau spaga, pt un salariu mai bun!, nu stiu unde sa dau spaga pt a scapa de guvernantii hoti din parlament!, nu stiu unde sa dau spaga pt o justitie dreapta!”                                                                                                                                                                         

Simultan, în Franţa se derula scandalul unui bacşiş de 285 milioane  de euro pentru Bernard Tapie, vezi http://www.bakchich.info/article5012.html , şi http://www.lemonde.fr/societe/article/2008/09/14/bernard-tapie-a-t-il-ete-recu-par-l-elysee_1095078_3224.html#ens_id=1082873 .

Titus Filipas

Iluminismul scoţian şi România

Între Iluminismul francez din secolele XVII – XVIII şi Iluminismul  scoţian clasic există o legătură de tip „vase comunicante”.  Relaţiile Scoţiei cu Franţa continentală  erau foarte vechi. Istoricii reuşesc să  dateze începutul remarcabilului tratat informal de alianţă între Scoţia şi Franţa în anul  732, când a fost purtată bătălia victorioasă  de la Poitiers. Charles Martel, liderul francic   întemeietor al  dinastiei  carolingiene,  ajutat de un detaşament de  pedestraşi  scoţieni, coordonează o sinergie extraordinară  care îi învinge decisiv pe arabii din Apus ce invadaseră Europa,  arabi care se dovediseră invincibili pînă la acel moment istoric. La Poitiers fusese marcat un succes absolut notabil, în care alianţa dintre Franţa şi Scoţia reuşea să adauge valoare în acţiunea militară împotriva islamicilor purtaţi  din victorie în victorie de Jihad, războiul lor cel sfînt. În cel de al doilea mileniu creştin, vechea alianţă, „the Auld Alliance”, a fost în modul cel mai concret formalizată prin tratate, necontenit reînnoite, veac după veac. Primul tratat formal a fost cel parafat în anul 1295 de  către Philippe le Bel (regele capetian care i – a deposedat  şi  distrus pe cavalerii templieri) şi  John de Balliol (1248 – 1314), cunoscut drept regele Ioan I al Scoţiei. De altminteri Mihai Eminescu începea proiectul de roman “Geniu pustiu” amintind “istoria unui rege al Scoţiei”.

În secolul XVI, prin legile de naturalizare a francezilor în Scoţia şi a scoţienilor în Franţa (Lettres de Naturalité générales et réciproques), francezii şi scoţienii dispuneau în Scoţia, respectiv în Franţa, de aceleaşi drepturi ca şi nativii ţărilor respective. În anul 1942, generalul Charles de Gaulle,  ce continua lupta Franţei republicane şi  democratice împotriva  nazismului, califica tratatul dintre Philippe le Bel şi John de Balliol,  într -un  discurs celebru pronunţat în oraşul scoţian Edinburg, drept  alianţa caracterizată prin cea mai îndelungată continuitate: „la plus vieille alliance du monde”. Pe fondul acestei alianţe, în secolul XVIII, îndelungata tradiţie de înţelegere reciprocă şi de sinergie reuşea să adauge o valoare imensă în  activitatea intelectuală  chemată pe româneşte Iluminism.  Deşi ideile Iluminismului se propagă în aproape toată Europa acelui timp, foarte puţini dintre  cărturarii români au putut participa la acea mişcare intelectuală, datorită  blocajului  şi regresului impus nouă de epoca fanariotă.  

Revoluţia din 1789 distrugea Iluminismul francez, dar lăsa intact Iluminismul scoţian. Care continuă şi în secolul XIX. La fel ca ideologii Junimismului de la noi, ideologul scoţian Thomas Carlyle (1795 – 1881) insista pe incorporarea dinamismului culturii germane, a ideologiei germane. Însă Junimismul nu este prima expresie a influenţei Iluminismului scoţian din  secolul XIX asupra culturii române. Cu toate că junimiştii clamau foarte vehement opoziţia lor la paşoptism, găsim cel puţin o dovadă că însăşi revoluţia de la 1848 din ţările româneşti a fost puternic marcată de Iluminismul scoţian din  secolul XIX care iradiază până la noi.

Una dintre cele mai frumoase imagini grafice despre revoluţia de la 1848  este tabloul „România revoluţionară”, pictat de Constantin Daniel Rosenthal, vezi: http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C5%A3ia_rom%C3%A2n%C4%83_de_la_1848 . Puţini ştiu însă că modelul feminin  a fost tînăra scoţiancă Mary Grant, vezi aici: http://209.85.135.104/search?q=cache:hbTeTKzamlUJ:en.wikipedia.org/wiki/Maria_Rosetti+maria+rosetti&hl=ro&ct=clnk&cd=6&gl=ro , care a devenit prin căsătorie Maria Rosetti.

Titus Filipas